Tatăl său fusese morar pe strada După cazărmi (actuala Avram Iancu) din Bistrița, argăsea scoarțe și își întreținea cu greu familia, de origine greco-catolică: soția și cei trei copii. Locuiau într-o casă modestă. Andrei Mureșanu avea doar șase ani când a ars casa părintească și familia sa a fost nevoită să se mute în gospodăria bunicilor, într-o căsuță aproape de centrul orașului, pe str Năsăudului. Frații săi mai mari nu au putut urma școli înalte din cauza greutăților materiale: unul a ajuns cântăreț bisericesc, iar celălalt morar.
La șapte ani a început să ia lecții de scris, citit și socotit de la Dănilă Doboș, un ofițer grănicer bătrân dinValea Rocnei, întrucât nu exista nicio școală românească. În același an a rămas orfan de tată, căci acesta fusese strivit de un car. Doi ani mai târziu a fost primit la Școala normală săsească din Bistrița, din 1828 urmează cursurile Liceului Piariștilor din aceeași localitate, unde se remarcă printre cei mai studioși elevi, apoi urmează Filozofia la Blaj, între 1832 și 1834, unde îl cunoaște pe George Bariț(iu) de care avea să îl lege o puternică prietenie. În perioada 1834-1838 studiază Teologia în același oraș. În 1837, când s-a mutat la Brașov ca director al școlii românești de acolo, Bariț a obținut pentru Mureșanu o dispensă pentru a putea preda deși nu își terminase încă studiile, fiind student în ultimul an. Din 1838, poetul s-a stabilit la Brașov, fiind mai întâi institutor, apoi profesor la gimnaziul Româno-Catolic, până în 1849, iar în paralel a scris pentru gazeta “Foaie pentru minte, inimă și literatură”.
În următorii ani a fost luat prizonier de armata țaristă, apoi s-a stabilit la Sibiu unde a fost translator în germană, maghiară, latină, la Buletinul Oficial al Guvernului și a colaborat cu ziarul local “Telegraful român”, a continuat să scrie poezii patriotice cu caracter revoluționar, a făcut traduceri și a scris o gramatică românească în limba germană (care, din păcate, nu s-a păstrat). Începută la 23 ani, activitatea sa poetică a fost adunată într-un volum abia în 1862, cu un an înaintea morții. Titu Maiorescu l-a considerat “poetul unei singure poezii”, “Un răsunet”, cea care avea să devină în 1990 imnul românilor.
“Andrei Mureşanu a scris multe versuri, dar a făcut o singură poezie: Deşteaptă-te Romane. Această poezie (deşi prea lungă) arată un simţămănt patriotic adevărat, a venit în momentul unei mari agitări a spiritelor, a fost din întâmplare singura care a dat expresie acelei agitări în acel moment (1848) şi astfel a devenit populară şi a rămas cunoscută de toată lumea română. Aşa de întinsă şi de adâncă era pe atunci mişcarea sufletească a poporului, încât nu putea să fie stăpânită în marginile obicinuite, ci, precum s-a revărsat în acţiuni istorice neobicinuite, a căutat să se exprime şi în oarecare forme estetice ale emoţiunii, în poezie şi în cântare. Cântarea era o trebuinţă neapărată a situaţiei, şi pentru cântare se cerea şi poezie” (Titu Maiorescu, “ Convorbiri literare”, 1886)
“Limba lui este curată românească, ferită de cuvinte vulgare sau de forme şi de sunete neestetice precum şi de neologisme, afară de vreo câteva latinisme. Din punctul de vedere gramatical şi sintactic, limba este cât se poate de corectă. A. Mureşanu nu este numai un poet, el este un om inspirat de divinitate, este profet pătrunzător de cele viitoare. În adevăr, poeziile lui conţin profeţii. În poezia ‘O privire de pe Carpaţi’ de la 1844 prezice „norii de ghiaţă ce vin spre ţară” (ruşii, 1848), în ‘Deşteaptă-te Române’ profeţeşte „furarea Dunării prin intrigă şi silă”. (Aron Densușianu)
În 1842, Mureșanu s-a însurat cu Susana Creceanu, fiica unui preot ortodox din Brașov și au avut doi copii. S-a pensionat în 1861, însă pensia nu era suficientă pentru a întreține familia, iar sănătatea sa se șubrezea din ce în ce mai mult. Vânzarea volumului de poezii nu îi aducea un venit suficient. A murit în noaptea de 11 spre 12 octombrie 1863, lăsând în urmă un fiu, Gheorghe, în clasa a VII-a, și o fiică, Eleonora, de doar 11 luni. A fost înmormântat în cimitirul bisericii Sfânta Treime, de pe Tocile din Brașov, iar după 20 ani, osemintele sale au fost reînhumate în Cimitirul din Groaveri, Brașov.
Casa în care a locuit în Brasov a fost scoasă la vânzare în 2022 și experții imobiliari susțin că prețul este prea mic: 1.5 mil EUR. Se află pe str Castelului, iar în apropiere este Muzeul Casa Mureșenilor, la a cărui înființare au contribuit urmașii familiei Mureșanu, prin donații, care adăpostește documente și manuscrise referitoare la istoria Imnului Național. Clădirea beneficiază de un proiect de reconsolidare și reconstrucție, pentru a fi transformată în apart-hotel. Spațiul cu cinci nivele (subsol, parter, etaj, mansardă și pod) oferă acces printr-un gang, însă este unica din zonă cu dublu acces, atât din strada principală, cât și prin spate, printr-o pasarelă care face legătura direct cu zona de promenadă de sub Tâmpa.
Casa din Bistrița a fost salvată de la demolarea ordonată de Ceaușescu de poetul Alexandru Cristian Miloș care, trecând prin fața casei pe 25 mai 1982, a aflat că un buldozer avea să o distrugă. A încercat să ia legatura cu presa locală, însă nu a primit sprijin pentru a opri planul ceaușist. L-a contactat atunci pe Adrian Păunescu, la “Flacăra”, printr-o telegramă. Avea să afle abia peste ani, că ofițerul de serviciu de la județeana de partid, cel care superviza corespondența, era băut și nu a oprit telegrama. Adrian Păunescu a scris în “România liberă’, dar a a vizitat-o și pe Suzana Gâdea, ministrul culturii și l-a contactat pe primul secretar al județului. Casa a fost salvată, însă timp de șase ani, Miloș a fost in vizorul poliției și securității, fiind invitat periodic pentru “discuții”. Clădirea a fost reabilitată și este deschisă publicului.
Surse foto:
