Într-o alta primăvară, Ioana Bogdan spunea: „Am un an în plus…mă îmbrac de sărbătoare, salut primăvara și trec rapid în revistă toate proiectele pe care le mai am de realizat. Parcă, de la an la an, numărul și importanța lor cresc și mă încearcă o oarecare teamă că nu le voi duce până la capăt aș acum mi le-am asumat, cu convingere, cu credință, cu pasiune. Nu de alta, dar simțim că vârstele netrăite se răzbună dureros”.
Ioana Bogdan a fost întotdeauna recunoscută ca unul dintre cei mai remarcabili producători de emisiuni din era alb-negru a televiziunii.
Emisiunile sale au compensat lipsa culorilor cu un nivel de profesionalism rar întâlnit.
Faimoasă atât printre marii actori care au pășit pe platourile Televiziunii, dar și printre ceilalți angajați ai acestei instituții, Ioana Bogdan a fost deținătoarea inestimabilelor „secrete” ale arhivei de aur a TVR. Era considerată o autoritate în domeniu printre colegii săi.
Este important de menționat că Ioana Bogdan a fost realizatoarea unor emisiuni celebre (Magazine, alături de Tudor Vornicu, Punct-Contrapunct, Meridian, etc). Toate au avut rolul de a aduce bucurie și culoare în viețile noastre, înainte de 1989, oferind un amestec de divertisment și informare culturală.
„Tudor Vornicu avea obiceiul să premieze cu suma de 5 lei (scoşi din buzunarele proprii) pe acela dintre noi care venea cu o idee nouă şi bună. Când ne-am adunat pentru a pune pe picioare o nouă formulă de magazin duminical, cu destinaţie mai amplă, am câştigat 10 lei propunând numele noii emisiuni Album Duminical – titlu care a rezistat pe ecran timp de 16 ani (1973-1989)” (Ioana Bogdan).
“Am avut doi părinți de excepție, profesori minunați, un mentor-unicat în meseria de teleast, am avut șansa să lucrez cu personalități remarcabile ale vieții publice și culturale românești, timp de aproape patru decenii…”
După cum povestea chiar realizatoarea, emisiunile erau precum un post de televiziune în miniatură. Acopereau o gamă variată de conținut: muzică, film, circ, cuplete, toate adaptate gustului și înțelegerii fiecărui telespectator.

Ioana Bogdan a fost un nume important în lumea divertismentului la TVR.
A avut o contribuție semnificativă la organizarea și desfășurarea evenimentelor de tipul „Cerbului de Aur” de-a lungul anilor, începând din primii ani ai festivalului și continuând până după Revoluție. De asemenea, a fost implicată în primele ediții ale concursului „Eurovision” desfășurate în țara noastră.
Cele mai memorabile amintiri rămân cele legate de Revelioanele din perioada anterioară anului 1990.
În nopțile de dinaintea Noului An, întâlnirile cu marii actori precum Amza Pellea, Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Ștefan Bănică, alături de trupa de balet condusă de Cornel Patrichi și de iubiții interpreți de muzică ușoară și populară, purtau semnătura inconfundabilă a Ioanei Bogdan.
„Am scos tot ce era forțat, tot ceea ce lumea nu mai voia să afle. S-au făcut găuri masive în program. Și-atunci am apelat la arhivă. Pe-afară se trăgeau obuze, gloanțe, iar noi, pe întuneric, pâș-pâș, căutam în arhivă programe frumoase din anii trecuți, pe care publicul să le revadă cu plăcere“ (Ioana Bogdan, povestind despre Revelionul din 1989)
Momente din viață
Născută pe 26 aprilie 1943, Ioana Bogdan a fost bursieră a Facultății de Filozofie a Universității din Bucureşti. În 1987 a obținut Diploma de Licenţă la Facultatea de Ziaristică, cu media 10.
Din 1966, a fost repartizată de Tudor Vornicu la redacția Actualități a Televiziunii Române. Realiza ştiri culturale. Ioana Bogdan a făcut parte din „echipa de sub corcoduş” sau „redacţia de sub dud”. Așa se autointitulau cei care au pus suflet, timp şi pasiune în studiourile din strada Moliere.
Din 1969 a trecut la divertisment. În echipa lui Tudor Vornicu a realizat sute de emisiuni, magazine duminicale, spectacole, gale, recitaluri, festivaluri. A fost pe rând redactor-şef, producător delegat al canalului TVR 2, la relansarea căruia a contribuit. Apoi, a fost producător executiv la TVR Media. Acolo a editat momentele de excepţie din Arhiva de Aur a Televiziunii Române.
A decedat pe 4 aprilie 2024.
“Mi-a mărturisit că regreta cu lacrimi fiecare întâlnire neonorată. Timpul trece și trecem și noi o dată cu el, putem însă alege să fim fericiți.
Întotdeauna am apreciat la Ioana Bogdan credința sa în victoria valorilor pozitive și devotamentul său pentru ecologia sufletului, luptându-se pentru detoxifierea ființei noastre axfisiată de ritmul trepidant și cronofag al existenței blocate de goana banilor pentru coșul zilnic, de tabloidele țipătoare, politicianismul sfidător, de exchibiționările pe micul ecran, de muzicile de doi bani, de sub-cultura și lipsa de bun simț. De la Ioana am învățat că pot să-mi controlez starea de spirit, că o pot îmbunătăți. Și așa am (re)devenit fericită!” (Dana Andronie, jurnalul.ro)
Sursa foto
My brother suggested I might like this blog He was totally right This post actually made my day You can not imagine simply how much time I had spent for this info Thanks
My brother suggested I might like this website He was totally right This post actually made my day You cannt imagine just how much time I had spent for this information Thanks
Just wish to say your article is as surprising The clearness in your post is just cool and i could assume youre an expert on this subject Fine with your permission allow me to grab your RSS feed to keep updated with forthcoming post Thanks a million and please keep up the enjoyable work
real estate shop I truly appreciate your technique of writing a blog. I added it to my bookmark site list and will
Masalqseen This is really interesting, You’re a very skilled blogger. I’ve joined your feed and look forward to seeking more of your magnificent post. Also, I’ve shared your site in my social networks!
Thinker Pedia Pretty! This has been a really wonderful post. Many thanks for providing these details.
Tech Learner Very well presented. Every quote was awesome and thanks for sharing the content. Keep sharing and keep motivating others.
FinTech ZoomUs Hi there to all, for the reason that I am genuinely keen of reading this website’s post to be updated on a regular basis. It carries pleasant stuff.
Clochant Very well presented. Every quote was awesome and thanks for sharing the content. Keep sharing and keep motivating others.