GHIOCEI: SOIURI, CURIOZITĂȚI

Dacă ne-a confirmat Martin cel Mare că se apropie primăvara, înseamnă că ne vom bucura curând de ghiocei.

Plantă perenă, ghiocelul are o durată de înflorire relativ scurtă. Crește în general în sălbăticie, dar poate fi cultivat și în grădină, sau chiar în ghiveci.

SPECII DE GHIOCEI

Galanthus nivalis (ghiocelul) face parte din familia Amaryllidaceae. Există peste 100 specii în toată lumea. Denumirea științifică a plantei, Galanthus, provine din limba greacă: gala = lapte, anthos = floare – floare albă ca laptele. Ghiocelul este originar din Europa, dar este întâlnit și în alte zone, inclusiv în Asia și unele părți ale Americii de Nord. Totuși, principala arie de distribuție sunt țările din jurul Mării Negre. Ajunge până la 15 cm înălțime.

Varietățile de Ghiocei care înfloresc în ianuarie-februarie:

– Galanthus nivalis (ghiocelul obișnuit)

ghiocei flore pleno

– Galanthus nivalis “Flore Peno” – varietate cu flori duble, care se înmulțește foarte ușor

Varietățile de Ghiocei care înfloresc în februarie-martie:

– Galanthus “Magnet” – specie viguroasă, cu flori foarte mari, care formează destul de rapid grupuri mari de plante

– Galanthus nivalis Scharlockii – cu frunze gri-verzui, flori care atârnă greu și nu se deschid niciodată de tot

– Galanthus nivalis “Pagoda” – cu petalele ușor răsucite în afară

– Galanthus plicatus – originar din Rusia, cu frunze crețe

– Galanthus ‘Virescens’ – cu marcaje verzi pe petale, atât la interior, cât și la exterior

– Galanthus caucasicus – cu frunze late, gri și flori mari. Este printre ultimii ghiocei care înfloresc

Varietăți speciale:

– Galanthus ‘S. Arnott’ – cu flori subtil parfumate, aproape de două ori mai mari decât la ghioceii obișnuiți. Tulpinile ajung până la 25 cm înălțime

– Galanthus elwessi – cu flori foarte mari pe tulpini de 25 cm înălțime, cu un parfum dulceag. Este o varietate originară din Turcia

– Galanthus ikariae – cu flori mari, în formă de lanternă și frunze late, de culoare verde deschis. Provine tot din Turcia.

– Galanthus ‘Sandersii’ – cu margini galbene. Este o varietate foartă rară

– Galanthus reginae-olgae – originar din zona mediteraneană, înflorește toamna. Florile se deschid foarte mult. Are puține frunze și preferă locurile uscate, parțial umbrite.

Ghiocelul de baltă (sau de vară) este tot o plantă cu bulb din familia Amaryllidaceae, dar nu trebuie confundat cu Galanthus nivalis. Ghiocelul de baltă apare mai târziu, din martie până în mai, are flori ușor parfumate, iar petalele albe au vârfurile tivite cu verde. Poate crește până la 60 cm înălțime.

ISTORIA GHIOCEILOR

Ghiocelul a fost descris prima oară în secolul al IV-lea Î.Hr, de grecul Teophrastus, în volumul “Περὶ φυτῶν ἱστορία” (”Historia plantarum”/ “Investigarea plantelor”): „ἑπεἰ τοῖς γε χρώμασι λευκἂ καἱ οὐ λεπυριώδη” (de culoare albă și bulbi fără solzi) și “Ἰῶν δ’ ἁνθῶν τὀ μἑν πρῶτον ἑκφαἱνεται τὁ λευκόἲον, ὅπου μἑν ό ἀἠρ μαλακώτερος εὐθὑς τοῦ χειμῶνος, ὅπου δἐ σκληρότερος ὕστερον, ἑνιαχοῡ τοῡ ἣρος” (Despre flori, primele care apar sunt cele cu violet și alb. Când clima este blândă, apare odata cu primul semn de iarnă, dar în climatele mai severe, mai târziu în primăvară).

ghiocei

Botanistul flamand Rembert Dodoens a numit ghiocelul, în 1583, Leucojum bulbosum praecox (violeta bulboasă timpurie). Specia a fost apoi numită oficial Galanthus. Carl Linnaeus a descris planta în 1753 ca Galanthus nivalis, separând ghiocelul de Leucojum  (Leucojum bulbosum trioflium minus).

10 ani mai târziu, Michel Adanson a plasat Galanthus în familia Liliaceae, secțiunea Narcisii. Familia Amaryllidaceae în care este plasat astăzi ghiocelul datează din 1805.

GHIOCEI – ASTĂZI

Astăzi, unele specii de ghiocei sunt amenințate din cauza distrugerii habitatului lor natural, a culesului ilegal și a schimbărilor climatice. Colectarea bulbilor din sălbăticie este astăzi ilegală în majoritatea țărilor. Comerțul internațional cu orice cantitate de Galanthus este interzisă fără un permis special. Este permis comerțul limitat cu bulbi culeși din sălbăticie pentru Galanthus nivalis, Galanthus elwesii și Galanthus woronowii, din Turcia și Georgia.

Galanthus Trojanus și Galanthus panjutinii sunt specii pe cale de dispariție. Unul dintre cele cinci locuri unde creștea Galanthus panjutinii a fost distrus de pregătirile pentru Jocurile Olimpice de Iarnă din 2014, de la Soci.

Știați că:

– bulbii ghiocelului sunt otrăvitori?

– ghiocelul are proprietăți terapeutice, putând avea efecte benefice în tratarea Alzheimerului?

– conține un antigel natural care îi permite să reziste la temperaturi scăzute și să înflorească până și în condiții de ger? Acest ingenios mecanism de adaptare este cel care îi permite să răsară chiar și când pământul mai este acoperit de zăpadă.

– Primul Festival al Ghioceilor din Scoția a avut loc în 2007 (februarie – martie)?

– În Anglia, Țara Galilor, Scoția și Irlanda există grădini care se deschid special în februarie, pentru ca vizitatorii să poată admira eleganții ghiocei? 

– Una dintre cele mai cunoscute grădini engleze cu ghiocei este casa lui Henry John Elwes, Parcul Colesbourne din Gloucestershire? Proprietarul este un colecționar vestit. 

– Un bulb de ghiocel E.A.Bowles a fost cumpărat la o licitație organizată online, cu 422 EUR?

– Șe pare că planta misterioasă care apare în “Odiseea” lui Homer este un ghiocel?

– Denumirile ghiocelului în alte limbi: snowdrops (engleză), Schneeglöckchen (germană), подснежник (rusă), bucaneve (italiană), campanilla de febrero (spaniolă), perce-neige (franceză).

Surse foto:

www.wikipedia.org

www.pixabay.com

One thought on “GHIOCEI: SOIURI, CURIOZITĂȚI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Verified by MonsterInsights