Las’o că merge ş-aşa!

Subiectul abordat în acest articol este pur şi simplu rezultatul unui concurs de împrejurări: o vizită într-un cartier bucureştean şi o întâlnire cu un grup de turişti străini.

Cu puţin timp în urmă am scris despre cartierul Dorobanti – Capitale. În timpul plimbării am poposit în faţa monumentului din Piaţa Quito închinat aviatorului Mircea Zorileanu¹. Puţini ştiu că în soclul monumentului inaugurat în 1937 de Aeroclubul Regal al României se află urna funerară a aviatorului-erou. Monumentul este simplu, suplu, sugestiv. Ideea de curaj, aspiraţie şi libertate este ilustrată de patru vulturi care înalţă spre cer globul pământesc.

Asemănarea dintre acest glob şi cel care reprezintă Kilometrul 0 în România este izbitoare. Cele două monumente au fost solicitate şi realizate la câţiva ani distanţă: Monumentul Aerului (1930 – 1937) şi Kilometrul 0, proiectat în 1937, dar finalizat abia în 1998. De 61 de ani a fost nevoie pentru a se ajunge la forma finală a bornei rutiere din faţa Bisericii Sf Gheorghe. Orice capitală are marcat Kilometrul 0. Din exces de zel şi nepăsare, noi avem două asemenea borne: una în Piaţa Universităţii şi alta în curtea Bisericii Sf Gheorghe Nou. Cea din faţa Teatrului Naţional nu este un indicator topografic, ci mai degrabă, unul simbolic, dar crează confuzie. “Las’o bă, că merge ș-așa!” pare a fi o filozofie de viaţă la care, noi, românii, nu vrem sa renunțăm, deşi tot noi ne bosumflăm când nu suntem înţeleşi sau ignoraţi. Turiştii străini, dar chiar şi mulţi români se întreabă: de ce păstrăm în faţa Teatrului Naţional un turn de beton care imită o bornă kilometrică, dar nimeni nu-i ajută pe vizitatori să găsească monumentul indicat pe internet. Pentru că ne complacem în această stare de indecizie, bâlbâieli şi superficialitate de 86 de ani: 61, de la lansarea unei idei până la materializarea ei şi încă 25 ani în care nu s-a făcut nimic pentru a fi pusă în valoare.

Ambele construcţii ar putea fi repere pentru turiştii români şi străini. Din păcate, niciuna dintre cele două nu au devenit obiective turistice. Adevăratul KM 0 este o bornă miliară² (nu militară, aşa cum este denumită în multe publicaţii!) care stă ascuns în spatele a două rânduri de grilaje, acoperit în mare măsură de vegetaţia bogată din curtea bisericii Sf Gheorghe. Nici borna de la Teatrul Naţional nu are o soartă mai fericită. Pe lângă faptul că arată bizar cocoţată pe un stâlp de beton vopsit în culorile tricolorului, a fost decorată şi cu o stranie bulină neagră care ar trebui să sugereze gaura din drapelul României fluturat de revoluţionari în ‘89. Amplasarea acestei borne în Piaţa Universităţii nu este de condamnat, dar adevărul istoric trebuie respectat. Pentru prima dată s-a scandat “Jos Ceauşscu” şi “Libertate” de către cei care s-au revoltat împotriva sistemului comunist în vestul ţării. Pentru acest motiv, Frontul Democratic Român a declarat Timişoara primul oraş liber din România (20 decembrie 1989). Atunci, acolo, în ziua zero, au început evenimentele care au declanşat schimbări istorice majore. Acum, aici, în capitală, suntem sufocaţi de prea multe simboluri, unele, din păcate, chiar anoste. Un asemenea simbol este KM 0 din Piaţa Universităţii. Nu este cazul KM 0 din curtea Bisericii Sf Gheorghe Nou. Cu puţin efort şi investiţii, acesta din urmă ar putea căpăta strălucire şi mai multă notorietate.

Când toate drumurile duceau la Roma

Tinerii din generaţiile botezate cu ultimele litere ale alfabetului folosesc rar expresii şi proverbe în conversaţiile uzuale. Am o vagă bănuială că unii nici nu le înţeleg şi e păcat. Alături de un vocabular bogat, expresiile, proverbele fac limba română mai expresivă. Dar nu despre aspectele lingvistice ale zilelor noastre vreau să scriu, ci despre ceea ce vedem în jurul nostru: monumente moderne şi vestigii ale unor vremuri demult apuse, unele originale, altele copiate cu tupeu, unele urâte rău, dar şi opere artistice care-ţi taie respiraţia.

A fost odată, în Roma Antică, un om politic, conducător militar şi dictator³ care a inaugurat o bornă kilometrică de formă cilindrică pentru a simboliza punctul de pornire al sistemului roman de şosele. Împăratul Cezar a decis ca această coloană de informare rutieră să fie amplasată în Senat, lângă monumentul dedicat lui Saturn.

Din nevoia de sistematizare şi standardizare au fost plasate borne similare în toată lumea. Multe sunt marcaje puţin spectaculoase – ex. Londra, Paris, Moscova sau Berlin. Nici chiar Meridianul 0 – Greenwich nu-ţi taie respiraţia. Cu toate acestea, turiştii se apropie fascinaţi de aceste marcaje, puncte de întoarcere în istorie, dar şi de pornire spre alte noi destinaţii turistice.

Prin comparaţie, monumentul din Bucureşti ar merita mai multă vizibilitate. Nu numai că realizarea artistică trebuie admirată, dar ea poate fi completată şi de istoricul acestui monument. Cu suişuri şi coborâşuri, ideea amplasării KM 0 în Bucureşti s-a finalizat cu greutate.

Inspirată de Miliara de Aur din Roma, municipalitatea Bucureştiului a decis în 1936 amplasarea unei borne similare şi la noi. Locul fusese stabilit de cartografii români după venirea lui Carol I. Tenace, determinat si foarte bine organizat, acesta avusese o adevarată obsesie privind dezvoltarea infrastructurii. Încă de atunci, punctul de pornire din Bucureşti spre hotarele României Mari a fost stabilit in fata Bisericii Sf Gheorghe Nou, de unde pornesc şoselele dispuse radial către alte localităţi şi unde opreau diligenţele negustorilor atraşi de faima Lipscanilor. A fost nevoie de mai mulţi arhitecţi şi sculptori pentru a ajunge la forma pe care o putem admira acum: Octav Doicescu, Constantin Baraschi, Horia Creangă, Stefan Niculescu. După ce a fost timp de câteva decenii modificat, devastat, demontat, acoperit cu pământ (1950 – 1952), Primăria Municipiului Bucureşti începe în 1992 acţiunea de restaurare la care participă o echipă largă de arhitecti din care au făcut parte Alexandra Chiliman Juvara şi sculptorul Ioan Bolborea.

Actualul glob de bronz are un diametru de 3 m şi înlocuieşte sfera din marmură neagră din proiectul iniţial pe care urma să fie amplasată o sculptură a Sfântului Gheorghe omorând balaurul. Deoarece Patriarhia nu a aprobat proiectul, lucrările au fost sistate. A început cel de-al Doilea Război Mondial şi s-a aşternut tăcerea. Globul pământesc este opera sculptorului Ioan Bolborea şi seamănă izbitor cu cel de pe monumentul aviatorului Zorileanu din Piata Quito. Bazinul care completează ansamblul are un diametru de aproximativ 17 m. Roza vânturilor şi peretele bazinului circular sunt realizate din mozaic, granit şi marmură. Acolo sunt simbolizate/ gravate cele opt provincii istorice şi numele unor oraşe-reşedinţă de judeţ care acum se află în Republica Moldova şi Bulgaria, dar au făcut parte din România Mare.

Probabil că România nu va mai deveni cea Mare, dar mai avem multe poveşti care aşteaptă să fie spuse, multe destinaţii care aşteaptă să fie descoperite. Globul pământesc stilizat din curtea Bisericii Sf Gheorghe este mai mult decât o simplă bornă rutieră. este o lecţie de istorie despre o perioadă plină de frământări de care este bine să ne reamintim din când în când.

NOTE:

¹Mircea Zorileanu (1883 – 1919), unul dintre pionierii aviaţiei româneşti, a fost al doilea aviator român brevetat dupa Ştefan Protopopescu. După intrarea României în război în august 1916, Zorileanu a fost numit comandantul unei escadrile de recunoaştere şi bombardament.

²Milliarium Aureum – bornă kilometrică din marmură sau bronz aurit care marca locul de unde se făcea măsurarea şoselelor care porneau din Roma. Împăratul Cezar a fost cel care a avut această iniţiativă în anul 20 î.Hr.

Mai mult despre Millarium Aureum:

https://penelope.uchicago.edu/~grout/encyclopaedia_romana/romanforum/milliariumaureum.html

³Dictator = (în Republica Romană) autoritate, numită de Senat pe vreme de război, cu puteri extraordinare care puteau fi exercitate timp de şase luni. Conotaţia negativă a apărut când aceştia au început să abuzeze de funcţie.

Curcanii, vulturii şi mustangii

Mustangii – de obicei neobosiți, mereu neastâmpăraţi, iubitori de libertate – lenevesc. Deşi este aproape miezul zile, până şi grădinile par somnolente. Faţadele elegante ale impozantelor vile sugerează că nici locatarii lor nu şi-au făcut încă gimnastica de înviorare. Linişte. Trotuarele, unele, prea înguste nu te atrag să circuli pe ele. În amorţeala zilei de 1 Mai, deplasarea pe carosabil nu prezntă niciun pericol. Bolizii de toate culorile flanchează cuminţi drumul pe ambele părţi. Totul este amorţit. N-ai crede că te afli în zona Dorobanţi, punctul fierbinte al Bucureştiului de unde vin întâmplările picante şi scandalurile zgomotoase pentru programele de ştiri. Vă veţi întreba poate ce legatură există între cele trei vieţuitoare menţionate în titlu? Alăturarea nu pare logică, dar locul din Bucureşti de la care a pornit ideea articolului este legat de fiecare în parte,

Ziua când Dorobanţiul nu petrece

Doar într-o zi de sărbătoare poţi să te plimbi în linişte pe Calea Dorobanţilor. Petrecăreţii – baieţaşii excentrici, unii, şi fetiţele sexi, unele – s-au mutat pe litoral unde îşi etalează apetitul pentru distracţie și opulenţă. Pe Dorobanţi, traficul este în limite decente: nimeni nu claxonează, mijloacele de transport în comun nu sunt aglomerate. Cele mai multe magazine sunt închise, cofetăriile şi barurile sunt lipsite de animaţie. Doar din loc în loc, aromele de covrigi îi atrag pe pofticioşi spre binecunoscutele chioşcuri care împânzesc capitala. Astăzi, pe Dorobanţi, covrigii şi plăcintele tradiţionale au învins kebabul, shaorma sau sushi.

Ca cei mai mulţi bucureşteni care nu părăsesc Capitala într-o zi de sărbătoare am decis să iau drumul Herăstrăului, dar n-am mai ajuns la destinaţie pentru că tot ceea ce vezi pe Uliţa Herăstrăului îţi captivează atenţia şi te atrage ca un magnet. Da, aşa se numea acestă arteră care, pornind de lângă Biserica Albă spre actuala Piaţă Lahovary, lega vechile mahalale Popa Darvas, Pitar Moş, Precupeţii Vechi şi Sfântul Visarion de Herăstrău. Traseul actual măsoară peste 2.600 m din Piaţa Lahovary până în Piaţa Charles de Gaulle, iar numele l-a primit în cinstea dorobanţilor care au luptat in Războiul de Independenţă.

Dorobanţii de odinioară

Drumul s-a numit întâi Calea Fierăstrăului (de unde a derivat termenul Herăstrău) pentru că unul dintre capetele drumului ajungea la gaterul aflat pe malui Lacului Herăstrău. Se pare că schimbarea frecventă a numelor străzilor şi obiectivelor amenajate în Bucureşti este un “nărav” vechi şi fără leac. Parcul, de exemplu, a purtat mai multe nume: “Parcul Naţional”, Parcul Carol II”, “I.V.Stalin”. Astăzi se numeşte Parcul Regele Mihai.

Multe străzi au fost botezate, în semn de respect şi recunoştinţă, imediat după evenimente extrem de importante pentru ţara noastră, iar în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, dorinţa românilor de autonomie şi independenţă au oferit şanse reale pentru a le obţine. Patriotismul folosit cu o oarecare abilitate politică a dat rezultate în contextul unor conjuncturi internaţionale favorabile. Ca și curajul soldaţilor. Pe bune dreptate, artere importante din Bucureşti ne amintesc de panduri, dorobanţi şi călăraşi.

Actuala Cale a Dorobanţilor a fost traseul spre terenurile de instrucţie militară a dorobanţilor, binecunoscuţii soldaţi botezați şi curcani datorită penei de curcan purtată ca semn distinctiv pe căciulă.

Imagini pentru cărţi poştale

Actele de vitejie şi evenimentele istorice sunt acum eclipsate de frumuseţea şi luxul clădirilor construite în această zonă exclusivistă. Elitele Capitalei de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea fost înlocuite de noile elite, la fel de înstărite, la fel de dornice de petreceri şi cancan-uri, dar lipsite de rafinament. Din păcate, unele construcţii şi-au pierdut din strălucire. Altele şi-au păstrat eleganţa aristocratică. Privirea trecătorului este acaparată de frumuseţea micilor palate de pe tronsonul cuprins între Piaţa Romană şi Ştefan cel Mare. Dupa ce traversezi şoseaua, doar rezonanţa numelor de capitale date străzilor mai adaugă strălucire zonei. Mergând dinspre Şoseaua Ştefan cel Mare spre Colegiul Caragiale, arhitectura nu te impresionează prin opulenţă. Stilul Beaux Arts e inlocuit pe alocuri cu detalii arhitectonice tipice stilului românesc: case cu pridvor, scări exterioare şi balconaşe de lemn, ferestre cu arcade în formă de trifoi. Străzile sunt întrerupte de mici piaţete formate prin amplasarea a patru clădiri identice într-un patrulater larg care lasă spaţiu generos pentru lumină. În interior, o linişte profundă dătătoare de echilibru şi pace readuce un oarecare mister şi învăluie totul în parfumul vieţii mai puţin agitate din urmă cu un secol.

Aerul acesta uşor patriarhal dispare şi locul lui este luat de noi dimensiuni. Clădirile devin mai impozante, liniile arhitectonice, robuste. Am putea vorbi chiar de o armonie stilistică dacă echilibrul nu ar fi întrerupt de mici blocuri cu faţade banale, fără strălucire. Din fericire nu sunt multe. Bogăţia şi bunul gust predomină. Aici îşi fac concurenţă reşedinţe diplomatice, sedii de ambasade şi consulate, partide politice şi firme. Amatorii de fotografie pot să pornească la o adevarată vânătoare de comori arhitectonice, dar nici gurmanzii nu sunt nedreptăţiti; cafenele boeme, baruri şi restaurante cochete răsar de unde nici nu te aştepti.

Mergi pe străzi şi nu ştii ce să admiri mai întâi în acest cartier select. Majoritatea clădirilor sunt bine conservate, dar pentru că dezvoltarea cartierului a avut loc în perioada interbelică, multe dintre ele aşteaptă încă să fie restaurate. Parcelarea terenului, care a aparţinut boierului Filipescu, pare să se fi făcut haotic – dar este doar iluzie -, dar asta nu face plimbarea mai puţin plăcută. Pornind dinspre parcul Dorobanţi străzile sunt dispuse ca nişte raze care împart terenul în “felii de tort”. Pentru obţinerea autorizaţiilor de construcţie se impusese o regulă de aur: înălţimea clădirilor nu trebuia să depăşeasca 13 m. Rezultatul este bucuria de a vedea cerul oriunde te afli. Cupola albastră asigură acea lumină care îţi dă o stare bună şi chef de mers pe jos pe străzile, unele mai lungi, altele foarte scurte. Pe strada Paris faci o adevărată drumeţie de peste 1 km. Strada Berna, în schimb, se termină brusc după doar 100 de metri. În timp ce majoritatea străduţelor se întretaie în unghiuri drepte, pe strada Finlanda te învârteşti in cerc.

Sunt alei care te duc direct spre un parc umbros, aproape întunecat, cu puţine bănci şi vreo două leagăne, dar o mulţime de camere de supraveghere. Este clar că multe generaţii de bebeluşi sau copii care se întorceau de la şcoală au fost aduşi în acest refugiu de aer proaspăt şi miros de pământ mereu reavăn. Nu este populat. Doar un bunic împinge lent leagănul în care un copilaş de vreo trei ani savurează momentul. Se privesc cu un zâmbet pe buze, dar tac. Nu departe se aud glasuri de copii acoperite de instrucţiunile transmise cu ton autoritar de către adulţi. Au acaparat parcul modern, dotat cu loc de joacă şi echipamente foarte colorate. Zona Dorobanţi-Capitale nu duce lipsă nici de monumente. Fie că au sau nu legătură numele străzii sau cu istoricul cartierului, cel puţin nu deranjează. Din contră, sunt discrete şi denotă bun gust, în armonie cu eleganţa cartierului.

Merită să acordaţi atenţie monumentului din Piaţeta Quito dedicat lui Mircea Zorileanu (1883 – 1910), unul din pionierii aviaţiei din România. Dacă zăboviţi puţin o să vă frapeze asemănarea izbitoare dintre globul de aici sprijinit de cei patru vulturi şi cel din fata Bisericii Sfantul Gheorghe opera sculptorului Ioan Bolborea inaugurată in 1998. Rămâne un semn de întrebare.

Nu vom răspunde acum, pentru că oferta este prea generoasă ca să ne poticnim de o posibilă furăciune. În această reţea de străzi, fiecare detaliu este fotogenic, o sursă imensă de cadre perfecte pentru fotografii pasionaţi. Nu la fel de ofertantă este imaginea fostului parc Dorobanţi pe care nu poţi să-l eviţi dacă vrei să-ţi continui drumul pe Calea Dorobanţilor spre Televiziune și Herăstrău. Numele parcului s-a schimbat în Parcul “Constantin Brâncuşi”, statuia Lupoaicei Capitoline a fost înlocuită cu un bust micuţ, meschin şi trist al marelui sculptor. Doar copacii bătrâni şi un stol imens de porumbei dau viaţă parcului. În rest, iarbă neîngrijită şi nici urmă de vreo intervenţie creativă a specialiștilor în horticultură şi peisagistică. Nu-i nimic, mica deziluzie îmi face poftă de Herăstrău.

La Herăstrău birjar, la Herăstrău!

Dar nu înainte de puţină istorie şi câteva recomandări pentru cei care nu au timp sau gust de hoinăreală şi preferă să meargă la pont.

Pe numele său adevărat Calea Dorobanţilor, strada este pentru prima dată menţionată documentar în sec. al XVIII-lea. Alături de şoseaua Kisselef, Uliţa Herăstrăului asigura deplasarea bucureştenilor spre o zonă de relaxare oferită de lacurile din nordul oraşului. Rapid, parcul a devenit locul preferat pentru petrecerile de “Armindeni”. Etapa 1870 – 1920 a fost o perioadă de intensă dezvoltare a Bucureştiului de care a beneficiat şi nordul oraşului. Ai timp liber, vrei să-ţi plimbi copiii dar şi să le oferi prilejul întâlnirii cu arta şi istoria? Ai de unde alege. Un punct de pornire la îndemâna oricui ar fi Piaţa Dorobanţi unde ajung multe mijloace de transport public direct sau de tranzit, inclusiv metroul.

De aici, puteţi alege strada Sofia pentru a va îndrepta spre Bulevardul Aviatorilor. Pe ambele laturi ale străzii se răsfaţă vile masive, maiestuoase, unele înscrise in categoria monumentelor istorice. Ferestrele Art Deco sunt vecine cu elemente din stilul neoromânesc. Inserţiile din lemn şi turnuri care te duc cu gândul la cetăţile ţărăneşti se întâlnesc cu brâuri elegante de cărămidă aparentă. Întreg cartierul este o colecţie de opere arhitectonice ale unor mari arhitecţi: Grigore Cerchez, Duiliu Marcu, Horia Creangă, Gheorghe Simotta, Petre Antonescu etc.

Dacă aţi acceptat propunerea şi vă îndreptaţi spre Bulevardul Aviatorilor nu puteţi ocoli Monumentul Eroilor Aerului sau Muzeul Zambaccian.

Străzi şi monumente, totul în zonă aminteşte despre luptătorii militari şi civili. Chiar și o parte dintre casele cu grădini. După parcelarea Filipescu, mai târziu, printr-o parcelare a Societăţii Comunale pentru Locuințe Ieftine, case din cartier au fost oferite ofiţerilor care participaseră la război, în semn de recunoaştere pentru fidelitate şi dăruire.

Vechile poveşti despre oameni, locuri şi istorie pot să continue la nesfârşit. Altele noi se vor scrie. Unele vor ajunge în vogă, altele vor fi date uitării. Singurele minuni pe care le vom privi mereu cu interes rămân minunile arhitectonice, foto-reportajele realizate de primul documentarist de război, Carol Popp de Szathmari (1812 -1887), pictor, grafician şi fotograf născut la Cluj, picturile lui Nicolae Grigorescu sau paginile dedicate acelei felii de istorie românească.

Dorobanţi români în faţa redutei de la Smârdan, creion şi tuş (Carol Popp de Szathmari)

Dorobanţi în echipament de război.
ANR, SANIC, colecţia Fotografii, BU-F-01073-2-00020

ÎNTREBAȚI-L PE DIMITRIE CANTEMIR

Logicianul (Domnului Bătrân): Alt silogism: “Toate pisicile sunt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică.”
Domnul Bătrân: Şi are patru labe. Asta aşa-i, pe motanul meu îl cheamă Socrate.
Logicianul: Păi vezi…
Domnul Bătrân (Logicianului): Care va să zică Socrate a fost pisică.
Logicianul: Logica tocmai ne-a revelat acest fapt. (“Rinocerii”, Eugene Ionesco)

14 ianuarie a fost proclamată Ziua Mondială a Logicii în 2019, de către UNESCO și Consiliul Internațional pentru Filosofie și Studii Umane, pentru a atrage atenția publicului asupra relevanței sale incontestabile pentru dezvoltarea cunoștințelor, științelor și tehnologiilor. A fost decisă această zi întrucât coincide cu comemorarea celor mai mari logicieni ai secolului al XX-lea, Kurt Göodel și Alfred Tarski.

Logica nu este doar o componentă cheie a filosofiei și a matematicii, ci are implicații și în știință, tehnologie, inovație, psihologie cognitivă, lingvistică, comunicare. Pe scurt, logica este prezentă în toate aspectele vieții si este anatomia gândirii.

Întrucât lingvistica are la bază logica, iar comunicarea este indispensabilă funcționării societății, Dimitrie Cantemir este printre primii îndrăzneți în acest domeniu. Beneficiind el însuși de o excelentă pregătire filosofică, Cantemir a urmat logica aristotelică în efortul său de adaptare terminologică în abordarea λογοσ-ului. Cantemir a inventat termenii “ceință” (strămoșul lingvistic al lui “ceea ce este”), “cătință” (ca răspuns la “cât”) și “feldeință” ( pentru “ce fel de”) pentru a răspunde întrebării fundamentale “ce este?”. Două secole mai târziu, Titu Maiorescu scrie “Elemente de logică pentru gimnazii” (1858), manualul său rămânând un standard al învățământului românesc timp de o jumătate de secol. Începutul secolului XX marchează în România avansarea înspre rezultate originale. Pentru Ion Petrovici (1882 – 1972), logica este o știință în plină evoluție, așa încât caută adevăruri cu privire la logică, din afara logicii. Dintre logicienii români, amintim: Leon Birnbaum (cel care a pus bazele Logosofiei), Gheorghe Enescu (profesor de Logică universală și Metalogică), Florea Țuțugan (doctor in Logică modernă), Nae Ionescu (care ne-a lăsat un “Manual de logică”, din care există din păcate doar fragmente), Grigore Moisil (care a contribuit la realizarea primului calculator românesc), Alexandru Surdu (“Istoria logicii românești”, 2006), Mircea Dumitru (fost ministru al învățământului, profesor și rector al Facultății de Filosofie din București) etc.

Mesajul Directorului General UNESCO, dna Audrey Azoulay, cu ocazia World Logic Day, 2020: https://unibuc.ro/wp-content/uploads/2020/01/Mesaj-Audrey-Azoulay-UNESCO.pdf

Vă propunem un periplu de-a lungul timpului:

FELICITĂRI VECHI DE CRĂCIUN

Au fost ani cȃnd era mai sigur să urezi ‘Sărbători fericite!’ sau ‘La mulţi ani!’ decȃt ‘Crăciun fericit!’. Au fost perioade cȃnd urările erau caligrafiate pe felicitări mai mult sau mai puţin inspirate și expediate prin poșta. E drept: uneori plicul ajungea după sărbători, pentru că serviciile poștale erau lente. Dar parcă caligrafia expeditorului ajungea mai aproape de suflet decȃt textele preluate de pe internet și trimise unei liste ȋntregi de rude, amici, colegi, colaboratori etc.

Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania
Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania

Amintiri din perioada comunistă: https://editiadedimineata.ro/craciunul-atunci-si-acum-cum-aratau-sarbatorile-de-iarna-in-perioada-comunista/

Cȃteva felicitări din perioada interbelică. Incredibil ce mult ni s-a schimbat modul ȋn care conturăm literele: https://www.descopera.ro/dnews/14928200-felicitari-de-craciun-vechi-mesaje-si-urari-de-craciun-din-perioada-interbelica-si-imediat-dupa-foto

Alte amintiri de la ȋnceputul anilor 1900: https://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/ultimele-stiri/87675-exclusiv-ce-felicitari-isi-trimiteau-focsanenii-de-sarbatori-la-inceputul-anilor-1900.html

Craciun fericit! Felicitari vechi de Craciun. Romania Sweet Romania

BUNĂ DIMINEAȚA LA MOȘ AJUN

În Ajunul Crăciunului, creștinii pregătesc casele și ȋmpodobesc brazii. Este drept că ȋn ultima vreme, nerăbdarea și-a spus cuvȃntul și brazii ne ȋnveselesc căminele cu multe zile, uneori chiar săptămȃni ȋnaintea marii sărbători a Crăciunului. În unele familii se ţine post aspru, pȃnă la ivirea primei stele, cea care amintește de lumina observată de Magii de la Răsărit. 24 Decembrie ȋncheie postul Nașterii Domnului, ȋnceput la jumătatea lunii noiembrie.

Potrivit credinţelor populare, Moș Ajun este fratele geamăn al lui Moș Crăciun, un om sărac care nu a primit-o ȋn casa sa pe Maica Domnului, ci a ȋndrumat-o spre casa fratelui său, motivȃnd că acesta este mai bogat.

Primii care porneau cu colindatul ȋn dimineaţa de Ajun erau copiii și tinerii, care erau ȋntȃmpinaţi cu nuci, mere și covrigi. În Ardeal, colinda ȋncepea după amiaza pentru a putea fi acasă la lăsarea ȋntunericului și doar băieţii mergeau, fetele așteptȃnd acasă colindătorii. Colindele Ajunului transmit mesaje pozitive, de fapte bune și ȋndemnuri filantropice. La plecare se rostește o ‘Mulţămită la gazdă’:

Gazda frumos ne-o cinstit
Şi noi nu i-am mulţumit.
Hai cu toţii s-o cinstim
Şi gazdei să-i mulţumim.
Să trăiască sănătos,
Cu găzdăşiţa-mpreună
În pace şi-n voie bună.
Gazda, de-o avea copii,
Aibă numa` bucurii,
Iar la fetele frumoase
Vie-le peţitori.
Să umble cu dobândă,
Să-şi capete noră blândă
Şi frumoasă şi bogată
La feciori de ea să-i placă.
Averea vi se-nmulţească,
Holdele vi să sporească
Şi gazda „La mulţi ani să trăiască!

Din an în an

Din an în an sosesc mereu

La geam cu Moș Ajun
E ger cumplit și drumu-i greu

Da-i obicei străbun
Azi cu strămoșii cânt în cor,

Colindul sfânt și bun
Tot Moș era și-n vremea lor

Bătrânul Moș Crăciun
E sărbătoare și e joc

În casa ta acum
Dar sunt bordeie fără foc

Și mâine-i Moș Ajun
Acum te las, fii sănătos

Și vesel de Crăciun
Dar nu uita, când ești voios

Române, să fii bun!

Bună dimineața la Moș Ajun

Bună dimineața la Moș Ajun!
Ne dați, ori nu ne dați?
Am venit și noi o dată
La un an cu sănătate
Domnul sfânt să ne ajute

La covrigi și la nuci multe!

Variantă:

Bună dimineaţa la Moş Ajun!

Ne daţi sau nu ne daţi

Sau nu ne lăsaţi!

Daţi-ne un covrig, că ne moare porcu’ de frig!

Daţi-ne un colindreţ, că ne moare porcu-n coteţ!

Hăi, hăi!

Dă, mătuşo, colăcelu,
Să fete vaca, viţălu,
Şi oaia doi mieluşei,
Şi scroafa zăce purcei!

Am venit si noi o dată,
La un an cu sănătate,
Și la anu iar venim,

Sănătoși să vă găsim,
Ne daţi? Ne daţi?
Ori nu ne daţi,
Această seară e pentru noi, e pentru noi,
Cea mai frumoasă zi de sărbători,

Cea mai frumoasă zi de sărbători,
Și noi cu toţi venim acum, venim acum
Să vă urăm de Moș Ajun,

Să vă urăm de Moș Ajun.
La Anu și La Mulţi Ani!

DATINĂ DE MOȘ AJUN

De Moș Ajun în poartă bat

Copii voioși, la colindat.

Intră-n casa creștinului

Cu datina Crăciunului.

Vestesc la omul credincios,

Despre Nașterea lui Hristos,

Ca unic Împărat Ceresc.

La praznic mare, creștinesc.

Cu urări în gândul-tolbă,

N-au timp de prea multă vorbă.

Schimbă urări cu parale,

Pentru buzunare goale.

Strigă-n cor, cât pot de tare,

Făcând gălăgie mare;

Gazdelor să le colinde,

Umplând traista cu merinde.

Sunt plătiți pentru urare,

Cu un ban la fiecare,

Cu fructe, dulciuri și colaci,

Ce poartă obiceiuri dragi.

Colindei mai dau o rundă,

Toți vecinii să-i audă,

Ca să le pregătească bani

Și covrigi de ,,La mulți ani!”

Bună dimineața la Moș Ajun

Și mâine cu bine la Moș Crăciun!

La anul și la mulți ani!”

Mai multe informaţii, aici:

https://www.crestinortodox.ro/religie/buna-dimineata-mos-ajun-69737.html

https://www.mediafax.ro/social/obiceiuri-de-craciun-obiceiul-pitarailor-vechi-de-cateva-sute-de-ani-practicat-intr-o-comuna-din-mehedinti-galerie-foto-13738030

Pe drumul vinului…

Iunie toropește deja Capitala, așa că ideea unei călătorii scurte a venit spontan și a fost de nerefuzat. Staţiunile de la munte – prea aglomerate. Cele de la mare – prea zgomotoase. O destinaţie la 90 km de București pare ideală. La vreo 20 km de Ploiești, cam pe unde și-a ascuns regele vizigot Atanaric comoara ȋn secolul al IV-lea, Dealu Mare ȋși așteaptă vizitatorii cu crame, conace, dealuri, coline și o suprafaţă de aproximativ 15,000 ha de viţă de vie.

Eu am preferat liniștea și răcoarea Conacului dintre Vii, pe Valea Bobului. Cum nu mă prea pricep la vinuri, m-am lăsat fermecată de mușcatele și trandafirii proprietăţii. Următoarea vizită acolo este deja planificată, pentru că ȋmi doresc mult o plimbare cu bicicleta pe dealurile din jur. Mi-a promis și un gușter că ȋmi acordă o ședinţă foto – acum l-am luat prin surprindere și s-a sfiit.

Apropo, legenda ‘Urlaţi, 5 minute’ rămȃne doar o … legendă. Podgorenii sunt oameni așezaţi, iar zona este un balsam pentru bucureștenii stresaţi de trafic, agitaţie, zgomot. Se spune că ȋn trenul care se apropia de Cricov, cu cinci minute ȋnainte de gară, conductorul atenţiona călătorii că urmează staţia de unde pot ajunge ȋn Urlaţi. Boierii Gheorghe și Stan Urlăţeanu, ctitorii bisericilor Jercălăi și Galbenă din Urlaţi, nu erau ȋncȃntaţi de această poveste. Dar, ca orice legendă, a rămas și circulă din om in om.

Oenoturismul (turismul viticol) este un concept mai nou ȋn Romȃnia. Oferta este ȋnsă suficient de atrăgătoare, rămȃne doar să descoperim istoriile conacelor, cramelor și soiurilor de vin din zonă.

Nu este ȋncă sezonul culesului viei, dar m-am ȋntors la București cu o crenguţă de cireș negru. Bobiţele negre-amărui m-au fascinat ȋntotdeauna, fără să ȋmi pese de eventualele daune-pete. Și am adus cu mine un parfum delicat, cu gust de boierie veche, cu povești și amintiri, cu arome cromatice și olfactive și senzaţii catifelate de timp care trece ireal de blȃnd.

Moşierul, avocatul, afaceristul şi Noul Bucureşti

Ce-şi doresc afaceriștii? Bani? Faimă? Putere? Să impresioneze? Să fie admiraţi şi temuţi în aceleşi timp? Cu siguranţă câte ceva din fiecare. Dar un profesor universitar, un avocat sau un moşier? Nu este greu de ghicit când îi urmăreşti separat. Când însă un singur om are toate aceste atribuţii, răspunsul poate să fie de-a dreptul neaşteptat. De exemplu, ce-aţi zice de crearea unui nou oraş, un fel de dublură a unuia existent, dar bazat pe noi principii?

Cam asta ar fi pe scurt povestea apariției cartierului Bucureştii Noi sau “Noul Bucureşti” cum şi l-a numit Nicolae Basilescu, moșier, om de afaceri, avocat, profesor universitar și decan al Facultăţii de Drept din Capitală. În 1898, acesta înfiinţează în nord-vestul Bucureştilor, pe moşia Măicăneşti-Grefoaicele o nouă aşezare numită “Bucureştii Noi”. Dacă vă interesează și mentalitatea politicianului Basilescu, veți găsi detalii interesante în discursul său din 3 februarie 1935. Cu această ocazie, Basilescu îşi prezintă motivaţia care a stat la baza acestui prgram edilitar. Dacă, din curiozitate, veţi citi mesajul profesorului, veti descoperi că dincolo de bunele intenţii, atunci, ca şi acum, progresul se strecoară printre intrigi politice, acuzaţii, ameninţări, adevăr şi bârfă, printre instigatori şi victime.

Mai multe informatii in: Totul, în Legenda noului oraşiu bucureştii-noui.

Planul a fost simplu și a fost pus în aplicare fără nicio ezitare. Naşterea noului oraş trebuia să aibă loc pe cele 295 de hectare ale moşiei Măicăneşti. Profesorul Basilescu donează o parte din teren, iar 155 hectare se vând cu 1 leu metrul pătrat. Conform propriilor sale declaraţii, a vândut în cinci zile, începând cu 1 februarie 1898, nu mai puţin de un milion de metri pătraţi. Pe terenul donat urmau să se amenajeze străzi, pieţe, parcuri şi lăcaşe de cult.

Nu stă pe gânduri şi, în luna mai 1898, Basilescu pune piatra de temelie a bisericii cu hramul “Sfântul Niculae” și “Sfânta Ecaterina”. Construcţia a fost încredinţată arhitecţilor George Mandrea şi E. Kasparovski, iar pictura a fost realizată de renumitul pictor danez Exner. Zona oferă cu generozitate spatii verzi: pe lângă splendidul parc de 20.000 de metri pătraţi din jurul bisericii, vis-a-vis se află Parcul Bazilescu populat cu frumoase exemplare de copaci aduşi din Codrii Vlăsiei.

Obţine în acelaşi an aprobările şi construieşte o linie de cale ferată care să lege viitorul oraş (Bucureştii Noi) cu Capitala. Exploatează această linie cu cai, cu motor cu abur, cu motoare cu benzină. În doar câţiva an, pe această linie funcționează şi un tramvai electric, al cărui drept de exploatare, Basilescu (deşi obţine un profit apreciabil), îl concesionează regiei de transport public. Ambiţiosul plan a început cu optimism, dar timpurile i-au jucat o festă inventivului Basilescu. Când teribila criză financiară a lovit România intre 1899 – 1922, falimentele s-au ţinut lanţ. Pentru zeci de mii de bucureşteni, fuga din Capitală părea singura soluţie. Terenurile arvunite au fost abandonate, iar plăţile au încetat.

În incinta parcului ar trebui să găsiți un edificiu, altădată loc de atracție pentru iubitorii spectacolelor în aer liber. Construcția, cu o capacitate de 2.000 de locuri, a fost ridicată în 1953 cu ocazia Festivalului Tineretului (Al III-lea Congres Mondial al Tineretului şi al IV-lea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor). Amfiteatrul are puternice accente arhitecturale inspirate de antichitatea greco-romană și de cea renascentistă. Din pacate, spectacolele, concertele, piesele de teatru au fost date uitării, clădirea fiind într-o avansată stare de deteriorare. Ca o fantomă a trecutului și martoră a nepăsării, stema Republicii Populare Române mai rezistă încă deasupra scenei.

Parcul și Teatrul de vară “Nicolae Bazilescu” (fost Nicolae Bălcescu)

Istoria zonei Bucureștii Noi a continuat. La început a aparţinut comunei Băneasa, iar în 1940 a fost inclusă în raionul Griviţa Roşie. Construcţia primelor blocuri a demarat în 1950. Primele ansambluri de locuinţe, destinate familiilor de muncitori sunt copia identică a celor din Vatra Luminoasă (între str. Ciurea si str.Victor Manu). Formate din parter si trei etaje, construcţiile au fost proiectate după modelului arhitectural urbanistic al cvartalurilor sovietice: structuri solide, apartamente la limita confortului, având magazine la parter și un parc/ curte interioară în centrul cvartalului. Şi asemănările dintre cele două cartiere nu se opresc aici.

Tot în 1953, cu ocazia celor două evenimente mondiale, a fost inaugurat și Parcul Național (Parcul de Cultură şi Sport 23 August), care cuprinde pe cele 60 ha stadionul, complexul sportiv, Turnul de Paraşutism si teatrul în aer liber “Mihai Eminescu”.

Voi reveni reveni cu istoria, la fel de fascinantă, a acestui complex din sectorul 2. Până atunci, vă recomand o plimbare prin parcul Basilescu sau, într-o zi toridă, un popas în curtea Bisericii Basilescu.

Liniile de transport în comun și rutele care au stații în apropiere:

https://moovitapp.com/index/ro/transport_public-Parcul_Bazilescu-Bucure%C8%99ti-site_22978852-2960

ZIUA OLTENIEI

Ziua Olteniei (a Micii Valahii) este sărbătorită pe 21 martie, ȋncepȃnd din 2017, și marchează momentul primei revoluţii moderne, Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, din 1821.

În Oltenia a fost foarte bine conservată tradiţia. Astfel, un meşteşug tradiţional unic, specific acestei zone, îl reprezintă ceramica de Horezu, care, alături de dansul Căluşului, originar tot din această zonă, face parte din Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO. Oraşul Horezu din judeţul Vâlcea reprezintă un vestit centru etnografic şi vechi centru de ceramică populară, caracterizată prin fineţea motivelor decorative (străchini şi farfurii smălţuite, de culoarea fildeşului, cu motive zoomorfe – renumit fiind “Cocoşul de Horezu“.

De asemenea, în toate cele cinci judeţe ale Olteniei pot fi vizitate numeroase muzee: Muzeul de Artă și Muzeul Olteniei (Craiova), Muzeul Regiunii Porţilor de Fier (Drobeta Turnu-Severin), Muzeul Judeţean Olt (Slatina), Muzeul Judeţean Vâlcea și Muzeul de artă (Râmnicu Vâlcea), Muzeul Satului Vâlcean (com Bujoreni), Muzeul Judeţean Gorj (Târgu Jiu, oraş care găzduieşte şi Ansamblul Monumental “Calea Eroilor”, format din Coloana Infinitului, Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor şi Masa Tăcerii, operă a celebrului sculptor român Constantin Brâncuşi, personalitate marcantă în mişcarea artistică a veacului al XX, ridicată în memoria eroilor căzuţi în Primul Război Mondial).

Printre marile personalităţi ale Olteniei care s-au impus în numeroase domenii de activitate, se numără Constantin Brâncoveanu, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, Nicolae Titulescu, Eugen Ionescu, Dinu Lipatti, Ion Minulescu, Constantin Dissescu (părintele Dreptului Penal românesc), Constantin Brâncuşi, Theodor Aman (fondator al şcolii române de artă), Ion Ţuculescu, Gh Titeica, Petrache Poenaru, Ecaterina Teodoroiu, Marin Sorescu, Amza Pelea, Dem Radulescu, Şerban Ionescu, Silviu Purcărete etc.

Oltenia este a doua regiune, după Moldova, care se remarcă prin numărul şi însemnătatea mănăstirilor, bisericilor şi schiturilor, cu peste 60 de aşezăminte din perioade istorice diferite (Cozia, Stânişoara, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Tismana etc).

“La bază, regiunea istorică Oltenia a cuprins doar judeţele din stânga râului Olt: Dolj, Vâlcea, Mehedinţi şi Gorj. Judeţul Olt a fost alăturat numelui regiunii mult mai târziu, lucru puţin ştiut, din păcate, în ziua de astăzi. Râul Olt era graniţa, de fapt, dintre regiunile Oltenia şi Muntenia, cea din urmă cuprinzând, iniţial, judeţul Olt în componenţă, alături de Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi. Din punct de vedere geografic, Oltenia este situată între Dunăre, culmile Carpaţilor Meridionali, culoarul Timiş-Cerna şi, desigur, râul Olt. În prezent, Oltenia reprezintă provincia situată în partea de sud-vest a ţării şi are în componenţă judeţele: Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea şi Mehedinţi. Tot aici a intrat şi judeţul Romanaţi, cu capitala la Caracal, dar acest lucru nu a mai fost valabil din 1950, odată cu reforma administrativ-teritorială ce a desfiinţat şi înglobat Romanaţiul în judeţul Olt de astăzi” (Aurelia Grosu, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean Olt).

În perioada medievală, Oltenia este parte integrantă a Ţării Româneşti, având o notă distinctă în raportul puterii, prin Marea Bănie din Craiova. Regiunea era administrată de un ban – al doilea om după voievod, motiv pentru care este cunoscută şi sub denumirea de “Banatul Craiovei”. Primul judet din România a fost Vâlcea. Teritoriul Olteniei a făcut parte, iniţial, din Banatul de Severin. Acest spaţiu a fost cunoscut şi sub denumirea “Banatul Craiovei”, “Bănia Olteniei” sau “Bănia Craiovei”, municipiul Craiova fiind supranumit şi astăzi “Cetatea Băniei”. În anul 1718, provincia Oltenia intră sub stăpânirea habsburgică, în urma tratatului de la Passarovitz, aceştia numind-o “Kleine Walachei” (Valahia Mică).

Regiunea Olteniei se identifică prin unicitatea culelor: Măldăreşti, Groşerea, Cula Greceanu, Glogova, Cula lui Cuţui, Cula lui Cornoiu, Cula lui Tudor Vladimirescu, Casa Glogoveanu, Casa lui Anton Pann, castrul Roman Drobeta, Băile romane, podul lui Traian. De aici, din Banatul Olteniei, pornesc Basarabii – marca Olteniei. Tot în această zonă, lângă oraşul Orşova, se pot admira chipul lui Decebal sculptat în munte – un fel de Rushmore românesc, cea mai mare statuie în piatră din Europa, cu doar şase metri mai mică decât Statuia Libertăţii din New York, dar cu opt metri mai mult decât monumentul lui Christos din Rio de Janeiro, privelişti de neuitat de pe Transalpina (Drumul regelui), care face legătura între Oltenia şi Transilvania sau ruinele cetăţii Ada Kaleh (ridicată în antichitate în cotul pe care îl face Dunărea între Gura Văii şi vechea Orşovă, aproape de vărsarea râului Cerna în Dunăre, supranumită “Raiul de pe Dunăre” şi inundată de comunişti în 1970 pentru construirea barajului de la Porţile de Fier), de a cărei frumuseţe au rămas fermecaţi Hans Christian Andersen şi Alexander Korda şi ai cărei locuitori turci, erau vestiţi producători de ţigarete şi de alte produse purtând marca îndeletnicirii lor: rom, cafea la nisip, bragă, rahat, halva, baclavale, peltea, ciubuce, narghilele etc.

RONDUL ROMAN

Când v-ați plimbat ultima oară prin Cișmigiu? Când ați zăbovit ultima oară în Rotonda Scriitorilor (sau Rondul Roman)?

Situat în partea stângă a Grădinii Cișmigiu, spre Bd Schitu Măgureanu, în apropierea Buturugii, Rondul Roman a fost inaugurat pe 27 iunie 1943. Ansamblul de statui reprezintă busturile unor scriitori de seamă ai literaturii române și oameni de cultură și a fost inaugurat în timpul mandatului primarului Bucurestiului Ion Rășcanu, din inițiativa ministrului educației naționale, Ion Petrovici.

Rotonda Scriitorilor este o platformă circulară creată după model englezesc, alcătuită dintr-o alee circulară cu raza de aproximativ 30 m. În mijloc se află un rond de gazon al cărui centru este marcat de un vas ornamental de lut ce seamănă cu un chip antic. În jurul centrului sunt amplasate 12 busturi de marmură, la distanțe egale, pe postamente identice paralelipipedice, cu o înălțime de 2.40 m, tăiate în piatră de Muscel. Fiecare statuie este însoțită de numele sculptorului, inscripționat în lateralul bustului.

Vasile ALECSANDRI – sculptor Theodor Burcă;
Nicolae BĂLCESCU – sculptor Constantin Baraschi;
Ion Luca CARAGIALE – sculptor Oscar Späthe;
Ion CREANGĂ – sculptor Ion Jiga;
George COȘBUC – sculptor Ion Grigore Popovici;
Mihai EMINESCU – sculptor Ion Jalea;
Bogdan Petriceicu HAȘDEU – sculptor Mihai Onofrei;
Ștefan Octavian IOSIF – sculptor Cornel Medrea;
Titu MAIORESCU – sculptor Ion Dimitriu-Bârlad;
Alexandru ODOBESCU – sculptor Miliță Petrașcu;
Alexandru VLAHUȚĂ – sculptor Oscar Han;
Duiliu ZAMFIRESCU – sculptor Alexandru Călinescu.

La inaugurare, pe locul ocupat acum de Ion Creanga, se afla bustul lui Octavian GOGA, dăltuit de Ion Jalea. După 1944, prezența în spațiul public a unui bust al lui Goga devenise inoportună (fusese prim-ministru în perioada decembrie 1937 – februarie 1938), astfel că, după ce într-o noapte a fost mutilat cu ciocanul, bustul a fost înlăturat, soclul rămânând gol un bun număr de ani, până când, în deceniul al șaselea a fost instalat pe el bustul lui Ion Creangă.

Pe socluri este înscris numele celui reprezentat și anii între care a trăit. Mai toți scriitorii sunt înfățișați frontal și simetric, într-o manieră realist-convențională. O unică tentativă, nu foarte accentuată, de idealizare simbolică prezintă bustul lui Eminescu. Singurul care iese din tipic este Caragiale, pe care Oscar Späthe l-a reprezentat purtând căciulă, cu capul întors spre stânga și cu privirea îndreptată în sus.

Bustul lui Eminescu este singurul care a fost mutilat, având o ciobitură vizibilă pe bărbie (actualmente este remediată).