Nici nu mai țin minte de câte ori am fugit din București pentru a petrece o zi la castel. Într-un fel, a devenit castel meu, deși …
… cândva, aici a locuit un prinț adevărat: prințul George Grigore Cantacuzino, cel care a cerut arhitectului Gregory Cerchez realizarea construcției. “Nababul”, așa cum a fost poreclit prințul Cantacuzino datorită averii sale imense, avea încă două proprietăți: Palatul Cantacuzino din București (astăzi Muzeul “George Enescu”) și Palatul Cantacuzino de la Florești. Descendent al unei vechi familii de nobili și împărați bizantini, prințul nu a fost doar bogat, a fost și o persoana educată și un om de stat respectat. Deși gurile rele spuneau cș a fost zgârcit, faptele sale contrazic bârfa: donații fabuloase fșcute în timpul Războiului de Independență pentru alimente și peste câțiva ani pentru flotă, aviație și ambulanțe sanitare.
Prințul Cantacuzino a fost primar al Bucureștiului, ministru de finanțe și prim-ministru. Doar ezitările din timpul răscoalei din 1907 i-au știrbit imaginea și i-au atras ura țăranilor. Actele filantropice și inițiativele administrative lăudabile au fost date uitării: sprijinul financiar masiv acordat familiilor soldaților aflați pe front, leafa de primar donată în întregime, implicarea în modernizarea capitalei și a căilor de comunicație.
Faima castelului aflat la poalele muntelui Zamora, în cartierul cu același nume a supravietțit. Proiectată în stil neoromânesc, construcția a fost începută în 1901 și finalizată 10 ani mai târziu. Cu o pădure de brazi în spate, cu stațiunea Bușteni la picioare și cu o vedere splendidă spre Valea Prahovei și Caraiman, “rivalul” Castelului Peleș e mai puțin cunoscut, dar pe nedrept. E suficient să mergi o dată și sigur că te reîntorci pentru o gură de aer curat (stațiunea Bușteni se află la puțin peste 800 m altitudine) și relaxare.
De fiecare dată, îndreptându-mă spre acest loc de recreere, mă gândesc: Oare leagănul e liber?
Ca să înțelegeți și să plecați în suflet cu toate frumusețile din muzeu trebuie să vă dați în leagăn. Înainte de a intra sau când vă pregătiți de plecare. Sau și, și.
De abia după ce vă stabiliți prin legănat armonia necesară absorbției tuturor acestor minuni și transformării lor în amintiri: cascade, grote și fântâni arteziene, interioare somptuoase, decorațiuni, ceramică italiană, plafoane și tâmplărie sculptată, scări cu trepte din marmură de Carrara, coloane interioare cu decorațiuni în stil brâncovenesc, uși din lemn cu tăbliile sculptate cu blazonul familiei Cantacuzino, șeminee din piatră de Albești, vitralii și – nu în ultimul rând – salonul de onoare.
Dacă m-ați întreba ce mi-a plăcut cel mai mult – firește, în afară de leagăn! – mi-ar fi greu să decid. Gusturile nu se discută, dar cu siguranță pardoselile vă vor atrage și vouă atenția, scara de marmură, salonul de onoare și loggia în stil brâncovenesc, mozaicul roman și vitraliile. Mobilierul este interesant, dar cea mai mare parte s-a piedut sau s-a deteriorat în lunga perioadă din timpul comunismului când castelul a fost transformat în sanatoriu TBC.
O singură zi nu este de ajuns. Vă veți întoarce cu siguranță pentru noi experiențe: vizita unei expoziții de artă, puțină aventură în parcul de distracții, poligonul de tras cu arcul și manej, un prânz elegant pe terasă, o plimbare cu bicicleta și lista poate să continue.
Așadar, dați o fugă până la Bușteni și răsfățați-vă ca niște prinți și prințese.
NOTĂ: Castelul poate fi vizitat zilnic, de luni până duminică, începând cu ora 10:00.
Time to read: 3 minutes
