HOTELUL DE GHEAȚĂ

Totul a ȋnceput ȋn 2005. De atunci, an de an, hotelul construit integral din gheaţă este modelat din blocuri de gheaţă extrase din cel mai mare lac glaciar al Munţilor Făgăraș, Bȃlea Lac. Blocurile de 70 x 70 cm ajung pȃnă la 70 kg. Construcţia durează mai puţin de o lună și uneori constructorii au emoţii din cauza diferenţelor de temperatură. Complexul include hotelul, un Ice Restaurant & Bar și o biserică. Construcţia oferă camere cu paturi, noptiere și candelabre de gheaţă,  la o temperatură de -2℃ (ȋn timp ce la exterior sunt -15℃) și ȋnsumează aproximativ 3870 ore de muncă.   

  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania

Hotelul are ȋn fiecare an altă temă: in sezonul 2006-2007, hotelul a oferit 12 camere și a fost construit ȋn formă de cruce.

În 2007-2008, tema a fost Sistemul Solar, astfel ȋncȃt cele 10 camere au primit denumiri ale planetelor.

2008-2009 a fost sezonul MUZICII CLASICE.

În 2009-2010, tema a fost PERSONALITĂȚI CELEBRE, iar cele 10 camere au purtat numele lui Platon, Aristotel, Heraclit, Pitagora, Seneca, Emil Cioran, Mircea Eliade, Confucius și Friedrich Nietzsche.

Sezonul 2010-2011 a oferit 14 camere, iar tema a fost ICE HOTEL – LIGHT AND STONES, camerele purtȃnd denumirea unei pietre preţioase sau semi-preţioase: Camera de Diamant, Camera de Safir, Aquamarin, Ametist, Rubin, Safir etc.

În 2011-2012, tema hotelului a fost ICE SOUND (Sunetul gheţii), iar camerele au purtat denumiri ȋn ton cu această temă: Jazz, Latino, Dance, Hip Hop, Chillout, Classical, House, Trance, Blues și din fiecare cameră se auzeau acordurile unui stil muzical.

Sezonul 2012 – 2013 a fost dedicat CARNAVALULUI; camerele au purtat numele lui Hansel și Gretel, Pălărierul cel Nebun, Alice ȋn Țara Minunilor etc, iar cele trei igloo-uri au avut ca temă Rio de Janeiro, Veneţia și Berlin. Singura sursă de lumină pe timpul nopţii au fost ledurile de mică putere, pentru a nu deteriora pereţii ȋngheţaţi.

Tema anului 2013 – 2014 a fost BAROQUE ON ICE (Bruckenthal, Ludovic al IV-lea, Schonnbrunn, Maria Antoaneta, Maria Teresa, La Fontaine, Antonio Vivaldi, Bach, Rembradt, Velasquez, Voltaire, Moliere).

2014 – 2015 a fost anul ZODIACULUI, camerele fiind numite Berbec, Leu, Capricorn etc, beneficiind de semnul zodiacal sculptat ȋn gheaţă.

Sezonul 2015 – 2016 a fost al EUROPEI, iar turiștii au putut dormi ȋn Salonul vienez (Austria), Dutch room (Olanda), Studio Helsinki (Finlanda), English Home (Anglia), High Lisbon (Portugalia), Bella Italia (Italia), Casa Maghiară (Ungaria), Spanish Kingdom (Spania), Deutsche Haus (Germania), Irish room (Irlanda), Frozen Sweden (Suedia), Luxemburg, Greek studio (Grecia) sau ȋn Odaia de sus (Romȃnia).

În 2016 – 2017, tema a fost Cinema on Ice, iar camerele au fost decorate cu personaje din filme celebre: Star Wars, The Hobbit, Ice Age, The Passion of the Christ, Toate pȃnzele sus, Rocky III, Gladiator, Titanic, Harry Potter, Dracula, ȋn timp ce igloo-urile s-au numit Smurf Igloo, Jungle by Ice și Jurrasic Park Igloo.

În 2017 – 2018, tema aleasă a fost FROZEN LOVE, iar camerele au purtat numele unor locuri și obiective din zona Masivului Făgăraș: Vȃrful Suru, Lacul Avrig, Vȃrful Negoiu, Valea Doamnei, Cabana Podragu, Castelul de Lut din Valea Zȃnelor, Palatul Bruckenthal de la Avrig. Complexul de igloo-uri a purtat numele Rezervaţiei Arpășel, Vȃrfului Moldoveanu și a Poienii Neamţului. 2018 a fost Anul Centenarului, astfel ȋncȃt restaurantul din holul central a purtat numele “Regele Ferdinand I al Romȃniei – Întregitorul”.

Tema sezonului 2018 – 2019 a fost muzica, iar cele 14 camere și 6 igluuri au fost decorate cu sculpturi din gheaţă ale unor artiști autohtoni sau internaţionali (Holograf, Corina Chiriac, Queen, Madonna, Michael Jackson, Rolling Stones, BZN, ABBA, Peter Maffay, Elvis Presley, Prince, Freddie Mercury).

În 2019 – 2020, construcţia a fost amȃnată, ȋntrucȃt ȋn decembrie a fost prea cald. Hotelul de gheaţă a fost ȋnlocuit cu Igloo Village, o construcţie cu trei compartimente pentru cazare, fiecare cu cȃte două camere cu pat dublu, un compartiment central ce a făcut conexiunea cu fiecare dintre compartimente și unde au fost amenajate restaurantul și barul și un compartiment mai mic, cu rol de lobby. Tema aleasă a fost UNDERWATER WORLD.

Inaugurarea oficială ȋn acest sezon este planificată pentru ianuarie 2023, după ce va fi finalizată și Biserica de Gheaţă. Decoraţiunile vor fi realizate de celebrul sculptor sloven Rismondo Miro, care va lucra alături de colaboratori din Romȃnia. Tema acestui sezon este tot EUROPA, dar ȋn altă cheie, fiecare cameră urmȃnd să primească numele unor capitale europene (Londra, Amsterdam, Lisabona, Dublin, București, Paris, Roma, Atena, Berlin), iar decoraţiunile interioare vor fi inspirate de simboluri din aceleași capitale. Barul amenajat ȋn interior va avea forma unui patrulater, fiecare colţ fiind marcat de un stȃlp impunător de gheaţă ȋn interiorul căruia vor fi realizate imagini ale unor obiective emblematice: Turnul Eiffel din Paris, Turnul Televiziunii Germane din Berlin, Big Ben din Londa și case tradiţionale verticale din Amsterdam. Holul central va găzdui un restaurant cu mese și scaune din gheaţă, iar servirea se va face cu platouri din gheaţă. Imaginea complexului este Paula Seling.

Deși hotelurile de gheaţă sunt foarte căutate ȋn Finlanda, Suedia, Norvegia, Elveţia, cel din Romȃnia este unic ȋn Europa de Est. Fodor’s Travel (blog de călătorii) l-a inclus ȋn Top 10  al celor mai frumoase hoteluri de gheaţă din Europa: ocupă locul 3, după satul de igluuri Kakslauttanen (Finlanda) și Iglu-Dorf Gstaad (Elveţia).

Advertisement

PE URMELE OTOMANILOR ȘI GANGSTERILOR AMERICANI

Cetatea din zahăr candel. Bastioanele din doboș tort. Turnurile și crenelurile din grilias. Șanțurile de apărare din cozonac cu nuci. Câmpia din pișcoturi. Copacii și iarba din fistic. Creștinii din bezele. Turcii și arapii din ciocolată. Turbanele din frișcă. Fesurile din jeleuri.

Pare o rețetă de cofetărie? Nu este. Este descrierea unui oraș din România, într-o manieră la care nu s-a gândit nicio agenție de turism până acum.

Într-adevăr, o mică Vienă. Și scorțoșenia, și sobrietatea, și senzația de conglomerat străbătut de un curent electric, de amalgam de limbi și accente, de competențe și incompetențe.” De la bastioanele vechii cetăți la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2023 nu e decât un amplu salt peste timp. Mircea Nedelciu, Adriana Babeți și Mircea Mihăieș au ales extrem de inspirat Timișoara ca punct de simetrie pentru aventurosul Chicago. Romanul trebuie citit neapărat. Este un savuros amestec de policier și aventuri, dragoste și răzbunare, călătorii și interese comerciale, pornind de la povestea reală a Anei Cumpănaș, cea care a ajutat FBI la prinderea gangsterului american John Dillinger. O poveste tricotată la 6 mâini, de trei autori care au reușit să compună o mică bombă istorică ce frizează senzaționalul. Dar la fel de surprinzătoare este și Timișoara cea revendicată de otomani, habsburgi, haiduci transilvăneni.

Cetatea medievală s-a transformat într-o perlă imperială, apoi într-o așezare modernă. Pe când era oraș turcesc, nordul Timișoarei era apărat de două porți: Poarta Cocoșului și Poarta Fosforosa/ Forforosa (de lumină). În 1716, turcii s-au predat, dar fortăreața a fost preluată și folosită timp de 20 ani ca loc de rugăciune pentru comunitățile evreiești sefarde și aschenaze din oraș. Apoi, poarta a fost demolată și, din cărămizile ei, a fost construită casa prințului Eugeniu de Savoya. Astăzi, imobilul are un etaj, acoperiș de țiglă și o curte interioară. La parter, se află două magazine, iar la etaj, locuințe. O puteți vedea dacă faceți o plimbare prin cartierul Mehala (str Eugeniu de Savoya, nr 24 – colț cu Lenau).

Odată cu construcția cetății stelate de către habsburgi, au dispărut aproape toate urmele prezenței otomane în zonă, însă săpăturile din ultimii ani au descoperit o baie turcească și o moschee.  

Așezarea a avut parte de multe nume și organizări: castrul Tymes, capitala regatului ungar, vilayet otoman, capitală a Banatului, oraș liber regesc (sub impăratul Iosif al II-lea), capitală de județ, Capitala Culturală a Europei. Aici a fost atestată cea mai veche fabrică de bere de pe teritoriul României (1718). Timișoara a fost primul oraș al monarhiei care a beneficiat de iluminat stradal pe gaz (1760), în care a funcționat primul serviciu telegrafic (1854) și de telefonie din țară (1881), prima stație de salvare din România și Ungaria (1886). A fost primul oraș din Europa continentală cu străzi iluminate electric (1884) și asfaltate (1895). Și tot aici, în singurul oraș european cu trei teatre de stat în română, maghiară și germană (1953), a circulat primul tramvai electric din România (1899).

Cine pornește la pas prin Timișoara de astăzi, nu va regreta. De la grădinile delicioase la străzile cu parfum arhaic, de la clădirile uluitoare la parcuri, totul impresionează și atrage. Luați și cartea cu voi.

.Cine cucerește Buda, stăpânește o cetate. Cine cucerește Timișoara, stăpânește o țară’ (bei otomani de Dunăre)

surse foto:

http://art-historia.blogspot.com/2010/04/timisoara-otomana_23.html

http://art-historia.blogspot.com/2010/11/timisoara-austriaca.html 

https://commons.wikimedia.org/

STRADA  BATIȘTEI, NO 14

Amplasată ultracentral, strada Batiștei păstrează ȋncă parfumul cartierului cochet din spatele hotelului Intercontinental. Prima menţionare istorică a străzii apare prin secolul al XVII-lea, cu referire la Biserica lui Batiștei. Strada a fost numită fie prin corelare cu numele bălţii din zonă, de pe cursul Bucureștioarei, ȋn care se scăldau vitele, fie cu terenul bătătorit destinat tȃrgului de vite.

Conform Regulamentului de Construcţie și Aliniere din 1890, strada Batiștei făcea parte din cele 37 străzi ale căror clădiri permiteau doar 1 etaj. Datorită vechimii și contextului arhitectonic istoric, a păstrat expresia dominantă a finalului de secol XIX și ȋnceputului de secol XX, dar la un moment dat a primit ȋncă două nivele.

Parcela de la numarul 14 a fost numerotată inițial pe strada Scaune, nr 44. Abia în 1932 a fost înregistrată adresa str Batiștei, nr 14 bis, urmând ca din 1940 să se renunțe la ‘bis’. Începând din 1890, strada Batiștei urma să respecte prevederile noului Regulament de Construcție și Aliniere (RCA), astfel: curtea trebuia să ocupe 1/5 din teren și să fie pavată, construcțiile erau permise cu maximum 2 nivele (parter + etaj 1) și înăalțimea maximă de 10-11 m.

Primul proprietar identificat la adresa str Batiștei, nr 14, din sectorul 1 Galben, pare să fi fost Eufrosina Dobrescu, directoarea Institutului de Fete “Dobrescu” (1892 – 1893), apoi cpt Papazopol (1895), urmat de prinţul Constantin Basarab Brȃncoveanu (1911 – 1918), fraţii Ely și Adolf Berkovitz (1918 – 1932), Societatea Funcţionarilor Primăriei Municipiului București . În 1947, clădirea a fost cedată ARLUS (Asociaţia Romȃnă pentru Strȃngerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică și a devenit cunoscută sub numele ‘Casa Prieteniei Romȃno-Sovietice”.

ARLUS a ‘moștenit’ un adevărat palat, ȋntrucȃt Societatea Funcţionarilor PMB construise un imobil proiectat să găzduiască un centru de asistenţă juridică și administrativă pentru membri, magazii, uzină tehnică și spații anexe (la nivelul subsol II), bibliotecă, frizerie și sală de popice, băi și dușuri, farmacie, cabinet dentar (la subsol I), sală de lectură, garderobă, birouri și restaurant cu săli și baruri care aveau legătură cu sala de spectacol la parter, sediul băncii SFPMB, discotecă, hol mare și hol mic, birouri (la etajul I), policlinică pentru membrii SFPMB, salon pentru festivităţi “Arta” (cu anexe), palier deasupra scenei și pod. Clădirea a fost concepută în așa fel încât fiecare nivel să aibă o funcțiune dominantă, astfel încât proiectul a fost original și unic: subsolul II avea funcțiune tehnică, subsolul I era destinat distracției și igienei, parterul era spațiu public, etajul I avea să devină spațiu funcțional, etajele 2 si 3, spații artistice. “Construcţia fiind ȋn plin centrul capitalei și ȋnzestrată fiind cu cele mai moderne instalaţii de ȋncălzit, luminat și ventilaţie, sălile vor fi o adevărată surpriză pentru publicul bucureștean astfel că exploatarea ȋși cere succesul asigurat” (SFPMB). În 1933, sala de festivități de 400 mp era cea mai mare și mai modernă din București și putea fi folosită pentru baluri, serate, adunări, concerte, banchete și chiar reprezentații teatrale. La un moment dat, balcoanele laterale ale sălii de spectacole (ȋnșiruite ȋn formă de scoică) au fost transformate ȋntr-un balcon simplu. După preluarea clădirii de către ARLUS, au dispărut funcţiunile subsolului și a apărut o discotecă la etajul I.

După 1990, clădirea a găzduit o universitate particulară, cluburi, un restaurant, sediul ARCUB (din 1996) și a ajuns ȋn proprietatea unei firme romȃnești controlate de un offshore cipriot, revenind apoi la PMB pentru 1,25 mil EUR + TVA. Este încadrată în clasa I de risc seismic și urmează să fie consolidată.

Perioada cea mai spumoasă pare să fi fost ȋnainte de 1947, cȃnd găzduia și cinematograful FANTASIO, cu gradină de vară, cu intrare din str Tudor Arghezi. Proiecţiile se făceau chiar pe calcanul clădirii. Terenul este astăzi ȋn paragină. Singura urmă care mai amintește de vremurile cȃnd aici rulau filme este ruina cabinei de proiecţie. Palatul este cea mai expresivă clădire ȋn stil art-deco din Capitală.

http://cinematografeb.blogspot.com/2018/10/fantasio.html 

sursa foto: Agerpres

ARHITECTURA ROMANEASCA – ION MINCU

Arhitectura romaneasca nu ar fi fost la fel fara amprenta arhitectului Ion Mincu. Promotor al stilului romanesc in arhitectura, Mincu a integrat in operele sale specificul arhitecturii traditionale din Romania si si-a adus aportul la infiintarea Scolii de Arhitectura a Societatii Arhitectilor Romani.

Ion Mincu s-a nascut la Focsani, pe 20 decembrie 1852 si a urmat in paralel Scoala Nationala de Poduri si Sosele si Scoala de bele arte si pictura din Bucuresti, obtinand diploma de inginer, apoi Ecole des Beaux Arts din Paris, obtinand diploma de arhitect in 1884. Este unchiul scriitorului Duiliu Zamfirescu si a fost prieten cu Caragiale, care il vizita des in casa din str Arthur Verona, nr 19, din Bucuresti. Universitatea de Arhitectura si Urbanism din Bucuresti ii poarta numele.

Mincu este cel care a introdus stilul neoromanesc in arhitectura nationala, ceea ce a facut ca prezenta romaneasca in Europa sa fie bine reprezentata si sa prezinte interes, intr-o perioada in care stilurile nationale infloreau in toate tarile. Casa sa a fost confiscata de regimul comunist, lasandu-i-se doar doua camere in care a locuit pana la sfarsitul vietii cu sotia si cele doua fiice. Restul cladirii cotropite de comunisti a fost reimpartita, apoi au fost aduse alte 7 familii care sa locuiasca in acel spatiu. Au fost eliminate picturi, sobe, o parte din parchet, in stilul caracteristic comunistilor. In 2002, Ordinul Arhitectilor din Romania a intrat in posesia casei, cumparand-o de la urmasii lui Mincu. Astfel, in timpul restaurarii, in spatele unor lambriuri, au fost descoperite scrisori secrete, cu caracter diplomatic, din timpul razboiului, ascunse probabil de frica Securitatii.

Lucrarile ce poarta semnatura Ion Mincu pot fi grupate in patru categorii:

1. Locuinte tip vila sau reprezentative, ale unor familii aristocrate: Casa Vitzu – Bd Magheru, Bucuresti, 1884, Casa Lahovary – str Ion Movila, Bucuresti, 1886, Casa Monteoru – 1889, Casa Vernescu – 1889, Casa Robescu, str Rotari, nr 6, Bucuresti – 1890, Casa Robescu, Galati – 1896, Vila Robescu, Sinaia – 1897, Casa N. Petrascu – Pta Romana, nr 1, Bucuresti, 1904).

2. Edificii publice ce cuprind si cele doua proiecte nerealizate ‘Ospelul Comunal’ (Primaria Capitalei) si fatada Ministerului de Razboi: Scoala centrala de fete, Bucuresti – 1890, Palatul administrativ, Galati – 1904, Banca Comertului din Craiova – 1912, ‘Bufetul’ sau ‘Carciuma romaneasca’, Bucuresti – 1892

3. Arhitectura religioasa: planurile Bisericii din Valea Calugareasca, restaurarea Bisericii Stavropoleos, cavouri din Cimitirul Bellu din Bucuresti (fam Gheorghieff, Cantacuzino, Ghica)

4. Arte aplicate, precum proiectarea mobilierului Catedralei din Constanta

Arcul lanciolat (forma unui varf de lance) este o caracteristică a lucrărilor lui Ion Mincu, care se regăseşte şi la Casa Lahovary, al carei element dominant este peronul de acces acoperit, pe care arhitectul îl tratează sub forma unui pridvor de casă boierească.

Cladirea ‘Bufetului’ de la Soseaua Kiseleff a fost proiectata in 1889 pentru un pavilion destinat a fi o ‘carciuma romaneasca’ la expozitia internationala de la Paris, unde din diferite motive nu a putut fi realizata. Intreaga constructie este compusa din elemente traditionale romanesti de la casele taranesti si conacele boieresti de deal, din zona Argesului si Valcei. Exista si o influenta a arhitecturii de tip Hurez. Scara principala desfasurata lateral spre foisor te indreapta spre o ‘loggie’, o adevarata sala deschisa, care comunica cu salile adiacente. Este remarcabila proportia inaltelor arcade care confera demnitatea unei case domnesti de tipul celor de la Mogosoaia sau Potlogi. Frizele ornamentale de teracota smaltuita, in relief ne duc spre faiantarii atelierului de la Robia si spre decoratorii bisericilor din vremea lui Stefan cel Mare. Toata aceasta superba dantela de forme armonios proportionate se ridica pe un postament alb, masiv, cu o usa boltita, ce semnaleaza o crama, devenind in ansamblu o expresie a arhitecturii traditionale romanesti.

Scoala Centrala de Fete este un simbol al arhitecturii Mincu. Se poate face o paralela cu ansamblurile manastiresti de la Hurezu din Oltenia, Antim si Vacaresti din Bucureşti. Planul de formă dreptunghiulară este compus din patru aripi, fiecare cu parter si etaj, dispuse simetric in jurul unei curti interioare. La etaj este amenajat internatul format din sase dormitoare, fiecare cu intrari si anexe independente. Curtea interioara este tratata ca o incinta manastireasca, marginita la parter de o suita de arcade trilobate in acolada, sprijinite pe coloane de piatra. Ca si foisorul ‘Bufetului’, zidul de deasupra arcadelor este tapitat cu ornamente florale realizate din ceramica colorata. Pe fatada principala, braul median din faianta policroma si lantul continuu de arcuri sprijinite pe console de teracota smaltuita verde de sub streasina, isi au originea in plastica decorativa caracteristica arhitecturii feudale romanesti. Tema unei scoli de fete a dat posibilitatea arhitectului de a iesi din tipicul scolilor internat de tip cazarma, intervenind atat in rezolvarea functionala, cat si in plan stilistic. Mincu a adoptat o arhitectura monumentala, care trebuia sa includa un mare număr de sali mari si spatioase, grupate pe circulatii largi, gravitand in jurul elementelor centrale: amfiteatre, laboratoare. El a transformat curtea interioara, utilizata anterior doar pentru iluminatul coridoarelor si recreatii insalubre, intr-o zona activa de culoare si lumina, o gradina inconjurata de arcade ornate cu ceramica policroma. Parterul cu cancelarii şi clase sunt separate de dormitoarele de la etaj printr-un brau de inspiratie romaneasca. Ferestrele de la parter sunt deschise amplu pentru a ilumina clasele, in timp ce ferestrele de la etaj apar mai inguste si rare, ca un joc de contraste. Ornamentele de ceramica smaltuita in tonuri predominant albastre ale braului dintre etajele cladirii, medalioanele-emblema ce puncteaza plinurile dintre ferestrele etajului, cornisele bogat profilate sunt elemente care conferă o nota de inspiratie nationala.

Casele Monteoru şi Vernescu, doua resedinte de lux, aflate pe Calea Victoriei, la mica distanta una de alta, au fost construite intr-o maniera cu totul opusa Casei Lahovary. Abordarea stilului academic eclectic se poate explica prin faptul ca cei doi comanditari apartineau unor familii bogate care au dorit asemenea resedinte, care sa-i reprezinte in societate. La Casa Monteoru se remarca holul central pe trei nivele, scara fiind amplificata de amplasarea unei oglinzi, sufrageria cu lambriuri, deschisa, cu vedere spre gradina. Casa Vernescu atrage atentia prin plafoanele in casete si chesoane, de forme si ornamente variate si abundente in modelaje si culori. Impresioneaza scara a carei spirala fastuoasa culmineaza in rotonda cu splendide arcade.

O lucrare aparte o constituie Vila Robescu de la Sinaia, in care arhitectul a abandonat in totalitate adaosurile decorative, mergand pe puritatea geometrica in care predomina stresinile proeminente, profilate pe fundalul padurii de brad. Cu un parter foarte ridicat, specific caselor de munte, cu incaperi de serviciu, se suprapun vaste sali de primire, dispuse dupa schema traditionala a caselor taranesti, in stanga si dreapta unei tinde spatioase. Etajul superior cuprinde dormitoare si mai multe incaperi mai mici, care ofera o diversitate a volumelor. Se aseamana cu o traditionala cula caracteristica zonelor subcarpatice meridionale, unde impresioneaza cerdacul, la care se ajunge printr-o rampa monumentala a scarii exterioare. Referindu-se la această vila, Ion Mincu avea sa scrie in anul 1896, o marturisire de credinta: ‘Orase intregi s-au ridicat ca din pamant in tara aceasta, Sinaia spre pilda, si de unde am fi putut continua in ele o traditiune si a realiza o arhitectura originala, care ss fie expresiunea obiceiurilor, climei, trebuintelor si simtirilor noastre, am alcatuit o adunatura bizara si hibrida de modele rau copiate ale arhitectilor din toate tarile si din toate climele, adunatura care ne infatiseaza in cea mai ridicola alaturare, aaa numita maison de plaisance din preajma Parisului cu casa flamanda, castele gotice in miniatura si vile din sudul Italiei’.

Mincu a executat trei proiecte de cladiri familiei Robescu: o resedinta la Bucuresti, fara trasaturi caracteristice, o vila la Sinaia si o vila-palat impunatoare, la Galati, unde se pot admira ornamente ceramice si de lemn, la stresini, colonete, balustrade, ancadramente. Desi anumite ornamente (ceramica policroma, arcatul lanciolat, friza de ocnite si butoni, colonetele de lemn sculptate ale logiei de la intrare, streasina) indica o apropiere evidenta cu arhitectura Casei Lahovary şi a Bufetulu, volumul acestei resedinte impozante se apropie mai mult de vila de la Sinaia. Abundenta ornamentelor ceramice la partea superioara a fatadei si anumite detalii decorative atenueaza severitatea siluetei monumentale.

Palatul administrativ din Galati este amplasat pe artera principala a orasului, fiind conceput pe un plan simetric avand un corp principal in lungul bulevardului si doua aripi secundare, mai scunde si mai putin ornate. Curtea interioara este de factura strict utilitara. Fatada corpului principal este lipsita de o generoasa perspectiva frontala si este placata cu o piatra galbuie, avand delimitate trei parti distincte. La parter, cele trei arcade de factura romanica, sunt flancate de ferestre dreptunghiulare suprapuse. Stemele de bronz ale orasului si cele două statui care semnifica ‘Industria’ si ‘Agricultura’ contribuie la amplificarea decorativa a fatadei. Cele doua statui sunt realizate de Carol Stork, cu care arhitectul a colaborat si la realizarea cavoului familiei Gheorghieff. Aceasta impletire a decorului arhitectural cu statui si embleme din bronz incrustate in piatra caracterizeaza viziunea plasti-arhitecturala a lui Mincu.Casa Miclescu, de pe Bd Kiseleff 35-37, este din pacate, un monument istoric in ruina. Povestea casei incepe in 1900, cand arhitectul Mincu a desenat planurile la cererea pictorului George Demetrescu Mirea. Proprietatea a fost cedata in 1904 avocatului Jean Miclescu. In perioada ante si interbelica, aici au avut loc baluri saptamanale unde se aduna lumea aristocrata a Micului Paris pentru a pune tara la cale: familiile Cantacuzino, Sturza, Baleanu, Bals, Greceanu, Odobescu. Drama a inceput in 1948 cand casa a fost nationalizata si preluata de ICRAL Herastrau. Locuinta a fost inchiriata membrilor Uniunii Artistilor Plastici. Fiul primului proprietar, col Radu, Miclescu, veteran al Primului Razboi Mondial, a primit trei luni de inchisoare pentru nesupunere. Sotia sa a refuzat sa paraseasca locuinta, asa incat a fost nevoita sa se mute in camerele servitorilor. In 1968, cu ocazia vizitei in Romania, Ch

Charles de Gaulles, presedintele Frantei, a cerut sa isi revada fostul coleg de la Scoala Superioara de Ofiteri din Saint Gyr si a dorit sa doarma in casa lui Miclescu. Ceausescu l-a mutat cu aceasta ocazie pe proprietar in camerele spatioase, apoi l-a relocat dupa plecarea generalului francez. Casa Miclescu a fost in 1971 scena unei mari parti din ecranizarea ‘Felix si Otilia’, dupa George Calinescu. Colonelul Miclescu a decedat in februarie 1990 in odaita in care locuise timp de 40 ani, iar descendentul sau, Radu Alexandru Miclescu a vandut drepturile litigioase.

Cavourile familiilor Gheorghieff, Cantacuzino si Ghica din cimitirul Belu experimenteaza cateva idei spatiale si decorative: echilibrul expresiv al maselor, pe care ornamentul de piatra si bronz, statuarul si decorativul le amplifica fara sa le anuleze, puritatea liniilor si a suprafetelor realizate in materiale.Ion Mincu a fost si profesor de desen si decoratie la Scoala de arte si meserii. El insusi a desenat un leagan de lemn sculptat pentru un copil, care era destinat primei sale fiice, Eliza. O alta lucrare, de data aceasta o decoratie interioara, viza mobilierul catedralei din Constanta. Desenat in spiritul artei decorative populare a crestaturilor in lemn, acesta poate constitui prima incercare de a transpune in arta mobilierului modern cult, elemente populare. In sala de sedinte a Palatului de Justitie din Bucuresti, Mincu a proiectat mobilierul in care a combinat elementele folclorice cu linia desenului de mobilier din Renasterea italiana si franceza. Aceasta abordare este o caracteristica a intregii opere de arhitectura a lui Ion Mincu care scoate in evidenta faptul ca stapanea toate tehnicile de prelucrare a lemnului, metalului, pietrei, ceramicei si faiantei. Mincu a avut convingerea puternica ca fiecare tara are datoria sa-si dezvolte arta nationala.

1. https://www.descopera.ro/video/17676710-ion-mincu-marele-arhitect-care-si-a-facut-casa-cu-bani-imprumutati-de-la-primarie-caragiale-venea-frecvent-in-sufrageria-in-care-mai-tarziu-s-au-gasit-niste-scrisori-secrete

2. https://www.sospatrimoniu.ro/sos-articole/despre-patrimoniul-din-bucuresti/item/308-casa-miclescu-din-capitala,-un-monument-lasat-sa-se-prabu%C8%99easca?fbclid=IwAR13jiosDasFMJidx7Dhd4ko6z3ww63Q8OIpNTiiXLVKzYvuXLdRmsObdtkhttps://www.ovidiuneacsu.ro/vila-miclescu-de-pe-soseaua-kiseleff-35-37/