În Capitală există peste 50 școli private (cu nivel primar și/ sau gimnazial), cele mai multe fiind în Sectorul 1, conform informațiilor oferite de site-ul ismb.edu.ro.
SECTORUL 1
Liceul Pedagogic Ortodox “Anastasia Popescu” – Bd Ficusului, nr 38 A
(*la clasa pregătitoare se pot înscrie numai copiii care au parcurs cel puțin grupa mare integral în cadrul grădinițelor “Arc-en-ciel”)
Investment Opportunity – the commercial space is on the ground floor and it offers a 300 sqm area: an open space area, an office, two bathrooms, and a kitchen.
Oportunitate de investitie – spatiul comercial oferit se afla la parter si ofera o suprafata de 300 mp: o zona open space, un birou, doua bai si o bucatarie.
Piteștiul este municipiul de reședință al județului Argeș. Este un important nod rutier, orașul fiind legat de București prin autostrada A1 (la o distanță de 108 km), dar și prin șoseaua națională DN7. De la o primă intersecție a lor, în nodul Pitești Est, pornesc DN73 către Brașov (139 km) și DN 65 către Slatina (61 km). Din DN65, în centrul orașului pornește DN67B către Drăgășani. DN7 și A1 se mai intersectează în nodul Pitești Nord, de unde DN7 continuă către Râmnicu Vâlcea. Orașul Pitești este unul dintre cele mai industrializate orașe ale României, fiind centrul industriei de autoturisme din țară. Uzinele Automobile Dacia SA se afla în orașul Mioveni (situat la doar 15 km). Câteva întreprinderi de piese auto funcționează în aria urbană a Piteștiului: Dräxlmaier Group, Lear Corporation și Valeo. De asemenea, orașul reprezintă locul unde își desfășoară activitatea rafinăria de petrol Arpechim, parte a grupului Petrom. Municipiul Pitești este înconjurat de dealuri, unde se găsesc suprafețe întinse pe care se cultivă viță de vie și pruni. „Țuica de Pitești” este produsă din culturile de prun din zonă. De asemenea, vinurile de Ștefănești (oraș situat în imediata vecinătate a Piteștiului) sunt printre cele mai cunoscute din România.
In Pitești au loc anual câteva festivaluri importante, cel mai cunoscut fiind Simfonia Lalelelor:
Festivalul Național de dans „Dansul florilor”
Privent Summer Mission
Festivalul Național de Muzică Lăutărească Veche “Zavaidoc”
Festivalul Internațional de Muzică Corală „D. G. Kiriac”
Festivalul Internațional de Folclor „Carpați”
Festivalul Național Studențesc de Modă „Culorile Toamnei”
Festivalul Internațional „Parada Fanfarelor”
Festivalul Internațional al Teatrului de Studio
Festivalul Național de Muzica Ușoară „Vasile Veselovschi”
Festivalul de muzică rock „Rebel X”
Pitesti is the capital of Argeș county. It is an important road junction, the city is connected to Bucharest by the A1 highway (at a distance of 108 km), but also by the DN7 national road. From one of their first intersections, in the Pitești Est junction, DN73 starts towards Brașov (139 km) and DN 65 towards Slatina (61 km). From DN65, in the city center, DN67B starts towards Drăgășani. DN7 and A1 intersect in the Pitești Nord junction, from where DN7 continues towards Râmnicu Vâlcea. The city of Pitești is one of the most industrialized cities in Romania, being the center of the country’s car industry. Uzinele Automobile Dacia SA is located in the city of Mioveni (located only 15 km away). Several auto parts companies operate in the urban area of Pitești: Dräxlmaier Group, Lear Corporation, and Valeo. In Pitești, we will also find the Arpechim oil refinery, part of the Petrom group. The town is surrounded by hills, large areas where vines and plums are grown. “Țuica de Pitești” is produced from plum crops in the area. Also, the wines of Ștefănești (a town located in the immediate vicinity of Pitești) are among the best-known in Romania.
Several important festivals take place annually in Pitești, the most famous being the Symphony of Tulips:
National Dance Festival “Flower Dance”
Privent Summer Mission
“Zavaidoc” National Old Fiddle Music Festival
International Choral Music Festival “D. G. Kiriak”
International Folklore Festival “Carpathians”
National Student Fashion Festival “Autumn Colors”
International Festival “Branch Parade”
International Studio Theater Festival
National Light Music Festival “Vasile Veselovschi”
Două stadioane din România sunt nominalizate la titlul “Stadionul anului 2022”. Este vorba despre stadionul Rapid-Giulești din București și stadionul Municipal Sibiu. Vă puteți exprima votul până pe 14 martie, la miezul nopții. Nu uitați să menționați toate cele 5 stadioane favorite din cele 23 participante, altfel votul nu va fi luat în considerare. Pentru a putea vota, accesați http://stadiumdb.com/competitions/stadium_of_the_year_2022
Competiția este la a XIII-a ediție și este organizată de StadiumDB.com, website polonez care are ca scop prezentarea cât mai completă a stadioanelor (istoric, modernizare, comparații etc). Anul acesta, organizatorii propun stadioane din 17 țări (Irak, Australia, Cipru, Brazilia, Indonezia, China, SUA, Lituania, Turcia, Paraguay, Qatar, Grecia, Algeria, Coasta de Fildeș, Senegal, Polonia și România).
Stadionul Rapid din București a fost inaugurat în iunie 1939, în cartierul Giulești, cu ocazia Ceferiadei, pentru a marca împlinirea a 70 ani de la punerea în circulație a primului tren din România. Construcția demarase în 1937 sub conducerea arhitectului Gheorghe Dumitrescu. Atunci, clubul Rapid dispunea de una dintre cele mai mari și moderne arene din țară (12.160 locuri), însă nu beneficia de gazon sau instalație de nocturnă. Capacitatea stadionului a fost mărită la mijlocului anilor ’80, ajungând la 19.100 locuri pe scaune, prin mărirea celei de-a doua peluze. În 2003, stadionul a fost modernizat (a fost schimbat complet gazonul, a fost mărită și acoperită tribuna oficială, gardul de protecție a fost înlocuit cu un material transparent pentru o mai bună vizibilitate a spectatorilor). Stadionul a fost demolat în totalitate în 2019, o dată cu anunțul conform căruia România urma să găzduiască 4 meciuri în cadrul Campionatului European de Fotbal 2020. Stadionul Giulești nu era conform cu standardele UEFA, așa încât arena a fost demolată și înlocuită cu una modernă. Noul stadion cuprinde și o pistă de atletism sub tribune, săli de antrenamente pentru diferite discipline (karate, box, lupte, judo, atletism, popice), o sală de sport multifuncțională, o sală de forță, săli de recuperare, un minihotel cu 14 camere duble pentru sportivi, cabinet medical, zonă testare antidoping, spații publice (magazine, zona de mâncare), spații mass-media (boxă presă, sală de conferințe, zonă interviuri etc), 900 locuri VIP, 75 locuri pentru persoane cu dizabilități, 184 locuri parcare, sistem jocuri și lumini Digital Multiplex în cadrul instalației de nocturnă care integrează diferite scenarii în funcție de fondul muzical, însă capacitatea complexului a fost micșorată la 14.050 locuri. Lucrările realizate de firma Construcții Erbașu SA, au durat 3 ani, au costat aprox 34 mil euro, iar inaugurarea noii arene a avut loc la începutul anului 2022.
Stadionul Municipal Sibiu a fost dat în folosință în 1927, pe latura sudică a Parcului Sub Arini. La început a funcționat sub denumirea de Stadionul de Educație Fizică și, de-a lungul timpului, a fost supus unor transformări majore, mai ales în perioada 1977 – 1981: a fost dotat cu tribune de beton pentru 12.000 spectatori, capacitatea a fost mărită apoi la 14.200 spectatori, a fost demolată vechea tribună din lemn. În urma lucrărilor de modernizare din 2011, au fost montate 9.000 scaune noi, au fost reabilitate vestiarele, sistemele de alimentare cu apă și supraveghere video. Baza sportivă a fost închisă în perioada 2012 – 2016. Modernizarea stadionului pentru a putea găzdui meciuri de Liga I a fost amânată de câteva ori. În prezent, stadionul este omologat de Liga Profesionistă de Fotbal, are o capacitate de 12.363 locuri (302 VIP) și beneficiază de gazon natural ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație. Costurile totale au fost de 28.5 mil euro, iar inaugurarea noului stadion a avut loc în decembrie 2022.
Câștigătorul ediției este stadionul OPAP Arena, din Atena, Grecia (cu 69 797 puncte). Stadionul bucureștean Rapid-Giulești s-a clasat pe locul 10 (cu 12 006 puncte), iar Stadionul Municipal Sibiu este pe locul 12 (cu 9432 puncte).
Era la modă cu vreo 30 ani în urmă, când oferta florăriilor nu era prea variată. A reapărut într-o paletă cromatică splendidă. Ne înveselește casa, biroul, uneori chiar grădina. Și ne calmează câteodată alergiile.
Numele de ciclamă provine din denumirea antică grecească a plantei, κυκλάμινος (Kyklaminas) derivat din κύκλος (Kyklos), care înseamnă ‘cerc’ sau ‘disc’, referindu-se la tuberculii în formă de disc. Tuberculul poate trăi câteva decenii; unele exemplare au ajuns chiar la 100 ani și încă mai înfloresc.
Aroma de Ciclamă este întâlnită și în parfumuri: Little Black Dress, Armani, Fleur d’Interdit (Givenchy, Atracton Musk, Oui Play Decadent Queen, Kaiak Vital, New West, Tribe, Dunhill Edition, Wish Pure (Chopard), L’Imperatrice (Dolce & Gabbana), Uomo (Moschino), Celebre.
Ghivecele cu ciclame au nevoie de o temperatură de 15-16° C (nu suportă căldura prea mare) și spații ferite de curenți de aer și prea multă umezeală. Înflorirea începe de obicei în octombrie-noiembrie însă la unele exemplare, chiar din septembrie. După înflorire, planta trebuie udată des, dar cu cantități mici de apă, astfel încât tuberculul să rămână uscat, pentru a nu provoca putrezirea bobocilor și a pedunculilor. În mai-august, când radiațiile solare sunt intense, planta are nevoie de umbră. Frunzele ofilite sau îngălbenite se înlătură. Toate părțile plantei sunt toxice, însă bulbii și rizomii au un grad de toxicitate care poate induce intoxicație (vărsături, dureri la nivel gastro-intestinal, diaree, amețeli, crampe) sau chiar comă. Totuși, nu sunt otrăvitoare pentru porci, așa încât ciclama mai era numită și ‘pâine pentru porci’ în Evul Mediu.
Ciclama din apartamentele noastre poate trăi câțiva ani și oferă flori cu 5 petale mari care la bază formează un tub foarte scurt. Coloritul florilor este foarte bogat în nuanțe de roșu, roz, violet și alb, dar există și exemplare rare galbene, poate fi uni sau bicolor. Cromatica florilor contrastează atât de frumos cu frunzele în formă de inimă, de un verde închis, marmorate cu accente albe. Înflorirea se produce în general toamna – iarna, apoi repausul durează aproximativ 3 – 4 luni. Ghivecele se țin cel mai bine între ferestrele duble, unde au lumină suficientă și temperatură constantă și scazută. În perioada de vară se plasează lângă ferestre cu orientare nordică, unde sunt ferite de razele directe ale soarelui. Pentru a înflori în fiecare an, ciclamenul necesită o perioadă de repaus. După trecerea florilor, udatul se reduce treptat până la uscarea frunzelor. În ghiveci rămâne doar tuberculul, care nu se mai udă până la sfârșitul lui iunie, păstrându-se într-un loc răcoros, la umbră. În momentul când de pe tubercul încep să pornească mugurii (sfârșitul verii – începutul toamnei), plantele se scot din ghivece, se curăță de pământ, li se taie rădăcinile putrede și se replantează în pământ nou, în așa fel încât vârful tuberculului să fie deasupra nivelului solului. Ghiveciul se plasează într-un loc luminos, dar ferit de soare puternic. Nu se udă în exces. Nu suportă să rămână închise: trebuie scoase foarte des, pe pervazul ferestrei, fără teama de temperaturi reci sau chiar foarte reci. Cu toate acestea, trebuie mutate atunci când îngheață, deși unele soiuri rezistă până la -10 grade.
Există circa 20 de specii perene, provenind din diferite tipuri de habitat: de la vegetația de pădure din zonele alpine, până la regiunile mediteraneene orientale, Iran și sudul Somaliei. Unele specii, inclusiv ciclamenul alpin, Cyclamen purpurascens, emană un miros plăcut.
Istoria ciclamei pornește din Antichitate când era cunoscută în special în Occident ca puternic purgativ toxic, dar era folosită și ca tratament pentru ulcer gastric și polipi nazali. În scrierile lui Hipocrate, rădăcina plantei este menționată ca remediu în diverse afecțiuni uterine, având efect emenagog. De asemenea, era indicată în flatulență și rinosinuzite. Este cunoscut faptul că tuberculul de ciclamă are acțiune purgativă drastică, însă, din cauza toxicității ridicate, nu este folosit în acest scop. În prezent, extractul obținut din organul subteran de ciclamen intră în compoziția a două produse farmaceutice cu administrare nazală, recomandate în tratamentul și ameliorarea simptomatologiei afecțiunilor cavităților nazale (rinosinuzite microbiene sau alergice). A fost demonstrată clinic eficiența și siguranța terapeutică a extractelor de ciclamen și a unei combinații de antibiotice sistemice cu cele două forme farmaceutice menționate anterior. De asemenea, partea subterană a speciei, proaspăt recoltată toamna, este un remediu homeopat valoros, recomandată în migrene, în special cele din sindromul premenstrual, în afecțiuni oculare și ale coloanei vertebrale, și pentru ameliorarea tulburărilor digestive. Alte specii au potențial fitoterapeutic. Astfel, Cyclamen hederifolium a dovedit proprietăți bacteriostatice asupra stafilococului auriu. În tuberculii speciei Cyclamen repandum au fost decelate saponozide triterpenice antiinflamatoare. Este posibil ca și celelalte specii ale genului, inclusiv Cyclamen europaeum, să posede astfel de proprietăți, însă sunt necesare studii suplimentare fitochimice și farmacologice.
Ciclame, manuscris Leonardo da Vinci
Romanii i-au apreciat parfumul, iar călugării și membrii ordinelor religioase i-au asigurat prezența pe insulele grecești Rodos, Karpathos și Creta, dar și în nordul Africii, Algeria, Tunisia, pe lângă mănăstiri și cimitire. A fost cultivat în grădinile Reginei Elisabeta I a Angliei. În 1905, regina Alexandra a Danemarcei a declarat război pălăriilor cu pene, găsind prea crudă sacrificarea păsărilor inocente și a preferat floarea gingașă.
Simbolizează sentimente puternice, intense, sincere și îndelungate. În limbajul florilor, a oferi cuiva o floare de cyclamen exprimă iubire profundă, afecțiune sinceră, atenție, tandrețe, devotament, empatie. În codul iubirii, ciclamenul simbolizează durata și sinceritatea sentimentelor, subtil și tăcut. Deosebit de strălucitoare și plăcută de privit, această floare subliniază aspectul sublim al persoanei iubite. Ciclama albă simbolizează puritatea, inocența, perfecțiunea, eleganța și este asociată Fecioarei Maria. Floarea roz este simbolul feminității și spontaneității. Movul sugerează creativitate, mister, grație și farmec și este cadoul perfect pentru cei care fac schimbări importante în viață. Petalele roșii reprezintă dorința și seducția. La începutul secolului al XVI-lea, Leonardo Da Vinci a acoperit marginile manuscrisurilor sale cu cyclamen și spunea adesea că această floare este una dintre creațiile perfecte ale naturii. Alături de trandafiri și garoafe, cyclama a fost exportată până în Japonia, unde este considerată floarea sacră a dragostei, dar a căpătat și o altă semnificație, simbolizând modernitate datorită originii sale vestice. Biserica Catolică a văzut-o ca fiind simbolul inimii Mariei care sângerează pe Pământ, iar acest simbolism a fost preluat de pictorii flamanzi. În calendarul republican, creat in timpul Revolutiei Franceze, ciclamul era numele atribuit celei de-a 28-a zile de Pluviose (luna ploii, a cincea luna din an). A fost floarea națională a Israelului până în 2013 și este floarea naționala a Ciprului.
Ciclama este floarea națională a Ciprului
In secolul al XVI-lea, exista o superstiție conform căreia, femeia insărcinată care pășea peste o ciclamă risca să piardă sarcina. Pe de altă parte, unii cred că femeia care poartă un colier din ciclame va avea parte de o naștere ușoară. În credința populară, ciclama este utilă bărbaților cu chelie.
O legendă din Israel spune că Regele Solomon căuta modelul perfect pentru coroana sa. Însă toate florile din flora locală aveau imperfecțiuni sau păreau arogante. La întoarcerea spre Ierusalim, a zărit câteva flori modeste sub niște pietre. Era exact ceea ce căuta: o floare cu trăsăturile unui bun conducător: înțelepciune și modestie. Coroana sa de aur a fost îmbogățită cu bijuterii în formă de ciclamă și a purtat-o timp de 40 ani. La moartea sa, florile și-au plecat cu tristețe capul, de aceea ciclama de astăzi are vârful tulpinii ușor aplecat. În onoarea sa, floarea de ciclamă este cunoscută astăzi în Israel ca Netzer Shlomo (Coroana Regelui Solomon).
O altă legendă a Israelului spune că la început, toate florile de ciclamă erau albe. Stăpânul Pădurilor a vizitat Israelul cu intenția de a sădi plante peste tot. La sfârșit, un deal i s-a plâns că a fost uitat și a rămas fără vegetație. Stăpânul Pădurilor a întrebat florile dacă ar vrea să se mute pentru a decora și dealul sterp. Toate au refuzat, cu excepția ciclamei. Stăpânul Pădurilor a sărutat-o, iar floarea albă, s-a îmbujorat de emoție și a devenit roz și magenta.
Ciclama a fost introdusă pentru prima oară în China în 1920. Scriitorul chinez Zhou Shoujuan a fost primul care a observat asemănarea cu urechile întoarse ale unui iepure. O poveste chinezească spune ca Chang’e furase elixirul vieții veșnice de la soțul său, apoi a devenit Zeița Lunii, iar iepurele de jad a fost însoțitor. Într-o zi, Iepurele de jad s-a dus să se joace în gradină, unde a întâlnit un grădinar căruia i-a dăruit o sămâmță din urechea sa. Din sămânță a răsărit floarea de ciclamă care este numită în orient și ‘floarea urechi-de-iepure’.
Revenind la lucruri serioase, ciclama sălbatică este specie în pericol în unele țări. Modelul frunzei este unic, așa încât nu există două plante care să ofere același model alb-argintiu. Atenție la câini și pisici: ciclama este foarte toxică!
Mestesugul incondeierii oualor de Pasti este pe cat de vechi, pe atat de spectaculos. Obiceiul a fost transmis de la o generatie la alta si este intalnit in istorie in spatii si religii diferite, avand insa aceeasi baza a credintei: oul cosmic. Statueta zeului egiptean Knef purta un ou in gura, persii, indienii si fenicienii considerau oul ca principiu al Creatiei, galii au ca simbol cocosul, al carui germene este in ou, in Bucovina exista credinta ca ‘Soarele e dintr-un ou’. credinta dualistica a popoarelor primitive referitoare la Bine si la Rau a fost pastrata si de crestini. De la credinta ca oul insusi este dual, continand atat Binele, cat si Raul, s-a ajuns firesc la vopsirea oului in rosu, ca simbol al Focului protector. Astfel au aparut o multime de superstitii privind ouale rosii.
Motive ucraineene
Motive maghiare
Motive poloneze
Ouale rosii ingropate in Joia Mare in jud Valcea apara viile. Ouale din fereastra ii pazesc de grindina pe macedo-romani. In Banat, cojile de oua rosii se amesteca cu baliga din grajd pentru a apara vitele. In Bucovina exista credinta ca Diavolul va cobori printre noi cand vor disparea colindele si ouale rosii. In Mehedinti, Tulcea, Bucovina si unele sate din Ardeal se spune ca pietrele cu care a fost batut Iisus s-au transformat in oua rosii.
In capitolul ‘Ciocnitul cu ouale de Pasti’, Artur Gorovei spune ca in Bucovina, in ziua de Pasti, ouale pot fi ciocnite doar “cap cu cap’ (adica doar in varf). A doua zi se poate ciocni si ‘cap cu dos’ (dosul este partea opusa varfului), iar marti se poate ciocni si ‘dos cu dos’ sau ‘coasta cu coasta’ (coasta este partea laterala a oului). la Teius, in Ardeal, a fost imprumutat un joc cu oua de la sasi: copiii rostogolesc pe rand oua la vale sau pe o scandura, iar cel al carui ou loveste unul din fata le castiga pe amandoua. Jocul exista in versiuni usor diferite si in Suedia, Palestina, Rusia sau Franta.
Cea mai veche mentiune despre incondeierea oualor in Romania ii apartine lui Del Chiaro care, descriind obiceiurile de Pasti de la Curtea Domneasca din Bucuresti, pe vremea lui Constantin Brancoveanu, spune ca ‘Principesa primeste in apartamentul ei pe preoti carora le saruta mana si le daruieste cate o naframa brodata, iar boierilor si jupaneselor le daruieste cate doua oua bizzaramente lavorate a fiori di oro, adica oua incondeiate, arta in care exceleaza femeile valahe’.
Tot in ‘Studiul de folclor’ al lui Gorovei sunt mentionate si cele patru tipuri de oua incondeiate: monocrome, monocrome cu ornamente, policrome si cu ornamente in relief. Ouale monocrome se numeau ‘merisoare’sau ‘rusite’ (in Oas). Ouale ornamentate sunt inchistrite, impistrite sau impestritite in Moldova, Bucovina si Banat si impchistrate in Oas, incondeiate, scrise, sapate, picurate, picate, cu picatele/ chicatele, impuiate in Muntenia, Banat si Ardeal, impietrite in Muscel, pirdic sau chindisit la macedoneni. Ouale policrome cu ornamente sunt muncite sau necajite.
La inceput, ouale se colorau doar in rosu. In timp, au fost acceptate si galbene, verzi, albastre si negre. Pe vremuri, culorile se obtineau din plante: galbenul din frunze de zarzar sau coji de ceapa, galben deschis din flori de brandusa, caramiziu din coaja de arin, albastru din viorele, verde din frunze de nuc, coaja de mar dulce sau paduret, rosu din flori de mar acru, frunze de cimbrisor, coaja de arin negru, negru din coaja de nuca, etc. Cu timpul, gospodinele au preferat substante cumparate din comert, simple sau perlate si tehnici imprumutate (metoda servetelului, degradeuri, decoratiuni crosetate, aplicatii cu margele, etc).
Ouale incondeiate se realizau cu ajutorul a doua instrumente: chisita (pisita, bijara,vizaric, condeiu, inchistritoare) – cu care se traseaza liniile si felesteul (felestiuc, motoc, mataz, matuf, pamatuf) pentru ornamentarea cu puncte. Astazi, mai ales desenele geometrice sunt realizate cu ajutorul unor mecanisme care simplifica mult munca decoratorului.
Ouale incondeiate prezentau o mare varietate de motive: animale, plante, etc. Specific oualor romanesti este ca nu erau reprezentate niciodata obiecte in intregime, ci doar partea caracteristica: frunza de stejar, ureche de iepure, copita calului, laba broastei, fierul plugului, etc. Se desenau in intregime doar cele care nu puteau fi reduse la un simbol: pestele, grebla, furca etc, avand ele insele forme specifice. Ouale ornamentate cu animale intregi sunt de influenta straina, fara legatura cu arta populara romaneasca. Ornamentarea se realiza cu alb pe fond rosu, prin linii si puncte, obiectul fiind repetat de pana la opt ori pe acelasi ou. In Transilvania, influenta sasilor era extrem de vizibila prin ornamente mai artistice si armonia culorilor pe fond negru. Maria Panaitescu, maestra de desen la Scoala Profesionala ‘Principesa Elisabeta’ din Bucuresti a oferit cea mai bogata colectie de motive folosite in ornamentarea oualor (116 modele): brosura publicata in 1914 ilustreaza modele specifice tuturor zonelor tarii si a ramas mult timp principala sursa de inspiratia a etnologilor.
Arthur Gorovei – Ouale de Pasti. Studiu folcloric
Maria Panaitescu – Colectie de oua incondeiate din diferite judete
Am crescut printre muscate multicolore. Pe unele le priveam cu mult respect, pentru ca erau mai inalte decat mine. Ma intriga uneori parfumul scortisoarei amestecat cu aroma specifica muscatei. Am aflat mai tarziu ca bunicii presarau un praf de scortisoara peste pamant, pentru a inlatura mucegaiul. Curtea era plina vara de izbucniri rosii, albe sau roz. Apoi, la inceputul iernii erau tunse si mutate in pivnita, unde asteptau cuminti primavara.
Intre timp, muscata s-a mutat si in gradinile, balcoanele si terasele urbane, in soiuri si imbinari cromatice efervescente. Nu doar ca nu este o planta pretentioasa, dar are si proprietati antibacteriene, antiinflamatorii si antireumatismale. Mirosul tare al muscatei ajuta la relaxare si indepartarea energiilor negative, iar uleiul de muscata este folosit in produsele L’Oréal.
Exista peste 300 specii si varietati, majoritatea originare din Africa de Sud, Noua Zeelanda si Australia. Fiind foarte versatila, este des intalnita si in gradinile americane si in regiunea mediteraneana, intrucat rezista in aproape orice sol.
Cele mai intalnite soiuri sunt: muscata obisnuita, tiroleza (curgatoare)si nobila (englezeasca). Muscata obisnuita rezista atat in ghiveci, cat si in gradina. Frunzele ei sunt rotunjite si crestate pe margini si au un inel maroniu central. Tiroleza rezista foarte bine la seceta, dar creste doar in ghiveci. Muscata curgatoare este spectaculoasa, oferind nuante intense de alb, rosu, mov sau roz. Este mai sensibila la temperatura si lumina si mai pretentioasa decat celelelate specii. Muscata nobila sau englezeasca are cele mai mari flori, de obicei bicolore (roz si alb, ciclamen si roz, violet si lavanda, mov si rosu). Muscatele parfumate curgatoare au flori mici, dar frunzis bogat si emana diverse arome (de mar, trandafir, menta etc), tinand astfel la distanta tantarii si mustele. Exista si soiuri care cresc liber in Madagascar, Yemen, Africa de Est, Asia Mica.
Muscata obisnuita
Muscata tiroleza (curgatoare)
Muscata nobila (englezeasca)
Muscatei ii place foarte mult banana, a carei coaja poate fi folosita ca ingrasamant atat intreaga (sau taiata in bucatele mici), cat si uscata. Pulberea obtinuta poate fi presarata peste pamant sau amestecata in apa cu care este udata.
Muscata a primit numele Pelargonium in 1738, cand a fost identificata de Johannes Burmain. In functie de parfum, in perioada victoriana, cand florile erau un mijloc de comunicare, muscatele aveau diferite semnificatii: prietenie adevarata, intalnire asteptata, intalnire neasteptata. Muscata este legata si de legenda conform careia John Dalton a realizat ca nu vede culoarea rosie, deoarece in perceptia acestuia, florile muscatei erau roz si albastre, desi erau roz si rosii. Astfel a aparut termenul ‘daltonism’.
In 2017, Romfilatelia a introdus in circulatie emisiunea de marci postale ‘Zambetul ferestrelor, muscatele.
A fost fascinat de muzica dintotdeauna si este indragostit de cantecele romanesti.
Michael Dinner este printre putinii naisti din Elvetia care interpreteaza muzica romaneasca. A construit naiuri, insa a fost mai atras de activitatea de solist si profesor.
Dan Herford, cel care l-a ghidat spre scena romaneasca, spune ca: “naiul lui Michael are suflet, iar interpretarea si frazarea sa sunt rafinate… Este singurul profesor din Elvetia care cunoaste secretele naiului si le poate transmite mai departe.”
In 1997, la 23 ani, Dinner a preluat studioul constructorului de naiuri Thierry Tutellier, apoi si-a deschis scoala de muzica in Rümlang. Trei ani mai tarziu, in 2000, Michael Dinner organiza impreuna cu Dan Jordan Herford primul seminar international de nai, unul dintre cele mai reusite evenimente din lume, care are loc de atunci anual. Interesat sa afle cat mai multe despre radacinile muzicii care il pasioneaza, Michael Dinner s-a mutat in Romania. Astazi este cunoscut in tara sa natala ca ‘elevetianul care canta folclor romanesc’. Intalnirea cu Gheorge Zamfir i-a deschis o noua lume, intrucat l-a invatat filozofia naiului: ‘am plutit la un metru deasupra pamantului cu naiul meu”, spune el.
Delicatele branduse au legende mai putin cunoscute: se spune ca ar fi fost doua surori gemene frumoase, alungate din casa de mama vitrega, una primavara devreme, alta toamna tarziu si preschimbate apoi de Dumnezeu in flori. Cele doua surori ar fi umblat mult prin padure, plangand si jelind, pana cand toamna le-a auzit si le-a transformat in flori. Una avea sa infloreasca primavara, cealalta, toamna. De atunci se cauta mereu, dar nu se intalnesc niciodata.
O alta legenda spune ca Brandusa era fata cea mica a imparatului Florilor, pe vremea cand un zmeu ameninta imparatia, cerand jertfa barbateasca in fiecare an. Dupa ce Brandusa s-a casatorit cu un print, zmeul l-a rapit si l-a dus la castelul lui. Fata a pornit singura in cautarea zmeului si l-a provocat la duel, biruind dupa 7 zile si 7 nopti. De atunci, numele Brandusa sugereaza putere si curaj, pasiune, loialitate si puterea de a face orice pentru a-si atinge scopurile.
Ultima legenda spune ca Brandusa era o fata de la palat, frumoasa cum nu se mai vazuse, buna la suflet si harnica foc. Aceasta salva animalele din padurea apropiata, prinse în capcanele vanatorilor si le ingrijea pana se faceau bine. Intr-o zi, fermecata de frumusetea naturii renascute s-a ratacit, nu a mai gasit drumul si noaptea tarziu a cazut intr-o prapastie si a murit. A fost gasita dimineata de animalele padurii, care de atunci o jelesc in fiecare primavara, iar lacrimile lor se transforma in branduse care impanzesc padurile, campurile si vaile luminoase.
Brandusele de primavara sunt inrudite cu ghiocelul si isi fac aparitia imediat dupa acesta. Sunt flori de camp ce pot fi plantate cu usurinta si in gradini sau ghivece. Perioada de plantare a bulbilor este octombrie-noiembrie, cu cateva saptamani inaintea primului inghet. Sunt flori foarte rezistente si deloc pretentioase. Necesita udare doar in perioadele foarte secetoase. Brandusa de munte este o planta perena cu originea in Europa si Asia. Ca si ghiocelul, scoate capul din zapada in lunile friguroase si infloreste pana in luna mai, dar si toamna tarziu. Floarea de culoare mov, violet, galbena, portocalie sau albǎ se gaseste în grupuri mari si dese in zona paduroasa, prin pasuni sau locuri ierboase. In Romania, cele mai intalnite sunt brandusele lila.
RomaniaSweetRomania 