Autoritățile au fost întotdeauna extrem de prolifice când era vorba să inventeze taxe sau biruri noi pentru populație.
Iată ce taxe plăteau locuitorii din zona Bran, județul Brașov, în jurul anului 1761:
Taxa colibei – Fiecare colibaş plătea anual 1 florin unguresc (văduvele plăteau numai 50 denari). Colibaşii erau obligaţi să plătească aceste taxe pentru că locuiau pe pămîntul oraşului.
Taxa băjenarilor – Fiecare băjenar, la aşezarea în hotarul Branului, plătea 1 florin unguresc.
Venitul nunţilor – Fiecare persoană căsătorită care dorea să se stabilească pe teritoriul Branului, trebuia să plătească 1 florin unguresc ca taxă de autorizare.
Răscumpărarea pămîntului – Era o taxă de preluare a proprietății sau de succesiune, la decesul cuiva: 10 bani pentru o taxă de un ban, deci pentru o taxă de un florint, zece florinţi. În cazul înstrăinării pământului sau schimbului între proprietari, taxa se înjumătățea.
Dijma mieilor – Dacă oile iernau pe teritoriul Branului, proprietarii plăteau 50 denari pentru 20-40 oi. Dacă însă oile iernau în Ţara Românească, taxa pentru o turmă era de 60 denari.
Dijma stupilor – Pentru fiecare stup, posesorul plătea „o răscumpărare de dijmă de 12 denari”.
Venitul viţeilor – În luna mai, „domnii pîrcălabi” numărau viţeii. Pentru un viţel se socotea „un fîrtal şi jumătate de unt”, care se calcula „în octavale, plătindu-se în numerar de octavală 36 denari”.
Venitul căşăriilor – Cei care „arendau” caşul de la oierii din teritoriul Branului plăteau o taxă anuală „pe bază de licitaţie”.
Birşagurile (birurile) – Singura mențiune era că „se varsă în întregime în casa alodială, în conformitate cu însemnările domnilor castelani”.
Pentru munţii proprietate particulară (Clinci, Ciubotii, Pîntice, Noghieştilor, Preduş, Vlădoiul etc.), proprietarii plăteau taxe anuale de 1 florin şi 2 caşi. În cazul în care unul dintre colibaşi murea, pîrcălabul examina ce parte din munte posedase acesta. Dacă stăpînise muntele întreg, succesiunea costa 12 florini; dacă stăpînise doar jumătate, taxa era de şase florinţi; pentru „un fîrtal”, 3 florinţi; în felul acesta plătea „proporţional”.
Servicii iobăgeşti – În afară de cele 10 taxe prezentate mai sus, locuitorii zonei Bran aveau anumite obligații:
– să cosească fîneţele,
– întoarcerea fânului şi așezarea în „boghii”,
– să taie și să transporte lemnele pentru castel (colibaşii numeau această obligaţie „bligărie”),
– să aducă de la Braşov alimentele de care aveau nevoie pârcălabii şi trabanţii (de regulă făceau acest serviciu o dată pe săptămînă; dar, dacă era nevoie, chiar şi mai des),
– muncă de cărăuș,
– să dea „12 1/2 stînjeni vienezi de lemne tricesimatorului şef şi ajutorului său în baza înţelegerii cu înaltul tezaurarial”,
– să aducă „lemne, nuiele şi piatră pentru reparaţiile stricăciunilor de la castel, vamă, hanuri şi de la grădina domnilor”.
Aceste obligații au fost stabilite în urma “Conscrierii sau inventarierii cetăţii Bran, precum şi a fondului domeniului cu iobagii şi jelerii ce locuiesc pe teritoriul Branului în localităţile ce se vor numi mai jos, cu văduvele şi fiii şi averile şi, de asemenea, cu toate veniturile oraşului liber crăiesc Braşov, ca domn de părnînt, obţinute de la acestea, care se încasează în mod obişnuit din vechime“. Inventarierea a avut loc în 1761.
„au fost înscrişi.„ drept iobagi sau moşneni acei colibaşi care, după cum îşi amintesc juraţii,.„ au locuit ei sau strămoşii lor pe teritoriul Branului… şi cei care s-au aşezat pe teritoriul amintit venind de la Zîrneşti sau Tohan. Acei care … au venit şi s-au aşezat aici (cu excepţia zîrneştenilor şi a tohănenilor) … nu au fost înscrişi ca moşneni, ci ca jeleri“
Mai întâi au fost înscriși locuitorii din teritoriul de jos al Branului. Apoi, „colibaşii iobagi sau moşneni aşezaţi din sus de vamă, care locuiesc şi ai căror înaintaşi au locuit în teritoriul Branului, după cum îşi amintesc juraţii de mai jos: Jinga Chiţu (85 ani), Radu Măţcoiu (74 ani) şi Stan Răşină (60 ani).” Au fost luate în considerare plasele (zonele) Simon, Moeciul de Jos, Moeciul de Sus, Coacăza, Șirnea.
Iată un exemplu de înscriere: „280. Radu Tentului. Fiul Stoica, 2 ani. Are 2 vaci, 2 cai, 15 oi, colibă, împrejur fîneaţă pentru 2 căruţe de fîn“. Majoritatea aveau numai o vacă sau un cal, până la 10 oi, o colibă şi fâneață pentru o căruță.
Pentru identificarea cât mai exactă a celui înscris, acolo unde se puteau ivi confuzii, a fost indicată şi porecla („Coman Roşca, zis Limbă“, „Lupu Ţeposu, zis Lupescu” etc.). Tot în acest scop a fost folosit în unele cazuri gradul de rudenie al celui înscris cu persoane mai bine cunoscute (,,Iuon Nilă ginere al Radu Predii“).
O mare parte a populației recenzate venea din Țara Românească. Unii veneau din Tohan, Zărnești, Râșnov sau Cristian.
ABUZURI
Nicio perioadă istorică nu a fost perfectă, nu? Așa se explică abuzurile. Cercetarea întreprinsă de către Andr. Ennyeter „senator şi perceptor crăiesc”, în aprilie 1784 a dovedit ca că sumele încasate de castelanul Michael Leopold Draudt de la colibaşi erau mult mai mari decât cele din evidenţa oficială.
Iată cazul lui „Ioan Chiri a lui Coman Băncilă” (Moeciul de Jos). A fost înregistrat ca decedat, pentru a i se scădea din taxe. La cercetare a fost însă adus „împreună cu soţia lui, de către trabanţii teritoriului și se constată că ei au locuit totdeauna în teritoriul de sus, … că darea pe’ ultimii trei ani… au achitat-o lui Draudt”
* băjenar = refugiat
boghii = clăi de fân
trabant = soldat din garda principelui
tricesimator = funcționar vamal
jeler = țăran fără pământ sau cu pământ puțin, din Transilvania
Sursa: “File din istoria Branului de Sus” (Ion Ciurea)
Surse foto:
