IONEL FERNIC – “DRAGOSTEA-I CA ȘI O RÂIE”

„O personalitate care a întrunit prin valențele talentului său multilateral, inspirația poetului, harul cântărețului-interpret al propriilor romanțe și tangouri, curajul și pasiunea zburătorului îndrăzneț, afirmându-se ca pilot și parașutist sportiv, acesta a fost, în câteva cuvinte, Ionel Fernic.” (Ștefan Soverth – „Parașutiștii în luptă”)

Mai ales compozițiile lui Ionel Fernic au rămas în memoria noastră, deși personalitatea lui complexă l-a situat atât în zona gazetăriei, scrisului, cât și a aviației.

Născut în 1901 la Targoviște, Fernic și-a pierdut mama la numai 2 ani, la nașterea fratelui său, Grigore. A urmat școala primară luterană din București, pentru a respecta dorința acesteia, apoi a revenit la Galați unde se stabilise familia sa și a absolvit Liceul “Vasile Alecsandri” și a luat primele lecții de chitară și pian. A fost pasionat de muzică, dar și de aparatele de zbor, inspirat probabil de vărul său George Fernic, aviator și constructor de avioane, care a decedat într-un accident, la parada aviatică din 1930, de la Chicago. A fost îndrumat spre o facultate tehnică, însă a preferat Conservatorul din București, unde a intrat cu cea mai mare medie la secția de artă dramatică. Totuși, nu s-a impus pe scenă datorită specializării din facultate. În ultimul an de liceu compusese ‘Cruce albă de mesteacăn’ (1919), prima sa piesă de muzică ușoară, sub îndrumarea profesorului din Galați, așa că opțiunea compoziției a venit natural în timp ce își satisfăcea stagiul militar la Școala de Militari în rezervă din Ploiești, unde stătea în gazdă la coana Mița Treimustăți, pe str Ulierului, nr 5. Primul său tango a venit în 1931, cu titlul “Minciuna” (sau “Pe boltă când apare luna”), adaptare a unei piese franțuzești, pe versurile lui Aurel Felea.

„Într-o zi stăteam acasă și exersam la pian. Simțeam oarecare inspirație în acel moment și am luat hârtia și condeiul în mână. După o muncă de o jumătate de oră, am compus «Minciuna», primul meu tango. Primul meu succes nu m-a îmbătat deloc, căci îmi dădeam seama cât e de ieftin, dar trebuia să trăiesc și m-am pus cu nădejde pe lucru, luptând din răsputeri să escaladez, cât era cu putință, zidurile banalității.” (Ionel Fernic)

Fernic a compus în doar câțiva ani, peste 400 slagăre, devenind în scurt timp cel mai bine plătit compozitor din România: “Îți mai aduci aminte, doamnă” (pe versuri de Cincinat Pavelescu), “Romanța celei care minte” (pe versurile lui Minulescu), “Doamna”, “Beau”, “Iubesc femeia”, “Minte-mă”, “Scrisoare de amor”, “Țiganca”, “La umbra nucului bătrân”, “Inima e o chitară”,” Dormi, păpușă, noapte bună”, “Aprinde o țigară”, “De ce mi-ai spus că mă iubești”, “Nunuțo” și “Adio, Doamnă (inspirate din scurtul mariaj cu Nunuța Morțun), “Margaritta”, “Plîns de țigan”, “Mă dusei la Maglavit, să mă vindec de iubit”, “Suflecată pân’ la brâu” etc. Piesele lui au fost interpretate de Cristian Vasile, Ioana Radu, Jean Moscopol, Zavaidoc, Gică Petrescu, la localurile de succes ale vremii: Trocadero, Lido, Mon Jardin, Gambrinus, Caru cu bere, Grand.

A cochetat pentru scurt timp și cu scrisul: “Misterele din Mizil” (volum de schițe, publicate în foileton, după modelul de succes al momentului, în Europa), “Prăpăstii” (volum de poezii), cărți pentru copii, “Gruia cel voinic și moș Novac, tatăl său” (basm în versuri), “Pui de lei” (piesă de teatru), revista satirică “Să nu te superi că te-njur”.

La 5 ani după mutarea definitivă la București, în 1935, Fernic a absolvit Școala de Pilotaj de la Băneasa, figurând în evidențele piloților români de turism și sport. Pasionat și de parasutism, a executat prima săritură la un miting aviatic pe aeroportul Băneasa, însă a întrerupt din cauza unui accident ulterior. A fost numit director al Școlii de pilotaj din Cernăuți și zbura mereu cu chitara sa, pe care o numea iubita lui.

Scriitorul Radu Tudoran l-a “zugrăvit” în “Sfârșit de mileniu”: „În oraşul copilăriei mele, trăia un autor de romanţe care se mai cântă şi astăzi. L-am cunoscut şi mi-a fost simpatic. Fiindcă avea o fire boemă, târgoveţii nu dădeau pe el multe parale. Odată s-a fotogafiat gol şi cu ceas la brâu, ca să ilustreze o vorbă în circulaţie pe vremea aceea, «vedea-te-aş în pielea goală şi cu un ceas la brâu!». Avea un ceas de buzunar, ca o ceapă. L-a legat cu lanţul de un cordon pus pe mijloc, lipsind orice obiect de îmbrăcăminte, până şi ultimul, vorba era respectată întocmai“.

Și-a pierdut viața la numai 37 ani în accidentul aviatic din 22 iulie 1938, când avionul companiei LOT pe ruta Varșovia – București – Salonic s-a prăbușit în județul Suceava. Compozitorul venea la București, la înmormântarea Reginei Maria. Avea doar 37 ani. Se spune că nu a mai găsit bilete la acest zbor, însă un prieten i-a cedat biletul său…

Ionel Fernic a fost nu doar unul dintre creatorii muzicii ușoare românești, dar și primul traducător al poetului persan Omar Khayyam. El însuși se caracterizează că ‘spaima mahalalei – ca bătăuș fără pereche, și aveam mare pasiune pentru păsărele: scatii și sticleți’. Romantic incurabil, Ferlea a fost însurat de 3 ori și a divorțat de tot atâtea ori. Declara despre dragostea vieții sale, aviația: “De data aceasta, aleasa inimii mele avea în loc de brațe, două aripi, în loc de sâni, două roți, în loc de trup un fuselaj, în loc de gură, un motor de o sută de cai putere“.

În 1927, avea să îl cunoască pe Zavaidoc, la celebrul restaurant “Vișoiu”. Prietenia lor, deși necunoscută pentru mulți, a fost cu adevărat specială. Pentru Zavaidoc a compus Ferlea geniala romanță “Să nu te superi că te-njur”, un fel de imn al aristocrației prăfuite a timpului. „Să nu te superi că te-njur, căci mă înjur pe mine şi soarta care m-a făcut, să te iubesc pe tine (…) Să nu te superi că te bat, că nu sunt rău din fire, dar prin aceasta eu ţi-arăt, păgâna mea iubire”. Zavaidoc a refuzat să mai intre în studioul de înregistrări după moartea prietenului său, Ionel Ferlea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Verified by MonsterInsights