PODUL CURBILINIU

Necesitatea construirii unui pod peste bazinul Sf Gheorghe, între zona industrială a orașului Giurgiu și Insula Ramadan a apărut în 1900. Doi ingineri de marcă ai acelor vremuri, Anghel Saligny și Ion Ionescu Biset, au participat la proiectarea și construirea propriu-zisă, realizând un pod rutier și feroviar. Construcția a avut loc între anii 1904 și 1905. Podul fiind în curbă, pilonul din mijlocul canalului a trebuit mutat deoarece în acel loc era o stancă și exista riscul ca vasele care traversau zona să se lovească de aceasta. Construcția le-a dat bătăi de cap constructorilor și arhitectului, datorită formei curbilinii determinată de forma subsolului canalului, aflat într-o zonă inundabilă.

Inginerul Biset, cel care a dat numele podului giurgiuvean, a fost rectorul Institutului Politehnic din București și totodată șeful Serviciului Hidraulic, având aria de competență pe toată întinderea Dunării. În ceea ce-l privește pe inginerul Saligny, acesta este cel care a proiectat și construcția Podului de la Cernavodă.

În noiembrie 1905, Podul Biset(z) a fost testat cu două locomotive încărcate cu cărbuni. În acel moment, forma curbă în plan a reprezentat o noutate tehnică pentru Europa. Specialiștii spun că, pentru ca oamenii să aibă încredere în lucrarea realizată, inginerii care au proiectat podul stăteau în barcă, sub el, în momentul în care acesta era traversat de locomotive. Istoricii amintesc că dovada că acest pod este reprezentativ pentru comunitatea locală apare înscrisă într-un film monografic realizat în anul 1929. După 1990, traficul greu s-a intensificat pe Podul Bizetz, acest lucru atrăgând după sine slăbirea structurii de rezistență a construcției, întrucât aceasta nu putea suporta greutatea tirurilor care tranzitau Zona Liberă Giurgiu. Din anul 2006, trecerea autoturismelor peste pod a fost întreruptă și a fost construit un nou pod, lipit de cel vechi, care face legătura cu drumul național DN5 Giurgiu – București pe o distanță de aproximativ 60 km. .

Podul Bizetz a fost primul pod în curbă din Europa și este o bijuterie arhitecturală, o premieră tehnică pentru Europa acelor timpuri. În prezent este monument istoric şi este deschis numai traficului pietonal, pentru că nu mai prezenta siguranţă în exploatare.

surse foto: Wikimedia și http://giurgiuro.blogspot.com/2009/03/podul-bizetz-giurgiu.html

DOAR 34 ZILE pentru PASAJUL UNIRII din Bucuresti

Va mai puteti inchipui Piata Unirii din Bucuresti fara pasajul subteran?

Astazi se implinesc 34 ani de la darea in folosinta. Presa vremii a profitat de ocazie pentru a oferi propaganda specifica, insa realizarea pasajului in doar 34 zile a fost intr-adevar remarcabila. E drept ca operatiunile de pregatire incepusera cu mult inainte si intreaga lucrare a durat 6 luni, dar tot putem vorbi de timp-record: Pasajul Baneasa a fost realizat in peste 2 ani (2008-2009), iar renovarea Pasajului Unirii, in 2009, a durat 4 luni.

Pasajul Unirii este cel mai lung din Bucuresti, avand 900 m lungime (600 m sunt acoperiti) si dispune de cate 2 benzi pe fiecare sens de mers. Realizarea a fost o colaborare intre IPTA (Institutul de Proiectari pentru Transporturi Auto) si MCInd (Ministerul Constructiilor Industriale). Ion C. Petre, ministrul Constructiilor Industriale si vice-prim ministru al guvernului din 1987 s-a mutat pe santier pentru a se asigura ca lucrarile se desfasoara conform proiectului.

SIBIU – DINCOLO DE ALB ȘI NEGRU

Ellge a ajuns din întâmplare la Sibiu. Își dorea o vacanță inedită și a ales Europa de Est. A dat cu banul și s-a nimerit să fie România. Cineva i-a spus de Sibiu. După 30 ani în sistemul bancar din Franța, Louis Guermond s-a pensionat, apoi s-a căsătorit la Sibiu și de 16 ani trăiește aici, alături de soția sa și aparatul de fotografiat. I se spune Ellge pentru că numele său e cam greu de pronunțat.

Imortalizează orașul mai ales în alb-negru temându-se că prea multe culori dezorientează și ascund uneori detalii semnificative.

“Aveți un patrimoniu european excepțional, dar nu vi-l puneți în valoare. Nu vă cunoașteți istoria. Nu știți să vă puneți în lumină valorile.” Louis Guermond fotografiază cotloanele burgului, împrejurimile, satele din jur, obiceiurile, evenimentele. Dar face mai mult decât atât: a început să lucreze la o istorie a fotografiei românești, în limba franceză.

https://www.formula-as.ro/2020/06/07/louis-guermond-fotograf-francez-domiciliat-in-sibiu-pentru-mine-romania-este-un-spatiu-de-viata-pierdut-in-franta-de-mult/

https://www.tribuna.ro/stiri/special/louis-guermond-si-o-viata-in-spatele-aparatului-de-fotografiat-80675.html

Vă propunem un interviu cu Ellge, în limba română: https://www.youtube.com/watch?v=XisyM7Zip_8

“Rare view of tandem in Sibiu” rămâne fotografia mea preferată. M-a teleportat rapid în “Adolescenții” Ioanei Postelnicu și recunosc că imaginația mea l-a dus pe Răducu în recunoaștere, pe străduța pavatș cu piatră cubică. Poate în căutarea lui Manole, poate pentru a-l găsi pe Cornel. Poate doar rătăcit în gândurile lui de Pipăruș Pătru. Tandemul nu prea își are locul în roman, pentru că ar situa relația Ștefanei cu Laurențiu în alt registru, însă acoperișul cu ochi, șerpuirea străzii, zidurile tainice mi s-au părut decupate din burgul acelor file.

PE URMELE OTOMANILOR ȘI GANGSTERILOR AMERICANI

“Cetatea din zahăr candel. Bastioanele din doboș tort. Turnurile și crenelurile din grilias. Șanțurile de apărare din cozonac cu nuci. Câmpia din pișcoturi. Copacii și iarba din fistic. Creștinii din bezele. Turcii și arapii din ciocolată. Turbanele din frișcă. Fesurile din jeleuri.“

Pare o rețetă de cofetărie? Nu este. Este descrierea unui oraș din România, într-o manieră la care nu s-a gândit nicio agenție de turism până acum.

“Într-adevăr, o mică Vienă. Și scorțoșenia, și sobrietatea, și senzația de conglomerat străbătut de un curent electric, de amalgam de limbi și accente, de competențe și incompetențe.” De la bastioanele vechii cetăți la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2023 nu e decât un amplu salt peste timp. Mircea Nedelciu, Adriana Babeți și Mircea Mihăieș au ales extrem de inspirat Timișoara ca punct de simetrie pentru aventurosul Chicago. Romanul trebuie citit neapărat. Este un savuros amestec de policier și aventuri, dragoste și răzbunare, călătorii și interese comerciale, pornind de la povestea reală a Anei Cumpănaș, cea care a ajutat FBI la prinderea gangsterului american John Dillinger. O poveste tricotată la 6 mâini, de trei autori care au reușit să compună o mică bombă istorică ce frizează senzaționalul. Dar la fel de surprinzătoare este și Timișoara cea revendicată de otomani, habsburgi, haiduci transilvăneni.

Cetatea medievală s-a transformat într-o perlă imperială, apoi într-o așezare modernă. Pe când era oraș turcesc, nordul Timișoarei era apărat de două porți: Poarta Cocoșului și Poarta Fosforosa/ Forforosa (de lumină). În 1716, turcii s-au predat, dar fortăreața a fost preluată și folosită timp de 20 ani ca loc de rugăciune pentru comunitățile evreiești sefarde și aschenaze din oraș. Apoi, poarta a fost demolată și, din cărămizile ei, a fost construită casa prințului Eugeniu de Savoya. Astăzi, imobilul are un etaj, acoperiș de țiglă și o curte interioară. La parter, se află două magazine, iar la etaj, locuințe. O puteți vedea dacă faceți o plimbare prin cartierul Mehala (str Eugeniu de Savoya, nr 24 – colț cu Lenau).

Odată cu construcția cetății stelate de către habsburgi, au dispărut aproape toate urmele prezenței otomane în zonă, însă săpăturile din ultimii ani au descoperit o baie turcească și o moschee.

Așezarea a avut parte de multe nume și organizări: castrul Tymes, capitala regatului ungar, vilayet otoman, capitală a Banatului, oraș liber regesc (sub impăratul Iosif al II-lea), capitală de județ, Capitala Culturală a Europei. Aici a fost atestată cea mai veche fabrică de bere de pe teritoriul României (1718). Timișoara a fost primul oraș al monarhiei care a beneficiat de iluminat stradal pe gaz (1760), în care a funcționat primul serviciu telegrafic (1854) și de telefonie din țară (1881), prima stație de salvare din România și Ungaria (1886). A fost primul oraș din Europa continentală cu străzi iluminate electric (1884) și asfaltate (1895). Și tot aici, în singurul oraș european cu trei teatre de stat în română, maghiară și germană (1953), a circulat primul tramvai electric din România (1899).

Cine pornește la pas prin Timișoara de astăzi, nu va regreta. De la grădinile delicioase la străzile cu parfum arhaic, de la clădirile uluitoare la parcuri, totul impresionează și atrage. Luați și cartea cu voi.

.Cine cucerește Buda, stăpânește o cetate. Cine cucerește Timișoara, stăpânește o țară’ (bei otomani de Dunăre)

Timisoara - castelul si cetatea asa cum apar intr-o litografie din perioada turceasca

Timisoara - str. Eugeniu de Savoya, nr 24

Femeia in Rosu, Mircea Nedelciu, Adriana Babeti, Mircea Mihaies

surse foto:

http://art-historia.blogspot.com/2010/04/timisoara-otomana_23.html

http://art-historia.blogspot.com/2010/11/timisoara-austriaca.html

https://commons.wikimedia.org/

GIVE ROMANIAN FOOD A BITE! YUMMY!

It’s been raining for a couple of days in Bucharest. Large drops. Drizzle. All types of rain and snow. And rain again. Boring. There are different solutions to get rid of boredom. I’ll stick to one of the most enjoyable ways and I’ll make room to a guilty pleasure: food. Romanian people love food. We cook and eat a lot.

The Romanians are notorious for the food quantities piled on a plate. Forget about your diets if you visit our country. The real food in rural Romania is spicy, hot, complex and most importantly, organic. Delicious! During the meal and after, Romanians talk a lot over a glass, or more of wine.

In the Romanian Orthodox tradition, March is linked to the Great Lent. That’s why, for those who fast, I’ve selected a simple vegan recipe to publish for you.

Vegan leeks stew

750 g spinach 1 – 2 medium stalks leeks
1 onion
1 cup of rice
1 glass of wine
4 tomatoes
4 cloves of onions
4 tbl sunflower oil
4 tbl tomato paste
salt and pepper

Boil 2 l of water or vegetables soup. Heat oil in a large cooking pan over medium heat until it shimmers, then cook the chopped onion and garlic until translucent. Add 1tbs. of hot water and the leeks (cut in halves length way and then sliced), stirring until tender, but firm. Simmer for a minute. Add the rice and increase heat to medium-high. When the rice becomes translucent, add the wine, stir until the alcohol evaporates, add the chopped fresh peeled tomatoes, salt, pepper and sauté together. Add the tomato paste, stir and after about 30 seconds start adding little quantities of boiling soup/ water until the rice is fully cooked. Add the spinach and keep cooking for 4 minutes. Keep an eye on the pot all the time because the leeks get easily browned. If you are a beginner, you can introduce the pot in a preheated oven for the last 3-4 minutes. It generally takes about 10 to 15 minutes to cook the leeks. Don’t forget to carefully wash the leeks under running tap and drain before you start cooking them. Both the white parts and the green leaves are used. The dark green parts take longer to tenderize, so add these slices first.

If you accept meat in your diet, here’s another recipe:

Pork tongue, leeks, and black olives stew

3-4 pork tongues
1 bay leaf
one large onion
olive oil
5 stalks of leeks
1 cup of tomato juice
2 garlic cloves
a handful of black olives salt & pepper

It takes about 2 hours to boil the peeled tongues after you have cut them in 1 cm pieces. Don’t hesitate. It’s worth the effort! While the tongue is happily boiling, start prepping the rest of the dish. Chop the leeks, but not too thin. Heat some olive oil in a big pan, add the 2 crushed garlic cloves, the bay leaf and the leek rings and keep cooking until golden. Season with salt and pepper. Add the tongue pieces together with the tomato juice in a pirex dish, mix well, cover and leave in the oven. After 25 – 30 minutes add the black olives, uncover and cook for another 10 -15 minutes until the tongue is very, very tender. It’s hard work for the cook, but a delight for the palate!

Hmm, yummy!

Photo credit: https://www.stirilekanald.ro/img/stirilekanald/ ;

STRADA BATIȘTEI, NO 14

Amplasată ultracentral, strada Batiștei păstrează ȋncă parfumul cartierului cochet din spatele hotelului Intercontinental. Prima menţionare istorică a străzii apare prin secolul al XVII-lea, cu referire la Biserica lui Batiștei. Strada a fost numită fie prin corelare cu numele bălţii din zonă, de pe cursul Bucureștioarei, ȋn care se scăldau vitele, fie cu terenul bătătorit destinat tȃrgului de vite.

Conform Regulamentului de Construcţie și Aliniere din 1890, strada Batiștei făcea parte din cele 37 străzi ale căror clădiri permiteau doar 1 etaj. Datorită vechimii și contextului arhitectonic istoric, a păstrat expresia dominantă a finalului de secol XIX și ȋnceputului de secol XX, dar la un moment dat a primit ȋncă două nivele.

Parcela de la numarul 14 a fost numerotată inițial pe strada Scaune, nr 44. Abia în 1932 a fost înregistrată adresa str Batiștei, nr 14 bis, urmând ca din 1940 să se renunțe la ‘bis’. Începând din 1890, strada Batiștei urma să respecte prevederile noului Regulament de Construcție și Aliniere (RCA), astfel: curtea trebuia să ocupe 1/5 din teren și să fie pavată, construcțiile erau permise cu maximum 2 nivele (parter + etaj 1) și înăalțimea maximă de 10-11 m.

Primul proprietar identificat la adresa str Batiștei, nr 14, din sectorul 1 Galben, pare să fi fost Eufrosina Dobrescu, directoarea Institutului de Fete “Dobrescu” (1892 – 1893), apoi cpt Papazopol (1895), urmat de prinţul Constantin Basarab Brȃncoveanu (1911 – 1918), fraţii Ely și Adolf Berkovitz (1918 – 1932), Societatea Funcţionarilor Primăriei Municipiului București . În 1947, clădirea a fost cedată ARLUS (Asociaţia Romȃnă pentru Strȃngerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică și a devenit cunoscută sub numele ‘Casa Prieteniei Romȃno-Sovietice”.

ARLUS a ‘moștenit’ un adevărat palat, ȋntrucȃt Societatea Funcţionarilor PMB construise un imobil proiectat să găzduiască un centru de asistenţă juridică și administrativă pentru membri, magazii, uzină tehnică și spații anexe (la nivelul subsol II), bibliotecă, frizerie și sală de popice, băi și dușuri, farmacie, cabinet dentar (la subsol I), sală de lectură, garderobă, birouri și restaurant cu săli și baruri care aveau legătură cu sala de spectacol la parter, sediul băncii SFPMB, discotecă, hol mare și hol mic, birouri (la etajul I), policlinică pentru membrii SFPMB, salon pentru festivităţi “Arta” (cu anexe), palier deasupra scenei și pod. Clădirea a fost concepută în așa fel încât fiecare nivel să aibă o funcțiune dominantă, astfel încât proiectul a fost original și unic: subsolul II avea funcțiune tehnică, subsolul I era destinat distracției și igienei, parterul era spațiu public, etajul I avea să devină spațiu funcțional, etajele 2 si 3, spații artistice. “Construcţia fiind ȋn plin centrul capitalei și ȋnzestrată fiind cu cele mai moderne instalaţii de ȋncălzit, luminat și ventilaţie, sălile vor fi o adevărată surpriză pentru publicul bucureștean astfel că exploatarea ȋși cere succesul asigurat” (SFPMB). În 1933, sala de festivități de 400 mp era cea mai mare și mai modernă din București și putea fi folosită pentru baluri, serate, adunări, concerte, banchete și chiar reprezentații teatrale. La un moment dat, balcoanele laterale ale sălii de spectacole (ȋnșiruite ȋn formă de scoică) au fost transformate ȋntr-un balcon simplu. După preluarea clădirii de către ARLUS, au dispărut funcţiunile subsolului și a apărut o discotecă la etajul I.

După 1990, clădirea a găzduit o universitate particulară, cluburi, un restaurant, sediul ARCUB (din 1996) și a ajuns ȋn proprietatea unei firme romȃnești controlate de un offshore cipriot, revenind apoi la PMB pentru 1,25 mil EUR + TVA. Este încadrată în clasa I de risc seismic și urmează să fie consolidată.

Perioada cea mai spumoasă pare să fi fost ȋnainte de 1947, cȃnd găzduia și cinematograful FANTASIO, cu gradină de vară, cu intrare din str Tudor Arghezi. Proiecţiile se făceau chiar pe calcanul clădirii. Terenul este astăzi ȋn paragină. Singura urmă care mai amintește de vremurile cȃnd aici rulau filme este ruina cabinei de proiecţie. Palatul este cea mai expresivă clădire ȋn stil art-deco din Capitală.

http://cinematografeb.blogspot.com/2018/10/fantasio.html

sursa foto: Agerpres

BRANDUL ROMANESC DACIA LANSEAZA PRIMUL MODEL FULL ELECTRIC

Va propun o trecere rapida in revista a principalelor modele create sub marca Dacia:

Dacia 1100 – produsa in perioada 1968 – 1971, cu varianta 1100S, in numar limitat, sub 100 bucati. Am mai povestit despre acest model aici: https://wordpress.com/read/blogs/160055967/posts/600

Dacia 1300 – produsa intre1969-1981, cu variantele 1300 Standard, 1300 L (Lux), 1300 Break, 1301 LS, autoutilitara 1302, in culorile rosu 28, alb 40, albastru 68, gri 83, verde 57, alb 13, rosu 25, rosu 27, verde 6016, bleu 61, galben 48, portocaliu 313, verde 56, verde ou de rata, negru 81. Dacia 1301 SL (Super Lux) era destinata membrilor importanti ai PCR si folosita in coloanele oficiale si a fost disponibila doar in varianta negru.

Dacia 2000 – realizata la sfarsitul anilor ‘70 la Stefanesti in doar cateva zeci de exemplare si destinata elitei comuniste. Beneficia de inchidere centralizata, geamuri electrice. Masinile folosite de cuplul prezidential erau dotate cu aer conditionat, pilot automat cu comenzi pe volan si cutie automata.

Dacia 1310 – produsa intre 1979 si 2004, in variantele berlina si break, in versiunile 1320 Liberta CN, 1325 Liberta, camioneta si coupe/ sport. Au existat si versiunile 1310 M (cu un rezervor suplimentar de metanol) si 1410 Economic (cu carburator inspirat de la un model Ford, cu scaune cu tetiere, stergatoare in 3 viteze si cutie manuala in 5 viteze).

Dacia 500 Lastun – fabricata intre 1988 si 1991 la Timisoara in aproximativ 6500 exemplare, ca masina de tineret, ieftina, cu consum redus. A fost fabricata in trei serii: prima, cu caroserie din fibra de sticla si fara lumini pentru mersul inapoi, a doua avea si elemente din tabla, iar ultima avea caroseria integral din tabla, stopuri mari cu lumini de mers inapoi si ceata, stergator de luneta. Productia a fost sistata in 1991, urmand ca in 1992, fabrica sa fie inchisa.

Dacia Nova – lansata in 1995

Dacia Super Nova – aparuta in 2000, primul model cu aer conditionat, cu 5 versiuni: Europa, Confort, Rapsodie, Campus si Clima.

Dacia Solenza – lansata in 2003, cu airbag pentru sofer, geamuri electrice pe fata, inchidere centralizata, cu telecomanda si radio cu CD. A fost prima masina pe motor diesel.

Dacia Logan – aparuta in 2004, in versiunile Acces, Essential si Comfort.

Dacia Sandero – lansata in 2008, cu modelul Stepway, ofera airbag pentru sofer si pasager, vopsea metalizata si ventilatie cu patru viteze in varianta standard. Varianta premium a primit si radio CD, computer de bord, geamuri electrice, oglinzi exterioare electrice si degrivrare.

Dacia Duster – este primul SUV Dacia si a fost lansat in 2010. A beneficiat de versiunile Dacia Duster Army si Duster Pick-Up.

Dacia Spring – este cel mai nou model si a fost lansat in octombrie 2020, fiind prima masina Dacia 100% electrica si prima din gama mini. Beneficiaza de inchidere centralizata de la distanta, geamuri electrice, sistem multimedia, aer conditionat, reglaj electric al oglinzilor retrovizoare. Caroseria este gri inchis cu elemente decorative portocalii fluorescente. Incepand cu 20 martie, Dacia deschide precomenzile online pentru versiunile “Comfort Plus”, si “Comfort”, livrarile urmand a incepe din septembrie. Modelul “Comfort Plus” vine in culorile Kaoline White, Cenote Blue si Lightning Silver, la care se va adauga Goji Red. Vor mai exista doua variante business pentru car-sharing si cargo, insa nu au fost dezvaluite inca detalii.

Indragostitii de aceasta marca stiu ca au existat si prototipuri de Dacia limuzina sau Dacia decapotabila: http://www.automobileromanesti.ro/Dacia/Dacia_Prototipuri/

https://www.dacia.ro/noutati/dacia-spring-showcar.html

https://www.dacia.ro/gama-dacia/descopera-dacia-spring-electric.html

MADE IN ROMANIA (9) – perdelele de Paşcani

Mărirea şi decăderea perdelelor de Paşcani

Întreprinderea de Tricotaje şi Perdele „Siretul“ din Paşcani a fost înfiinţată în 1973. Aproape oricine a trăit în comunism a tânjit după perdelele de Paşcani. Le luai cu şpagă, le lasai moştenire. A avea perdele Paşcani echivala cu atingerea unui rang social superior.

Din păcate, în 2015, fabrica a dat faliment, dar perdelele se mai produc încă în câteva ateliere din fosta fabrică ajunsă la un moment dat o ruină.

Perdelele sunt din nou în trend. Poate găsiţi ceva care sâ vă placă dacă sunteţi nostalgic. Fără şpagă.

Photo credit;https://adevarul.ro/…/5523ff8b448e03c0fd51266e/646×404.jpg

MADE IN ROMANIA (8) – săpunul “Cheia” sau cum să cuceriţi femeia

Un săpun 100% românesc

În anul 1886, în Galaţi, se deschidea o mică fabrică de săpun. Românii lansau un săpun care avea toate funcţiile: spălatul mâinilor, al corpului şi al părului, bărbieritul, spălarea rufelor şi al covoarelor.

Şi ce dacă în America, Procter & Gamble atinseseră notorietatea ca furnizori de săpun pentru armata confederală nord-americană, Colgate inova săpunurile parfumate, iar Johnson lansa săpunurile Palmolive? Fabrica Apollo nu putea fi intimidată: producea săpunul, considerat atunci un “săpun burghez” apreciat de ofițerii germani ca fiind asemănător săpunurilor franţuzeşti şi net superior celor germane.

După naţionalizare, săpunul a fost fabricat după o reţetă simplificată, devenind un produs de curăţenie univeral: industrie, armată, agricultură, dar mai ales în orice familie de români. Din 2011, se încearcă reabilitarea produsului în ţară şi pe piaţa internaţională.

Deocamdată, noii proprietari ai fabricii fac eforturi să-şi atragă cât mai mulţi cumpărători de pe site-urile sociale pentru banalul săpun de rufe până la momeală pentru peşti, dar şi figurine cu rol omagial şi decorativ. Colecţia este o selecţie neaşteptată de personalităţi, de la Decebal şi Burebista până la Charles III sau Ceauşescu (cu autograf!). Printre ei se regăseşte şi nelipsitul Dracula. Recenziile sunt precum oamenii: unii laudă produsele comandate, altii cârcotesc. Din curiozitate sau patriotism, fiecare dintre noi va alege un produs tradiţional românesc din oferta variată cu care suntem bombardați zilnic. Vom alege o dată … cu inima, dar vom rămâne fideli brand-ului doar atunci când vom fi convinşi că am făcut alegerea corectă.

Se caută încă soluţii. Dacă se va reuşi, vom avea nevoie şi de glume noi în locul celor care se spuneau în perioada interbelică: “Vrei să cucereşti femeia? Foloseşti săpunul Cheia!”.

Pe site-ul Sapunul Cheia, produsele sunt recomandate cu convingere “pentru oameni pragmatici şi nepretenţioşi (?). Poate fi utilizat si pentru spalarea mainilor daca acestea nu sunt foarte murdare (!).

. . . “Noul ambalaj in hartie maculatura nu urmareste doar formatul biodegradabil fara plastic ca o intoarcere la acel trecut mult mai prietenos cu mediul. Doreste a face legatura cu acele Vremuri, gri, pale si terne. Grafica minimalista, mata si pala, de-a dreptul anticomerciala fata de perceptele contemporane, vrea sa intareasca legatura cu acele Vremuri.”

E glumă, e marketing? Un lucru e cert: nu trebuie să avem pretenţii şi nici mâinile prea murdare. Hmm!

Aşadar, vreţi să cuceriţi femeia? Încecaţi săpunul Cheia.

Photo credit:

Adevarul.ro

Stirileprotv.ro