Meșteșugul încondeierii ouălor de Paști este pe cât de vechi, pe atât de spectaculos. Obiceiul a fost transmis de la o generație la alta. Este întâlnit în istorie în spații și religii diferite, având însă aceeași bază a credinței: oul cosmic.
Statueta zeului egiptean Knef purta un ou în gură, perșii, indienii și fenicienii considerau oul ca principiu al Creației, galii au ca simbol cocoșul, al cărui germene este în ou, în Bucovina există credința că ‘Soarele e dintr-un ou’. Credința dualistică a popoarelor primitive referitoare la Bine și la Rău a fost păstrată și de creștini. De la credința că oul însuși este dual, conținând atât Binele, cât și Răul, s-a ajuns firesc la vopsirea oului în roșu, ca simbol al Focului protector. Astfel au apărut o mulțime de superstiții privind ouăle roșii.
Motive de Paști ucraineene
Motive maghiare
Motive poloneze
Ouăle roșii îngropate în Joia Mare în jud Vâlcea apără viile. Ouăle din fereastră îi păzesc de grindină pe macedo-români. În Banat, cojile de ouă roșii se amestecă cu baligă din grajd pentru a apăra vitele. În zona Bucovinei există credința că Diavolul va coborî printre noi când vor dispărea colindele și ouăle roșii. Credincioșii din Mehedinți, Tulcea, Bucovina și unele sate din Ardeal spun că pietrele cu care a fost bătut Iisus s-au transformat în ouă roșii.
În capitolul ‘Ciocnitul cu ouăle de Paști’, Artur Gorovei spune că în Bucovina, în ziua de Paști, ouăle pot fi ciocnite doar “cap cu cap’ (adică doar în vârf). A doua zi se poate ciocni și ‘cap cu dos’ (dosul este partea opusă vârfului). Abia marți se poate ciocni și ‘dos cu dos’ sau ‘coastă cu coastă’ (coasta este partea laterală a oului).
La Teiuș, în Ardeal, a fost împrumutat un joc cu ouă de la sași. Copiii rostogolesc pe rând ouă la vale sau pe o scândură. Cel al cărui ou lovește unul din față le câștigă pe amândouă. Jocul există în versiuni ușor diferite și în Suedia, Palestina, Rusia sau Franța.
Cea mai veche mențiune despre încondeierea ouălor în România îi aparține lui Del Chiaro. Descriind obiceiurile de Paști de la Curtea Domnească din București, pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, el spune că ‘Principesa primește în apartamentul ei pe preoți cărora le sărută mâna și le dăruiește câte o năframă brodată, iar boierilor și jupâneselor le dăruiește câte două ouă bizzaramente lavorate a fiori di oro, adică ouă încondeiate, artă în care excelează femeile valahe’.
Tot în ‘Studiul de folclor’ al lui Gorovei sunt menționate și cele patru tipuri de ouă încondeiate: monocrome, monocrome cu ornamente, policrome și cu ornamente în relief. Ouăle monocrome se numeau ‘merișoare’sau ‘rușite’ (în Oaș). Cele ornamentate sunt închistrite, împistrite sau împestrițite în Moldova, Bucovina și Banat și împchistrate în Oaș, încondeiate, scrise, săpate, picurate, picate, cu picățele/ chicățele, împuiate în Muntenia, Banat și Ardeal, împietrite în Muscel, pirdic sau chindisit la macedoneni. Ouăle policrome cu ornamente sunt muncite sau necăjite.
La început, ouăle se colorau doar în roșu. În timp, au fost acceptate și galbene, verzi, albastre și negre. Pe vremuri, culorile se obțineau din plante. Galbenul venea din frunze de zarzăr sau coji de ceapă, galben deschis din flori de brândușă. Cărămiziuș era din coajă de arin. Albastruș era din viorele. Verdele venea din frunze de nuc, coajă de măr dulce sau pădureț. Roșul se obținea din flori de măr acru, frunze de cimbrișor, coajă de arin negru, negru din coajă de nucă, etc.
Cu timpul, gospodinele au preferat substanțe cumpărate din comerț, simple sau perlate și tehnici împrumutate (metoda servețelului, degradeuri, decorațiuni croșetate, aplicații cu mărgele, etc).
Ouăle încondeiate se realizau cu ajutorul a două instrumente: chișița (pișița, bijara,vizaric, condeiu, închistritoare) – cu care se trasează liniile și feleșteul (feleștiuc, motoc, matâz, mătuf, pămătuf) pentru ornamentarea cu puncte. Astăzi, mai ales desenele geometrice sunt realizate cu ajutorul unor mecanisme care simplifică mult munca decoratorului.
Ouăle încondeiate prezentau o mare varietate de motive: animale, plante, etc. Specific ouălor românești este că nu erau reprezentate niciodată obiecte în întregime, ci doar partea caracteristică: frunză de stejar, ureche de iepure, copita calului, laba broaștei, fierul plugului, etc. Se desenau în întregime doar cele care nu puteau fi reduse la un simbol: peștele, grebla, furca etc, având ele însele forme specifice.
Ouăle ornamentate cu animale întregi sunt de influență străină, fără legătură cu arta populară românească. Ornamentarea se realiza cu alb pe fond roșu, prin linii și puncte, obiectul fiind repetat de până la opt ori pe același ou.
În Transilvania, influența sașilor era extrem de vizibilă prin ornamente mai artistice și armonia culorilor pe fond negru. Maria Panaitescu, maestră de desen la Școala Profesională ‘Principesa Elisabeta’ din București a oferit cea mai bogată colecție de motive folosite în ornamentarea ouălor (116 modele): broșura publicată în 1914 ilustrează modele specifice tuturor zonelor țării și a rămas mult timp principala sursă de inspirație a etnologilor.
Surse foto:
Arthur Gorovei – Ouăle de Paști. Studiu folcloric
Maria Panaitescu – Colecție de ouă încondeiate din diferite județe
https://ukrainianeggcessories.com/
