Bucureștiul a avut șansa de a fi fost redefinit urbanistic de primul arhitect român cu studii superioare de specialitate. Nu e puțin lucru. Lui Alexandru Orăscu îi datorăm, în linii mari, actualul plan al orașului.
- COPILĂRIA
Născut pe 30 iulie 1817, Orăscu a locuit în apropierea podului peste Dâmbovița, de la Gorgani. Mahalaua Gorganilor se afla între actualul parc Izvor mergând spre Cișmigiu și privind puțin spre dreapta, în zona bisericii Sf Ilie Gorgani. Și-a petrecut copilăria printre mănăstiri, Curtea Domnească, schituri și biserici, palate (Ghika, Dudescu, Brâncoveanu), dar și case de paiantă, acoperite cu stuf sau șindrilă, specifice mahalalelor. Învățător în ale scrierii i-a fost dascălul parohiei în care locuia, iar mama sa l-a învățat să cânte la pian.
În perioada 1828-1831 s-a refugiat alături de familie la Valea Călugarească, din cauza epidemiei de ciumă. Acolo l-a cunoscut pe profesorul de retorică al colegiului Sf Sava din București, Simion Marcovici, care l-a ajutat să învețe limba franceză.
- STUDII
Alexandru Hristea Orăscu a studiat apoi la colegiul Sf Sava, unde a reușit să promoveze doi ani în unul singur. A studiat matematici aplicate și a fost introdus în arta arhitecturii în ultimul an. S-a făcut remarcat de profesori, fiind recomandat secției de arhitectură. Între 1841 și 1847 și-a continuat studiile la Academia de Arhitectură din Berlin, urmând apoi o specializare la cea de Arte din Munchen, de unde a și obținut diploma de arhitect.
- FAMILIE
La 1 iunie 1841 s-a căsătorit cu Elena Marcovici, fiica fostului său profesor. Au avut 15 copii, însă doar nouă au supraviețuit. A stat departe de familie, în străinătate, timp de mai bine de câțiva ani, pentru a reveni în țară cuprins de febra revoluției pașoptiste. Revoluția nu a avut succesul scontat, Orăscu a fost arestat de armata rusă, iar după eliberare s-a retras la Vălenii de Munte, în Ardeal și apoi în Europa Centrală, unde a trăit de azi pe mâine, timp de un an.
- ACTIVITATE PROFESIONALĂ
La urcarea pe tron a lui Barbu Știrbey, cu care era bun prieten, în 1850 a primit postul de arhitect al orașului Craiova, astfel încât autoritățile străine nu au mai constituit un impediment. Liceul unde studiase, Sf Sava, a creat catedra de geometrie descriptivă, unde i-a fost oferit postul de titular, fiind unicul specialist din țară. În același timp a fost și arhitect adjunct (“arhitecton ajutor al orașului București”) pe lângă arhitectul șef al Bucureștiului, catalanul Xavier Villacrosse, până în 1848. Din 1855 a predat arhitectura și construcția șoselelor la Școala de Ofițeri din București, iar din 1867 a fost profesor de arhitectură la Școala de Șosele, Mine și Arhitectură (predecesoarea actualei Universități Politehnice) și reprezentant al Corpului Didactic în Senat. Dacă în 1876 îl găseam în funcția de ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice (între 4 și 26 aprilie), între 1885 și 1892 a fost rector al Universității din București, iar între 1891-1894 a fost primul președinte al Societății Arhitecților Români. În această calitate, a prezidat comisia pentru construirea Ateneului Român, alături de foștii săi studenți Ion Mincu, Ion Socolescu și Grigore Cerchez.
Promotor al clasicismului, arhitectul Orăscu a fost cel de la care a pornit fenomenul creațiilor arhitecturale impresionante din Bucureștiul secolului al XIX-lea.
În afara proiectelor sale după care au fost ridicate clădiri emblematice ale Capitalei (Palatul Universității, Biserica Domnița Bălașa, Palatul Academiei, alături de Johann Schlatter și Carol Beniș, proiecte nearealizate ale Palatului de Justiție și corpului de gardă din Piața Sf Anton, plan edilitar în vederea deschiderii Bd Elisabeta, fațada clădirii cinematografului Trianon de pe Bd Elisabeta etc), el este autorul celui de-al zecelea plan urbanistic al Bucureștiului: Planul Orăscu (1893).
Planul Specht (harta Bucureștiului, 1790) a fost prima hartă detaliată a orașului. Au urmat Planul Ernst (1791), Planul Borroczyn (1846), Szathmari (1864), Pappasoglu (1871), Cerkez (1883) și planuri ale râurilor sau distrugerilor după incendii sau cutremure.
Planul Orăscu a proiectat dezvoltarea orașului pe axa nord-sud, stabilind scopul funcțional particular al centrului: “case administrative, de speculă și distracție”. Aceasta a fost linia urmată și în deceniile ce au urmat, mai ales în perioada interbelică: de-a lungul marilor bulevarde și al străzilor principale s-au ridicat imobile masive, cu apartamente și funcții comerciale sau de servicii.
Chiar dacă nu a fost un arhitect extrem de prolific, s-a remarcat prin activitatea în diverse societăți: a verificat starea hanurilor bucureștene (în 1853), a transformat Hanul Filipescu în Societatea Dacia (Calea Mogoșoaiei colț cu Lipscani).
S-a stins din viata pe 16 decembrie 1894, la Bucuresti, la 77 ani.
Surse foto:
2 thoughts on “PLANUL ORĂSCU. BUCUREȘTIUL REDEFINIT URBANISTIC IN 1893”