BISERICA STAVROPOLEOS

Biserica Stavropoleos a fost terminată la 30 octombrie 1724, fiind întemeiată de un călugăr plecat din Epir, din Grecia, țara sa natală, care s-a oprit la București ăn 1721, dupa ce străbătuse toată lumea. Dincolo de notorietate, puțini cunosc istoria construcției sale.

Călugăr cu har, Ioanichie s-a stabilit la Biserica de la Hanul Grecilor, pe locul actualului CEC și a devenit arhimandrit.

În 1722 a cumpărat un teren viran pe care a construit mai întâi un han și o cârciumă (care au fost demolate la sfârșitul secolul al XIX-lea), apoi și-a ridicat o casă. Apoi, a ridicat mănăstirea cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail și Gavril, în incinta hanului.

Pimul impas a fost în momentul în care arhitecții au descoperit că nu este suficient loc pentru … altar! Acesta a fost motivul pentru care arhimandritul Ioanichie Stratonikeas a fost nevoit să mai cumpere … 2 m de pământ (1 stânjen).

Construcția bisericii s-a încheiat, în această primă etapă, la 30 octombrie 1724, după cum arată şi pisania, “în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat şi sub păstorirea mitropolitului Daniil, cu toată cheltuiala arhimandritului Ioanichie din Ostaniţa”. În vara acelui an, Ioanichie a cumpărat loc să facă clopotniţă şi pivniţă. Inițial, biserica avea plan dreptunghiular, fără abside laterale și pridvor. În 1728, Ioanichie a mărit altarul, a făcut abside și pridvor și i-a dat formă de cruce. Tot atunci a fost adăugat și brâul care înconjura biserica.

Desenatorul francez Auguste Dieudonné Lancelot a desenat-o în 1860 și a fost încântat de imaginea sa: “Ansamblul porticului are o înfăţişare bogată şi graţioasă; deasupra coloanelor – decorate cu împletituri şi frunzişuri fin sculptate, înviorate de dungi roşii şi verzi – zidul este împărţit în zone de diferite culori; arabescurile pictate se deosebesc foarte mult unele de altele. Postamentul între piedestalele coloanelor este împodobit cu trei mari basoreliefuri: acela din mijloc prezintă un cavaler înarmat călare; celelalte două întruchipează doi lei înfruntându-se, având în jur ornamente îmbelşugate”.

Cutremurul din 1838 a provocat daune importante bisericii, astfel încât turla a fost dărâmată în 1861, întrucât reprezenta un adevărat pericol. Biserica a rămas fără turlă timp de … 63 ani.

Începând din 1862, s-au făcut demersuri pe lângă Ministerul Cultelor pentru repararea bisericii și a clopotniței, întrucât lăcașul de cult era într-o situație precară (ploua prin acoperișul spart, zidurile erau o ruină, picturile se distrugeau), însă restaurarea a început abia în 1904, sub conducerea arhitectului Ion Mincu: monumentul a primit forma veche, s-au recuperat picturile originale (retușurile și reparațiile au fost realizate de pictorul V. Dămian), s-au întărit temeliile și zidurile, s-a construit o nouă turlă, brâul vechi din stuc a fost înlocuit cu unul din piatră și au fost refăcute acoperișul și pardoselile). Tot în 1904, la inițiativa lui Mincu, a fost construit actualul lapidariu, o clădire în stil neoromânesc ce adăpostește un adevărat muzeu: o sală de conferințe, o colecție de icoane vechi și o bibliotecă ce reunește volume de teologie, istorie și artă, manuscrise și obiecte de cult de valoare, fragmente din frescele bisericilor dărâmate în perioada comunistă. Lucrările au fost continuate după moartea arhitectului Mincu de I. Zagoritz, dar au fost finalizate abia după Primul Război Mondial.

Turla restaurată are o înălțime mult mai mică decât cea originală.

Biserica Stavropoleos este unul dintre puținele monumente la care pictura exterioară nu a fost acoperită de-a lungul timpului de tencuieli sau zugrăveli, așa încât s-a păstrat în forma sa originală, caracteristică epocii primilor fanarioţi.

Biserica este mai scundă decât celelalte edificii ale vremii

Numele Stavropoleos este forma românească a cuvântului grecesc ‘stauropolis’, care înseamnă ‘orașul crucii’.

Pridvorul deschis este asemănător loggiei palatului din Mogoșoaia: are trei arcade frontale şi două laterale rezemate pe şase coloane de piatră. Coloanele, mult mai zvelte decât cele cunoscute până acum, au fusul în întregime acoperit cu ghirlande de flori, bogat sculptate. Accesul în pridvor este lateral, cele patru coloane din faţă sprijinindu-se pe piedestale cubice, legate între ele printr-o balustradă.

Scaunul original al domnitorului fanariot Nicolae Mavrocordat se află în incinta lăcașului de cult.

Nicolae Iorga spunea că este “o operă de supremă armonie”.

Preoții care au slujit aici în perioada comunistă (în anii 1950-1960) au fost prigoniți, iar unul dintre ei a fost condamnat politic și a murit in închisoarea de la Salcia.

Mănăstirea a fost nu doar depozit pentru obiecte de la bisericile demolate de Ceaușescu (elemente de arhitectură, pietre funerare), ci și pentru ambalaje de la restaurantul Caru cu Bere, aflat în apropiere.