GHEORGHE DINICĂ – NĂSCUT ÎNTR-O ZI CU NOROC

Gheorghe Dinică – între copilăria liberă, pe stradă, la actorul liber de recitări patriotice

COPILĂRIA

Când te naști de Crăciun, riști să fii trecut în catastif abia de Anul Nou. Că lumea se ia cu altele și actele pot să mai aștepte. Gheorghe Dinică s-a născut pe 25 decembrie 1933, dar a fost declarat oficial abia pe 1 ianuarie 1934.

 “M-am născut în 1933, în ziua de Crăciun, dar nu era nimeni la Primărie, toți erau în chefuri și m-au declarat în acte pe 1 ianuarie 1934.”

“Copiii dormitau la gura sobei până noaptea târziu, când Moș Crăciun bătea cu toiagul în poartă. 24 Decembrie 1933, Ajunul Crăciunului, zi în care țara răsuna de colinde strămoșești. Liniștea s-a lăsat peste cartierul Giulești. După o seară de petrecere, oamenii s-au dus pe la casele lor. O singură locuință mai era luminată, locunța lui Petre Dinică. De câteva ore, soția sa, Jana, avea durerile facerii. Moașa Dumitra care o asista, o încuraja spunându-i că nu se va întâmpla nimic rău. Va aduce pe lume un copil.

În zorii zilei de 25 decembrie 1933 s-a născut un prunc. Moașa Dumitra, după ce a făcut cele necesare, a învelit copilul în scutece și l-a chemat pe Petre, care aștepta emoționat în bucătărie. Ea i-a pus copilul în brațe, spunând: Ai un băiat, să îți trăiască, să vă trăiască. Ziua de Crăciun este o sărbătoare mare, copilul vostru s-a născut într-o zi cu noroc.”

Dinică a crescut în cartierul bucureștean Giulești: “Am fost un copil liber, năzdrăvan, curios, mai degrabă crescut de stradă și de prieteni decât de familie, dar sufletul și mintea mea de copil au memorat doar farmecul străzii și al jocurilor de puștani.” Părinții săi au divorțat când el era foarte mic, așa încât a rămas mai mult în grija bunicilor. „Am purtat şi pantofi cu talpă de lemn; iarna era frig, viscol, şi nu întotdeauna aveam costumaţie din asta, contra frigului“

„Eram liber, părinţii mei nu mai aveau grijă de mine. Stăteam pe unde apucam. Mi-am făcut viaţa în funcţie de cum gândeam şi de posibilităţile de atunci. Am avut o şansă şi am depăşit toate momentele acelea(…). N-am avut parte de lăfăiala aia în familie, n-am avut familie, şi atunci totul se împrăştia. Perioada era tulbure şi căutam fiecare să răzbatem. Ceva din mine m-a ajutat să nu o iau pe căi greşite. Atunci totul era posibil, mai ales în cartier. M-au influenţat foarte mult filmele care rulau non-stop, cum s-ar zice: mâncam film cu pâine.”

CARIERA

A fost nevoit să își găsească o slujbă, așa că s-a angajat difuzor de presă. la poștă. Așa și-a început cariera la Teatrul de Amatori al Poștei Române (“M-am suit pe scenă și parcă eram acolo de când lumea“) și a fost remarcat de Dina Cocea: “Vino la institut să te fac actor“.  A intrat la Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1957 și a absolvit în 1961. Apoi, a jucat la cele mai importante teatre din România: la Teatrul de Comedie (în perioada 1961-1967), la Bulandra (între 1968-1969) și la Naționalul bucureștean din 1972, dar și la Teatrul pentru Tineret și Copii și Teatrul de Comedie.

“Nici nu mai știu câte roluri am jucat cu trupa de amatori, zeci de personaje, însă primul meu rol a fost (…) locotenentului Stamatescu din spectacolul “Titanic-vals” de Tudor Mușatescu. Eram pe scenă și parcă visam. Nici nu știam ce se întâmplă cu mine. La un moment dat, m-au trezit niște aplauze din sală“.

A debutat în cinematografie în 1963, în “Străinul” (o adaptare după romanul omonim al lui Titus Popovici), însă a refuzat să joace în producții din Statele Unite.

A jucat roluri de gangsteri autohtoni (seria filmelor cu comisarul Moldovan), parveniți (“Craii de Curtea Veche”, “Felix și Otilia”) etc. “Abundența’ rolurilor negative l-a salvat: nu i-a fost încredințat niciodată “rolul” de a recita texte patriotice. A jucat în peste 90 filme (“Cu mâinile curate”, “Nu filmăm să ne-amuzăm”, “Cuibul salamandrelor”, “Acțiunea Autobuzul”, “Doctorul Poenaru”, “Bietul Ioanide”, “Rețeaua S” etc) și în șapte seriale TV: “Lumini și umbre”, “Eroii n-au vârstă”, “La servici”, “Gala”, “Inimă de țigan”, “Regina” și “Aniela”. Deși pe scena era adesea “băiatul rău”, în realitate era un om timid, atent, cu un umor special.

A făcut dublaj de voce în cadrul seriei ”Povești cu Mac-Mac”, în rolul lui Scrooge McDuck (în original, vocea îi aparținea lui Alan Young) (1998) și a înregistrat câteva DC-uri cu muzică de petrecere și romanțe: “Cântece de petrecere”, “Romanțe”, “Parol că te iubesc”.

FAMILIA LUI GHEORGHE DINICĂ

S-a căsătorit cu Georgeta Gabriela în 1996, după ce peste 60 ani fusese vagabondul propriei vieți: “Pot spune că sunt un tânăr căsătorit, doar ca ani de căsnicie. Un rol foarte important îl are înțelegerea pe care o avem unul pentru celălalt în afară de simpatiile reciproce fără de care nu ne-am fi adunat… E o femeie care are o relație clară cu viața și care a făcut ordine în dezordinea existenței mele.”

 „Am cunoscut multă lume, multe femei…Dar nu am avut timp să mă gândesc şi la asta. Pe primul plan a stat întotdeauna munca pe scenă (…) „Aveam şaizeci de ani, până la acea vârstă am cunoscut tot ce se putea cunoaşte. Eu eram liber ca pasărea cerului. Din viaţa mea boemă, am simţit nevoia să mă aşez”

„Iubesc copiii, dar nu m-am gândit niciodată să fiu tată”. În schimb carismaticul Gheorghe Dinică și-a transferat întreaga afecțiune paternă asupra Ornellei Georgiana, nepoata soţiei sale, care a locuit cu ei în perioada 1997 – 2005.

Gheorghe Dinică nu a facut nuntă mare, cu ifose.  De fapt, s-au căsătorit pentru că un ziar apucase să publice un titlu incitant, dar neverificat: “Gheorghe Dinică s-a însurat.” Actorul s-a gândit să le ușureze cumva jurnaliștilor viața. „La început, Gheorghe a stat aşa, s-a uitat, şi-apoi a zis: “Hai, mă, să ne căsătorim, să nu-i facem pe ăştia de râs!” Aşa ne-am căsătorit. Am mers imediat, ne-am programat, ne-a căsătorit primarul de la Sectorul 1. Am fost numai noi doi şi persoana care ne-a făcut cunoştinţă, care ne-a făcut şi poze când am ieşit. Am mers la un restaurant, am venit acasă şi abia apoi am sunat-o pe soră-mea.” (Gabriela Dinică). El era la prima căsătorie, ea la a patra (avea un fiu, tatăl Ornellei).

În ultima perioadă suferea de Alzheimer. Soția l-a menajat însă, a preferat să nu îl încarce cu o veste atât de grea. Așa încât actorul a murit fără să își cunoască diagnosticul care îi crease unele probleme. Soția sa îl însoțea permanent, încercând să mascheze pierderile temporare de memorie ale actorului.

A decedat pe 10 noiembrie 2009, în urma unui stop cardiac și este înmormântat la Cimitirul Bellu.

Cam așa se caracteriza actorul: “Meseria asta a mea îmi ocupă cel mai mult timp, îmi place, și fără ea nu ar avea nici un haz pentru mine tot ce se întâmplă“.

GHEORGHE DINICĂ – DE NEUITAT

“Acest actor uriaş, care a urcat pe scenă mai des decât toţi actorii unui teatru mare la un loc, care a jucat roluri grele în peste 80 de filme şi care a făcut atâtea alte lucruri frumoase pentru noi, semenii lui. Am zis întotdeauna că atunci când a venit Gheorghe pe lume a fost o inflaţie de daruri dumnezeieşti” (scenarist Dan Mihăescu)

A rămas în amintirea publicului cu câteva replici memorabile:

“Nu trageți, dom’ Semaca”

“Sunt eu, Lăscărică“

“Mâna întinsă care nu spune o poveste… nu primește nimic”

“În nemernicia mea, ca un câine turbat…”

“Ovrei, creștin, mahomedan, tot una estem” …

Surse foto:

www.okmagazine.ro

www.newsweek.ro