EDWARD G. ROBINSON: O INCURSIUNE ÎN TRECUTUL SĂU ROMÂNESC

Emanuel Goldenberg nu era nume de actor. Cel puțin așa i se spusese când era student la American Academy of Dramatic Arts. I s-a sugerat că era prea lung, prea străin și, evident, prea evreiesc. Schimbarea numelui i s-a părut o lipsă de loialitate, o renunțare la rădăcini, la începuturi, la părinți și la cei cinci frați. A luat în considerare un nou nume: Emanuel Goldenhill. Dar parcă nici așa nu prea mergea. Emanuel Goldenmount suna prea pretențions.

UN NUME MAI AMERICAN

A încercat o mulțime de permutări de litere și terminații, dar nimic nu suna suficient de bine. Până într-o seară, când se afla la teatru, urmărind o piesă. Unul dintre personaje se numea. Robinson. Domnul Robinson. A decis că sună bine și are forță.

Emanuel Robinson. 19 ani. Perfect. Academia de teatru a privit însă cu mai puțin entuziasm noul nume. Alăturarea de nume părea ciudată. Îi trebuia un alt nume care să înceapă cu E. Edward! Dacă a fost suficient de bun pentru regele Angliei, era cu siguranță bun și pentru un Emanuel.

Deci așa rămâne: Edward Robinson. Însă nu putea renunța pur și simplu la Goldenberg-ul inițial, așa că a devenit Edward G. Robinson. Nici așa nu a fost chiar perfect pentru unii agenți ai vremii; unii au considerat că G venea de la Gould și chiar l-au trecut așa pe afișe: Edward Gould Robinson.

RĂDĂCINI ROMÂNEȘTI

Însă în adâncul inimii, rămăsese vechiul Emanuel Goldenberg. Românul de origine evreiască Emanuel Goldenberg. Emigrat din Bucureștiul persecuțiilor antisemite.

Emanuel Goldenberg s-a născut pe 12 decembrie 1893, la București, în cartierul evreiesc, pe str Cantemir (actuală Cernișoara), la nr 671 (posibil să fie o greșeala în memoriile lui și numărul corect să fi fost 67). Casa a fost demolată. A locuit împreună cu părinții (Morris și Sara – născută Guttman), bunica din partea mamei și cei cinci frați: Zach (cel mai mare), Jack, Oscar, Willie și Max (mezinul). Emanuel era al cincilea în ordinea vârstelor.

AU PLECAT PE RÂND

Când situația a devenit prea periculoasă în București, au decis că trebuie să plece în America. Doar că nu aveau bani de călătorie pentru întreaga familie. Așa că Zach, fratele cel mai mare, a plecat la Berlin, pentru a câștiga bani. Apoi la Paris, Londra și, în cele din urmă, la New York. Apoi au plecat Jack și Oscar. În România, doar ei trei (și tatăl lor) lucrau și aduceau bani acasă. Ceilalți erau încă prea mici, iar femeile (mama și bunica) erau ocupate cu treburile casei. Apoi a plecat tatăl. Au fost trei plecări pe care familia le-a trăit cu durerea unor despărțiri. Ultimii cinci (mama, bunica, Willie, Emanuel și Max) au depăsit cu greu călătoria cu vaporul: încărcați cu tot ce avuseseră în București (crătițe, haine, îmbrăcăminte, așternuturi, până și râșnița de cafea, a mamei) au suferit din cauza răului de mare, alături de polonezi, italieni, lituanieni, bulgari, francezi, scoțieni, irlandezi, căutându-și cu toții o nouă viață pe alt continent.

NOUA CASĂ, NOUA ȘCOALĂ

Manny (așa cum îl alintau frații săi) avea 9 ani când a ajuns în Statele Unite și nu vorbea deloc limba engleză. Au locuit la început pe Broome Street, într-un apartament strâmt și urât. A fost uimit să observe că aici nu mai avea curțile largi ale Bucureștiului, și nici pomi. Atunci a experimentat tristețea și nostalgia. În București nu văzuse niciodată oameni de culoare sau asiatici. În America a văzut pentru prima oară. A fost înscris la școala publică nr 137. Spre uimirea sa, a fost plasat de la început într-o clasă doar cu copii americani, fiind singurul emigrant. Poate așa s-a explicat engleza sa impecabilă, fără accent.

După doi ani, engleza nu mai era o problemă, fiind un vorbitor la fel de bun ca și colegii săi. Devenise un pasionat cititor al ziarelor timpului.

Dacă frații mai mari – ca și tatăl lor – visau să aibă propria afacere, Manny și Max, mezinul, au preferat să studieze: unul pentru a fi pe scenă, celălalt pentru a ajunge dentist. Și și-au împlinit amândoi visele.

În 1973, când a publicat “Toate zilele mele de ieri”, actorul spunea că locuiește în California și, deși toate casele au piscină, el nu are. A nu avea piscină era un semn de snobism în zonă. El nu avea din simplul motiv că nu știa să înoate. Nu a jucat nici golf, nici tenis, nici nu a practicat atletism, nu a practicat nicio activitate la modă.

La sosirea în Statele Unite, Manny vorbea română, ebraică, idiș și germană. Engleza a învățat-o la școală. Iar la liceu a optat pentru franceză și spaniolă (a învățat și rusă în timpul războiului). A urât geometria, fizica și biologia, însă era pasionat de muzică, literatură și oratorie. După absolvirea institutului de teatru a avut câteva roluri de mică întindere, apoi s-a înrolat în Marină. După Primul Război Mondial a ajuns la Washington, în anii ‘20, unde a obținut primele roluri mari pe scena de pe Broadway. Rolurile de film au venit natural.

ROLURI

În 1929 avea să ajungă la Hollywood. Apoi a venit primul rol care i-a adus faima unui veritabil star: “Little Caesar”. A devenit o figură emblematică la Hollywood datorită rolurilor de gangster din anii 30-40: Kid Galahad, Key Largo, The Cincinatti Kid.

Edward Robinson a fost prima opțiune pentru rolul lui Vito Corleone, din “Nașul”, la sugestia regizorului inițial Peter Bogdanovich. însă al doilea regizor al filmului, Francis Ford Copolla, l-a preferat pe Marlon Brando.

„Am păstrat iniţialele EG, dar nu am nicio idee de ce am ales Robinson ca nume de familie Dacă ar trebui s-o fac din nou, aş alege unul mai scurt nu aveti nici cea mai mica idee cât de mult îţi ia să scrii Edward G. Robinson unei turme de vânători de autografe”, declara actorul după un timp.

PRIMA CĂSĂTORIE

În 1925 s-a căsătorit cu Gladys Lloyd și s-a stabilit la New York. A cunoscut-o într-o seară, la o întâlnire cu prietenii. A fost dragoste la prima vedere: era înaltă, frumoasă, aristocrată, îngrijită, spirituală, șarmantă. Gladys era divorțată și avea o fetiță, era tot actriță, dar și picta și desena.

Au existat îngrijorări în privința căsătoriei: el era evreu, ea nu; ea era divorțată și avea un copil, ceea ce era mai dificil de acceptat de părinții lui; ea era când extrem de caldă, când rece, ceea ce îl descumpănea pe el. Au fost căsătoriți timp de 25 ani și între ei a existat întotdeauna un zid la care nu au putut renunța. Au avut un fiu, pe Edward G Robinson Jr. Actorului i-ar fi plăcut ca fiul său să poarte numele bunicului patern, însă Gladys a insistat să ia numele lui și să adauge particula Jr, obicei ciudat pentru un evreu. Ocupat cu filmările, Edward nu a apucat să fie prea prezent în viața băiatului. Poate din acest motiv, în ultimii ani apăruseră tensiuni între ei doi. După ce fiul său a împlinit șase ani, Gladys a traversat o perioadă dificilă de depresie. Câțiva ani, actorul și soția sa au făcut eforturi să se accepte unul pe celălalt, situație pe care băiețelul nu a digerat-o cu ușurință. La începutul anilor ‘40, Gladys a avut câteva crize. Abia după mulți ani, actorul avea să admită că soția fusese maniaco-depresivă.

În anii următori, viața lor a fost un carusel de încercări de tratament a depresiei și tentative de divorț. Manny Jr a divorțat la scurt timp după ce s-a căsătorit, apoi s-a însurat din nou și a avut o fetiță, pe Francesca.

A DOUA CĂSĂTORIE

În august 1953, actorul avea să o întâlnească pe Jane Bodenheimer Adler, directoarea unei case de moda, de la care își cumpăra Gladys ținute. Când a văzut-o, Edward a considerat-o înaltă, atractivă, grațioasă, spirituală. Într-un fel, prima soție i-a prezentat-o pe a doua. Ironie a sorții sau plan? Divorțul a fost un proces sâcâitor și lung. Abia pe la mijlocul anilor ‘50, când s-a căsătorit cu Jane, a descoperit adevărata dragoste.

În 1962, Eddie a suferit un atac de cord. Apoi, în 1966, a avut un accident grav de mașină. După câteva săptămâni petrecute la Terapie Intensivă, și-a revenit și și-a reluat activitatea, ca de obicei: a mai făcut nouă filme și 12 emisiuni TV. În 1970 a fost diagnosticat cu cancer. Unul agresiv.

CE E UN STAR DE CINEMA?

Ce înseamnă să fii star de cinema? Edward Robinson a încercat să definească imaginea unuia, în volumul său “All My Yesterdays” (“Toate zilele mele de ieri”): “dacă îți place adulația, deferența, cele mai bune mese, vânătorii de autografe și o mulțime de bani, este absolut minunat. dacă îți place atât de mult încât mâine simți că îți va fi luat, este terifiant.

Este trecătoare și șubredă, iar dacă devii obsedat să o păstrezi, ai nevoie de unele dintre cele mai josnice calități ale omului. Lăcomia, în primul rând. Lăcomia pentru piese mai bune, pentru facturi mai mari, pentru mai multă publicitate. Și lăcomia pentru bani, nu doar de dragul lor, ci și pentru că statutul tău depinde de faptul că ești la fel ca ceilalți, mai bine zis, că îi depășești pe ceilalți.

Fac ca totul să pară îngrozitor? Ei bine, o mare parte din ea este. Cea mai mare parte este minunată și măgulitoare. păcat că este atât de scurtă. Totuși, se întâmplă doar câtorva imigranți din România.”

În ciuda unei liste lungi de roluri interpretate, Edward Robinson nu a fost nominalizat la Oscar in timpul vieții. Academia de Film Americană i-a oferit Oscarul pentru întreaga carieră, abia în 1973. Din păcate nu a mai apucat să își primească binemeritatul premiu. A murit pe 26 ianuarie 1973, cu doar două săptămâni înaintea festivității.

Filmografie selectivă: “Micul Caesar” (“Little Caesar”, 1931), ”Teroare” (1937), “Dubla existență a doctorului Clitterhouse” (1938) , “Confesiunile unui spion nazist” (1939), “Femeia din vitrină” (1944), “Asigurare de moarte” (“Double Indemnity”, 1944), “Străinul” (1946), “Key Largo” (1948), “Înfrângerea lui L. Wilkison” (“The Violent Men”, 1955), “Cele zece porunci” (“The Ten Commandments”), “Premiul” (1963), “Toamna Cheyenilor” (“Cheyenne Autumn”, 1964), “Bunul meu vecin Sam” (“Good Neighbor Sam”, 1964), “The Cincinnati Kid” (1965), “Aurul lui Mackenna” (“Mackenna’s Gold”, 1969), “Hrana verde” (“Soylent Green”, 1970) etc

“Codul social modern a schilodit până și actorul, profesionistul în arta exprimării emoțiilor. Atunci când generații întregi au fost educate să își reprime emoțiile, în cele din urmă nu mai rămâne nimic de reprimat sau de exprimat.” (Edward Robinson)