A PREFERAT SĂ PÂLPÂIE LA IAȘI, ÎN LOC SĂ ARDĂ LA BUCUREȘTI

Aglae Teodoru a respins o cerere în căsătorie, la doar 16 ani, deși situația financiară a familiei îi permisese să urmeze doar câțiva ani un pension particular, întrucât nu se înființase încă școala primară la Vaslui. Era însă prea pasionată de lecturile cu voce tare pentru a-și înăbuși visul de a fi pe scenă. Când familia nu a mai putut face față cheltuielilor, a continuat să studieze în particular, cu o prietenă a mamei sale, o profesoară de franceză care locuia chiar în casa lor. S-a născut la 22 octombrie la Vaslui și, după ce s-a mutat cu părinții la Iași, la 14 ani, a urmat Școala Profesională “Sf Sava” (la care a renunțat însă din cauza dificultăților materiale), apoi a reușit să urmeze cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, admisă la clasa lui Mihail Galino, recomandată de Henriette Capșa.

După doi ani, Aglae Teodoru avea să joace pe scena Naționalului din Iași alături de Aristizza Romanescu, Grigore Manolescu sau Agatha Bârsescu. A reușit să împrumute personajelor sale o explozie de sentimente născută dintr-o pasiune extraordinară: mișcări grațioase și un glas ce transmitea înfiorări dramatice. 44 ani a interpretat Aglae roluri dramatice din dramaturgia națională sau universală: Oana din “Apus de soare” de Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Geta din “Fântâna Blanduziei” de Alecsandri, Doamna Clara din “Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, Julieta din “Romeo şi Julieta”, Desdemona din “Othello”, Ofelia din “Hamlet” de Shakespeare, Nora sau Anna Karenina, Marguerite din “Dama cu camelii”de Dumas fiul etc. George Topârceanu, care era inspector al teatrelor în acea perioadă, remarca: “Artist în stil mare, Iaşul trebuie să fie mândru de interpreta care ne-a dat o Ofelie, incomparabilă prin glasul ei patetic, prin graţia şi plasticitatea atitudinilor pe care aş fi vrut să le văd eternizate pe pânză sau în marmură.” (Revista „Teatrul”, 1912, nr. 10). Comparată cu Aristizza Romanescu alături de care a jucat, despre Aglae Pruteanu se spune că “avea un simț al teatrului mai modern, mai discret şi ancorat felului de a gîndi şi a simţi al poporului”, fiind “înzestrată cu un ascuţit spirit critic care o ajuta să selecționeze și să dozeze toate manifestările personajului interpretat în funcție de finalilatea lui artistică“  (Nicolae Barbu).

S-a căsătorit cu doctorul Dimitrie Pruteanu sperând la o viață lipsită de griji, dar a fost doar o iluzie. În schimb, a fost prima actriță româncă ce a abordat roluri din piesele lui Ibsen. De altfel, în monografia pe care i-a dedicat-o, cercetătorul Nicolae Barbu observa că aceasta prefera rolurile ce ridicau probleme de ordin social și menționa activitatea poetică și publicistică a lui Aglae, puțin menționată anterior.

Aglae Pruteanu – care s-a impus ca a treia mare tragediană a teatrului românesc a impus – un stil de joc propriu. Disciplinată, cu o putere de muncă incredibilă, o feminitate rafinată și un simț artistic remarcabil, Aglae a fost iubită de public atât și așa cum a permis ea: ca o bijuterie rară, de preț, nu una obișnuită.

Se povestește că într-o seară, chiar înainte de spectacol, Aglae ar fi cerut o batistă colegilor. Nu avea nimeni, bătuse primul gong, așa că și-a suflat nasul în căptușeala de mătase a rochiei de marchiză pe care o purta. A urmat al doilea gong, s-a ridicat cortina și Marchiza de Pompadour, Aglae Pruteanu, a intrat pe scenă rafinată, fermecătoare, nobilă, surâzătoare.

Un singur lucru i-a lipsit pentru a beneficia de glorie mondială: curajul de a se muta în Capitală. Nu și-a putut părăsi orașul care a adoptat-o în adolescență. Tudor Arghezi a văzut-o în unul dintre puținele spectacole pe care le-a avut la București și s-a întrebat cum de “preferă să pâlpâie la Iași, în loc să ardă la București”. Aglae Pruteanu s-a retras de pe scenă în plină glorie, poate din cochetariă de a nu lăsa publicul să vadă trecerea timpului peste chipul său.

 „Cu discreția ei de totdeauna, și poate și dintr-un pic de cochetărie, – ultima și dureroasa cochetărie, – a plecat din teatru înainte ca „ale vremii nobile injurii” să-și pună pecetea pe chipul ei dulce și să provoace respectuoasa compătimire a celor de dincolo de rampă” (Otilia Cazimir, “Inscripții pe marginea anilor”).

Aglae Pruteanu a murit pe 28 martie 1941, singură, în spital și a fost înmormântată la Cimitirul “Eternitatea” din Iași. Bustul cu chipul său se află în parcul Teatrului Național din Iași și una dintre sălile de repetiții a primit numele său.

Surse foto:

www.Wikipedia.org 

www.facebook.com

0 thoughts on “A PREFERAT SĂ PÂLPÂIE LA IAȘI, ÎN LOC SĂ ARDĂ LA BUCUREȘTI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Verified by MonsterInsights