VERONICA MICLE: DACĂ M-AI UCIDE, TE-AȘ IUBI ȘI ÎN MINUTELE AGONIEI

Viața le-a fost presărată de piedici în calea dragostei, intrigi, acuzații, infidelități. Moartea i-a surprins despărțiți. Eminescu o implora să îl uite, Veronica Micle s-a răzbunat. Singura constantă a fost dragostea care i-a frământat tot timpul, dovadă fiind modul în care se alintau: “Draga mea Nică”, “Îngerul meu blond”, “Mititica mea Moți”, “Eminemul meu iubit”, “Mițule”, “Momoți”, “Nicuță”, “Momoțelule”.

COPILĂRIE ȘI STUDII

Veronica Micle s-a născut pe 22 aprilie 1850, în Năsăud. A fost al doilea copil al cizmarului Ilie Câmpeanu (care a murit înainte de nașterea sa) și al moașei Ana, al cărei nume l-a purtat. Fratele său mai mare, Radu, a murit la scurt timp.

Curând după decesul soțului, mama sa s-a mutat cu copiii la Târgu Neamț (unde a murit Radu), apoi la Iași, unde s-au stabilit. Fiica sa a absolvit Școala Centrală de Fete, cu calificativul “eminent”, în 1863. Ana Câmpeanu și-a schimbat numele în Veronica, după absolvirea școlii. Din comisia examenului de absolvire făceau parte printre alții, Titu Maiorescu și Ștefan Micle, cel care avea să-i devină soț un an mai târziu. Ștefan Micle avea 43 ani și era profesor universitar, urmând să devină rectorul Universității din Iași.

FAMILIE

Primul copil al soților Micle a fost Valeria, alintată Greiere (născuta în 1866), iar cel de-al doilea a fost Virginia Livia, alintată Fluture. Apreciind vocea sa splendidă, un reprezentant al Operei italiene i-a propus Veronicăi un contract pe o perioadă nedeterminată, ceea ce i-ar fi oferit ocazia unor turnee in toată lumea și recunoaștere internațională, însă mama sa a considerat mai utilă căsătoria cu mai vârstnicul său soț. Veronica a trăit satisfacția recunoașterii pe tărâm muzical mai târziu, prin fiica sa, Valeria, căreia i-au fost remarcate atât frumusețea, cât și întinderea remarcabilă a vocii. Micuța Greiere a studiat și la Școala de Belcanto din Paris, apoi și-a luat numele de scena Valerie-Nilda și, timp de cinci ani, a evoluat în turnee pe cele mai mari scene ale lumii, cu roluri titulare în Fra Diavolo, Carmen de Bizet etc.

“Fermecătoarea Veronică era de statură mijlocie, subţire fără a fi slabă; în conturul feţei un perfect oval – strălucea lumina ochilor albaştri. Pe fruntea lată se spulbera părul auriu, nasul fin, iar gura şi dinţii o podoabă, când râdea să colora pielea fină prin voiciunea temperamentului cald”. (Adela Xenopol)

Veronica Micle

În 1872 își urmează soțul la Viena: el avea o întâlnire cu rectorul Universității din Viena, iar ea a urmat un tratament pentru psoriazis, timp de 6 luni. Aici a avut prima întâlnire cu Mihai Eminescu. După doi ani, acesta este numit director al Bibliotecii Centrale din Iași și, timp de 3 ani, are o relație cu Veronica Micle. Până în 1879 când a murit soțul ei, Veronica a contribuit la înființarea unei școli profesionale de fete (în Iași), a fost soră de caritate în cadrul Comitetului Central pentru Ajutorul Ostașilor Români răniți (în timpul Războiului de Independență), a sprijinit financiar întoarcerea acasă a unor soldați și și-a început activitatea literară.

Văduvă, Veronica a reluat legătura cu Mihai Eminescu, dar nu au reușit să aibă o familie. A locuit în București, la fiica sa Valeria, studentă la Conservatorul din Capitală. Cealaltă fiică urmase modelul patern și era profesoară de fizică.

Ea locuia acum în București, într-o căsuță modestă pe lângă biserica catolică, așezată la colțul străzii Manea Brutaru cu strada Banului, unde, cu puține lucruri, își aranjase un mic interior curat, cochet și femeiesc în tot ce cuvântul acesta are mai gentil și mai specific.(N Petrascu, “Icoane de lumina”)

Veronica a donat Mănăstirii Văratec casa din Târgu Neamț, moștenită de la mama sa. Virginia Micle, fiica sa, susținea că mama sa a avut un copil și cu Eminescu, însă acesta s-a născut mort.

ACT DE DANIE. Eu subsemnata Doamnă Veronica Micle, cu domiciliul în Mănăstirea Văratic, donez, de a mea bunăvoie, Sf. Mănăstiri Văratic casa mea, mobilată cu toate atenansele, situată în Tg. Neamţ, pe Uliţa Mare, vizavi de şcoala no. 1 de băieţi, Grigore Ghica Vodă şi Spitalul Tg. Neamţ. Casa o am proprietatea mea, ca zestre şi moştenire de la defuncţii mei părinţi; deci dragostea mea este că dau cu toată inima şi cu drag, casa mea în stăpânirea Mănăstirii Văratec, pentru a se instala în casă mitoc pentru primirea maicilor, care vin la spital, bolnave, şi au nevoie de îngrijirea doctorului, şi a celor care vin la oraş pentru a-şi târgui. Iar pe peretele casei să fie afişat o placă de marmoră pe care va fi scris pentru pomenire de generaţia actuală şi viitoare «Casa Veronica Micle».
Semnat proprie de mine, Veronica Micle.
Făcut la Mănăstirea Văratec, anul 1886, octombrie 12” . (Gh. Radu, Contribuţii la istoria judeţului Neamţ, vol. II, Piatra-Neamţ, 2009, p. 157).

A debutat în 1872 sub pseudonimul Corina, cu două lucrări în proză: “Rendez-vous” și “Plimbarea de mai în Iași”. Primul volum de poezii i-a apărut în 1887, iar Delavrancea l-a considerat o palidă imitație a liricii lui Eminescu, iar pe autoare, „poet mic, neînsemnat, fără temperament, fără originalitate, fără chemare de a spune ceva pe lume”.

VERONICA MICLE ȘI EMINESCU

Veronica declara că singurul motiv pentru care a ținut secretă relația cu Eminescu a fost pentru a evita divorțul de Micle, întrucât pensia de urmaș după moartea acestuia ar fi compensat cumva copilăria sacrificată prin căsătoria încheiată la 14 ani. Legătura dintre cei doi a fost reluată de Eminescu, printr-o scrisoare de condoleanțe, după moartea profesorului de fizică. În perioada următoare, Veronica îi reproșa permanent poetului că îi scrie prea rar și prea puțin („îndărătnica-ți tăcere mi-a zdrobit sufletul”). În 1880, după ce rămăsese timp de un an la București, fiind prea bolnav și obosit pentru a călători, Eminescu o vizitează la Iași, după ce îl anunțase de intenția ei de a se despărți. Entuziasmul inițial pălise și poetul mai ținea cu greu pasul cu pasiunea și cerințele Veronicăi. Aceasta se răzbuna scriindu-i epistole cât mai scurte, “pentru a nu-l obosi” și povestindu-i despre curtezanii noi și cochetăriile ei, pentru a-l face gelos, ceea ce genera scrisori furibunde din partea lui. Au existat trei intenții de despărțire între decembrie 1879 și februarie 1880. În 1880, Veronica și-a făcut cunoscute intențiile în ceea ce privește relația lor și îl învinovățește pe Eminescu că nu au o “poziție cât de cât asigurată”. Rămân separați până în decembrie 1881: corespondența din această perioadă este politicoasă și diplomată din partea poetului și amenințătoare și plină de reproșuri din partea Veronicăi. Plictisită să-l tot aștepte pe Eminescu, frumoasa Veronica îl întâlnește pe Caragiale cu care nu ezită să aibă o relație.

Eminescule, iartă-mă, te rog, de sfâşierea de care ştii că ţi-o pricinuişi, dar aceea pe care ţi-ai ales-o drept tovarăşă de viaţă nu merită această cinste… n-o merită. Înainte de dumneata a fost… prietena altora, a fost şi a lui Caragiale. A avut-o şi el. Mi-a mărturisit chiar el.» Parcă îl văd şi acum. Eminescu şi-a dus mâna la gură a zis «Canalia!» Apoi a plecat. Multă vreme nu l-am mai văzut.”, (Titu Maiorescu către Ioan Alexandru Brătescu Voineşti). Titu Maiorescu nu vedea cu ochi buni interesul Veronicăi pentru Eminescu, întrucât îl văzuse în situații compromițătoare la Școala Centrală de Fete din Iași și fusese martor la procesul în care fustangiul Maiorescu fusese învinuit.

Insistențele Veronicăi de a se căsători se lovesc de un refuz, iar Eminescu este nevoit la un moment dat să se retragă la Botoșani, la sora sa Harrieta, suferind un episod critic maniaco-depresiv. Îl caută, deși Harrieta o destesta, și se întorc împreună la București, rămânând alături de el până la moartea acestuia.

“Mare nenorocire a fost femeea asta pe capul lui Mihai (…) el care are trebuinţă de o femee statornică şi cuminte ca să-l conducă, dar nu de o cochetă”. (Harrieta, sora lui Eminescu)

PIERDEREA LUI EMINESCU. MOARTEA VERONICĂI

Nu reușește însă să depășească pierderea iubitului. Două săptămâni mai târziu este nevoită ea însăși să se retragă la mănăstirea Văratic, unde moare, pe 4 august, în urma unei congestii cerebrale din cauza otrăvirii cu arsenic. A avut parte de o moarte dureroasă, în chinuri, așa cum i-a fost și viața. Pe 2 august, deprimarea ei atinge cote maxime, însă rugase să i se mai aducă o sticluță de arsenic, motivând că ar fi pentru anemia fiicei ei mai mici, Virginia. Totuși, a fost înhumată religios lângă bisericuța Sf Ioan de la Văratic.

„Of, Doamne, se lamenta ea, ce să fac, Doamne?” „Drogurile, Veronico, îi răspundea cealaltă Veronică care se cuibărise în sufletul ei- ele sunt cel mai bun remediu!” Tocmai sosise Virginia cu pilulele de arsenic de la fratele Smarandei şi i le pusese în sertăraşul din noptieră. „Dar trebuie făcut totul foarte repede, fără să mai gândesc ceva!”

Şi coborî din pat şi se năpusti asupra sertăraşului, puse la gură flaconul cu arsenic şi-l sorbi cu o demenţială poftă…

Se învârti de câteva ori casa cu ea, mai avu timp să-şi mai amintească de cele două copile, apoi, ca prin vis, văzu figura lui Eminescu apropiindu-se de ea… După care a căzut în neştire ca o apă liniştită după o mare furtună…

Când a venit Virginia şi a găsit-o aşa, a fugit repede la chilioara măicuţei Frevonia Sârboaica să-i spună şi ei. Călugăriţa tocmai se pregătea de utrenie. Se îmbrăca şi-şi căuta lumânările….
-Vino, măicuţă, că moare mama! Am găsit-o înţepenită în pat!
-Dar ce-a făcut, păcatele mele, că era mai bine! – se mira măicuţa, căutând clondirul de oţet.
-Nu ştiu! Hai mai repede c-o găsim moartă…

Şi-au fugit repede la Veronica.
Învineţise şi-i ieşiseră clăbucii la gură. Găsiră şi flaconul cu arsenic pe jos.
-S-a otrăvit, maică, fugi repede după lapte!
Încercă să caute lapte, dar nu găsi sticla. Câteva picături de apă pe buze nu-i făcură aproape nimic. Rămăsese cu gura încleştată şi privirile fixe şi umezite…

Sosiră şi cei doi medici, Cantemir şi Ursulescu, care între timp auziseră ce se întâmplase. Dar veniseră prea târziu; Veronica agoniza, vărsa sânge şi se răcise, faţa i se crispase şi i se bulbucaseră ochii în cap. Medicul Ursulescu îi luă pulsul şi constată că starea bolnavei este foarte gravă; doctorul Cantemir îi făcu câteva injecţii, dar speranţele se spulberară repede când văzu că boala evoluează rapid.

Spre seară, situaţia ei se agravă şi chilioara ei rămase luminată toată noaptea. La capul ei, cele două maice, Fevronia şi cu Evghenia Negri se jeleau şi blestemau această zi fatală. Evghenia, în genunchi, cu faţa la Preacurata se ruga pentru binecuvântarea Veronicăi…

La sfârşitul vecerniei, aproape de miezul nopţii, clopotele mânăstirii începură să tânguie glas de moarte. Slujba de la biserică se terminase, murmurul rugăciunulor încetase şi maicile părăseau sfântul lăcaş. În chiliile Veronicăi se-auzeau bocete şi prin ferestre se vedeau lumânările arzând în paraclisier… Glasul Virginiei spărgea aerul nopţii cu notele ei dulci de soprană:
-Mamăăă, mamăăă! Blestemată ai fost, mamăăă! Şi ce viaţă tristă ai dus, mamăăă! Ce rău ţi-am făcut noi de ne-ai părăsit aşa repede, mamăăă?

Apoi au venit maicile toate care-o cunoşteau. Evghenia o cunoştea de pruncă, de când venise maică-sa cu ea în braţe de la Năsăud… Şi Piguţa, şi Eleonora, şi Sofia… Toate o plângeau…
Un zvon trist ca un vânt otrăvit trecu pe toate cărările Văraticului la ceas de noapte: a murit Veronica Micle, ibovnica lui Eminescu…
Era 3 august 1889, tot o zi de sâmbătă ca la moartea lui Eminescu.

(Ion Ionescu Bucovu – „Veronica Micle – îngerul blond al lui Eminescu”)

Surse foto:

Serviciul Județean Bistrița Năsăud al Arhivelor Naționale

www.wikipedia.org 

One thought on “VERONICA MICLE: DACĂ M-AI UCIDE, TE-AȘ IUBI ȘI ÎN MINUTELE AGONIEI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Verified by MonsterInsights