“Rar va vedea cineva o femeie (la ospeţe) ducând îmbucătura la gură sau deschizându-şi buzele atât ca să i se poată vedea dinţii; ea îşi vâră îmbucătura în gură cât se poate mai în taină.”
Probabil manierele erau la mare preț pe vremea lui Cantemir, căci astăzi până și râsul depășește uneori limitele eleganței, derapând pe panta vulgarității. Dar mai bine să revenim la domnul Moldovei.
George Călinescu îl descria drept „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.” A fost membru al Academiei de Științe din Berlin și a avut preocupări ca etnograf, antropolog, geograf, cartograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost interesat de folclorul și muzica turcă. Cunoștea opt limbi străine: latină, arabă, franceză, turcă, greacă, italiană, rusă și persană.
Prima sa lucrare, apărută în 1698 la Iași, “Divanul sau Gâlciava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul”, scrisă în limbile română și greacă, este considerată și prima lucrare filozofică românească. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte viețuitoare, fiind un fel de stăpân al lumii, susține superioritatea vieții spirituale asupra condiției biologice a omului, încearcă să definească concepte filozofice și să alcătuiască o terminologie filozofică (substări – asuprastări – împregiur-stări, macrocosmos – microcosmos).
“Icoana de nezugrăvit a științei sacrosante” (Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Imago) este o lucrare filozofică în care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, în linia lui Francis Bacon, ca împăcare între știință și religie, determinism științific și metafizică medievală. Nu doar că manifestase mereu un interes deosebit pentru astrologie și științele oculte, sacre, specifice Renașterii, dar cunoaștea și discuta cu pasiune principalele probleme ale filozofiei timpului: teoria cunoașterii, teoria atomilor și a originii materiei, controversa dintre teism și deism, problema timpului etc.
“Istoria ieroglifică” este considerată prima încercare de roman politico-social, alegoric și autobiografic. Cantemir realizează o satiră a luptei pentru domnie dintre partidele boierești, reflectată într-o dispută filozofică între două principii, având ca scop demascarea realității dezolante, fiecare animal menționat reprezentând o anumită clasă socială. Lucrarea alegorică realizează legătura dintre caracteristicile animalelor și caracterele personajelor din Moldova (țara cuadrupedelor), Țara Românească (țara păsărilor – mai ales de pradă) și Imperiul Otoman (împărăția peștilor) și cuprinde cugetări, proverbe și versuri care reflectă influența poeziei populare: Corbul (Brâncoveanu), epitropul păsărilor, a dat poruncă să se înlăture Vidra (C Duca) de la epitropia dobitoacelor și să se înscăuneze Struțocămila (Mihai Racoviță). Vidra se apără ținând un discurs după toate regulile retoricii, Bâtlanul denunță caracterul amfibiu al Vidrei care la rându-i ironizează dubla înfățișare a Bâtlanului, “pasăre de apă sau pește de aer”. ”Istoria ieroglifică” aduce o contribuție prețioasă limbii literare, prin infuzia unei bogate paremiologii, în care tenta orientală se mulează perfect filozofiei autohtone. A fost modul în care Cantemir a reușit să se confeze, expunând în scris tot ceea ce nu putuse rosti la vremea respectivă. Opera a fost redactată într-un timp relativ scurt, între lunile mai și decembrie 1705 și este un pamflet împotriva Imperiului Otoman, văzut ca o „imensă organizație bazată pe jefuirea supușilor și pe îmbogățirea prin milă a demnitarilor”.
“Vestita axiomă între cei fizicești filosofi este că cel de asemenea iubește pre cel șie de asemenea…”
“jigania cu talpă de gâscă, cu colții de știucă” (vidra)
“porc peștit” (balena)
“Lupul părul după vremi își schimbă, iară din firea lui nu iase”
“Cine nu vrea să frământe , toată ziua cerne”
“Istoria Creșterii și Descreșterii Imperiului Otoman” (Historia Incrementorum atque Decrementorum Aulae Othomanicae) a fost redactată în latină (1714 – 1716), iar manuscrisul a fost descoperit de istoricul Virgil Cândea în biblioteca Houghton a Universității Harvard. Cantemir relatează istoria imperiului otoman și analizează cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa, insistând asupra posibilităților popoarelor asuprite de a-și recuceri libertatea: evoluția politică ascendentă a statului otoman, detalii despre viața socială din imperiu, detalii privind răscoala lui Bedr ed-Din, Musa Celebi și răscoalele țărănești din Anatolia, dar sunt oferite și date importante în legătură cu biografiile a 19 sultani. Dacă prima parte se încheie o dată cu declinul politic și militar al imperiului otoman, a doua este consacrată decăderii (scăderii, cum zice Cantemir) Imperiului și este mult mai concisă, dar mai valoroasă, cuprinzând observații personale ale autorului, martor ocular la o parte dintre evenimentele istorice descrise: viața cotidiană, obiceiurile și tradițiile turcilor (ceremoniile primirii ambasadorilor la Înalta Poartă, sărbătorirea bairamului, ritualul circumciziunii etc), viața la palatul imperial, detalii asupra instituțiilor de stat și publice sau referitoare la monede turcești, instituții de învățământ, viața ecleziastică, muzică, literatură populară etc. Lucrarea a fost tradusă în engleză, franceză și germană.
“Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”, scris în latină și tradus de autor în română cuprinde istoria românilor de la Traian până în pragul celei de a doua “descălecări” sau întemeierea principatelor, susținând ideea lui Miron Costin: originea latină comună a tuturor dialectelor românești. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române și străine în latină, greacă, polonă și rusă. “Nici o piatră neclătită și nici un unghi nescociorât n-am lăsat, pentru ca să ne înștiențăm de începătură, și purcederea, și așezământul, cel mai de pre urmă, a acestui neam, din care ne înștiințăm cu adevărat” (Dimitrie Cantemir). Proiectul inițial prevedea o istorie până în zilele lui, însă a redactat doar volumul I, de la origini până la fondarea Țării Românești și a Moldovei, în secolul al XIII-lea.
“Descriptio Moldaviae” (Descrierea Moldovei) este prima prezentare interdisciplinară (geografie, demografie, etnografie, cartografie, psihologie colectivă) a Moldovei și locuitorilor ei și cuprinde trei părți: cea consacrată descrierii geografiei (relief, bogății, organizare administrativă a țării), cea referitoare la politică (forma de guvernământ, ceremonialul de la curtea domnească, armata, justiția, finanțele, clasele sociale și politice, obiceiurile) și cea despre religie și cultură, cuprinzând și un capitol despre limba și literatura moldoveană. Cantemir ne oferă lista familiilor boierești din țară, menționând numele a 77 familii boierești, harta Moldovei în manuscris (prima hartă reală a țării, conținând detalii geografice și informații administrative). Prima traducere în limba română a purtat titlul “Scrisoarea Moldovei”. Manuscrisul original al lucrării se află la Bibliothèque Nationale din Paris.
“Collectanea Orientalia” (Colecția orientală) cuprinde texte de investigare arheologică a Zidului Caucazian, lăsat de Alexandru Macedon, a vestigiilor persane ale zonei Mării Caspice etc.
“Compendium universae logices institutiones” este o ultimă lucrare de filosofie din tinerețe dedicată exclusiv științei logicii .
“Monarchiarum physica examinatio” (Cercetarea naturii monarhiilor) este un tratat asupra esenței monarhiei.
“Vita Constantini Cantemyrii, cognomento senis, Moldaviae Principis. Auctore: Demetrio Cantemyrio” (Viața lui Constantin Cantemir poreclit cel Bătrân, domnul Moldovei) a apărut în limba latină.
“Sistema religiei mahomedane” a fost scrisă în latină și tradusă în rusă și se ocupă de viața spirituală a lumii islamice, insistând în mod special asupra obiceiurilor și tradițiilor religioase musulmane, fiind alcătuită din șase părți: primele două expun viața și activitatea profetului Mohamed, analizează critic Coranul și oferă observații în legătură cu diferitele dialecte ale limbii arabe, iar ultimele două se refera la obiceiurile și diferitele ritualuri musulmane, viața de familie, descrierea portului și diferitelor veșminte purtate în anumite împrejurări. Sunt abordate și probleme referitoare la situația sectelor religioase și ordinelor călugărești existente pe teritoriul acestui stat.
“Cartea științei muzicii” (Kitab-i-musiki) este scrisă în limba turcă și este una dintre primele lucrări ale savantului, concepută în perioada cât a locuit la Istanbul. Pe lângă expunerea sistemului teoretic, conține și un număr de 365 de melodii, notate de Cantemir, un studiu aprofundat al muzicii otomane laice și religioase, primul sistem de notație muzicală alfabetică al muzicii otomane (sistemul de scriere a muzicii care se bazează pe cele 33 de semne împrumutate din literele arabe ale alfabetului turc), savantul punând în discuție și importanța muzicii religioase ortodoxe și influențarea acesteia de către muzica bisericească bizantină. Notația muzicală a lui Dimitrie Cantemir are ca reper ebjed-ul, literele alfabetului turcesc, fiecăreia dintre ele corespunzându-i un sunet cu o durată ce era indicată prin cifre arabe, așezate sub litere. El a dezvoltat teoria muzicii clasice turce, afirmându-se ca un mare compozitor. Studiul se referă la compozitori otomani, cuprinzând ilustrarea curentelor și tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor și gamelor într-un sistem de note. Este prima lucrare dedicată muzicii, concepută într-un stil savant și cele cinci exemplare în manuscris cunoscute se află în Turcia. Finalul studiului este însoțit de o culegere de melodii ale diverselor compoziții otomane, dar și folclor din Moldova și un număr de 20 de creații proprii, care au continuat să circule pe filieră orală și în spațiul românesc. Cele mai cunoscute compoziții ale sale sunt “Air de Cantemir” și “Aria dervișilor” (datorită acesteia intrând în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice și studios al celei religioase sub numele de Cantemiroglu – fiul lui Cantemir – și a primit titlul de pașă cu trei tuiuri – ceilalți domni aveau două tuiuri – de la Ahmed al III-lea, cunoscut drept mare susținător al artelor), iar “Vai ce ceas, ce zi, ce jale” a fost preluată în secolul al XIX-lea de lăutarii bucureșteni.
“Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor. Memorii către Petru cel Mare” este scrisă în rusă.
“Historia moldo-vlachica (Istoria moldo-valahă)” este o operă de erudiție despre originile românilor din Moldova, Muntenia și Transilvania.
Dimitrie Cantemir a tradus Coranul în rusă și latină.
„Demetrius or Demeter Cantemir was known as one of the greatest linguists of his time, speaking and writing eleven languages, and being well versed in Oriental scholarship.” (Encyclopædia Britannica, vol 5).
Creațiile lexicale ale lui Cantemir sunt excepționale prin muzicalitatea textului, prin participiile inventate cu rol stilistic și interpretarile filozofice, fiind apreciat ca primul care a încercat să ridice prestigiul limbii române la nivelul altor limbi literare europene.
– Unde Leul vultureşte şi Vulturul leuieşte, Prepeliţa ce va iepuri şi Iepurile ce va prepeliţi?
– pasire dobitocită sau dobitoc păsărit
– porc peştit şi peşte porcit
– jiganie dobitocită şi dobitoc jigăniit
– scămos la minte şi strâmţos la cuvinte
– Aşe Strutocamila, în vreo parte a să clăti, de fricoasă nu putea ceva a grăi, de proastă nu ştie, pentru care lucru din gura ei altă ceva nu să audziia fără numai bolbăietura carea de la moşii şi strămoşii săi învăţasă, şi prin glasul fără articule din piept şi din gârtan acestea îi clocotiia: r.r.r.a.a.a.c.c.c.o.o.o.v.v.v.a.a.a., carile, mai în urmă, iarăşi Lupul, filozofind, într-acest chip le-au tâlcuit: rău, rău, rău, ah, ah, ah, capul, capul, capul, oh, oh, oh, vai, vai, vai
A avut șase copii: Maria (1700-1754), Ecaterina-Smaranda (1701-1720), Matei (1703-1771), Constantin (1705-1747), Șerban (1706-1780) și Antioh (1708-1744).
– Maria este singura care s-a născut la Iași, restul copiilor născându-se la Istanbul. În Rusia, a fost doamnă de onoare și a găzduit un salon literar.
– Ekaterina Smaragda Dmitrievna Golițina a fost doamnă de onoare în Imperiul Rus
– Antioh Dimitrievici Cantemir, rămas orfan de mamă la doar 4 ani, a fost un copil precoce, pasionat de literatură, latină, geometrie și algebra. La 22 ani a fost numit ambasador imperial la Londra și șase ani mai târziu, la Paris. Nu s-a căsătorit, nu a avut copii și a murit la doar 35 ani, în Franța. Întrucât transferul sicriului în Rusia era extrem de costisitor, familia i-a vândut vasta bibliotecă, iar rămășițele pământești și-au găsit odihna acasă abia după un an și jumătate.
– ceilalți trei băieți au fost ofițeri în garda imperială.
Crescând needucat, copilul mic animal se socoteşte, iar când devine bărbat, un bou mare se numeşte.(Cantemir)
Surse foto:
4 thoughts on “CANTEMIR – INSPIRAȚIE PENTRU LĂUTARII BUCUREȘTENI”