Iunie toropește deja Capitala, așa că ideea unei călătorii scurte a venit spontan și a fost de nerefuzat. Staţiunile de la munte – prea aglomerate. Cele de la mare – prea zgomotoase. O destinaţie la 90 km de București pare ideală. La vreo 20 km de Ploiești, cam pe unde și-a ascuns regele vizigot Atanaric comoara ȋn secolul al IV-lea, Dealu Mare ȋși așteaptă vizitatorii cu crame, conace, dealuri, coline și o suprafaţă de aproximativ 15,000 ha de viţă de vie.
Eu am preferat liniștea și răcoarea Conacului dintre Vii, pe Valea Bobului. Cum nu mă prea pricep la vinuri, m-am lăsat fermecată de mușcatele și trandafirii proprietăţii. Următoarea vizită acolo este deja planificată, pentru că ȋmi doresc mult o plimbare cu bicicleta pe dealurile din jur. Mi-a promis și un gușter că ȋmi acordă o ședinţă foto – acum l-am luat prin surprindere și s-a sfiit.
Apropo, legenda ‘Urlaţi, 5 minute’ rămȃne doar o … legendă. Podgorenii sunt oameni așezaţi, iar zona este un balsam pentru bucureștenii stresaţi de trafic, agitaţie, zgomot. Se spune că ȋn trenul care se apropia de Cricov, cu cinci minute ȋnainte de gară, conductorul atenţiona călătorii că urmează staţia de unde pot ajunge ȋn Urlaţi. Boierii Gheorghe și Stan Urlăţeanu, ctitorii bisericilor Jercălăi și Galbenă din Urlaţi, nu erau ȋncȃntaţi de această poveste. Dar, ca orice legendă, a rămas și circulă din om in om.
Oenoturismul (turismul viticol) este un concept mai nou ȋn Romȃnia. Oferta este ȋnsă suficient de atrăgătoare, rămȃne doar să descoperim istoriile conacelor, cramelor și soiurilor de vin din zonă.
Nu este ȋncă sezonul culesului viei, dar m-am ȋntors la București cu o crenguţă de cireș negru. Bobiţele negre-amărui m-au fascinat ȋntotdeauna, fără să ȋmi pese de eventualele daune-pete. Și am adus cu mine un parfum delicat, cu gust de boierie veche, cu povești și amintiri, cu arome cromatice și olfactive și senzaţii catifelate de timp care trece ireal de blȃnd.
One thought on “Pe drumul vinului…”
Comments are closed.