“Cetatea din zahăr candel. Bastioanele din doboș tort. Turnurile și crenelurile din grilias. Șanțurile de apărare din cozonac cu nuci. Câmpia din pișcoturi. Copacii și iarba din fistic. Creștinii din bezele. Turcii și arapii din ciocolată. Turbanele din frișcă. Fesurile din jeleuri.” – Timișoara
Pare o rețetă de cofetărie?
Nu este. Este descrierea unui oraș din România, într-o manieră la care nu s-a gândit nicio agenție de turism până acum.
“Într-adevăr, o mică Vienă. Și scorțoșenia, și sobrietatea, și senzația de conglomerat străbătut de un curent electric, de amalgam de limbi și accente, de competențe și incompetențe.”
O POVESTE
De la bastioanele vechii cetăți la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2023 nu e decât un amplu salt peste timp. Mircea Nedelciu, Adriana Babeți și Mircea Mihăieș au ales extrem de inspirat Timișoara ca punct de simetrie pentru aventurosul Chicago. Romanul trebuie citit neapărat.
Este un savuros amestec de policier și aventuri, dragoste și răzbunare, călătorii și interese comerciale, pornind de la povestea reală a Anei Cumpănaș, cea care a ajutat FBI la prinderea gangsterului american John Dillinger. O poveste tricotată la 6 mâini, de trei autori care au reușit să compună o mică bombă istorică ce frizează senzaționalul. Dar la fel de surprinzătoare este și Timișoara cea revendicată de otomani, habsburgi, haiduci transilvăneni.
PUȚINĂ ISTORIE
Cetatea medievală s-a transformat într-o perlă imperială, apoi într-o așezare modernă. Pe când era oraș turcesc, nordul Timișoarei era apărat de două porți: Poarta Cocoșului și Poarta Fosforosa/ Forforosa (de lumină). În 1716, turcii s-au predat, dar fortăreața a fost preluată și folosită timp de 20 ani ca loc de rugăciune pentru comunitățile evreiești sefarde și aschenaze din oraș.
Apoi, poarta a fost demolată și, din cărămizile ei, a fost construită casa prințului Eugeniu de Savoya. Astăzi, imobilul are un etaj, acoperiș de țiglă și o curte interioară. La parter, se află două magazine, iar la etaj, locuințe. O puteți vedea dacă faceți o plimbare prin cartierul Mehala (str Eugeniu de Savoya, nr 24 – colț cu Lenau).
Odată cu construcția cetății stelate de către habsburgi, au dispărut aproape toate urmele prezenței otomane în zonă, însă săpăturile din ultimii ani au descoperit o baie turcească și o moschee.
Așezarea a avut parte de multe nume și organizări: castrul Tymes, capitala regatului ungar, vilayet otoman, capitală a Banatului, oraș liber regesc (sub impăratul Iosif al II-lea), capitală de județ, Capitala Culturală a Europei. Aici a fost atestată cea mai veche fabrică de bere de pe teritoriul României (1718).
Timișoara a fost primul oraș al monarhiei care a beneficiat de iluminat stradal pe gaz (1760), în care a funcționat primul serviciu telegrafic (1854) și de telefonie din țară (1881), prima stație de salvare din România și Ungaria (1886). A fost primul oraș din Europa continentală cu străzi iluminate electric (1884) și asfaltate (1895). Și tot aici, în singurul oraș european cu trei teatre de stat în română, maghiară și germană (1953), a circulat primul tramvai electric din România (1899).
O INVITAȚIE
Cine pornește la pas prin Timișoara de astăzi, nu va regreta. De la grădinile delicioase la străzile cu parfum arhaic, de la clădirile uluitoare la parcuri, totul impresionează și atrage. Luați și cartea cu voi.
.Cine cucerește Buda, stăpânește o cetate. Cine cucerește Timișoara, stăpânește o țară’ (bei otomani de Dunăre)
surse foto:
http://art-historia.blogspot.com/2010/04/timisoara-otomana_23.html
http://art-historia.blogspot.com/2010/11/timisoara-austriaca.html
https://commons.wikimedia.org/
