Traducerea – aventură culturală ȋntre literaturi

Urmăresc de cȃţiva ani revista Concursului Naţional ‘Radu Stanca – pașii poetului prin burgul medieval’ organizat de Colegiul Naţional “Octavian Goga’ din Sibiu, ȋn special pentru secţiunea Traduceri.

În ultimii ani am fost invadaţi de traduceri aproximative, ȋndoielnice sau chiar dezastruoase, atȃt la TV/ radio, cȃt și ȋn paginile volumelor din librării. Calitatea slabă a traducerii m-a obligat uneori să renunţ la lectura unei cărţi și să caut fie versiunea originală, fie o altă ediţie ȋn versiunea unui alt traducător. Cu cȃţiva ani in urmă, rămȃneam siderată ȋn faţa ecranului TV cȃnd o domnișoară ce tocmai scăpase de emoţiile bacalaureatului declara că următorul pas ȋn viaţă va fi facultatea de TRADUCĂTORIE. Limba de lemn folosită des ȋn ultima vreme, limbajul telegrafic abordat de o mare parte a adolescenţilor nu pot constitui o bază solidă pentru plecarea ȋntr-o călătorie atȃt de complexă cum este traducerea.

Derapajele lingvistice ȋntȃlnite nu doar ȋn conversaţii particulare, ci chiar ȋn mass-media devin tot mai agasante. Poate este momentul ca acest gen de concursuri (traducerea ȋn alte limbi a unor texte aparţinȃnd unor autori romȃni consacraţi) să capete o altă valoare și să beneficieze și de sprijinul Ministerului Culturii. Dincolo de aspectul cultural – căci aceste traduceri se pot constitui ȋn vectori de promovare a culturii romȃnești, reprezintă un exerciţiu excelent de limbă și o oportunitate ca elevii să-și descopere valenţe nebănuite. Ca și cercurile/ cluburile de lingvistică, nici cele de traduceri nu sunt ȋntȃlnite in multe școli/ licee. Păcat, pentru că traducerea se află la graniţa dintre activitate creativă și competenţe specifice, dintre lingvistică și cultură locală (etnografie, sociologie etc). Latura creativă ȋncepe cu mesajul intraductibil care trebuie proiectat ȋn limba-ţintă cȃt mai fidel, astfel ȋncȃt pierderile să fie cȃt mai mici (colorit stilistic, specific naţional, sonoritate regională, stare de spirit etc). Transferul lingvistic trebuie să păstreze pe cȃt posibil nealterat specificul naţional al operei. Traducerea poetică abordată de acest concurs prezintă un grad maxim de dificultate. Conţinutul emoţional al cuvȃntului este cheia acestui tip de traducere, iar traducătorul trebuie să fie atent și la dificultăţile elementelor componente ale registrului. În traducerea poeziei lui Stanca – ȋn traducerea poetică ȋn general, de fapt – un rol major ȋl are căutarea echivalentelor lingvistice și culturale. Următorul pas, verificarea coerenţei și autenticităţii textului tradus, este numit de lingvistul Andrei Bantaș analiză (interpretare) și șlefuire. De fapt, tocmai aici, ȋn procesul de șlefuire, apare traducerea aceea care emoţionează sau, din contră, nu oferă nimic. Capacitatea de ȋnţelegere a traducătorului depinde de nivelul de cunoaștere și de obișnuinţa de a folosi diverse registre ale limbii-sursă, astfel ȋncȃt să poată ȋnţelege complet contextul situaţional. Dacă transpunerea frazeologismelor ȋn limba-ţintă trebuie să nu răpească cititorului satisfacţia descoperirii imaginii artistice, elementele exotice ale limbii-sursă (realiile, cuvintele intraductibile, cuvintele de fundal, regionalismele etc)  fac apel la utilizarea ambelor limbi cu fineţea unui specialist. Poate ar fi util ca după traducerea ȋn limba-ţintă să se realizeze o nouă traducere ȋn limba-sursă, de control, pentru a verifica precizia transpunerii.

Traducerea nu trebuie să fie o simplă rescriere a textului ȋn altă limbă, ci o artă rafinată de preluare fidelă a textului dintr-o limbă ȋn alta, dintr-un context lingvistic și social ȋn altul, ca intermediar al echivalenţelor culturale. Cele șapte ediţii ale concursului au reușit să strȃngă ȋn paginile revistei cȃteva sute de traduceri uimitoare ale poeziilor lui Radu Stanca.  

Ar trebui să fim mȃndri de bagajul nostru cultural și să ȋl prezentăm ori de cȃte ori avem ocazia. Am cunoscut un informatician grec care, ȋndrăgostit de poezia lui Arghezi, a studiat și ȋnvăţat temeinic limba romȃnă doar din dorinţa de a-l citi ȋn original. Interesul pentru versul arghezian a apărut pe la 40 ani cȃnd a dat ȋntȃmplător peste o traducere ȋn limba greacă, ce a avut darul mai mult să ȋl intrige. Era o interpretare slabă, iar gȃndirea lui matematică a ȋnţeles că textul original oferea mult mai mult. Nu putem ȋnvăţa toate limbile, așa că soluţia abordării textelor ȋn alte limbi rămȃne traducerea de calitate realizată de un un fin și elegant utilizator al limbii materne ȋn primul rȃnd (limba-sursă). Aplicaţiile moderne nu vor putea ȋnlocui niciodată arta unui traducător pasionat și inventiv: doar un ȋndrăgostit de cuvinte este ȋn stare să gliseze emoţia dintr-o limbă ȋn alta, dintr-o cultură ȋn alta.

Verified by MonsterInsights