Cea mai scurtă stradă din București se află în sectorul 3 și are un singur număr: 11. Adresa str. Vasile Adamachi nr 11 adăpostește Muzeul Holocaustului (din 1991) și Sinagoga Mare din București. Este cunoscută ca Sinagoga Mare pentru că multă vreme a fost cel mai mare lăcaș de rugăciune al evreilor din București. A fost construită între anii 1845-1846 într-un amestec de baroc și rococo.
Cunoscută la început ca ‘Sinagoga Poloneză’, a fost construită de către comunitatea evreilor askenazi proveniți din Polonia și este primul mare edificiu de cult al acestei obști. Conform tradiției, pe acest loc s-ar fi aflat anterior patru mici lăcașe de cult iudaic ridicate de diferite categorii de meseriași. A fost inaugurată de Anul Nou evreiesc în 1847 de către marele rabin Mesulam Zalman Fränkel și de rabinul Zalman Barav, iar strada pe care se află a primit denumirea de Strada Sinagogii. Lăcașul de cult a suferit o serie de modificări arhitecturale, după 1900, realizate de arh. Storner în 1903, arh. Petre Antonescu în 1909 și arh. Jean Locar în 1915. Transformările efectuate de arhitectul Stomer în 1903 au dat clădirii forma pe care o are astăzi, iar lucrările din 1909 coordonate de arhitectul Petre Antonescu au urmărit efectuarea unor modificări în zona chivotului sfânt. În 1936, sinagoga a fost repictată în stil rococo de către Ghershon Horowitz. După cum își amintea avocatul Valentin Saxone, în anii 1930-1940, la oficierea serviciului divin participa un cor și o orgă, iar la festivități se interpretau adevărate concerte de muzică religioasă, folosind și instrumente de coarde. Clădirea a fost reparată în 1865, iar la începutul sec. al XX-lea s-au efectuat o serie de intervenții în urma cărora s-a modificat arhitectura edificiului. În anii următori s-au făcut unele lucrări de modernizare: s-a introdus electricitatea (1915), s-au construit scări suplimentare spre balcoanele etajelor, s-a schimbat instalația de încălzire centrală și s-au înlocuit decorațiile degradate, după planurile realizate de arhitectul Jean Locar. La acest templu a slujit ca rabin dr. Meyer Abraham Halevy în perioada 1926-1935. În anul 1936, sinagoga a fost repictată în stil rococo de către Ghershon Horowitz. După avarierea sa la cutremurul din 1940 și a devastării de către legionari în ianuarie 1941, s-au efectuat lucrări de reparații în 1945. A fost consolidată în 1980, după cutremurul din 1977. În anii ’80, la fel ca și alte lăcașuri de cult din zona Unirii, a fost la un pas de a fi demolată; a scăpat, fiind înconjurată de un cvartal de blocuri de zece etaje în formă de U, rămânând ascunsă vederii trecătorilor, ca si multe biserici bucureștene, însă casele din jur au fost demolate.
În lista sinagogilor din România publicată în lucrarea ‘Seventy years of existence. Six hundred years of Jewish life in Romania. Forty years of partnership FEDROM – JOINT‘, editată de Federația Comunităților Evreiești din România în 2008, se preciza că Sinagoga Mare din București nu mai funcționa. Din 1992, aici funcționează Muzeul Holocaustului. În perioada 2004-2007 a fost renovat exteriorul clădirii, fiind redeschisă la 30 iulie 2007, dar sinagoga nu mai este folosită pentru serviciu religios în mod curent. Puteți vedea imagini din interior în filmarea Teatrului Evreiesc de Stat:
Surse foto:
https://commons.wikimedia.org/wiki/User:DMY
