Mestesugul incondeierii oualor de Pasti este pe cat de vechi, pe atat de spectaculos. Obiceiul a fost transmis de la o generatie la alta si este intalnit in istorie in spatii si religii diferite, avand insa aceeasi baza a credintei: oul cosmic. Statueta zeului egiptean Knef  purta un ou in gura, persii, indienii si fenicienii considerau oul ca principiu al Creatiei, galii au ca simbol cocosul, al carui germene este in ou, in Bucovina exista credinta ca ‘Soarele e dintr-un ou’. credinta dualistica a popoarelor primitive referitoare la Bine si la Rau a fost pastrata si de crestini. De la credinta ca oul insusi este dual, continand atat Binele, cat si Raul, s-a ajuns firesc la vopsirea oului in rosu, ca simbol al Focului protector. Astfel au aparut o multime de superstitii privind ouale rosii.

Motive ucraineene

Motive maghiare

Motive poloneze

Ouale rosii ingropate in Joia Mare in jud Valcea apara viile. Ouale din fereastra ii pazesc de grindina pe macedo-romani. In Banat, cojile de oua rosii se amesteca cu baliga din grajd pentru a apara vitele. In Bucovina exista credinta ca Diavolul va cobori printre noi cand vor disparea colindele si ouale rosii. In Mehedinti, Tulcea, Bucovina si unele sate din Ardeal se spune ca pietrele cu care a fost batut Iisus s-au transformat in oua rosii.

In capitolul ‘Ciocnitul cu ouale de Pasti’, Artur Gorovei spune ca in Bucovina, in ziua de Pasti, ouale pot fi ciocnite doar “cap cu cap’ (adica doar in varf). A doua zi se poate ciocni si ‘cap cu dos’ (dosul este partea opusa varfului), iar marti se poate ciocni si ‘dos cu dos’ sau ‘coasta cu coasta’ (coasta este partea laterala a oului). la Teius, in Ardeal, a fost imprumutat un joc cu oua de la sasi: copiii rostogolesc pe rand oua la vale sau pe o scandura, iar cel al carui ou loveste unul din fata le castiga pe amandoua. Jocul exista in versiuni usor diferite si in Suedia, Palestina, Rusia sau Franta.

Cea mai veche mentiune despre incondeierea oualor in Romania ii apartine lui Del Chiaro care, descriind obiceiurile de Pasti de la Curtea Domneasca din Bucuresti, pe vremea lui Constantin Brancoveanu, spune ca ‘Principesa primeste in apartamentul ei pe preoti carora le saruta mana si le daruieste cate o naframa brodata, iar boierilor si jupaneselor le daruieste cate doua oua bizzaramente lavorate a fiori di oro, adica oua incondeiate, arta in care exceleaza femeile valahe’.

Tot in ‘Studiul de folclor’ al lui Gorovei sunt mentionate si cele patru tipuri de oua incondeiate: monocrome, monocrome cu ornamente, policrome si cu ornamente in relief.  Ouale monocrome se numeau ‘merisoare’sau ‘rusite’ (in Oas). Ouale ornamentate sunt inchistrite, impistrite sau impestritite in Moldova, Bucovina si Banat si impchistrate in Oas, incondeiate, scrise, sapate, picurate, picate, cu picatele/ chicatele, impuiate in Muntenia, Banat si Ardeal, impietrite in Muscel, pirdic sau chindisit la macedoneni. Ouale policrome cu ornamente sunt muncite sau necajite.

La inceput, ouale se colorau doar in rosu. In timp, au fost acceptate si galbene, verzi, albastre si negre. Pe vremuri, culorile se obtineau din plante: galbenul din frunze de zarzar sau coji de ceapa, galben deschis din flori de brandusa, caramiziu din coaja de arin, albastru din viorele, verde din frunze de nuc, coaja de mar dulce sau paduret, rosu din flori de mar acru, frunze de cimbrisor, coaja de arin negru, negru din coaja de nuca, etc. Cu timpul, gospodinele au preferat substante cumparate din comert, simple sau perlate si tehnici imprumutate (metoda servetelului, degradeuri, decoratiuni crosetate, aplicatii cu margele, etc).

Ouale incondeiate se realizau cu ajutorul a doua instrumente: chisita (pisita, bijara,vizaric, condeiu, inchistritoare) – cu care se traseaza liniile si felesteul (felestiuc, motoc, mataz, matuf, pamatuf) pentru ornamentarea cu puncte. Astazi, mai ales desenele geometrice sunt realizate cu ajutorul unor mecanisme care simplifica mult munca decoratorului.

Ouale incondeiate prezentau o mare varietate de motive: animale, plante, etc. Specific oualor romanesti este ca nu erau reprezentate niciodata obiecte in intregime, ci doar partea caracteristica: frunza de stejar, ureche de iepure, copita calului, laba broastei, fierul plugului, etc. Se desenau in intregime doar cele care nu puteau fi reduse la un simbol: pestele, grebla, furca etc, avand ele insele forme specifice. Ouale ornamentate cu animale intregi sunt de influenta straina, fara legatura cu arta populara romaneasca. Ornamentarea se realiza cu alb pe fond rosu, prin linii si puncte, obiectul fiind repetat de pana la opt ori pe acelasi ou. In Transilvania, influenta sasilor era extrem de vizibila prin ornamente mai artistice si armonia culorilor pe fond negru. Maria Panaitescu, maestra de desen la Scoala Profesionala ‘Principesa Elisabeta’ din Bucuresti a oferit cea mai bogata colectie de motive folosite in ornamentarea oualor (116 modele): brosura publicata in 1914 ilustreaza modele specifice tuturor zonelor tarii si a ramas mult timp principala sursa de inspiratia a etnologilor.

1. Arthur Gorovei –  Ouale de Pasti. Studiu folcloric
2. Maria Panaitescu – Colectie de oua incondeiate din diferite judete