PORTRETE ALE VOIEVOZILOR ROMÂNI – AJUSTĂRI ȘI CONTROVERSE

Unele portrete ale voievozilor români au fost ajustate de-a lungul istoriei, iar câteva detalii au fost alterate sau omise. În timp ce Vlad Țepeș era scund, avea un nas acvilin și o privire înfiorătoare, Ștefan cel Mare era descris fie ca un personaj care exprima seninătate, fie ca un om iute la mânie, “de grabă vărsătoriu de sânge”. Iată cum erau descriși și portretizați cei trei mari voievozi de cronicarii vremurilor lor:

Descrierile domnitorilor au fost modificate de-a lungul istoriei, informațiile despre ei devenind astfel incomplete sau chiar greșite. Așa se explică de ce imaginile cu Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș sunt uneori diferite față de cele cunoscute în trecut.

MIHAI VITEAZUL

Mihai Viteazul (1558-1601) a fost domnitor al Țării Românești și, pentru o perioadă (în 1600), conducător al Transilvaniei, Munteniei și Moldovei.

În primăvara anului 1601, Mihai Viteazul i-a făcut o vizită împăratului Rudolf al II-lea, la Praga. Acesta a fost momentul când artiștii curții imperiale i-au realizat portretul . Aegidius Sadeler, iconograful împăratului, a realizat un portret pictat, iar pe marginea acestuia a rămas notat “aetatis XLIII” – adică “în al 43-lea an al vieții”.

Celebrul portret al voievodului muntean a fost reprodus de alți pictori de la începutul secolului al XVII-lea. Cronicarii vremii îl descriau ca fiind un om foarte hotărât și energic. “Furios, lat în spate, înfățișare și statură de uriaș, ochi mari, fruntea netedă, păr cârlionțat, nas lung, ascuțit, încruntat, cu barba măruntă, oacheș la față, bun de picior, strașnic vorbăreț, iar în atacurile ce le dă cel dintâi se repede și mai adânc în vălmășag pătrude. Nu se rade și nici nu se sulemenește. Nu cunoaște ce-i olanda, nici parfumurile, iasomie ori vraier, nu caută patul moale. Nici nu mănânca numai fazan”. Așa îl descria Lope de Vega, unul dintre cei mai importanți scriitori ai Spaniei.

Pe de altă parte, o imagine mai ‘intimă’ a voievodului este dată de o gravură contemporană care îl înfățișa fără căciulă, dezvăluindu-i chelia. De asemenea, craniul lui Mihai Viteazul a dat naștere controverselor, datorită formei țuguiate .

PORTRETE ALE VOIEVOZILOR ROMÂNI - Amza Pellea în rolul lui Mihai Viteazul

Mihai Viteazul era un personaj exotic, impunător, în ciuda calviției sale și a capului țuguiat, susțin unii istorici. Totuși, mulți îl asociază doar cu personajul magistral interpretat de Amza Pellea în filmul lui Sergiu Nicolaescu. La sfârșitul anilor ‘60, când se puneau la punct detaliile producției, rolul lui Mihai Viteazu a fost disputat de trei mari actori: Amza Pellea, Kirk Douglas și însuși regizorul filmului. Studiorile americane Columbia se arătaseră interesate să participe și propuseseră o distribuție uimitoare: Orson Welles (în rolul Împăratului Rudolf), Laurence Harvey (Sultanul turc), Elisabeth Taylor şi Richard Burton (cuplul Maria Christina și Sigismund Báthory), iar Kirk Douglas şi Charlton Heston își disputau rolul domnitorului. Ceaușescu a decis însș ca producția să fie realizată numai cu actori români.

VLAD ȚEPEȘ

Vlad Țepeș (1431 – 1476) a fost voievod al Țării Românești și una dintre personalitățile istorice implicate în lupte anti-otomane din trecutul teritoriile românești. S-au păstrat mai multe portrete ale domnitorului muntean, dar unele au avut ca scop denigrarea sa. Astfel, Țepeș este ilustrat ca Pilat din Pont care asistă la judecarea lui Iisus Hristos, ca proconsul roman Aegeas, în timp ce ordonă și asistă la schingiuirea Sfântului Andrei, ca unul dintre martorii crucificării lui Iisus sau în timpul unui ospăț, înconjurat de o pădure de țepe în care zac trupurile dușmanilor săi.

Povestirile contemporane lui Vlad Țepeș îi descriu cruzimea și aplecarea spre sadism. Într-un manuscris din anul 1473, din vremea în care domnitorul era deținut la Vișegrad (Vaticani Latini MS 6029, Biblioteca Apostolica Vaticana), Vlad Țepeș era descris astfel: “Pe tiranul acestora Dracul, nume cu care ei numesc diavolul, l-am văzut captiv, pe când îndeplineam funcția de legat al Papei Pius al II-lea pe lângă regele hunilor; nu foarte înalt de statură, dar foarte vânjos și puternic, cu înfățișarea crudă și înfiorătoare, cu nasul mare și acvilin, nările umflate, fața subțire și palidă, în care genele foarte lungi înconjurau ochii verzi și larg deschiși, iar sprâncenele, negre și stufoase, îi arătau amenințători; fața și bărbia erau rase, cu excepția mustății. Tâmplele umflate sporeau volumul capului. Un gât ca de taur lega ceafa înaltă de umerii lați pe care cădeau plete negre și încârlionțate.” (Maria Roșu, cercetător)

ȘTEFAN CEL MARE

Ștefan cel Mare (1457 – 1504) – “mânios, de grabu vărsătoriu de sânge”, a fost domnul Moldovei timp de 47 ani. Informațiile documentare despre înfățișarea și trăsăturile sale sunt contradictorii. O miniatură din anul 1473, descoperită în 1881 la Mănăstirea Humor, este considerată de unii istorici ca portretul cel mai apropiat de realitate. Miniatura din cartea bisericească îl înfățișează pe Ștefan cel Mare în genunchi, oferindu-o o evanghelie Maicii Domnului cu pruncul Iisus. În 1881, cărturarul Melchisedec era de părere că miniatura de pe foaia Tetraevanghelului este “adevăratul și autenticul portret al marelui Ștefan!” (“Analele Academiei Române”, Mem. Sect. Ist., seria a II-a, tom IV, 1881-1882, p. 19).

Un alt tablou votiv al lui Ștefan cel Mare este la Mănăstirea Voroneț. “O figură plină, rotundă, cu fruntea largă, cu sprâncene groase, dar frumos arcuite, care străjuiesc ochii albaștri, cu nasul drept și subțire, sub care o mustață deasă acoperă buza de sus, cu o barbă puțin voluntară. Acest chip, care exprimă seninatate și blândețe, tânăr în portretul de pe foaia din Evangheliar, mai vârstnic în pictura voronețiană, dar viguros în ambele, este încadrat într-un șuvoi de plete blonde, care acoperă gâtul și umerii așa cum, și astăzi, în regiunile de munte, unde portul nostru strămoșesc s-a păstrat nealterat, mai poartă bătrânii satului. Pe cap, voievodul are coroana cu fleuroni, bogat împodobită cu pietre scumpe, împrumutată de înaintașii țării, poate de Bogdan I, din costumul ceremonial al curții apusene.” (Ion Solcanu, istoric medievist, “Portret în istorie, Mănăstirea Putna”).

O descriere celebră a domnitorului a fost oferită de cronicarul Grigore Ureche, în “Letopisețul Țării Moldovei”: “Fost-au acestu Ștefan vodă om nu mare la statu, mânios și de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospețe omoria fără giudețiu. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu, și lucrul său îl știa a-l acoperi și unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie era meșter, unde era nevoie însuși se vâriea, ca văzându-l ai săi, să nu să îndărăptieze și pentru aceia raru războiu de nu biruia. Și unde biruia alții, nu perdea nădejdea, că știindu-se căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor.”