SPIRU HARET – “OMUL ȘCOLII”

Cine avea o plângere de făcut, un sfat de cerut și i se adresa, avea, în cele mai multe cazuri, parte de un răspuns. Se semna simplu: Haret.

• COPILĂRIE ȘI STUDII

S-a născut pe 15 februarie 1851 la Iași, în familia judecătorului armean Costache și a Smarandei Haret. A studiat la Dorohoi, la Iași și la liceul Sf Sava, din București, ca bursier, apoi a urmat Facultatea de Științe din cadrul Universității din București. În 1870, fiind încă student în anul II, a obținut prin concurs catedra de matematică a Seminarului Central. A predat doar un an, axându-se apoi pe finalizarea studiilor universitare. În 1874 și-a luat licența în matematică și, un an mai târziu, în fizică. În 1875 a obținut doctoratul în științe matematice, la Paris, cu teza „Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare”. Susținerea tezei sale de doctorat a fost un eveniment ştiinţific, menţionat în presa vremii, iar autorul ei, primul român care a obținut un doctorat la Paris, a fost văzut ca unul dintre pionierii ştiinţei cosmosului.

Un secol mai târziu, în 1976, un crater de pe suprafața Lunii a primit numele lui Haret, cu prilejul aniversării a 125 ani de la nașterea sa.

• ACTIVITATE PROFESIONALĂ

A revenit în același an în țară, ca profesor de mecanică rațională, algebră și geometrie analitică în cadrul Facultății de Științe, secția fizică-matematică, iar după patru ani a fost invitat să predea mecanică rațională la Școala de ofițeri de artilerie și geniu. După alți patru ani, avea să devină profesor și la Școala de poduri și șosele (actuala Universitate Politehnică), unde a predat trigonometrie, geometrie analitică și geometrie descriptivă. Bogata sa activitate culturală și contribuția la dezvoltarea învățământului i-au fost recunoscute în 1892, când a devenit membru al Academiei Române.

Spiru (Spiridon) Haret a avut șansa de a rămâne la Paris, ca profesor universitar, însă a preferat universitatea din București.

• FUNCȚII

A ocupat diferite funcții în învățământ: inspector general, secretar general al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, ministru (ca membru al Partidului Liberal), realizând reforma învățământului secundar și superior din 1898, prin înființarea celor trei secțiuni: clasică, modernă și reală. Secția clasică se baza pe latină și greacă, secția reală acorda atenție specială matematicii, fizicii și științelor naturii, în timp ce cea modernă era o îmbinare a celor două. La toate cele trei secții se studiau limba română, istoria României, istorie universală, franceză, germană, psihologie, logică, economie, drept, instrucție civică, muzică și gimnastică.  

Ca secretar general al ministerului condus de D. A. Sturza, Haret a redactat un raport extrem de bine documentat al școlilor, cu opinii bine argumentate, susținând efortul lui Sturza de reorganizare a învățământului, după ce eșuaseră P P Carp, Titu Maiorescu și V A Urechia. Nici Sturza nu a reușit mai mult, însă în perioada 1901-1904, perioadă de mari economii bugetare, Sturza l-a susținut pe ministrul Haret, tăind de la propriul minister, pentru a-l ajuta: “Pentru Haret trebuie să facem tot ce putem” (Gheorghe Adamencu).

• REFORMĂ

Legea învățământului din 1898 a introdus certificatul de absolvire a liceului, desființând probele strict teoretice din examenul de bacalaureat și înlocuindu-le cu probe practice, a introdus examenul de admitere la facultate și a promovat noi metode de predare (înlăturând metodele mecanice și încurajând participarea elevilor), profesorii fiind apreciați în funcție de valoare.

,Pretutindeni se cere ca profesorii să nu facă apel la memoria școlarilor decât atunci când raționamentul nu-i poate ține locul. Peste tot se impune a se face aplicațiuni și a se dezbrăca învățământul cât mai mult posibil de caracterul abstract și pur teoretic“

În 1899, Haret a propus și o lege a învățământului profesional, cu planuri și statute speciale pentru școlile de artă și meșteșuguri, liceele militare și seminarele teologice. De asemenea, a reorganizat școlile normale, mărind durata studiilor de la 5 la 6 ani, astfel încât învățătorii au beneficiat de o pregătire superioară. Mai mult, în 1903, a simplificat programa învățământului primar, acordând o atenție mai mare materiilor de interes practic. A introdus lucrările practice agricole pentru ca “învăţătorul să fie sătean el însuşi şi prin urmare să păstreze iubirea pământului şi deprinderea de a-l lucra”. Din 1900, învățătorii au avut propriul congres, în care discutau chestiuni legate de învățământul primar.

Haretismul, felul lui de a fi, a fost curentul creat de el prin introducerea factorului cultural și economic în masa poporului roman, în special în mediul rural, servindu-se în primul rând de învățători. „A avut idea şi mai mult decât atât, a avut îndemnul inimii – să răspundă fiecărui învaţător (şi nu numai învăţătorilor) care i se adresa direct. Și răspundea cu „domnule învăţător” şi răspundea cu „al dumitale devotat”. E lesne de înţeles ce simţea învăţătorul căruia i se adresa astfel. Îi dădea impresia clară că e un om util societăţii. Aveau acest sentiment şi cei care nu-i scriau, dar ştiau că-i pot scrie, că e cineva din lumea înaltă de acolo de la Bucureşti care se interesează şi de ei, de munca lor. Scrisorile lui Haret depăşeau nivelul individual asupra celui care îi scria şi se constituiau într-un fenomen pentru întreaga învăţătorime şi pentru mulţi alţii: preoţi, profesori, cooperatişti. (…) După concepţia unora, domnilor, – spunea Spiru Haret la 4 decembrie 1903 – în Cameră – ar trebui ca ministrul Instrucţiunii să fie un Dalai Lama de care să nu se poată apropia nimeni şi nimeni dintre dascăli să nu-i poata vedea faţa. Concepţiunea mea, d-lor, e alta: eu cred că ministrul, oricare ministru, este dator să fie în cea mai aproape atingere cu toţi cei pe care este chemat să-i administreze. Să le dea îndemnuri şi să le dea sfaturi; să le dea învăţăminte, să-i certe atunci când ei greşesc. Eu aşa fac. Este o muncă foarte mare pentru care mi-o dau pentru aceasta, dar nu-mi pare rău de dânsa. (…) Haret e o dovadă de ce poate să facă un om când se acordă cu vremea sa, când ştie totuşi să se distanţeze de ea prin ideal şi când are instituţia şi instinctul metodei adevărate” (V. Băncilă).

“Învăţătorul trebuie să fie, cel puţin ca intenţie, harnic, modest, devotat şi muncitor priceput, muncitor pentru îndreptarea spre bine a ţării noastre. M-am străduit ca din învăţători şi preoţi să creez o forţă pe care s-o îndreptez întreagă contra stării de ignoranţă şi de decădere a ţărănimii sub toate formele ei.” (Spiru Haret, Congresul Învățătorilor, 1907)

Spiru Haret a înființat “Biblioteca pedagogică” în cadrul căreia se tipăreau traduceri din literatura de specialitate, prin Casa Școalelor și a reușit să mărească numărul localurilor de școală, printr-o corespondență bogată cu autoritățile responsabile. Astfel, în perioada 1897 – 1910, în România s-au construit 2343 școli, 1890 fiind ridicate doar în mandatele sale. Pentru a ajuta bugetul local și național, care nu puteau oferi cărți gratuite, Spiru Haret a organizat editarea lor de către minister, pentru a obține prețuri cât mai scăzute.

În mandatele lui, fiecare profesie avea propriile şcoli primare, secundare şi superioare. Limba latină a fost scoasă din cursul inferior al liceului prin legea din 1898, iar termenul alegerii profesiunii s-a prelungit până la vârsta de 15 ani. Școala secundară cuprindea, aproape ca peste tot în Europa, opt clase, în timp ce cursul inferior era unificat în toată ţara. „Organizarea şcolii secundare române este cea mai frumoasă şi cea mai unificată din Europa” – scria ziarul „Magyarorsz” la 24 martie 1911, observând cum s-a rezolvat în România unificarea tuturor şcolilor secundare, idee apărută în Germania, fără a fi însă generalizată. „România este acel stat din Orientul Europei care este cel mai susceptibil culturii apusene şi şi-o însuşeşte ce-l mai curat. Ungaria deja demult nu-şi mai îndeplineşte misiunea de a răspândi în Orient cultura apuseană. Din contră, România va fi drept să se plângă ca între ea şi apusul Europei s-a vârât un stat consumativ care îi împiedică progresul şi acest stat este Ungaria. România este Japonia Europei, iar noi suntem imperiul chinezesc în Europa”.

Tot el este cel care a înființat grădinițele în România (prima și-a deschis porțile pe 1 decembrie 1897). Pînâ în 1909 existau 168 ‘școale de copii mici (grădiniți de copii), dintre care 13 în mediul urban. A creat școli pentru adulți și cantine pentru copiii care proveneau din familii cu posibilități financiare reduse, a înființat în 1904 Școala Superioară de Arhitectură și Comisia Monumentelor Istorice, a încurajat concursurile de cărți didactice, susținând reviste precum “Școala română”, “Învățământul primar”, “Noua revistă pedagogică” sau “Convorbiri didactice” și a permis un singur abecedar și o singură carte de lectură, vândute la un preț stabilit de minister. Desi i s-a reproșat monopolul, măsura lui a avut un efect pozitiv în perioada respectivă. Tot în mandatul lui Haret au fost înființate cantinele școlare pentru copiii lipsiți de posibilități (cuantumul în Capitală era de 100 000 lei/ copil). Pe 9 ianuarie 1906, Haret a trimis o circulară tuturor directorilor de licee, seminarii, școli normale și școli de fete, propunându-le să organizeze excursii în timpul vacanței, promovând astfel turismul școlar, pentru ca profesorii să își cunoască țara și să o poată prezenta copiilor. Curând, turismul şcolar a cunoscut o largă dezvoltare, iar Casa Școalelor s-a ocupat de elevii merituoşi sau cu posibilități financiare limitate. Concursurile școlare de oină au început tot la iniţiativa sa, iar educația fizică a devenit o materie cu mai mare importanță decât până atunci. 

De asemenea, Haret a instituit consiliile profesorale pentru conducerea instituțiilor de învățământ. A interzis pupitrele cu mai mult de două locuri, “punându-se astfel capăt oribilei îngrămădiri ce se vede astăzi în unele din școlile noastre.” Conform regulamentului său, băncile puteau avea patru dimensiuni, în funcție de vârsta elevilor, iar stabilirea dimensiunii se făcea doar de către cadre specializate.

În 1904,  a înființat Comisia monumentelor istorice, creând și Comisia istorică a României, la 20 februarie 1910 (care urma să publice cronici, documente în legătură cu relația țărilor străine cu ţările române, vechi documente literare etc). „E vorba, declara el, să se facă o lucrare de ştiinţă, care costa mai nimic, pe lângă însemnătatea ei, dar care trebuia să se faca numaidecât, pentru că istoria ţării noastre să nu se mai clădească pe lucruri de fantezie, ci pe documente sigure şi neîndoioase.” Deși aprobat de Adunarea Deputaţilor la 2 martie 1909, proiectul a fost respins de Senat la 23 martie 1909, fără ca cineva să fi luat cuvântul! Spiru Haret nu era omul care să se descurajeze ușor, așa că a folosit bugetul pentru a înființa comisia prin decizie ministerială, două luni mai târziu, numind ca membri pe Ion Bogdan (președinte), D. Onciul, I. Bianu, C. Giurescu. D. Russo. Instituția a funcționat până în 1938, editând Buletinul comisiunii istorice a României.

Constantin Brâncuşi, care l-a cunoscut personal pe Spiru Haret, a fost solicitat să facă o machetă pentru statuia acestuia. A proiectat o simplă fântâna. Așa îl văzuse el pe Spiru Haret: un izvor de apă vie, dătător de viaţă.

Încă ceva: în ședințele de buget, întotdeauna se apela la matematicianul Haret!

S-a retras din activitatea didactică și politică în 1910, an în care a publicat atât la București, cât și la Paris, lucrarea “Mecanica socială”, material în care a fost utilizată matematica, pentru prima oară, pentru a explica și înțelege fenomenele sociale.

Spiru Haret a încetat din viață, la doar 61 ani, bolnav de cancer, pe 17 decembrie 1912 și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, din București.

• FAMILIA

A locuit pe str Gh Manu, nr 7. În anii 40, aici funcționa muzeul Spiru Haret. Casa a fost naționalizată după război, trecând în administrarea Ministerului Culturii, apoi la cel al Educației. A fost apoi abandonată și devastată de persoane fără adăpost. Fațada a fost restaurată în 2014, însă restul clădirii a fost demolat, pentru a se construi un bloc.

Haret a fost o fire rece în aparență și destul de puțin comunicativ. Era rezervat, astfel încât nu era considerat un om fermecător în public. În intimitate, era însă diferit. A fost insurat timp de 30 ani cu Ana Popescu, cu 15 ani mai tanara decat el. Ana era din Lipia, jud Buzau. Au avut un fiu, pe Ion, care a murit la vârsta de un an. Ulterior, l-au adoptat pe Mihai.

”După ce ne-am căsătorit, multe rude şi prietene de ale mele se minunau că un om atât de serios în treburile publice poate face năzbâtiile pe care le făcea el. De altfel când era copil, se mutau vecinii din mahala, atât era de zurbagiu. Mi-aduc aminte că venisem odată de la operă. Văzusem Faust. Şi întors acasă, în halat şi în papuci, s-a apucat să joace balet cu atâta convingere încât un papuc i-a zburat drept în fundul sobei. Făcea fel de fel de ghiduşii. Îi placea nespus şi cunoştea toate rolurile din opere. Le intona fără greşeală”, (Ana Haret, interviu pentru Universul literar, 14 ianuarie 1939).  

• LEGILE DATE DE SPIRU HARET:

1. Lege asupra învățământului secundar și superior (1898, cu modifică în 1901).Conform acestui act legislativ, învățământul secundar cuprinde 8 clase în loc de șapte, este organizat pe două cicluri(inferior și superior) și în secții – modernă, reală și clasică. Prin lege, universitățile au devenit centre de dezvoltare și stimulare a științei, fiind introdusă obligația pentru cadrele didactice de a avea o contribuție științifică originală.
2. Lege asupra învățământului profesional (1899, cu modificări în 1901) – regle-mentează înființarea învățământului profesional primar într-un mare număr de școli răspândite în toată țara, în special în mediul rural.
3.  Lege pentru înființarea Casei de economie, credit și ajutor a corpului didactic (1903) – reglementeaza înființarea unei instituții de creditare și depunere a economiilor de către membrii corpului didactic și funcționarii dependenți de Ministerul Instrucției Publice, de Casa școalelor și de Casa Bisericii.
4. Lege pentru înființarea și organizarea Casei Sf. Biserici autocefale ortodoxe române (1902)
5. Lege pentru a se ceda Academiei Române tot ce se cuprinde în Biblioteca centrală (1901)
6. Lege pentru școalele normale de menaj (1908)
7. Lege pentru fabricarea și vânzarea lumânărilor de ceară (1908)
8. Lege pentru dotarea școalelor primare rurale cu pământ de cultură (1908)
9. Lege pentru instrucția militară în școli (1909)
10. Lege pentru organizarea școalei superioare de medicină veterinară (1909)
11. Lege pentru școalele de copii mici (1909)
12. Lege pentru instituirea unei comisii istorice a României (1910)
13. Lege pentru organizarea si administrarea teatrelor (1910)

În plus, Haret a trecut prin parlament un mare număr de legi de modificare a unor articole din acte legislative și a elaborat un număr impresionant de programe și regulamente indispensabile în aplicarea legilor școlare, în cele trei perioade de ministeriat:

– 1897–1899: 6 programe, 34 de regulamente;

– 1901–1904: 14 programe, 56 de regulamente;

– 1907–1910: 15 programe, 76 de regulamente

Haret s-a ciocnit, în activitatea de reformare a școlii, de problemele activității economice specifice unei țări predominant agrare, anume cele legate de participarea directă a copiilor din sate la muncile agricole, o dovadă a primitivismului agriculturii românesti din acel timp. Datorită reglementărilor legale, le-a fost interzis țăranilor, ca timp de 5 ani, pe durata învățământului primar obligatoriu, să forțeze proprii copiii să muncească în agricultură. Haret considera că mai profitabilă, atât pentru copil cât și pentru părinți, calificarea în școală pentru a lucra în agricultură: „școala rurală să pregătească pe copiii desăteni anume în vederea meseriei de agricultori“.

În acest sens, a emis o circulară către revizori, pentru învățământul rural care trebuia sã fie practic. Printr-o altă circulară a cerut revizorilor să oblige pe fiecare elev de a parcela și planta o mică porțiune din grădina părintească, după modelul de la școală.  

„Cum – spunea Haret în 1905 – şcoala românească nu va fi în stare să lămurească pentru copiii de români ideea de patrie? Ea nu va putea să-i facă să înţeleagă ce însemnează a fi Român? Școala primară trebuie să fie adevărată şcoală naţională sau nu va fi deloc”.

Surse foto:

www.wikipedia.org

www.imagoromaniae.ro

www.arhitectura-1906.ro