Seria B.D. a fost și rămâne o mostră a umorului românesc. Regizorul și scenaristul Mircea Drăgan a făcut o echipă grozavă cu celebrii Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Iurie Darie și câinele polițist Costel.
Cele trei filme au fost realizate la Studioul Cinematografic București, dupa scenariile lui Nicolae Țic. Inițial, Țic scrisese scenariile pentru 11 filme a câte 45 minute. Au fost însă produse doar trei: “Brigada Diverse intră în acțiune”, “Brigada Diverse în alertă!” și “B.D. la munte și la mare”.
“BD intră în acțiune” și “BD în alertă” au fost realizate la cererea Consiliului Culturii și Educației Socialiste pentru a repara imaginea miliției din filmul “Reconstituirea”. Primul a apărut în 1970, iar al doilea, un an mai târziu. Ambele sunt bazate pe câte două cazuri rezolvate de căpitanul Panait, plutonierul Căpșună și câinele Costel.
Ciobănescul german era un veritabil câine polițist, împumutat de la Centrul Chinologic din Sibiu. Numele său real era Rurich și, deși dresat, ziua de filmare lungă îl obosea și spre final începea să latre fără motiv.
Scenele de detenție au fost realizate la Închisoarea Văcărești. „Comedie realizată cu complicitatea „organelor” de Miliție, pentru evidente ținte mediatice. Intriga rudimentară e susținută într-un abundent dialog regulamentar, animat de actori cu „cârlige estradistice”. Când nu are dialog, Puiu Călinescu strecoară câteva demonstrații antologice de pantomimă. Ca atracții, mai cităm: Bănică lansându-se în cântece de chef („Eu sunt Fane Încurcă-Lume” de Ion Cristinoiu care a asigurat muzica întregului triptic) și colecția de măști a lui Bob Călinescu.” (Tudor Caranfil, critic)
“BD la munte și la mare” a apărut tot în 1971, ca urmare a succesului primelor două filme și are aceeași structură. În luna decembrie a aceluiași an, în revista “Săptămâna” apărea o scrisoare deschisă semnată de scriitorii Vintilă Corbul și Eugen Burada. Autorii atrăgeau atenția asupra „asemănărilor stupefiante de situații, de personaje și de replici” dintre seria „BD” și un proiect cinematografic propriu intitulat „Caravana”, care fusese contractat și preluat de Studioul București în anul 1965 și casat în 1968, după mai multe variante de lucru.
B.D. era prescurtatea de la Brigada Diverse, deși varianta inițială propusese ca titlu “Brigada Mărunțișuri”. Scenariile s-au bazat doar pe cazuri reale, aflate în dosarele miliției. Deși seria a fost primită extrem de bine de public, presa de specialitate a avut altă părere: „În ceea ce priveşte umorul — în pofida câtorva accente de comedie izbutite — se prezintă deficitar: urmărit cu asiduitate şi fabricat (…) Totul pare un fabricat pentru gusturile îndoielnice. Adică tot ce e mai rău“ (Aurel Baranga, revista “Cinema“, 1970).
Seria ar fi trebuit să continue, fiind pregătite deja scenariile pentru încă trei filme. Oprirea serialului a fost decisă și în urma criticilor negative, dar și în urma scandalului de plagiat. Cazul a fost judecat la Tribunalul Suprem al Republicii Socialiste România, dar plagiatul nu a putut fi dovedit, asa încât regizorul si scenaristul au fost achitați.
Cântecul interpretat de Ștefan Bănică
Sursă foto: www.wikipedia.org