ATOMIK ANKA – ÎNTRISTAREA TUTUROR DIVELOR CE SE CRED NUMBER ONE

“Am zis să mă țină (Dumnezeu) câte sute de ani o vrea pe pământ, pentru ca să pot să ajut.”

Destinul a vrut altfel. Anca Parghel a murit pe 5 decembrie 2008, la Timișoara, însă ne-a lăsat muzica ei. Cu câțiva ani în urmă reușise să învingă un cancer la sân. De data aceasta, fusese diagnosticată, cu doar câteva luni în urmă, cu cancer ovarian. Este înmormântată la cimitirul Bellu, din Capitală.

S-a născut pe 16 septembrie 1957, la Câmpulung Moldovenesc, într-o familie modestă (bunica paternă era de origina rromă), a urmat liceul de muzică din Iași, apoi Conservatorul din același oraș. Și-a dat licența cu lucrarea “Charlie Parker, un geniu al improvizației”. La un moment dat, parcă i-ar fi plăcut să fie medic. S-a gândit și să se călugărească. Dar a început să cânte și a simțit că muzica a ales-o pe ea, deci a continuat pe drumul început.

La 18 ani s-a căsătorit cu pictorul Virgiliu Parghel, pe care îl iubea cum numai ea putea, încă de la 14 ani. Un an mai târziu, a avut primul fiu, pe Ciprian, apoi a venit Tudor.

Începând din 1984, Anca a cântat la toate marile festivaluri și cluburile de jazz din România (București, Brașov, Sibiu, Costinești, Iași), Germania (Nurnberg, Leipzig), Austria (Viena) etc. A împărțit scena și cu muzicieni români (Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian), dar și cu celebrități mondiale.

Pînă în 1989, a predat pian, canto și improvizație la liceul de muzică din Suceava, apoi la Conservatorul din București. În 1997, după 29 ani de căsătorie, a căștigat prin concurs un post de profesor de canto la Conservatorul din Bruxelles și s-a mutat acolo împreună cu cei doi copii. Despărțirea de soțul său a afectat-o, însă a preferat această schimbare pentru fiii săi și s-a dovedit că a fost înțeleaptă, ambii băieți urmând studiile muzicale cu burse de merit în Belgia. Au urmat apoi Bruges și Namur (în Belgia), la Hanovra, Ravensburg, Leipzig și Munchen (în Germania), la Chișinău (în Moldova) și în Marea Britanie. În paralel cu activitatea didactică, Anca Parghel a continuat să cânte în formule de trio, cvartet sau cvintet (Ciprian Parghel – bass, Tudor Parghel – baterie, Puiu Pascu – pian). Fiul cel mic, Tudor, a predat improvizație câțiva ani, apoi s-a ocupat de trupa sa și s-a căsătorit. Ciprian a avut o relație cu Ozana Barabancea (care a fost eleva mamei sale) și are trei copii cu trei femei (Irina Sârbu este tot cântăreață de jazz, foarte apreciată de Anca Parghel, și mama celei mai mici nepoate a regretatei artiste).

„Ceea ce e trist este că era încă tânără și este păcat, este mare păcat că s-a stins din viață. Lasă în urmă doi fii îndurerați, dar ea rămâne vie pentru publicul care a aplaudat-o și a admirat-o. Pe lângă durere, ea rămâne vie în inima tuturor – a publicului. Anca Parghel va fi în continuare cu noi prin ceea ce a realizat – discuri, filmări. (Aura Urziceanu)

„Probabil că abia dispariția ei va evidenția valorile pe care le-a avut, pentru că a avut o multitudine de talente. A fost pianistă, a fost muziciană, a fost cântăreață, a fost pedagogă, a fost hazoasă, a fost prietenoasă. Cum să mai înlocuiești acum pe cineva care cânta la pian de 35 de ani, cineva care cânta jazz tot de 35 de ani, cineva care a avut mii de concerte… Cum poate fi inlocuit?” (Horia Moculescu)

„În primul rând a fost o colegă de-a noastră cu care am cântat mulți ani, de la începutul anilor ’80, pe la toate festivalurile de jazz – Sibiu, Iași, Costinești, Cluj. Era un talent nativ de la început, era evident lucrul acesta. De la început a fost în prima linie a jazzului românesc, începând cu anii ’85, sigur, respectând generațiile. Întotdeauna când aveam ocazia să cântăm împreună era deliciul publicului. Personal, am organizat foarte multe concerte de jazz în Constanța, orașul meu natal, și la multe dintre aceste concerte ea se număra printre invitații principali.” (Harry Tavitian)

„Anca Parghel a fost pentru jazz unul dintre cele mai mari talente pe care le-a dat țara noastră. În afară de voce, avea o capacitate de creație și o vitalitate ieșită din comun. Toate aceste calități au făcut-o o mare cântăreață. Și, probabil că dacă s-ar fi născut pe alte meleaguri, alta ar fi fost traiectoria sa. Pentru noi, a fost important că a existat și este o mare pierdere pentru muzica românească.” (Mircea Tiberian)

„Era o cântăreață foarte importantă pentru noi și… dacă ar fi fost o sută ca ea… O țară are nevoie de o sută de cântărețe grozave … în afară de Aura Urziceanu și de alte câteva fete care cochetează cu jazzul. Păcat că a murit. Pe Anca Parghel o cunosc de 20 de ani, dar românii o cunosc abia de un an…” (Johnny Raducanu)

„Anca Parghel este întristarea tuturor Divelor ce se cred Number One”. (Anca Romeci – Radio România Muzical)

Prietenii îi spuneau Atomik Anka, pentru că era plină de viață, cânta și dansa, se juca cu rimele, se bucura de viață, transmitea optimism, picta, își confecționa bijuterii și obiecte vestimentare (pentru că, așa cum mărturisea Anca, nu îi plăcea să arunce banii aiurea), când nu schimba prizele cu dexteritatea unui electrician versat. Nici la cosmetică nu a fost niciodată, considerând că este doar o pierdere de timp și bani. Se întorsese în România, pentru că aici se simțea acasă.

La sufletul oamenilor se ajunge prin muzică, ca formă de artă, de comunicare directă şi sinceră! Am făcut şcoli adevărate, cu mari profesori. Mi-a plăcut să învăţ şi să studiez pianul şi cantoul clasic. La vremurile acelea, acum 20-30 de ani, şcoala era singura şansă a unui copil sărac şi talentat…

Arta mi-a adus multă fericire… cu luptele necesare pentru a rezista în jungla ei, ca femeie… Era bine poate să nu fi fost nevoită să plec din ţară, se împlinea mai repede destinul meu de artist al lumii, dar român pînă în măduva oaselor… recunosc. Am suferit organic de neşansa de a nu fi cunoscută lumii, pentru că făceam o muzică grea… Jazzul a fost o şcoală pentru mine şi i-am atras şi pe fiii mei, Ciprian şi Tudor, în această bătălie… Acum, cerurile s-au deshis, prin voinţa Tatălui Ceresc, şi se vindecă rănile unei vieţi destul de chinuite, dar plină de speranţă… Harul a ajuns în sfîrşit la oameni!

Emoţia aplauzelor publicului meu e hrană pură, energie divină… Nimic nu o poate înlocui.

E adevăr şi viaţă! Nu e simplu să fii femeie în artă, e o lume a bărbaţilor, cere dăruire, seriozitate, putere, onestitate şi rezistenţă… E ca şi cum ai construi o catedrală sau o piramidă. Îmi doream să devin medic chirurg… Acum sînt medic de suflete. Multe lucruri nu s-au putut face, iar acum încerc să recuperez… Fac parte şi eu din generaţia sacrificată de mersul istoriei… Dar nu mă las şi cer doar îngăduinţă de Sus pentru ceea ce mai am de făcut pe pămînt… Vreau să fac film, să imprim multe CD-uri, cu tot ce pot să cînt.

Să văd locurile unice ale acestui pămînt, să cunosc fiinţe minunate, să învăţ de la ele. Odată cu trecerea timpului m-am făcut mai drăguţă şi mai tolerantă, fără orgolii, simplă de tot, dezamăgitor de cuminte… Mă iubesc mai mult acum decît cum eram la 20 de ani… E bine să nu devii «amar» sau “acru”, să devii mai preţios, ca vinurile bune”… (Anca Parghel, 2008)

“Dacă mi se rupe rochia fac o broderie în locul acela şi e ca nouă. Pictez şi fac reproduceri după Luchian sau Grigorescu. Vă daţi seama câte lucru mai avem de făcut?”

Surse foto

www.protv.ro

www.facebook.com

www.jurnalul.ro

www.metalhead.ro

One thought on “ATOMIK ANKA – ÎNTRISTAREA TUTUROR DIVELOR CE SE CRED NUMBER ONE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Verified by MonsterInsights