CÂND ARHITECTURA ÎNTÂLNEȘTE DIPLOMAȚIA. CEZAR LĂZĂRESCU ȘI ARHITECTURA LITORALULUI ROMÂNESC

„Consider că principalul merit în profesiune a fost de a reuși, cu mult curaj, o mutație în expresia arhitecturii postbelice. În a doua jumătate a anilor cincizeci, a apărut un program nou, din modificarea regimului salariaților. Casele de odihnă, de care era nevoie urgent în anul în care au apărut concediile plătite, au scăpat controlului birocratic, care veghea la aplicarea stilului „realist socialist”, la tot ce se construia, și astfel au apărut la Eforie Nord și Mangalia construcții cu o imagine mult mai luminoasă, lejeră și deschisă decât castelele închistate, mândria regimului sovietic. Pasul spre o arhitectură modernă, importată în Europa după modelul american, sacrilegiu în lumea comunistă, a adus nu numai un spirit tânăr și un vânt de libertate, ci si o mare diferență în economia construcției ca investiție și întreținere. A urmat ansamblul Mamaia, o manifestare arhitecturală care aplica viziuni și concepte de la Le Corbusier, Mies van der Rohe la Neutra și care a însemnat sfârșitul amprizei arhitecturii sovietice. Scrierile despre acea perioadă nu reușesc să reflecte lupta și curajul arhitecților care implica mult angajament și diplomație pentru a reuși să vadă proiectele ieșind din pământ. Un număr de lucrări, foarte puțin mediatizate, și anume vilele speciale de la Eforie, Mamaia, Floreasca, Timiș, Snagov, Neptun, reprezintă o combinație elegantă și discretă de expresie a arhitecturii actuale în lume, cu subtile elemente de decorație românească“, (arh. Răzvan Lăzărescu, fiul arhitectul Cezar Lăzărescu)

Căutăm an de an destinații în afară țării, cu o arhitectură mai plăcută ochiului. Litoralul nostru nu mai are stil, construcțiile ridicate în ultimele decenii, la repezeală, pe orice petec identificat ca aducător de profit, aglomerate inestetic sunt obositoare și lipsite de personalite. Și privim nostalgic spre vremurile când Eforie sau Mamaia aveau un stil de neuitat. Cine a fost părintele stațiunilor de pe coasta românească a Mării Negre?

Arhitectul Cezar Lăzărescu ar fi putut fi dizident, dar a preferat să rămână o personalitate controversată, iar numele său este cvasi-uitat astăzi.

  • ÎNCEPUTURI

Născut pe 3 octombrie la București, era fiul lui Alexandru (colonel, genist militar), mai prezent în garnizoană decât acasă și al Sophiei, casnică, deși urmase o prestigioasă școală de artă. De la tatăl său a păstrat imaginea de protector de la distanță al căminului și vacanțele, iar de la mama sa a împrumutat aplecarea către tehnică și pictură, dar și ambiția. A urmat liceul Gh Lazăr, unde a obținut rezultate remarcabile, participând la numeroase expoziții, apoi facultatea, tot în Capitală. Și-a pierdut tatăl când era student (în luptele de la Cotul Donului), apoi, după absolvirea universității, s-a implicat în “șantierele tineretului”, cu “entuziasm revoluționar”, devenind responsabilul unei echipe de tineri arhitecți chemați să proiecteze locuințe pentru muncitorii și șefii șantierului început la Canalul Dunăre-Marea Neagră, pe malul mării, lângă Cernavodă.

  • PRINCIPII

Perioada anilor 50 era marcată de dezvoltarea arhitecturii ce imita stilul sovietic, pompos, care să promoveze nivelul inalt de viață al clasei muncitoare. Dosarul său politic nu putea fi curățat, așa că Lăzărescu a preferat să se dedice proiectelor arhitectonice. Și-a format o echipă de oameni pasionati și a propus conducerii politice ceea ce el numea “principiile mele de artizan”: adică să construiască repede, ieftin și la timp (lucru aproape imposibil într-o perioadă marcată în special de lipsuri). Principiile sale i-au adus aprobarea puterii politice, dar și murmure printre colegi. Replica sa a rămas: “Prefer să fac cât pot mai bine pentru profesiune, decât să devin un disident al cărui discurs poate fi marcant, dar ale cărui realizări rămân la stadiul de schiță”.

  • Ansamblu de odihna situat pe faleza, Mangalia, 1959
  • Ansamblu de odihna situat pe faleza, Mangalia, 1959
  • Ansamblu hotelier, Mamaia (17 hoteluri, 10,000 paturi, 8 restaurante, cazino, baruri, sali divertisment, 3 centre comerciale, 2 teatre-cinema in aer liber, club nautic, pard de distractii, terenuri de sport)
  • Ansamblu hotelier, Mamaia (17 hoteluri, 10,000 paturi, 8 restaurante, cazino, baruri, sali divertisment, 3 centre comerciale, 2 teatre-cinema in aer liber, club nautic, pard de distractii, terenuri de sport)
  • Ansamblu de odihna, Eforie Nord (10 hoteluri cu parc propriu, terenuri de sport si cinema in aer liber)
  • Restaurant, Eforie Nord
  • Ansamblu de odihna, Eforie Nord (10 hoteluri cu parc propriu, terenuri de sport si cinema in aer liber)
  • Hotel Europa, Eforie Nord
  • Hotel, Predeal
  • Hotel, Eforie Nord
  • Vila Lac 2, 1964
  • Eforie Nord - vile,1958
 
Cezar Lăzărescu si Ileana, soția sa
Cezar Lăzărescu si Ileana, soția sa

De-a lungul timpului, Lăzărescu a avut totuși o relație duală cu regimul comunist, fiind când protejat, când defavorizat. A fost un arhitect prolific, care a semnat proiecte importante (planuri de sistematizare, centre civice, remodelări ale zonelor centrale, inserţii în zone delicate – centre istorice, construcţii speciale sau reprezentative, sedii politico-administrative, case de cultură, magazine universale, hoteluri), i s-a încredințat poziția de șef de proiect al amplei operaţiuni urbane de remodelare şi reconstrucţie a zonei centrale a oraşului Piteşti (centrul civic, realizat în anii 1960-1970, în urma unor masive demolări. A fost rectorul Institutului “Ion Mincu” din București (două mandate, în perioada 1970 – 1977), președintele Uniunii Arhitecților (1971 – 1987) și a fost implicat în proiectele unor clădiri speciale (modificarea Teatrului Național din Capitală, Aeroportul Otopeni, vile ale elitei politice a timpului, la Snagov, pe litoral sau în București). Pe de altă parte, în anii 80, când Ceaușescu își dorea un nou centru civic al Bucureștilor, care însemna demolări masive, Casa Poporului, Bd Victoria Socialismului (în prezent Bd Decebal & Unirii), Cezar Lăzărescu ar fi putut fi coordonatorul lucrărilor la Casa Poporului, însă “proiectul i-a fost “suflat” de mult mai tânăra Anca Petrescu” (Ana Maria Zahariade, https://epa.oszk.hu/03100/03141/00026/pdf/EPA03141_transsylvania_nostra_2019_2_047-057.pdf). De fapt, Lăzărescu a fost eliminat din concurs, fiind preferata Anca Petrescu pentru variantele supradimensionate propuse.

Cezar Lăzărescu fost căsătorit cu Ileana Lăzărescu, iar fiul său, Răzvan, a îmbrățișat tot arhitectura și este stabilit la Paris. A murit pe 27 noiembrie 1986, la 63 ani, în urma unei come prelungite, de o lună.

  • PROIECTE DE URBANISM
    1952 – Planul de sistematizare al orașului Cernavodă;
    1952 – Planul de sistematizare al orașului Poarta Alba;
    1952 – Planul de sistematizare al orașului Năvodari;
    1954 – Planul de sistematizare al orasului Constanța;
    1957 – Planul de sistematizare și amenajare a litoralului Mării Negre;
    1958 – Planul de sistematizare al orașului Vasile Roita (Eforie Sud);
    1958 – Planul de sistematizare al orașului Eforie Nord;
    1967 – Planul de sistematizare al orașului Pitești;
    1969 – Detaliu de sistematizare a campusului Institutului de Fizică Atomică Măgurele;
    1977 – Planul de sistematizare al orașului Zimnicea.
     
    – PROIECTE DE ARHITECTURĂ
    1949 – Pavilionul administrativ al Uzinelor Hunedoara;
    1949 – Dezvoltarea rezidențială pentru muncitori nefamiliști din Hunedoara;
    1950 – Colegiul Tehnic 24 de clase și ateliere, Hunedoara;
    1951 – 4 blocuri de locuințe pentru fabrica Electroputere de la Craiova;
    1951 – Dezvoltarea sediului Consiliului de Stat al Planificării;
    1951 – Blocuri de locuințe în Medgidia, 86 apartamente;
    1951 – Amenajarea interioară și extinderea sediului Casei Compozitorilor din București;
    1952 – Blocuri de locuințe pentru 140 apartamente în Medgidia;
    1952 – Colonii muncitorești pentru mineri, Baia Mare;
    1954 – Pavilionul Central – Clubul Sportiv Dinamo din București;
    1955 – Clădiri pentru Armată, Dobrogea;
    1956 – Clădiri pentru Ministerul de Interne;
    1957 – Complex de clădiri de balneo, Eforie Sud;
    1957 – Amenajarea falezei (restaurant, terase si anexe), Eforie Nord;
    1957 – Hotel de 200 de locuri, Eforie Nord;
    1957 – 8 vile ministeriale, Eforie Sud;
    1957 – Dezvoltarea hotelului „Albatros” și construcția restaurantului anexă, Mamaia;
    1957 – Tabără de vară pentru 200 de locuri, Eforie Nord;
    1958 – 3 vile în Mangalia;
    1958 – Tabără de vară pentru 600 de locuri, Eforie Sud;
    1958 – Bar și restaurant pe malul mării, Eforie Nord;
    1958 – 9 vile guvernamentale, Eforie Nord;
    1958 – Hoteluri și restaurante pentru 1600 de locuri, Eforie Nord;
    1958 – Hoteluri pentru 1200 locuri, restaurante și magazine comerciale („comerțuri”), Mangalia;
    1958 – Trei vile prezidențiale, Eforie Nord;
    1959 – 3 case de odihnă medicalizate, 600 de locuri, restaurant și club, Mangalia;
    1959 – Hoteluri, magazine, cinematografe și restaurante pentru anul 2000 de locuri, Eforie Nord;
    1959 – Clădiri balneo, Lacul Techirghiol;
    1959 – Sanatoriu și Clinică de 500 de locuri, Mangalia;
    1959 – Tabără de vară, restaurant și dotări sociale, Mamaia;
    1959 – Sediul Consiliului Popular al orașului Mangalia;
    1959 – Sanatoriul pentru copii tuberculoși, 600 de locuri, Mangalia;
    1960 – 21 hoteluri și opt restaurante, magazine, baruri si cluburi, 10000 locuri, Mamaia;
    1960 – Rezidențe pentru personalul administrativ, Eforie Nord;
    1961 – Bloc pentru personalul administrativ al centrului de odihnă cu cazare de 300 locuri, Eforie Nord;
    1962 – Vilă prezidențială pentru demnitari străini, București, Floreasca Lac 1;
    1963 – 5 vile cu cinematografe guvernamentale și piscine, București;
    1964 – Vilă prezidențială cu piscină și cinematografie, București, Floreasca Lac 2;
    1964 – Vilă prezidențială cu cinema, Timișu de Jos;
    1965 – Vilă prezidențială pentru afaceri externe pentru demnitari, Snagov;
    1965 – Reședință pentru oficialii partidului, Snagov;
    1965 – Hotel de 50 de locuri pentru demnitari, Snagov;
    1965 – Vilă guvernamentală, Craiova;
    1966 – Hotel „Europa”, Eforie Nord;
    1966 – Vilă prezidențială „Marina”, Mamaia;
    1967 – Cameră de primire și protocol, Mangalia Nord;
    1967 – OMNIA, Sală de conferințe, Sediul Central al Partidului, București;
    1969 – Reședință 50 de locuri și un restaurant, Pitești;
    1969 – Sediul administrativ și politic, Pitești;
    1969 – Sediul administrativ și politic, Focșani;
    1969 – Tren guvernamental și decorarea interioară a 24 vagoane;
    1969 – Vapor guvernamental și decorarea interioară;
    1970 – Casa de Cultură, sală de 800 de locuri, Pitești;
    1970 – Aeroportul Internațional Otopeni, București;
    1970 – Centru Sportiv, 12000 de locuri, București;
    1970 – Pavilion pentru Institutul de Fizică Atomică Măgurele;
    1971 – Extindere a Universității Politehnice, Facultatea de Constructii, București;
    1974 – Palatul Sporturilor, 8000 de locuri, București;
    1974 – Hotel Predeal;
    1975 – Clădiri în Libia;
    1976 – Rezidență prezidențială, Monrovia, Liberia (proiect nerealizat);
    1977 – Ambasada din România în Beijing, China;
    1977 – Parlamentul din Khartoum, Sudan;
    1977 – Palatul Prezidențial, Khartoum, Sudan (proiect nerealizat);
    1979 – Ambasada Chinei, Bucuresti;
    1979 – Centrul Cultural al Ambasadei Franței, București;
    1980 – TV Tower, București (proiect nerealizat);
    1982 – Lucrări de modificare a Teatrului Național din Bucuresti, proiectat inițial de o echipă de arhitecți coordonată de arh. Horia Maicu, la comanda lui Gheorghe Gheorghiu-Dej;
    1984/1985-1986 – Coordonator al proiectului Biblioteca Națională București (constructie neterminată). (sursa: www.metacult.ro)

Surse foto:

www.wikipedia.org 

https://www.docomomo.ro/

 

2 thoughts on “CÂND ARHITECTURA ÎNTÂLNEȘTE DIPLOMAȚIA. CEZAR LĂZĂRESCU ȘI ARHITECTURA LITORALULUI ROMÂNESC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Verified by MonsterInsights