“Sunt româncă, dar am şi sânge albanez, căruia îi atribui vivacitatea caracterului şi combativitatea mea (…) şi cultul prieteniei. (…) Am fost fiică unică, adorată, teribil de răsfăţată, (…) Franţa este ţara unde mă simt acasă (…). Revin adesea pentru a mă tempera în lumina României“
Și să nu uităm ce e mai important: “… femeia epocii noastre nu trebuie să depindă de bărbat, ci să se apere”.
Proprietara domeniului – uitat astăzi – a avut o viață plină. Născută la București, pe Calea Moșilor, pe 18 septembrie 1891, într-o familie de mici boieri buzoieni, Adina Woroniecki, născută Alexandra Catrina Olmazu, a avut ocazia să frecventeze lumea bună a Bucureștiului la începutul secolului al XX-lea.
“Copilăria mea nu a ieṣit din comun mediului căruia îi aparṭinea: bone, guvernante ṣi diferiṭi profesori.”
Adina a urmat pensionul Notre-Dame de Sion de la Paris, vorbea perfect engleza, franceza și germana și cânta la pian. Zaharia Olmazu, tatăl ei, a murit când ea se afla la studii în Franța, o perioadă dificilă, pentru că resimțea din plin dorul de casă, deși era vizitată în vacanțe. A fost tare fericită când a fost adusă acasă, în România, de Masinca (Matilda), mama ei.
- PRIMII DOI SOȚI
La scurt timp l-a cunoscut pe Take Ionescu, care a pledat în calitate de avocat într-un proces ce privea o succesiune a familiei Adinei. A fost doar o întâlnire scurtă, în cabinetul acestuia și s-a terminat în termeni destul de reci. Mama ei a măritat-o cu Dimitrie (Demetru) Cordescu, descendentul unei familii bogate, cu 10 ani mai mare ca Adina. Trebuia să o știe asigurată din punct de vedere financiar. Adina și Dimitrie au avut un copil, Petre, care a murit când avea aproape 2 ani, din cauza unei infecții, iar căsnicia lor s-a terminat repede. Fratele lui Dimitrie Cordescu a avut doua fiice, Florica (măritată cu Eugen Jebeleanu) și Marcela (măritată cu Vladimir Colin). Adina a avut o cădere după pierderea fiului ei. Atunci a reapărut Take Ionescu, care s-a dovedit a fi un om încântător. A fost lângă Adina când avea nevoie de sprijin, iar ea a devenit confidenta lui în chestiuni politice, economice, profesionale. În 1916, Adina era încă măritată cu Cordescu, dar Take Ionescu (căsătorit cu Elisabeth/ Bessie Richards) o vizita la Iași, unde se refugiase aceasta. În perioada 1917-1918, Adina a fost la Odessa, apoi în Franța și Anglia, dar a corespondat masiv cu Take Ionescu. La scurt timp, dna Elizabeth Take Ionescu a suferit un accident mortal (în timpul unei plimbări călare, în Hyde Park, la vârsta de 60 ani, a căzut cu capul de marginea trotuarului și și-a fracturat coloana). După mariajul de 35 ani cu Bessie, Take Ionescu s-a căsătorit cu Adina în 1919, la Londra, Adina Cordescu devenind Adina Ionescu. Era cu 33 ani mai tânără decât el. Când au revenit în România, atât casa Adinei, cât și cea a lui Take Ionescu fuseseră distruse de nemți, așa încât au locuit pe Calea Victoriei, la soacra ei. Trei ani mai târziu, în 1922, politicianul avea să moară în Italia, de febră tifoidă. Văduva Adina Take Ionescu (cum era numită în societate) moștenise întreaga avere a avocatului: casa din strada Atena nr 25, o vilă la Sinaia, un teren cu potențial petrolifer în județul Prahova, creanțe, acțiuni și cecuri. A devenit doamnă de onoare a Reginei Maria, la Palat.
După un timp, Adina Ionescu l-a cunoscut pe baronul Peo Aloisi, ministru plenipotențiar al Italiei la București, un om încântător, foarte bogat, însurat cu o franțuzoaică. Asta nu a împiedicat însă o scurtă aventură între cei doi. Soția lui Aloisi a abordat-o destul de dur pe Adina, însă aventura a continuat, în timp ce baronul era blocat între interesul pentru româncă și interdicția de a divorța, fiind catolic. Adina l-a vizitat chiar și după ce acesta a fost numit ambasador în Albania.
- AL TREILEA SOȚ
În timpul unei călătorii la Paris, Adina l-a întâlnit pe Jean (Jan) Korybut Woroniecki, următorul ei soț, fiul prințului Mieczysław Korybut Woroniecki (descendent al familiei princiare Nieświckich).
„L-am cunoscut acolo pe prinţul polonez Jan Korybut Woroniecki (…). Cânta la pian ore întregi fără să urmărească notele, compunea în manieră chopiniană. Picta foarte amuzant, fără pretenţii de artist. Mă provoca la discuţii la un nivel mai ridicat decât era cultura mea în momentul respectiv. Vorbea fluent mai multe limbi străine, între care japoneza, pentru că fusese consilier la ambasada din Tokyo.” (Dan Nasta)
Adina a locuit un an în Polonia, într-un palat închiriat, complet mobilat, până s-au perfectat actele de căsătorie, în 1928, la 6 ani de la moartea celui de-al doilea soț. Își adusese din România servitorii, covoarele, argintăria, vesela, tablourile şi automobilul. Chiar dacă noul soț nu avea o situatie materială strălucită, Adina era suficient de bogată încât să își permită un nivel de trai extrem de ridicat. În plus, prin căsătorie, tocmai intrase în vechea aristocrație poloneză. Căsătoria lor nu a venit simplu, întrucât prințul polonez, fiind catolic, nu se putea însura cu o femeie divorțată. A fost nevoie ca Monseniorul Vladimir Ghika să dea o dispensă.
- REVENIREA ÎN ROMÂNIA
După căsătorie, cei doi s-au mutat la București, în casa din strada Atena, moștenită de Adina (fostă Ionescu) Woroniecki de la Take Ionescu. După vînzarea casei, în 1940 Adina a decis să construiască o nouă proprietate pe un teren cumpărat de la Ecaterina Gănescu, la Șosea, pe Kiseleff colț cu str Ion Mincu. A vândut casa în care se născuse, pe Moșilor și un bloc de raport cu 15 apartamente de pe str Cobălcescu.
- ISTORICUL PALATULUI
Noua construcție se voia o copie la scară redusă a castelului de la Korybut, din Polonia, care aparținuse contelui Woroniecki, dar și a vilei lui Take Ionescu. Planurile inițiale cuprindeau o poartă monumentală. Piatra de temelie a fost pusă pe 1 mai 1940, în cadrul unei ceremonii la care a participat Adina, arhitectul, un preot, membri ai familiei și câțiva prieteni. În colțul fundației dinspre str Ion Mincu a fost îngropat un tub de periuțe de dinți în care s-au pus trei bani de aur și o hârtie cu semnăturile participanților. În septembrie, casa era terminată deja, cu mobilierul aranjat, însă tencuiala de pe pereții din holul mare a căzut la cutremurul din 10 noiembrie 1944, nefiind suficient uscată. Adina a adus în noul palat masa de piatră și două uși din fier forjat, din fosta locuință. Intrarea în ‘castel’ se făcea printr-o ușă dublă (care a fost deschisă doar de două ori, la înmormântările soților Woroniecki, pentru a permite scoaterea sicrielor), care dezvăluia un vestibul mare, mobilat cu un dulap țărănesc spaniol și o masă italienească ce găzduia cartea de onoare (aici se găsea schema așezării celor 14 invitați la mese festive. Scara centrală, din piatră, a fost lăcuită în timpul regimului comunist. Balustrada reprezenta un vultur sculptat. Holul central era acoperit de un tavan casetat decorat cu o bordură în zigzag, realizată în roșu de Sienna. Adina optase să nu instaleze un candelabru central, ci să lumineze holul cu zece aplice identice, din fier forjat (candelabrul a fost instalat mai târziu, de noii proprietari). holul de la parter era decorat cu fotolii negre, italienești, un pian discret sub o arcadă, un șemineu cu blazon și două arcade: una dădea spre curtea interioară (care era decorată cu o fântână în formă de lalea), iar cealaltă, dublată de o ușă glisantă, de sticlă, spre salon. Comuniștii au înlocuit aceste accente. Salonul luminos era gândit în stil franțuzesc, cu aplice identice cu cele din hol, canapele, o comodă imensă, cu blat de marmură și un covor Aubusson (comoda și covorul fuseseră aduse tot din locuința lui Take Ionescu), căruia i se tăiase bordura pentru a încape. Mai târziu, covorul avea să fie achiziționat pentru biroul lui Petru Groza, de la Consiliul de Miniștri.
La scurt după finalizarea palatului, Adina nu a mai putut susține financiar proiectul, așa că a închiriat apartamentul de la etajul II baronului von Steiger, reprezentantul Crucii Roșii Elvețiene. Apoi și-a închiriat și apartamentul ei unei funcționare de la Ambasada Angliei, alegând pentru sine unul mai mic, pe același etaj. Mobilierul din dormitorul prințului Woroniecki a fost cumpărat de regizoarea Malvina Urșianu, iar comoda cu placă de marmoră a fost vândută studiourilor de cinematografie. În 1949, după plecarea regelui, Adina a fost somată să elibereze cea mai mare parte a casei în doar … trei zile. Obiectele valoroase le-a vândut, depozitat în casele rudelor sau la Muzeul Național de Artă. Multe piese s-au pierdut sau distrus însă în timpul evacuării.
Palatul a fost naționalizat în 1949, iar încăperile au fost rechiziționate treptat. Clădirea a fost folosită de Școala Populară de Artă, apoi s-au mutat pe rând: ofițerul de securitate Sima (cel care o reclama, de altfel, pe Adina Woroniecki că dădea meditații), Eugen Jebeleanu cu soția, iluzionistul Josefini). Jan Woroniecki a murit în perioada în care casa era sediul școlii, iar statul roman i-a fixat Adinei o pensie de văduvă de 1100 lei/ lună, aceasta urmând să primească banii trimestrial. Își completa veniturile vânzând obiectele de valoare care îi rămăseseră (bijuterii, covoare, porțelanuri, argintărie, tacâmuri etc). de asemenea, dădea meditații la engleză sau franceză elevilor școlii care se perindau prin casa ei, cu câțiva lei pe oră. Fire combativă, Adina a intentat proces chiriașilor Gheorghe Stoica, Eugenia Bendurian și lui Josefini pentru a fi evacuați și a avut câștig de cauză. Doar că vremurile erau cum erau… În anii ‘60, ofițerul de securitate care îi ocupase apartamentul a reclamat-o pentru meditațiile pe care le dădea. Când a dispărut cățelul Adinei, familia a considerat că este prea periculos pentru ea să mai locuiască acolo și s-a mutat pentru scurt timp în locuința strâmtă a unor rude. Amenajarea muzeului Avakian acolo a mutilat casa: s-au instalat gratii la ferestre, ușa de acces a fost racordată la sediul miliției, au fost zidite arcadele. Adina a murit la un an după instalarea muzeului în casa ei, deși ea fusese cea care îi propusese acest spațiu colecționarului Avakian. A suferit după accidentul vascular în urma căruia a rămas imobilizată timp de trei luni. Apoi, deși paralizată parțial, se plimba în baston la Șosea, cu demnitatea unei reale prințese.
În perioada 1975-1978, palatul a devenit Muzeul Hrandt Avakian. După cutremurul din 1977, Elena Ceaușescu a dat ordin să fie desființate toate muzeele colecționarilor, în palat mutându-se agenția comercială a ambasadei URSS. “Ocupația” a scăpat palatul de la demolare, însă rafinamentul și frumusețea sa de inspirație neo-renascentistă au fost anulate de modificări grosolane sau distrugeri brutale. Palatul a redevenit sediu al muzeului Hrandt Avakian în perioada 1994 – 2003.
Palatul de la Șosea, proiectat de arhitectul Alexandru Zaharia, fusese gândit pentru două persoane, cu spații funcționale, foarte bine gândite. În afara holului grandios, a livingului și sufrageriei generoase, clădirea oferea la etaj două apartamente (moda interbelică recomanda câte un dormitor pentru fiecare persoană) cu dormitor, dressing, baie și salon și patru camere la mansardă, cu dependințe ce deserveau întreaga casă (spălătorie, pod etc). După 1949, Adina și soțul său au fost nevoiți să se mute în fosta bucătărie, restul spațiului fiind preluat de noii locatari, cu ‘repartiție la Palat’.
Adina Woroniecki a murit în casa ei, pe 3 august 1975, la 86 ani, iar soțul său pe 20 iunie 1960, în aceeași casă. Prințul a fost înmormântat în cavoul familiei Olmazu de la cimitirul Bellu. După înmormântare, Adina s-a întors acasă cu tramvaiul. Imaginea aceasta, ca și întreaga poveste a proprietăresei scăpătate seamănă cu atmosfera din deschiderea romanului “Scrinul negru”, de George Călinescu. 15 ani mai târziu, a fost incinerată îmbrăcată în roz, după dorința ei, iar urna cu cenușă a fost depusă la Sinaia, la mausoleul lui Take Ionescu, unde fuseseră montate și busturile lor. Pietrarul a cioplit greșit anul morții (1974) și a uitat un ‘c’ din numele de familie. Se pare că mănăstirea din Sinaia ar fi mutat busturile celor doi (Adina si Take).
FOR SALE
Povestea captivantă a acestei bijuterii arhitecturale, care atrage priviri admirative și curioase, pune în lumină nu doar geniul arhitectural al vremurilor, ci și implicarea unei familii distinse în promovarea artelor, culturii și a frumosului în România. Cu vreo 20 ani în urmă, apăruse zvonul că palatul urma să fie demolat, pentru a se construi un bloc cu multe etaje. Nu s-a întâmplat așa, iar palatul își caută acum investitor, pentru suma de 6 mil euro.
Surse:
“Adina Woroniecka și casele sale din București. Convorbiri cu Mircea Nasta”
Revista “Mirroir du Bucarest”
Surse foto:
