Oportunitatea de a urca pe scenă a venit pe neașteptate, așa că a fost atât de emoționat încât nu își mai amintea dacă și-a spus replica sau nu. În această perioadă a trebuit să își repare defectele de pronunție, întrucât era rârâit și sâsâit. Nu a fost ușor, însă a fost ambițios.
Month: October 2023
SAVANTUL NU VREA DECÂT SĂ FIE LĂSAT SĂ-ȘI FACĂ TREABA
A fost curtat de lideri politici mânați de interese partinice (Brătianu, Marghiloman), însă doctorul a rămas savant prin excelență, fiind “ tipul desăvârşit al savantului egocentric care nu vrea decât să fie lăsat să-şi facă treaba […]. Pentru el, propriile cercetări însemnau mult mai mult decât tot războiul mondial” (Boia).
ION MINCU – VIZIONARUL ARHITECTURII ROMÂNEȘTI
‘Orașe întregi s-au ridicat ca din pământ în țara aceasta, Sinaia spre pildă, și de unde am fi putut continua în ele o tradițiune și a realiza o arhitectură originală, care să fie expresiunea obiceiurilor, climei, trebuințelor și simțirilor noastre, am alcătuit o adunătură bizară și hibridă de modele rău copiate ale arhitecților din toate țările și din toate climele, adunătură care ne înfățișează în cea mai ridicolă alăturare, așa numita maison de plaisance din preajma Parisului cu casa flamandă, castele gotice în miniatură și vile din sudul Italiei’.
SUIULGI-BAȘA – O AFACERE NERENTABILĂ
“lipsa de fîntîni în acest oraș au ajuns a fi de cea mai neapărată trebuință a obștii…”
TOT CE ESTE FĂCUT ȘI PREFĂCUT SE SIMTE
„Când m-am născut eu, noaptea, doctorul i-a spus mamei: doamnă, e o lumină afară… ca ziua… fetiţa asta o să aibă noroc… o să aibă o stea!“
“NU LĂSAȚI SĂ MOARĂ MUNCA MEA!”
«Voi cânta Doina, să o audă şi Mediterana şi Mediterana să o ducă oceanului şi să ştie şi antipozii noştri dincolo că numai un cântec e coborât din cer şi acela e Doina…» (Ciprian Porumbescu)
VIAȚA NU POATE EXISTA FĂRĂ FEEDBACK – ODOBLEJA
“În anii care urmează, după părerea mea, eu cred că cibernetica va face paşi tot atât de impresionanţi ca cei pe care i-a făcut între anii 1938- 1978. (…) Vor apare atunci nişte maşini şi mai miraculoase decât acelea pe care le-am cunoscut acum de curând”
MULTE VERSURI, O SINGURĂ POEZIE
““Andrei Mureşanu a scris multe versuri, dar a făcut o singură poezie: Deşteaptă-te Romane. Această poezie (deşi prea lungă) arată un simţămănt patriotic adevărat.”
ȘI-A UITAT REPLICA O SINGURĂ DATĂ, ULTIMA DATĂ
„Nu sunt o stâncă ce nu poate fi clintită, rece, lucidă, cum par. Nenorocirea este că nu sunt cum par şi că foarte repede omul îşi dă seama de asta. Aspectul exterior mi se trage, cred, din faptul că am fost şi am rămas o mare timidă. De aici, felul meu de a mă purta faţă de interlocutor, de aici senzaţia de inaccesibil“.
“LUMINAȚI-VĂ SI VEȚI FI!”
“Aḑi, în Universitatea din Bucurescǐ, aü crescut nemĕsurat, trebuințele. S’a creḑut maǐ nainte că însușǐ acest lŏcaș, acest palat, în care suntem adunațǐ astă-ḑi, are proporțiunǐ mult prea vaste pentru cele patru ale nóstre modeste și odinióră puțin populate Facultățǐ; deci, succesiv, părțǐ, părțǐ dintr’ênsul aŭ fost cedate ca adĕpostirǐ provisoriǐ pentru diferite corpurǐ și instituțiunǐ de Stat saŭ particulare. Senatuluǐ, în deosebi, s’aŭ conces acéstă Aulă de onóre, de unde desbaterile politice aŭ alungat de mult timp serbările și solemnitățile Scóleǐ. “