Pe actuala stradă George Vraca din București, în inima orașului, s-a aflat odinioară o biserică cu o poveste aparte: Biserica Sf Ionică. Puțini mai cunosc astăzi acest lăcaș de cult. Totuși, istoria sa ilustrează o perioadă vibrantă a capitalei și transformările care au definit Bucureștiul modern.
O scurtă istorie a Bisericii Sf. Ionică
Biserica Sf. Ionică a fost construită pe la începutul secolului al XIX-lea. Era un lăcaș de cult ortodox modest, dar plin de farmec. Fusese construit într-un stil arhitectural tradițional românesc, îmbogățit cu influențe brâncovenești.
Numele „Sf. Ionică” provine de la hramul său, Sfântul Ioan. Dar particularitatea diminutivului „Ionică” reflectă o tradiție locală sau o formă afectivă de adresare folosită de comunitatea care o frecventa.
Biserica apare pentru prima oară în documentele vremii după jumătatea secolului al XVII-lea. Mihai Cantacuzino amintea în operele sale de biserica de lemn Moldoveni, care purta și numele Sf. Ionică (sau Sf. Ion cel Mic). I s-a spus și Sf. Ioan Moldoveni pentru că aici veneau la slujbă moldovenii așezați în București la jumătatea secolului. Este posibil ca ei să o fi și construit. Unele surse menționează și o icoana care “făcea minuni”, adusă din Moldova.
În orice caz, biserica a fost reconstruită din piatră, pe la 1795. Totul a fost realizat pe cheltuiala marelui medelnicer Dumitrache Dărăscu și a soției sale, Safta. Nicolae Dărăscu i-a donat fratelui său, Dumitrache, un potir de argint. După demolarea bisericii, ar fi fost mutat la Biserica Amzei.
„Sfânta biserică Amza (numită așa după numele executorului zidirii ei), e întemeiată de Nicolae Dărăscu, frate cu Dimitrie Dărăscu, care a zidit biserica sf. Ioan (Moldoveni) și a cărui avere a moștenit-o. Nicolae Dărăscu pe când proiecta a întemeia și el o biserică în București, pe locul său, ca și fratele său, încetează din viață. A lăsat însă testament amicului său, boierul Amza, să execute planul său dorit. Și pentru întreținerea ei și a bisericii sf. Ioan (Moldoveni), îi lasă moșia Crețu Vizurești.” (“Istoricul a 40 de biserici din România. Volumul 4”).
Rolul în viața comunității bucureștene
Această biserică micuță era un reper spiritual pentru locuitorii zonei. Pe vremea când Bucureștiul nu era încă împânzit de blocuri și bulevarde moderne, Biserica Sf. Ionică reprezenta un loc de refugiu și meditație, dar și un punct de întâlnire pentru comunitatea din jur.
Declinul și dispariția bisericii Sf Ionică
În perioada interbelică, pe măsură ce zona se dezvolta și clădirile noi luau locul construcțiilor vechi, biserica a fost înconjurată de imobile mai mari. E drept că acestea i-au estompat prezența. Unele surse spun că ar fi fost demolată în 1938, pentru reconfigurarea zonei. După altele, a fost demolată în 1944, după ce fusese bombardată. Aflându-se în apropierea Pasajului Român, Biserica Sf Ionică a dispărut odată cu vechiul han Kretzulescu. În 1959, în locul bisericii de la nr 15 a apărut un bloc cu 9 nivele. Este vorba despre blocul aflat acum pe str Ion Câmpineau, nr 26. La parter se află acum un Mega Image.
În 1942 strada Sf. Ionică (porțiunea dintre Calea Victoriei și str Ion Câmpineanu) a fost desființată. După 1950, Piața Sf Ionică a devenit Piața Sălii Palatului. Construirea blocului Turn și a celorlalte imobile din zonă a dus la o nouă reconfigurare. Blocul de pe str Ion Câmpineanu nr 23 a dus la blocarea accesului spre str Sf Ionică dinspre Câmpineanu. A rămas posibil doar prin str Brezoianu. Din 1951, str Sf Ionică s-a numit Alecu Constantinescu. Din noiembrie 1990, se numește George Vraca.
Iată câțiva locatari ai străzii Sf Ionică:
- cârciuma Constantinescu Ene – la nr 1
- laboratorul de analize medicale Dr Vayas – la nr 4
- Casa de Credit Granița. Tot aici locuia si Maria Filotti – la nr 5
- tapițerul Bertman Jacq, Casa Saraga și Blocul Florentin (proprietar Nicolae Hagianoff) – la nr 7
- Serviciul Publicități TX – la nr 8
- Asociația Turiștii Români, Societățile Geamul și Importul și Societatea Muntele de pietate – la nr 9
- tipografia Lupta – la nr 11
- Ștefan Luchian – la nr 12
- procurorul Miclescu V și biroul de avocatură Eraclide C. – la nr 17
Strada Sf Ionică
Zona din jurul bisericii era cunoscută ca Mahalaua Sf. Ionică Moldoveni. Se pare că era una dintre zonele de mare densitate de populație. Inițial, cuprindea 12 case, însă nu s-au păstrat documente oficiale care să certifice aceste informații.
La început, strada Sf. Ionică nu ajungea până la Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei).
Între Hanul Kretzulescu și Palatul Regal se afla Piața Kretzulescu, iar str Sf Ionică se termina în dreptul pieței. Pța Kretzulescu a fost desființată în jurul anului 1867. O parte a devenit grădina Palatului Regal. Abia cealaltă parte a revenit străzii Sf. Ionică. Locuitorii beneficiau de „vederea frumoasă ce se va avea în vale, până la Cișmigiu”.
Str Sf Ionică, nr 17
Odată cu apariția clădirii de pe colț, la nr 17, casa Olbrich, strada și-a schimbat înfățișarea. Frații Olbrich aveau o afacere cu mobila. Ba chiar au deschis aici și o expoziție de mobilă produsă în țară, dar și din străinătate. Afacerea era de succes, așa încât au putut cumpăra mai multe proprietăți în zonă. În una dintre ele a fost chiriaș și politicianul Tache Ionescu. Proaspăt căsătorit și întors de la Paris, acesta a locuit un timp într-un apartament modest din spatele Palatului Regal, pe strada Sf. Ionică, în “casele Olbrich”.
Strada purta numele bisericii și se forma la stânga, imediat după ce se termina hanul. Traseul complet pornea din Calea Victoriei și continua prin spatele Palatului. Traversa apoi actuala str Ion Câmpineanu, în zona actualului bloc turn, pentru a ajunge în Brezoianu. În final se intersecta cu Ulița (mai târziu, strada) Teatrului (ulterior, Matei Millo).
“Grădina Alcazar sau Guenter se afla în spatele Pasajului Român, în apropiere de biserica Sf. Ion cel Nou (Sf. Ionică), demolată pentru a se clădi noul ansamblu de construcții moderne, un frumos punct urbanistic al orașului nostru. Cu vreo sută de ani în urmă, pe o parte a terenului s-a construit o clădire mare care avea restaurant la parter și etaj, iar în spate o întinsă grădină de vară unde publicul era delectat de cele mai bune orchestre ale timpului.” (“Din Bucureștii de ieri, George Potra).
Str Sf Ionică, nr 15
Câțiva ani mai târziu, în 1904 pe strada Sf. Ionică la Nr.15, s-a deschis celebrul restaurant “Enescu & Andreescu”. Inițial a fost deschis în curtea caselor Olbrich, “într-o căsuța de paianta cu geamlâc”. Curând a devenit însă atât de vestit, datorită bucătarilor si muzicii, încât proprietarii au decis să ridice un local frumos. Avea două săli mari și un rând de salonașe care înconjurau grădina. Faima localului a depășit granițele țării si devenise locul de întâlnire al protipendadei bucureștene. Și-a păstrat standardul ridicat timp de 30 ani. A dispărut din cauza demolărilor din 1934.
Cu toate acestea, puțin mai încolo, cam pe unde se intersecta cu Ulița Teatrului, strada Sf Ionică era rău famată. Era zona caselor de toleranță și a proxeneților locali. Hanul Zamfirescu se afla în apropiere și avea cea mai proastă reputație.
Deschiderea Congresului General al Partidului, pe 8 mai 1921, a avut loc la sediul ziarului „Socialismul”, din sStr. Academiei. Congresul și-a continuat însă lucrările într-o sala din Str. Sf. Ionică. Aici a fost votată, de majoritatea delegaților, înființarea Partidului Comunist din România și afilierea lui la Internaționala a III – a comunistă.
Pe la jumătatea anilor 1920 strada Sf. Ionică era una dintre străzile centrale ale Bucureștiului. Era supusă frecvent reparațiilor, din cauza traficului intens. Primăria Sectorului 4 Verde a decis să folosească mijloacele cele mai moderne pentru repavarea străzii.
„Pentru cartierele centrale unde circulația mecanică și marile aglomerații au cerut pavaje de etanșeitate, cât mai perfecta, s-a întrebuințat asfaltul pe un strat de beton sau beton armat; așa s-a făcut străzile: B-dul Banu Manta, Str. Știrbey Vodă, Brezoianu, Câmpineanu, Sf. Ionică, Str. Elefterescu , Vlădoianu, Sos. Ciulești, Str. Berzei și multe altele. Pentru arterele cu circulația foarte grea s-a întrebuințat pavaj de granit pe o fundație de beton care dă un pavaj mai rezistent.”
Memoria bisericii astăzi
Astăzi, nu mai există niciun semn al prezenței bisericii Sf Ionică. Strada George Vraca păstrează o parte din farmecul vechiului București. Iar amintirea acestui lăcaș de cult continuă să trăiască prin poveștile și relatările celor care cunosc istoria orașului.
Surse
Gabriel Belkine
Surse foto
