Primul muzeu din București – regulament de funcționare

marele ban Mihalache Ghica, regulament

Muzeul Național de Istorie Naturală și Antichități a fost prima instituție muzeală din București. Marele Vornic Mihalache Ghica i-a propus domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica înființarea unui muzeu  “împodobit cu mai multe şi deosebite colecţii sistematice“. El a oferit și primul regulament de funcționare, îmbunătățit în timp. Astăzi, instituția se numește Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”

Muzeul Antipa, regulament

A fost deschis pe 3 noiembrie 1834. A apărut din nevoia şi cu scopul de a contribui la desăvârşirea procesului de formare a conştiinţei naţionale. Avea rolul de a salva, conserva şi transmite exemplare ale faunei și florei locale și moșteniri istorice naționale.

Deschiderea muzeului a fost o ocazie perfectă de a face cunoscute publicului larg mărturii prețioase ale trecutului nostru. Înainte, acestea rămâneau în colecții particulare.

Un prim pas a fost redactarea unui regulament de funcționare a noii instituții. În definitiv, urma să găzduiască și expună  un patrimoniu prețios. Era necesară evidența și conservarea acestuia. Vornicul Mihalache a luat astfel în calcul și aspectele organizatorice, prezentând o “prescurtare de proiect asupra unei aşezări de muzeu“.

Scopul era de “a strânge feliuri de colecţii spre luminarea istoriei naturale a acestei ţări, cum şi de a strânge acolo câte antichităţi să mai găsesc risipite printr-acest Prinţipat care ar putea da oareşicare lumină asupra istoriei naţiei noastre“.

Manatirea Sf Sava, regulament
ruinele Academiei (Colegiului) Sf Sava și a mănăstirii Sf Sava, București

Eforia Școalelor a fost însărcinată să pună în aplicare proiectul. Cel mai potrivit local a părut a fi clădirea Colegiului Național Sf Sava. Mai exact, în “odăile de jos de lângă portiţa Mănăstirii Sfântului Sava“. Unul dintre motive a fost arhitectura locului. Încăperile având o boltă care se presupunea că ar fi ferit obiectele expuse de foc. Mănăstirea se afla vis-a-vis de clădirea Universității de astăzi.

Curând, spațiul a devenit neîncăpător. Patrimoniul muzeal a început modest, prin donațiile făcute chiar de către vornicul Ghica. Însă a crescut rapid. Astfel, la numai doi ani de la deschidere s-a pus problema extinderii, prin construirea unei săli mari “deasupra zidirei Muzeului“.

În 1836, Eforia Școalelor a decis “să se înceapă a să găsi tot materialul trebuincios, precum cheresteaua, cărămida şi varul ca până la sfârşitul anului acestuia gătindu-să tot materialul să se înceapă clădirea în vara anului 1837“.

Lucrarea a fost încredințată arhitectului Iosef Velț. Procurarea materialelor a întârziat însă, până în 1849. În acest timp, a fost reparat doar acoperișul din olane și au fost construite trei sobe noi “muscăleşti”. În plus, au fost refăcute patru ferestre, s-a mărit suprafaţa pătrunderii luminii naturale în muzeu și a fost reînnoită lemnăria. Aceste îmbunătăţiri erau necesare, din cauza stării destul de șubrede a clădirii.

Muzeul avea nevoie, pentru o bună funcționare, conform acestui regulament, de un “prefect (epistat)”, un conservator și un ajutor, “custod sau paznic”. Prefectul urma să fie numit urmând modelul instituțiilor similare din alte capitale europene. Acestuia urma să i se încredințeze patrimoniul muzeului. Prefectul urma să-l clasifice şi aşeze “sistematiceşte”. fiind răspunzător totodată “de a nu să înstrăina sau a să pierde ceva“.

Custodele “va ţinea cheile muzeu lui, va fi de faţă când şcolarii sau alţii vor vizita acest institut“.

Conservatorul era însărcinat și să ţină evidenţa exponatelor “în condici şiuruite şi pecetluite, cataloguri de câte obiecte să vor aşăza întru acest muzeu”. Trebuia şi să trimită “înscrisuri de mulţumire” donatorilor. Procedeul constituia un mijloc de stimulare a tuturor celor ce posedau obiecte de interes.  

Sistemul prevedea o condică ținută la muzeu și o alta, identică, trimisă la finalul fiecărui an, Eforiei Scoalelor Naţionale. Conservatorul era singurul care cunoștea importanța și valoarea fiecărui obiect. De aceea, numai el avea dreptul să le mânuiască și să decidă scoaterea unor exponate din muzeu, informând și Eforia.

Conservatorul

Atributiile inițiale au fost modificate pe parcurs. Au fost specificate mai clar în Regulamentul de Funcționare, adoptat în 1864. Conservatorul nu a mai fost şi director al muzeului. Conducerea instituției a fost încredinţată unui Comitet arheologic. Conservatorul rămăsese însă dator să răspundă de securitatea obiectelor, a mobilierului şi celorlalte efecte din muzeul. În acest sens, i se oprea o garanţie de cel puţin 10.000 galbeni. Era, în acelaşi timp, și şeful cancelariei Comitetului arheologic căruia îi redacta lucrările.

Iniţial, Eforia Școalelor a vrut să-l numească pe Petrache Poenaru conservator al primului muzeu din Bucureşti. Acesta a refuzat însă. Era prea ocupat, fiind și Director al Eforiei, şi profesor la Colegiul Naţional Sf. Sava.

Următorul nume pe lista domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica a fost doctorul Zukăr. Pe 30 decembrie 1834, acesta a fost numit pentru a “chibzui a se orândui îngrijitor (conservator) asupra pomenitu lui muzeu dumnealui Dohtorul în medlţină Zukăr“.

Totuși, primul conservator cu o activitate cunoscută a fost Carol (Scarlat) Valenștein (Carol Wallenstein de Vella), numit în iulie 1837. Era profesor de desen linear aerian şi perspectivă la Colegiul Sf. Sava. Wallenstein era și autor al primului tratat de arhitectură şi desen în limba română. Fusese tipărit în 1836 la Bucureşti. Tot el semnase şi prima lucrăre de ornitologie scrisă în limba română. Era un pictor talentat, care se inspira din istoria naţională, dar si un gazetar pasionat. Valenştein s-a dovedit a fi o personalitate complexă. A contribuit la creşterea patrimoniului şi bunul mers al Muzeului Naţional de Istorie Naturală şi Antichităţi.

Custozii

În plus, doi custozi urmau să ajute conservatorul la redactarea şi copierea actelor respectivului Comitet. Sub îndrumarea lui, urmau şi să întreprindă “cuvenitele despulberări“. Era vorba despre curăţenia sălilor de muzeu şi a obiectelor. Custozii erau însărcinaţi şi cu supravegherea sălilor şi păstrarea arhivei instituţiei. În funcţie de necesităţi, custozii aveau la dispoziție câțiva servitori. Aceștia se ocupau de curăţenie, dar erau și curieri pentru “corespondenţa Comitetului arheologic”.

Custodele avea atribuții similare supraveghetorilor de muzeu de astăzi. La început, custode a fost  Costache Teodoru. Acesta era și epistat al Colegiului Sf. Sava. În 1842 figura şi ca ajutor de conservator.

Întrucât patrimoniul de științe naturale sporise considerabil, Carol Velenștein a adresat în 1846 un raport domnitorului Gheorghe Bibescu. În urma cererii sale, Nicolae Zaki a fost numit ajutor de conservator. Era fost vânător la Cabinetul de istorie naturală din Pesta. Salariul său lunar urma să fie de 100 de lei, în timp ce al conservatorului era de 500 lei/  lună.

Marele Vornic Mihail Ghica a propus ca muzeul să fie “deschis de doă ori şi în zilele hotărâte ale săptămânii“. Adică joia și duminica. Orele de funcționare nu erau precizate. Abia în regulamentul din 1861 s-a stabilit ca perioadă de vizitare 1 aprilie – 1 octombrie, între orele 12.00 – 15.00. Zilele rămăseseră tot joia și duminica.

Cei care doreau să viziteze muzeul în alte zile sau la alte ore, aveau nevoie de un aviz special.

Varianta din 1864 a acestui regulament prevedea în plus ca muzeul să fie deschis joia, duminica și în sărbătorile mari, între orele 10.00-15.00. Străinii și călătorii puteau vizita și în alte zile, prezentând pașaportul.

Instrucțiunile de funcționare propuse de Mihalache Ghica în 1834 nu purtau titulatura de regulament. Însă constituie prevederile de organizare și funcționare a primei instituţii muzeale din Bucureşti. În timp, au fost preluate, completate şi îmbunătăţite.

Surse foto

www.ziuadeconstanta.ro

www.leviathan.ro

www.crestinortodox.ro

One thought on “Primul muzeu din București – regulament de funcționare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Verified by MonsterInsights