Sâmbăta Mare – singura zi în care femeia poate bate bărbatul

Sâmbăta Mare

Sâmbăta Mare este o zi sfântă, de mare liniște și adâncă așteptare în tradiția ortodoxă. Este ultima zi din Săptămâna Patimilor și precede marea sărbătoare a Învierii Domnului. În această zi, creștinii își amintesc de pogorârea lui Hristos la iad și de promisiunea mântuirii tuturor celor care au murit înainte de venirea Sa.

Sâmbăta Mare este o zi a tăcerii mormântului. Hristos, mort cu trupul, a fost pus în mormânt, dar cu sufletul S-a pogorât la iad pentru a-i elibera pe cei drepți. Este o zi de cumpănă între moarte și viață, între întuneric și lumină, o zi de așteptare sfântă.

„Astăzi este mormânt tainic Cel Ce ține toate” – spune una dintre cântările din Slujba Prohodului, amintind că Hristos, deși a murit, este totodată Atotputernicul.

Sâmbăta Mare este veriga indispensabilă ce face legătura între Moartea și Învierea lui Hristos. Sărbătorim astăzi înfrângerea morții de către Hristos, Învierea fiind mărturie a acestui fapt.

Pregătirea pentru Înviere

  • Este ziua în care se finalizează toate pregătirile pascale. Se vopsesc ouăle, se coc cozonacii și pasca, se pregătește masa de Paști.
  • Gospodinele au grijă să lase casa în perfectă curățenie, iar hainele de sărbătoare sunt pregătite pentru noaptea de Înviere.
  • În această noapte oamenii fac focuri în curţi sau pe dealul din apropierea bisericii, care ţine până la miezul nopţii. De la miezul nopţii se merge la biserică, la slujbă. În unele regiuni, focurile sunt întreţinute de cei tineri până dimineaţa.

Aprinderea lumânărilor și mersul la biserică

  • În această zi se oficiază Prohodul Domnului, o slujbă profund emoționantă ce are loc în seara Sâmbetei Mari, simbolizând înmormântarea lui Iisus.
  • Slujba se încheie cu o procesiune în jurul bisericii, iar credincioșii vin cu flori, lumânări și evlavie.
  • Se crede că cei care participă la Prohod și înconjoară biserica de trei ori vor avea parte de sănătate și protecție tot anul.
  • Nu se spală și nu se coase. Aceste activități sunt considerate nepotrivite într-o zi de tăcere și rugăciune.
  • Astăzi nu se taie nimic (carne, lemne). Este un semn de respect pentru moartea lui Hristos.
  • Nu se consumă carne, ouă sau lapte, pentru că Postul Mare încă nu s-a încheiat.
  • Nu se doarme în timpul Prohodului – este semn rău, iar în unele zone se spune că „nu vei auzi chemarea la Înviere”.
  • Cei care mor în Sâmbăta Mare vor merge direct în Rai.
  • Dacă faci o faptă bună în această zi, binele ți se va întoarce înzecit.
  • Dacă plouă în Sâmbăta Mare, anul va fi roditor.
  • Se spune că în noaptea de Paşti, la miezul nopţii, se deschide în fiecare an cerul. Cine priveghează în această noapte, dacă va vedea cerul deschis, va primi de la Dumnezeu tot ce va cere.
  • Singura zi în care femeia poate să bată bărbatul este în sâmbăta Paştelui.
  • Dacă pomii nu rodesc, gospodina le mânjeşte tulpinile cu aluat de pască.
  • În această noapte oamenii merg la câmp pentru a vedea comorile arzând. Comorile care ard de seara până la miezul nopţii sunt comori rele, iar cele care ard de la miezul nopţii până la ziuă sunt comori curate.
  • Oasele şi resturile de la miel sunt îngropate la rădăcina unui măr sau păr sănătos pentru ca familia respectivă să fie tot anul sănătoasă.
  • Se udă vitele cu apă sfinţită de la Botez, spre a avea noroc de ele.
  • Cine fură ceva în noaptea Paştelui va putea fura tot timpul anului fără să fie prins.
  • Straturile de flori plantate în această zi se fac frumoase.
  • Din aluatul de pască se face o pască mai mică pentru vaci care trebuie sfinţită şi împărţită animalelor pentru a fi protejate şi a da lapte mult.
  • Ca să nu îţi fure nimeni de la câmp, nu se dă nimic din casă în Sâmbăta Paştelui.
  • Când se iese de la Înviere nu se mănâncă nimic cu carne, ca să nu vină lupii la vite. Nu se mănâncă nici ouă, că pe urmă miroase gura.

Sâmbăta Mare este momentul în care creștinul învață să tacă, să se reculeagă și să-și adune forțele pentru întâlnirea cu Lumina. Este ziua în care se moare cu Hristos pentru a învia împreună cu El.

Sâmbăta Mare

Este un timp al credinței în promisiunea Învierii, chiar și atunci când totul pare pierdut.

Sâmbăta Mare este o zi în care cerul pare tăcut, iar oamenii sunt invitați la liniște, rugăciune și pregătire sufletească. Este ultima suflare a întunericului, înainte ca Lumina Învierii să pătrundă în suflete și în lume. Nu e doar o zi de dinainte de Paști, ci o zi în care ne dăm seama că moartea nu are ultimul cuvânt.

Surse foto

www.armenianchurch.us

www.traditii-superstitii.ro

Verified by MonsterInsights