Ovidiu Gologan – omul care a filmat execuția lui Antonescu

Ovidiu Gologan a fost unul dintre cei mai influenți directori de imagine din cinematografia românească. A contribuit esențial la definirea limbajului vizual al filmului autohton în perioada postbelică.

S-a născut la Constanța, pe 14 mai 1912. Ovidiu Gologan a fost atras încă din tinerețe de teatru și fotografie, pasiuni care l-au condus, în cele din urmă, către lumea cinematografiei.

Formare și începuturi în film

A debutat în 1936, în prima echipă a jurnalelor de actualităţi ale Oficiului Naţional Cinematografic. Îndeplinea rolul de asistent de cameră al directorului de imagine francez Amédée Morrin. Șef de echipă era renumitul regizor român Paul Călinescu. A fost și operator și reporter de front. În această perioadă, a fost implicat în realizarea jurnalelor de actualități, documentând evenimente istorice semnificative.

Între 1944 și 1948, a filmat momente cruciale din istoria României, inclusiv execuția mareșalului Ion Antonescu în 1946 la închisoarea Jilava. Deși a fost acuzat de simpatii legionare pentru că l-a filmat frecvent pe Antonescu, acuzațiile au fost nefondate, Gologan documentând imparțial evenimentele vremii. A refuzat însă să se alăture partidului comunist.

Cariera cinematografică a lui Ovidiu Gologan

Debutul său în filmul de ficțiune a avut loc în 1946 cu “Floarea reginei”, realizat alături de operatorul Wilfried Ott. Ulterior, Gologan a colaborat cu regizori de renume, contribuind la realizarea unor filme emblematice pentru cinematografia românească.

Printre cele mai notabile lucrări ale sale se numără:

“La Moara cu noroc” (1955), regizat de Victor Iliu, film care a fost nominalizat la Palme d’Or la Festivalul de la Cannes în 1957.

“Pădurea spânzuraților” (1964), regizat de Liviu Ciulei, care a câștigat Premiul pentru regie la Cannes în 1965. Pentru acest film, Gologan a primit Premiul pentru imagine, recunoaștere a contribuției sale esențiale la succesul peliculei .

De asemenea, a lucrat la filme precum “Nepoții gornistului” (1953), “Facerea lumii” (1971), “Ciprian Porumbescu” (1972) și “Dimitrie Cantemir” (1973), demonstrând o versatilitate remarcabilă în abordarea diverselor genuri cinematografice .

Ovidiu Gologan este și cel care a filmat execuția mareșalului Antonescu, pe 1 iunie 1946. Iată ce povestea:

„Tremuram tot. Îmi tremurau genunchii, îmi tremurau mâinile… Deşi era foarte cald, clănţăneam de frig. Îmi era frig şi frică… Dacă mi se bloca aparatul. Mă gândeam şi la aceste lucruri cuprins de o cumplită panică.

Dacă ratam fimarea, s-ar fi socotit că săvârşeam un sabotaj. Am încercat să mă controlez. Clipele de aşteptare se scurgeau cu greu. Deodată, a apărut grupul celor patru condamnaţi, cu Mareşalul în frunte. Inima parcă a încetat să mai bată. Eram numai ochi, ochii dilataţi, întreaga fiinţă se concentrase în ei. Grupul se apropie solemn.

Când Mareşalul a ajuns la câţiva paşi de mine, am pus aparatul în funcţie.

Toate gesturile mele erau maşinale. Obiectivul aparatului interpus între mine şi realitate îmi dădea impresia că visez. Am filmat mereu. Aparatul ţârâia cu hărnicie. Acolo, în obiectiv, nu mai era Mareşalul, ci o fiinţă eterică, desprinsă din această lume. L-am prins bine în obiectiv, dar ochiul meu îl vedea doar pe El. În mersul acesta ceremonios, a juns la locul indicat.

Grupul s-a aliniat cu faţa la pistolari. Nu mi-am dat seama dacă erau paznici sau civili care îmbrăcaseră vestoane militare, oricum, militari nu erau. Când s-a apropiat momentul, am auzit vocea Mareşalului limpede şi pătrunzătoare: Domnilor, suntem gata! Ochiţi cum trebuie! Trăiască România! Foc!.

A comandat impasibil, ca şi cum n-ar fi fost vorba de persoana sa. Ceilalţi trei se închinau, făceau semnul crucii. Patru rafale scurte de pistol automat, în liniştea de cimitir a acestui colţ de închisoare. Mihai Antonescu, generalul Piki Vasiliu, Gh. Alexianu au căzut retezaţi şi trupurile lor au rămas în nemişcare. Aparatul ţârâia necontenit, urmăream împietrit scena de coşmar.

Se petrecea ceva incredibil. Mareşalul se ridicase într-un genunchi şi, înălţându-şi fruntea, a strigat: N-aţi nimerit domnilor! Ochiţi mai bine, terminaţi odată! Pistolarul din dreapta sa s-a desprins de rând, a înaintat câţiva paşi şi a tras în tâmplă, dându-i lovitura de graţie. Aparatul zumzăia, sfârâia într-una, iar eu, la capătul puterilor, nu-mi dădeam seama că totul se încheiase.”

Materialul filmat pe o peliculă de 35 mm a fost confiscat imediat de Securitate.

În 1955, Sergiu Nicolaescu lucra ca inginer la Studiourile Sahia. Întâmplarea a făcut să primească într-o zi vizita a doi ofițeri ruși însoțiți de câțiva securiști. I-au dat o bobină cu o peliculă de 35 mm pentru a realiza două copii. I-au atras atenția că materialul este secret și trebuie să folosească un număr cât mai mic de tehnicieni de laborator.

Nicolaescu a realizat împreună cu trei tehnicieni o copie. A proiectat pelicula pentru a vedea cum a ieșit copia. Era într-o stare tehnică excepțională și prezenta execuția mareșalului Antonescu. Filmarea fusese realizată chiar de operatorul Ovidiu Gologan.

În 1993, lucrând la Începutul adevărului (sau Oglinda), Sergiu Nicolaescu a vrut să introducă și acea secvență în film. L-a rugat pe directorul SRI, Virgil Măgureanu, să-l ajute să găsească materialul originar. I s-a pus la dispoziție o copie pozitivă pe 16 mm, incompletă și într-o stare foarte proastă.

Nicolaescu a insistat să fie căutată la Arhivele Naționale o cutie pe care lipise el însuși o etichetă cu textul „Negativ film 35 mm, Jilava – 1946”. A durat o săptămână până a reușit să reintre în posesia materialului filmat de Ovidiu Gologan. Secvențele au fost introduse la începutul filmului. Producția a fost criticată pentru că ar fi făcut apologia lui Antonescu.

Stil și contribuții artistice

Gologan era cunoscut pentru inovațiile sale vizuale și pentru căutarea constantă a unghiurilor inedite. Un exemplu notabil este momentul în care l-a filmat pe Mareșalul Antonescu ieșind de la o comemorare la Ateneul Român. Pentru a obține un cadru mai dinamic, Gologan a realizat un traveling subtil, surprinzând reacția neașteptată a lui Antonescu, care a crezut pentru o clipă că este ținta unui atentat.

Pasiunea sa pentru detalii și pentru estetica imaginii a influențat profund stilul vizual al filmelor românești din acea perioadă. Criticul de film Florian Potra l-a descris ca fiind “figura centrală a cinematografiei românești din secolul XX”, subliniind impactul durabil al operei sale .

Recunoaștere și moștenire

Pentru activitatea sa remarcabilă, Gologan a fost distins cu Premiul UNIATEC la Milano în 1964 și cu Premiul Mamaia în 1965 pentru “Pădurea spânzuraților” . După moartea sa în 1982, a fost omagiat prin publicarea unei monografii semnate de Corneliu Medvedov în 1988, care detaliază cariera și contribuțiile sale la cinematografia românească.

Ovidiu Gologan a murit pe 26 aprilie 1982. Rămâne o figură emblematică în istoria filmului românesc, un artist care a transformat imaginea în artă și a lăsat o moștenire vizuală de neprețuit.

surse foto