„Ieri dimineața, la orele 6 și jumătate, un întreg bloc din Capitală, situat la confluența șoselei Ștefan cel Mare cu strada Aurel Vlaicu, a pornit la drum către un nou amplasament. Suspendat pe boghiuri montate pe căi de rulare și tras cu ajutorul unor trolii electrice, el s-a deplasat cu câte trei centimetri pe minut la o distanță de 14 metri de locul inițial.
Nu este prima translare de clădiri care se face în țara noastră. Amintim, între altele, mutarea casei Anton Pann la Rm. Vâlcea, a monumentelor istorice și arhitecturale bucureștene Schitul Maicilor și Olari. Cu toate acestea, translarea blocului din str. Aurel Vlaicu nr. 166 are valoarea unei operațiuni inedite, reprezentând o cotă superioară a măiestriei proiectanților și executanților acestui gen de lucrări.
Inedită în privință volumului și masei dislocate și transportate – clădirea are 7 niveluri și cântăreşte 3.100 tone, adică de două ori și jumătate mai mult decât precedentele.
Pentru prima dată avem de-a face cu o construcție civilă locuită, iar cele 28 de familii ocupante ale imobilului n-au fost evacuate nici măcar în timpul lucrărilor pregătitoare și nici în perioada deplasării, bucurându-se de toate funcționalităţile: apă rece și caldă, energie electrică, gaze, lift, telefon. – Ce a determinat adoptarea soluției de mutare a acestui colos de beton? l-am întrebat pe inginerul Eugen Iordăchescu, de la Institutul „Proiect” București, cel care a conceput sistemul românesc de translare a construcțiilor, brevetat de O.S.I.M.” (fragment, „Scânteia” nr. 12678, 8 Decembrie 1985).
S-a întâmplat pe 27 mai.
Tocmai fuseseră finalizate lucrările de sistematizare și modernizare a șoselei Ștefan cel Mare. Între 1978 și 1982, drumul fusese lărgit la patru benzi de circulaţie pe sens, dintre care una pentru tramvaie. De asemenea, întregul front de locuinţe de la şosea fusese modernizat.
Au rămas trei blocuri, între străzile Tunari și Aurel Vlaicu, ce ieşeau din alinierea generală. Distanța varia între 8 şi 14 m. Circulaţie rutieră şi pietonală era îngreunată. S-a luat în calcul demolarea celor trei blocuri. Totuși, până la urmă, s-a decis translarea lor.
Se căutau soluții pentru bloc
De fapt, mutarea era și cea mai ieftină soluție. Reprezenta doar 28-32% din costul demolării și reconstrucției unei clădiri similare. Probabil a fost un argument decisiv. În plus, cele 4-5 luni necesare pentru mutarea blocului au fost mult mai scurte decât timpul de reconstrucție a unui bloc nou (aproximativ 8-9 luni).
Astfel s-au realizat și importante economii de materiale. Cel puțin așa povestea în volumul „Translaţia construcţiilor”, Eugeniu Iordăchescu, supranumit şi „inginerul care a mutat biserici”.
Astfel, blocul de 7 etaje, situat pe str. Aurel Vlaicu nr. 166, a pornit într-o „călătorie” ce a durat 7 ore şi 37 de minute. Clădirea de 17 m înălţime și 12 m lățime a fost ridicată cu ajutorul unor prese puternice. Imobilul a fost aşezat pe niște cărucioare speciale ce au fost trase pe căile de rulare de nişte trolii programate. În punctele-cheie ale construcţiei au fost montaţi senzori de mare precizie la acea vreme.
Locatarii nu și-au părăsit apartamentele pe timpul mutării, cu excepția celor de la parter. Ba chiar au beneficiat pe durata deplasării de toate utilitățile. Au funcționat apa curentă, canalizarea, energia electrică, gazele, ascensorul şi serviciile telefonice. Conectarea la rețelele edilitare s-a realizat prin racorduri elastice. Presa vremii relata că locatarii celor 80 apartamente au ieșit pe balcoane. Unii şi-au băut cafeaua sau berea în timpul translării.
Ulterior, au mai fost mutate şi celelalte două blocuri, unul cu 7 nivele, de 4.000 t, şi celălalt cu 5 nivele, 2.400 t.
Surse foto și video
