Noblețea lingvistică a românilor ar trebui să devină un subiect mai des abordat. Dar cine mai vorbește în ziua de azi despre limba română și acuratețea ei, acum când totul e dominat de ambiții politice? Gramatica e pe nisipuri mișcătoare.
Observăm din ce în ce mai frecvent o neglijență alarmantă față de exprimarea îngrijită. Ba mai mult, o folosire abuzivă a unui limbaj sărac și, de prea multe ori, chiar agresiv. Înjurături banale, înjurături „tradiționale” sau înjurături vulgare care depășesc orice nivel imaginabil de obscenități, ironii, violență. Curg comentariile în care vorbele fără noimă cad în avalanșă.
Toate aceste atacuri la limba română au fost încărcate în memoria celor mai populare site-uri de socializare, podcast-uri, talk show-uri, dar și în presa online.
Politica a scos din unii reporteri și comentatori tv, analiști politici recunoscuți, dar și din mulți „iluștri” anonimi – unii certați rău cu gramatica – un limbaj aproape primitiv, lipsit de savoare, acuratețe, rigoare. După secole de eforturi de a construi o limbă română modernă, suntem pe cale să pierdem tot ce am cucerit.
Puțină istorie
În 1561, autoritățile vremii nu permiteau tipărirea cărților în limba română. Totuși, diaconul Coresi scoate de sub tipar prima carte scrisă în limba română la Brașov. Mai târziu, în 1643, vede lumina tiparului „Carte românească de învățătură”, un alt reper de civilizație românească.
Din respect pentru limba țării, textele sunt îngrijit scrise într-o limbă română curată, clară, cu o ortografie simplă care poate poate fi înțeleasă și astăzi fără prea mare efort.
Istoricii și lingviștii au explicat procesul de formare a limbii române și implicit a poporului român. Am moștenit cuvinte, am împrumutat neologisme, am stabilit reguli gramaticale și de folosire a vocabularului. Și totuși, după aproape patru secole de la tipărirea primelor lucrări în limba română, observăm că ceea ce s-a construit începe să se piardă.
Limba română în anii 2000
Ori de câte ori cineva abordează acest subiect, discuția alunecă spre ideea de dragoste de patrie, mândria de a fi român și pariotism. Am încercat să evit efuziunile patriotice și sentimentalismele.
Dar nu mă pot abține să nu vă aduc aminte de Vasile Alecsandri care spunea că „limba este cartea de noblețe a unui neam”.
Îmi displac lozincile și limbajul de lemn. Dar cred cu tărie că, indiferent de toate măgăriile la care asistăm mereu, am păstrat totuși un soi de noblețe pe care ar trebui s-o afișăm mai des.
Nici chiar cei mai cârcotași dintre români n-ar putea să nege faptul că limba română are toate ingredientele eleganței și șansa să devină o limbă universală. Dar, trebuie să recunosc că limba română este greu de mânuit. Și în ultima vreme, observ și o lipsă tot mai mare de atenție față de normele limbii.
Deteriorarea limbii române
O statistică UNESCO anunță că „o dată la două săptămâni, o limbă de pe glob moare”. Limba română este departe de acest pericol. Dar deteriorarea la care asistăm este un semnal destul de puternic pentru a intra în alertă.
Neologismele introduse neinspirat în vorbire și greșelile gramaticale pălesc în fața analfabetismului ridicat de la nivel stradal la rang de discurs politic. Personaje incoerente ne asaltează permanent și ne servesc adevărate salate de cuvinte. România educată a cam pierdut controlul folosirii corecte a limbii române.
Poate pentru unii nu există încă motiv de panică. Vă ofer acest scurt exemplu de salată de cuvinte. Este un mic fragment din discursul unui candidat la alegerile din 2024 pentru Primăria Capitalei. Vă las să decideți:
„România are nevoie astăzi de liberalismul oamenilor și am văzut cum au reacționat. Si credeți-mă, simțul realității astăzi, fără lipsă de modestie, decât mine nu există. Restul trăiesc în lumea lor și concură în această lume simplă a majorității astăzi din România.”
Erorile gramaticale în limba română
Nu-mi dau seama dacă este vorba despre necunoașterea regulilor gramaticale și o slabă stăpânire a vocabularului sau un fel de lene românească și toleranță periculoasă față de orice fel de norme. Lipsa de educație poate fi remediată cu puțin efort.
Este însă de-a dreptul dezarmant, dacă nu enervant, să asiști la maltratarea limbii de către persoane care „se laudă” cu colecția lor de diplome universitare. Mai mult, de-a dreptul revoltător este dezinteresul pentru coerență și eleganță în exprimare a două categorii de profesioniști care ar trebui să stăpânească toate tainele limbii române: profesorii și jurnaliștii.
„Atacuri” la limba română
- Primii, pentru că, alături de părinți, ei, profesorii sunt cei care îi îndrumă pe copii încă de la primele tentative de comunicare spre o exprimare riguroasă, logică, nuanțată. Vorbirea corectă a limbii române este primul pas pentru construirea unui fundament intelectual solid. La nivel de familie, fiecare a făcut eforturi după pricepere și posibilități. La nivel de sistem educațional, nu am dus lipsă de promisiuni și laude. Pentru ca în final să pierdem lupta pentru educație
- Cei din urmă, jurnaliștii, indiferent de mediul în care activează – presa scrisă, online, televiziune sau radio, podcast-uri sau live-uri pe site-urile sociale – sunt la fel de importanți pentru păstrarea și folosirea limbii române corecte.
Unii ar spune că sunt chiar mai importanți. Și nu i-aș contrazice. Această profesie impune o acurateță desăvârșită pentru transmiterea și înțelegerea corectă a informației. Doar o relatare impecabilă, o analiză jurnalistică nuanțată pot să atragă atenția asupra importanței unui mesaj.
În ambele cazuri, toate aspectele limbii sunt importante: gramatică, vocabular, ortografie, punctuație și ortoepie.
Din ce în ce mai frecvent, fiecare dintre aceste aspecte a căzut victimă neglijenței, neatenției sau necunoașterii. A lucrat din plin și snobismul tinerilor influenceri aflați într-o puternică concurență cu starletele și starleții TV. Cu ifose de experți, aceștia au „înnobilat” limba română cu expresii englezești dobândite în timpul celor două – trei zile petrecute la vânătoare de hăinuțe noi.
Și uite așa, la întoarcerea în țară, simpaticii turiști și-au adus și o contribuție lingvistică pentru cei care se lasă instruiți și modelați online. Afișându-și luxul și un stil de viață care pare sănătos, influencerii devin modele fără niciun efort. Termenii și inflexiunile care nu au nicio legătură cu limba română au fost rapid preluate de către admiratorii lor.
Și cum să critici naivitatea celor care își focusează timpul și atenția asupra unor discursuri presărate cu erori de limbă când descoperi neglijențe chiar în texte publicate pe site-urile inspectoratelor scolare. Mai grav, erorile au scăpat la corectură chiar profesorilor de limba română.
Ne mutăm într-un studio TV.
Gazda introduce ocazional în conversație „anyways”, însoțit de un gest grațios cu mâna care să sugereze puțină lehamite. După vreo două fraze, musai dă ochii peste cap și aruncă un „all in all” ca să înțeleagă interlocutorul că el, moderatorul, este cult de-a binelea.
Ideile pot să fie banale, dar dacă presari de câteva ori termenii magici „cool”, „smart” și „cute„ faci deja parte din elita experților în Beauty, Hair styling, Parenting etc. „Experții” ne sfătuiesc să nu facem nimic la întâmplare. Trebuie să alegem doar ce este în trending pe platformele de streaming.
Vrem să ne găsim un partener? Nu lăsăm nimic pe seama intuiției, raționamentului, educației și bunului simț. Musai ne adresăm unui specialist în părințeală, solicităm sfatul unui trainer și/ sau ne ducem la un dating. Și pentru o minte sănătoasă în corp sănătos alegem întotdeauna mâncarea light și nu lipsim de la niciun workshop de mindfulness. Fiind atât de ocupați, cum să mai avem timp pentru cărți și dicționare?
Dar cum spun latinii, verba volant, scripta manent. Așadar, contorsionăm limba română ori de câte ori avem ocazia. Ca să rămână.
Importul de cuvinte este un fenomen cu care ne-am obișnuit.
Nu aș face vreodată o pledoarie în favoarea păstrării purității limbii. De-a lungul secolelor, am reușit să depășim cu înțelepciune curentele susținute fie de simpatizanții limbii latine, fie de suținătorii termenilor din italiană, franceză, germană etc.
Și uite așa, superficialitatea și improvizația sunt mascate prin folosirea de anglicisme: unele necesare, cele mai multe folosite abuziv. Viitorul va demonstra dacă și prin ce metode vom evita ridicolul. Sau dacă vom reuși să apărăm vocabularul autohton, structurile gramaticale, pronunția și intonația specifice pentru „limba noastră cea română” cum o numea Grigore Vieru.
Îndreptarea limbii române: metode pedagogice sau polițienești?
Cine stăpânește limba română deține cu siguranță o armă extrem de puternică. Este arma cu ajutorul căreia construim, dar și distrugem, îndrumăm, dar și manipulăm. Este extrem de important. Pentru că „cine stăpânește școala hotărăște asupra viitorului, asupra tendinței vieții și asupra vieții însăși (Adolph Diestenweg). Dar cine își asumă răspunderea de a face puțină ordine?
Am avut zeci de miniștri și câteva mii de primari.
Din nefericire, aleșii comunităților și favoriții partidelor și-au luat în primire funcțiile ca pe niște cadouri binevenite, dar pentru care nu merită să te entuziasmezi prea tare. Și nu s-au entuziasmat de loc. Pe ici pe colo a apărut câte o inițiativă benefică pentru elevi și profesori. Însă majoritatea aleșilor au dovedit a fi oameni lipsiți de vlagă în luarea deciziilor.
Modificate sumar sau substanțial, la vedere sau în taină, legile educației au suportat nenumărate inițiative și tot de atâtea ori au declanșat dispute. Un motiv de dispută sunt și evaluările.
Agreat sau nu, sistemul de evaluare reușește, nu doar să cuantifice greșelile, dar și să contribuie la ameliorarea lor. Dacă la școală elevii sunt evaluați și depunctați pentru greșelile de limbă, în media, supravegherea și sancționarea revine Consiliului Național al Audiovizualului. Teoretic.
Pentru infractorii lingvistici din politică nu există încă o legislație clară.
În urmă cu mulți ani, CNA-ul semnala cazuri alarmante de folosire neglijentă a limbii române în presa scrisă, radio și programe TV. Conștienți de impactul uriaș pe care îl au numărul mare și repetarea destul de frecventă a greșelilor gramaticale, de pronunție și intonație în emisiunile informative și cele pentru copii, membrii Consiliului a anunțat măsuri drastice împotriva celor care degradează limba română.
Monitorizarea a funcționat cu întreruperi: între 2007 – 2012, cu reluare în 2016. Contractul de consultanță viza, nu numai posturile de televiziune, ci și clipurile publicitare. Iar somațiile și amenzile aveau menirea de a-i sensibiliza pe jurnaliștii neglijenți.
Intenția a murit în fașă. Se fac în continuare greșeli descalificante. Semn că testul tip grilă de la admitere nu este suficient pentru o selecție corectă a studenților. Dar nici în facultate, limba română nu se studiază suficient.
Se învață greu limba română?
Cu cât am predat mai mult limba engleză, cu cât am scris și citit mai mult în engleză, cu cât am vorbit mai mult în limba engleză, cu atât mai mult am realizat cât de fascinantă este limba română. Dacă îți alegi cu grijă lecturile, fie ele din bibliografia școlară sau o selecție atentă a tinerilor sau mai puțin tinerilor autori contemporani, nu poți să nu fii fascinat de varietatea lingvistică, de metaforele și idiomurile limbii române.
Și totuși, de ce s-a ajuns în această situație critică? Spre deosebire de noi, de ce străinii insistă asupra necesității cunoașterii temeinice a limbii române?
„Eu pot să spun fără ezitare – mărturisea reputatul romanist suedez Alf Lombard (8 iulie 1902- 1 martie 1996), profesor la Universitatea din Lund – că nu există pe continentul nostru, şi poate în lumea întreagă, altă limbă a cărei istorie să prezinte aceleaşi probleme de importanţă fundamentală pentru lingvistică”. Se referea la limba română.
Buna cunoaştere a limbii române este o punte eficace către asimilarea uşoară şi rapidă a altor limbi romanice (franceza, italiana, spaniola, portugheza), dar şi a limbilor moderne de largă circulaţie (engleza, germana), în care neologismele romanice ocupă un loc important, neologisme care sunt frecvente şi în limba română.
Avem atâtea exemple în jurul nostru de străini care au învățat limba română fără mari probleme și vorbesc fără mari greșeli: artiști stabiliți în România, fotbaliști, studenți. Timpul necesar atingerii unui nivel bun de stăpânire a regulilor gramaticale și de absorbție a vocabularului care să asigure competențele necesare comunicării clare și expresive diferă în funcție de mulți factori. Important este începutul de drum, motivația și îndrumătorul.
De ce continuăm să facem greșeli în limba română?
De fapt, facem din ce în ce mai multe greșeli, și tot mai neașteptate. O parte din vină o poartă programa școlară și manualele de limba și literatura română. Multe texte, poate prea multe, sunt puternic ancorate în realitățile secolului al XIX-lea. Asta face ca personajele, nu doar intriga, să pară elevilor plictisoare, neinteresante, mai ales că, în cele mai multe cazuri, ele sunt receptate ca stereotipuri depășite.
Manualele „prăfuite” au pierdut în ultimele decenii teren în lupta cu internetul mult mai ofertant și mai accesibil.
Și odată lupta pierdută, noile generații au fost acaparate de internet, pierzând o dată cu asta și gustul pentru lectura cărților tipărite.
În timp ce, cu câțiva ani în urmă, părinții și profesorii au căzut în admirația copiilor care înțelegeau o tehnologie care pe ei îi intimida, doar puțini au încercat să înțeleagă ceva mult mai important: noul tip de relații în care erau angrenați tinerii. Relații cu surse de informare prea puțin verificate și care urmau o direcție impredictibilă.
Un alt motiv la fel de distrugător este faptul că nu se pune accent pe comunicare modernă, adaptată realităților sociale și culturale ale zileleor noastre.
De vină sunt și unii profesori: cei plictisiți, neinspirați, nepăsători:
„Studiul limbii şi al literaturii române are de asemenea o contribuţie esenţială la formarea unei personalităţi autonome a elevilor. O personalitate care să-i înarmeze cu discernământ şi spirit critic, să-i facă apți să-și argumenteze propriile opțiuni, să-i doteze cu sensibilitate estetică, cu conştiinţa propriei identităţi culturale și interes pentru varietatea formelor de expresie artistică.”
Mentalitatea „lasă că merge ș-așa” este mai dăunătoare decât necunoașterea.
Lipsa educației poate fi recuperată. Toleranța față de greșeli face ravagii. Mai ales când este vorba despre cele care are au un rol social important. Acestea sunt luate drept exemple și fac loc degradării continue a limbii române folosite în spațiul public.
În ciuda faptului că s-a scris despre acest fenomen, direcția spre care ne îndreptăm nu este cea de remediere. De la amuzant la ridicol, de la ușor neclar la mincinos, mesajul abordat într-o comunicare neglijentă dezvăluie o realitate îngrijorătoare: cine scrie sau vorbește incorect, mai mult ca sigur gândește defectuos, demonstrând, nu doar lipsa de cultură, dar și incompetență profesională.
Râde ciob de oală spartă
Culmea, tocmai cei de la care aștepți informații formulate corect, clar și elegant – jurnaliștii – par tot mai nesiguri pe forma firească, suplă și frumoasă a limbii române. Incompetență sau o strădanie penibilă și distructivă de a crea expresii noi și/ sau clișee care să mascheze necunoașterea construcțiilor corecte. Asta nu-i împiedică să facă haz pe seama „perlelor” de la Bacalaureat.
A apărut în ultimii ani o tradiție ca profesorii să trimită liste cu formulări chinuite descoperite în lucrările elevilor.
E greu de înțeles de ce simt nevoia să se amuze pe seama elevilor certați cu învățătura, care nu ar fi trebuit să ajungă la Bacalaureat.
Greșelile din lucrările de limba română și crearea unui moment de zeflemea jurnalistică la adresa elevilor e perceput ca moment umoristic. Dar mulți dintre cei care ridiculizează greșelile loazelor aspirante la diploma de Bacalaureat fac ei înșiși greșeli multe și grave.
Dacă formulările ciudate, penibile ale elevilor ar trebui să rămână pe paginile triste ale lucrărilor de examen, ele devin motive de distracție pentru profesorii și jurnaliștii care nu par să aibă vreo jenă față de cititori sau teama că vor fi sancționați de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA).
De fapt, nici nu am certitudinea că bunul obicei al Consiliului de a monitoriza calitatea folosirii limbii române la posturile de radio și de televiziune mai are loc. Rapoartele publicate de două – trei ori pe an erau un semnal de alarmă pentru public să NU imite orice nouă „lansare” din presa scrisă și vorbită. Pentru jurnaliști, aceste menționări în rapoartele CNA erau o formă de evaluare a competențelor lingvistice, dar și de sancționare.
Pocirea limbii române continuă.
„Greșelile de limbă sunt ca virușii. Se dau și se iau. Poți infesta o întreagă comunitate cu un strănut lingvistic. E de ajuns ca un repetent la gramatică – mai ales dacă are o funcție! – să deschidă gura și aerul din jurul lui va deveni infestat. Ceilalți nu-l vor corecta, dimpotrivă, îl vor imita. Vor strănuta ca șeful. Gândiți-vă cum e când omul acesta își exhibă funcția la televizor.
Spunând la fiecare trei-patru cuvinte „ca și”, va da virusul celor din jur. Iar de virusul lui „ca și”, odată luat, nu se mai poate scăpa. „Ca și” – un alien lingvistic. Iese din gura cui nu te-aștepți. România e deja contaminată. 90% din populație suferă de gripa lui „ca și”.(Gabriel Liiceanu – contributors.ro).
Poate că exagrez, dar mi se pare că ne aflăm la un pas mic de o epidemie lingvistică.
Repercursiunile ar trebui să ne îngrijoreze, dar puțini dintre cei care ar trebui să intervină par dispuși să stopeze răul pe care îl poate produce schilodirea limbii române în comunicare, relaționare, gândire.
Abatere, greșeală, normă lingvistică
Discuția pe care am pornit-o a fost sugerată de o realitate recentă, dar fenomenul a fost observat încă din antichitate. Dinamica limbii este normală, ea fiind un sistem susceptibil de a suferi modificări. Modificare, nu deteriorare.
În joacă, chiar noi, vorbitorii ne abatem de la regulile limbii. Abaterile lingvistice nu sunt neapărat nocive, dar din comoditatea vorbitorilor de a semnala și îndrepta abaterea, aceasta poate să devină greșeală. Nu am, și nici dumneavoastră, cititorii, nu aveți autoritatea, nici spațiul, nici timpul să analizăm sau să facem o statistică a greșelile descoperite în ultimul timp. Faptul că ele persistă îngrijorează. Este clar că cei care ar trebui să protejeze limba română nu o fac. Totuși, câteva exemple merită să fie menționate.
În felul acesta, un simplu numeral a ajuns să ne joace feste;
„Doisprezece” sau „douăsprezece”? Ambele. Primul, când însoțește substantive de gen masculin, al doilea împreună cu substantive de gen feminin.
„Este ora (substantiv feminin) douăsprezece,”.
Dar „Este al doisprezecelea ceas (substantiv masculin).”
„Decât” sau „doar”? Puține sunt cazurile în care cele două adverbe apar în construcții corecte.
INCORECT: „Voi mânca decât o felie de pâine.”
CORECT: „Nu voi mânca decât o felie de pâine.” „Voi mânca doar o felie de pâine.” Confuzia e creată de sinonimia dintre cele două și utilizatorul extinde folosirea adverbului ”decât” și în propoziții afirmative.
„Merită” sau „se merită”? A doua construcție, lansată ca o glumă (sper) cu mulți ani în urmă de o populară moderatoare de emisiuni de divertisment,
CORECT: ”Niciun copil nu trebuie să rămână nesupravegheat în bazin.” Ne place sau nu, în limba română dubla negație este corectă.
Așadar, formularea „Toți copiii nu trebuie să rămână nesupravegheați.” este GREȘITĂ.
„Care” „pe care”
Ați întâlnit cu siguranță situații în care „forțat” era înlocuit cu „fortuit”= neprevăzut, întâmplător.
”Ca și”
„Datorită” vs „din cauza”
Perechile „maxim/ minim” și „maximum/ minimum” ne joacă deseori feste, deși regula de folosire este simplă.
Prima pereche funcționează ca substantive neutre (minim, minimuri) sau ca adjective când însoțesc un substantiv și au forme variabile: e.g. nivel maxim, notă maximă, cerințe minime.
Așadar, „punctajul minim (adj.) obținut este…” și „minimul (substantiv) de puncte …” sunt formulări corecte.
„Maximum/ minimum” se folosesc ca adverbe, pe lângă verb sau numeral.
„Face eforturi să reducă la minimum pierderile.”
„Trebuie să facă un stadiu de minimum 3 luni.”
Plasarea greșită a lui „mai”
De-a dreptul ridicole sunt împrumuturile absolut inutile din limba engleză. Zi de zi, știriștii TV ne bombardează cu formulări care nu sună bine de loc:
„Rutele refugiaților vor fi probabil divertate (to divert=a redirecționa) prin România.”
„…au fost rerutați (to reroute) către Amsterdam.”
„Sunteți confortabil (vi se pare corect, vă place) cu acest preț?”
La fel de abundente sunt abaterile stilistice, chiar în emisiuni care ar trebui să evite excesele colocviale. Formularea „pe statul de drept îl doare în paișpe, în bașcheți”
Supărătoare este și mutarea accentului de pe silaba indicată în dicționar. Astfel, DOOM (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române), stabilește câteva norme:
a. o singură posibilitate de accentuare a unor cuvinte precum: caractér, sevér, fenomén, dóctoriță, únic, áripă
b. în alte cazuri se acceptă două posibilități de accentuare: profésor/ profesór, ántic/ antíc, tráfic/ trafíc, gíngaș/ gingáș
Încheiere
Ar fi fost normal să trag o concluzie la cele spuse până acum, dar prefer să vă îndrept atenția spre un punct de vedere coerent și complet. Sigur, pentru fiecare dintre dumnevoastră, în funcție de așteptări și experiență, afirmațiile din acest articol pot fi contrazise sau doar completate. Nu este cazul unor dezbateri, dar expunerea a cât mai multor păreri va stimula cu siguranță interesul pentru mai multă acuratețe și eleganță. Sau nu!?
O lege pentru protecția juridică a limbii române avem. Ideea a apărut în 1997, dar promulgarea s-a făcut în 2004. Propunerea a primit aviz favorabil imediat de la comisiile parlamentare, cu excepția uneia: Comisia pentru cultură. Cine poate să ne mai înțeleagă?
Bibliografie:
5. https://www.facebook.com/radubuzaianu/videos/1148763196140905
6. Accent (fonetica) (limba-romana.net)
7. Nivelul fonetic | Gramatica limbii române (liceunet.ro)
8. https://georgepruteanu.ro/0rapid/05legea/legea.htm
