TRADIȚII DE CRĂCIUN – IROZII

“În Valea Jiului, în zilele de Crăciun, umblă Craii, „Irozii” în alte ținuturi.

Irozii – costume

Aceștia joacă, adevărați actori amatori, într-o piesă de teatru popular, în costume croite tot de ei, cu elemente simbolice moștenite de la alte generații de Crai. Este vorba de cei trei magi, Melfior, Baltezar şi Gaşpar, care urmează steaua, căutându-L pe Împăratul care S-a născut: Domnul Hristos. Steaua dispare, ajung la Irod, îl întreabă unde este Împăratul Care S-a născut. Când acesta trimite soldații să omoare, Craii îl ceartă straşnic pe Irod, afirmând Divinitatea lui Iisus Hristos.

Trupa Irozilor

Trupa este formată din Înger, doi Soldaţi, cei trei Crai de la Răsărit, Irod, trei Păstori (numiţi şi „Brunduşi” sau „Bloji”), şi Preotul, care face numai glume, întrerupând în mod jucăuş desfăşurarea gravă a piesei, tulburându-i pe spectatori. Craii au costume cusute din mătase, iar Craii de la Jieț au caschetele („coif” sau „cicău”) împodobite cu sute de coliere de strasuri multicolore.

Irozii – însemne

Pe Jiul de Vest, Craii și Irod se deosebesc după însemnele fixate de coif: Baltezar are un cap de găină, Gaşpar – o semilună, Melfior – un cap de porumbel, Irod – un cap de cocoş. Păstorii poartă cojoace din blană de oaie peste portul de sărbătoare tradițional și zurgălăi la brâu. Îngerul e îmbrăcat în alb, Soldatul, în costum militar, Preotul – într-o imitație de anteriu.

Piesa este întreruptă din loc în loc de colinde vechi. Gesturile sunt apăsate, replicile sunt evidențiate prin tragerea ritmică a săbiilor din teci, creând un spectacol totodată solemn și atrăgător.

După Sfânta Liturghie din prima zi de Crăciun, la biserică, toate echipele își prezintă o parte din repertoriu, înconjurați de susținătorii lor. După întrecerea de la biserică, primesc binecuvântarea preotului și trupele îşi continuă colindatul până în seara de 26 decembrie, mergând în casele în care sunt invitaţi, căci spectacolul durează în jur de 30 de minute.

În Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, obiceiul se numește „Irozii” şi actorii sunt copii de şcoală. Piesele sunt asemănătoare. Obiceiul se mai numeşte „vicleim” sau „viflaim”, de la numele oraşului Betleem”. (Ana Pascu, muzeograf la Muzeul Național al Țăranului Român).

Despre piesa de teatru

Sceneta începe cu Irod, care primeşte veşti din împărăţie. Soldatul îi raportează că au fost prinşi trei străini, care sunt aduşi înaintea lui. Irod le pune întrebări. Aceştia răspund că au plecat, călăuziţi de o stea, să-l caute pe împăratul ce tocmai se născuse. Lupta în săbii sugereaza ambiția fiecăruia de a-ți susţine poziţia în legătură cu adevăratul împărat.

„Obiceiul Irozilor este o dramă biblică folclorizată de către preoţii şi micii cărturari ai satului, prin intermediul elementelor caracteristice colindelor, ce a fost asimilată de mentalul tradiţional românesc“, (Anamaria Stănescu, etnolog).

Fiecare „actor“ are o costumaţie specială. Irod este îmbrăcat, de obicei, în roşu, iar cei trei crai în alte culori. Preotul este îmbrăcat în negru şi poartă o cruce. Ciobanul are o bundă confecţionată din blană de oaie. Poartă și un ciomag cu care îi desparte pe Irod și pe crai.

Irozii în Muntenia, Moldova, Transilvania

„Alături de caracterul religios, sacru al Irozilor s-a dezvoltat mult timp şi caracterul profan, reprezentat de jocul păpuşilor. (…) Din prima formă a Vicleimului şi din prezentarea Magilor şi a dialogului lor, sub influenţa elementelor folclorice caracteristice colindelor, s-au dezvoltat, pe rând, prin activitatea «micilor cărturari», trei tipuri principale de variante specifice celor trei mari zone etno-geografice româneşti: Muntenia, Moldova şi Transilvania. 

(…) Irozii nu au numai calitatea de a-L „purta” pe Dumnezeu prin casele oamenilor, ci şi de a converti şi de a iniţia, adică de «a face din păgâni, creştini». (…) Irozii nu poate să fie o operă anonimă produsă de imaginarul colectiv al comunităţii tradiţionale româneşti, deoarece are un caracter complex. Se identifică o imaginaţie creatoare mai puternică decât cea populară şi ingeniozitatea scenică. Până la acest punct, se poate afirma că este opera unor cărturari” (Anamaria Stănescu).

Surse foto

www.adevarul.ro

www.alba24.ro

www.historia.ro