„Blocada” a fost gândită de Pavel Chihaia ca o trilogie închinată Dobrogei. Proiectul nu a fost finalizat însă niciodată. „Am încercat să fac cunoscută această singurătate, această trăire sub cerurile înalte, acest peisaj miraculos al Dobrogei” (Pavel Chihaia). Volumul a fost publicat cu doar o săptămână înainte de abdicarea forțată a Regelui Mihai. Tânărul autor avea 25 ani și a participat la o reuniune a Partidului Național Țărănesc. Susținea regele și monarhia.
La începutul anului 1948, editura i-a comunicat că romanul său fusese retras din librării şi topit. Așa cum se întâmplase și cu alte lucrări considerate indezirabile de către nomenclatura comunistă. Au dispărut toate volumele din librării și biblioteci. Au rămas doar cele ale autorului și ale celor care apucaseră să le cumpere. Blocada în care se afla Constanța în roman era de fapt situația României în acei ani.
Criticii marxiști i-au criticat aspru romanul. Petru Comarnescu a apreciat însă cu entuziasm rețeaua de personaje și identificarea orașului Constanța cu o lume pestriță, “cu trăsături orientale”. Așa a apărut și compararea Constanței cu un fel de Americă românească primitivă.
Textul său este un delicios amestec de piraterie, contrabandă, prostituție, sechestrări, crime și lupte. Descrierea Constanței este însă în altă tonalitate.
„Pe stradelele sucite, cu ocoluri, ale Tomisului, pe unde suiau în tihnă măgăruşii cu sacale de apă şi oameni încărcaţi cu poveri şi mărfuri – ştofe brodate, fructe tropicale, păsări multicolore de pe insule debarcate odată cu toate seminţiile pământului – se aflau cele mai numeroase localuri din oraş, casele de toleranţă şi magaziile de comerţ al nenumăratelor agenţii, alături de galantarele mărunte, dar prospere ale zarafilor şi negustorilor de mărunţişuri.
În miezul zilei, zidurile albe se însufleţeau sub dogoarea orbitoare a soarelui pontic şi l-ai fi crezut un cartier părăsit, dacă praful cerealelor ce se scurgeau din silozuri, aburii uriaşelor maşini sub presiune, focurile de la şantierele navale şi de la bucătăriile ambulante, nu s-ar fi lăţit de jos ca o pâclă nestatornică şi agitată, prin care răzbătea o larmă îndepărtată de port în fierbere, cu strigăte, ciocănituri şi vâjâituri întrerupte de cabestan“.
„Nu a avut nimeni curajul să scrie o astfel de carte în timp ce ne aflam sub ocupaţia rusă. Blocada este o metaforă a ocupării noastre de către ruşi. Dezvoltată la dimensiunile unei metafore mai mari, era exact ce se întâmpla cu toată ţara“. (Ovidiu Dunăreanu, directorul editurii Ex Ponto, 2025)
Pavel Chihaia s-a înscris apoi în asociaţia anticomunistă „Mihai Eminescu”.
Organizația a funcţionat între anii 1946 – 1948 și era compusă din Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu, Constant Tonegaru, Iordan Chimet, Teohar Mihadaş, Dinu Pillat, Gheorghe şi Lucia Fratostiţeanu. Încercau să ajute intelectualii şi rezistenţa anticomunistă.
„Apelul asociaţiei a ajuns, prin părintele Barral, la forurile internaţionale din SUA, Franţa şi Belgia care s-au implicat cu generozitate în acţiunea noastră. Ne-au venit ajutoare: alimente, medicamente, haine de iarnă depozitate la Legaţia belgiană, de pe bulevardul Dacia, apoi la Facultatea de Medicină, decanul facultăţii. Gr. T. Popa fiind solidar cu acţiunea noastră. Le transportam cu taxiul şi cu maşini particulare, schimbate succesiv pentru a nu fi identificaţi”, povestea Pavel Chihaia într-un interviu.
Pavel Chihaia a fost anchetat, însă a fost eliberat din lipsă de probe. În 1978, a fugit în Germania, la Munchen.
Nu a putut pleca împreună cu familia. Pe soția sa a cunoscut-o în 1962, la Mamaia. S-au căsătorit după doi ani. Apoi s-a născut fiul lor, Matei.
„Soţul meu ieşise din ţară fiind trimis de un institut de cercetare, iar eu am plecat ca turist. Ne-am întâlnit la Viena şi împreună am ajuns în Germania, unde am cerut azil politic. Acasă rămăsese copilul. L-am recuperat după un an. Băiatul avea cinci ani. Ne-a fost foarte greu.“
„Nu cunoşteam limba. Am început noua noastră viaţă într-o casă goală, unde dormeam pe saltele trimise de părinţii mei, de la mare. Nu aveam decât o masă de camping şi două scaune date de pomană de o colegă de la liceu, o mătură şi un făraş“. Soția sa terminase în țară o şcoală tehnică de aparate de măsură şi lucrase în cercetare în biochimie. În Germania s-a recalificat pentru cercetare bacteriologică.”
Pavel Chihaia a lucrat la Liceul francez „Jean Renoir“ din Munchen. A fost colaborator al postului de radio Europa Liberă şi membru al celui mai longeviv cenaclu românesc din exil, care editează şi prestigioasa revistă „Apoziţia”.
În România a fost aproape uitat până în 1989.
Cărțile sale au fost însă bine primite când a revenit în țară, după exilul de 12 ani. Dar nici reîntoarcerea nu a fost ușoară.
„De la început până la sfârşit am plâns. Din mai multe motive. Am intrat în magazine şi am găsit rafturi goale şi nu-mi venea să cred. Apoi, am plâns când am mers la mormintele părinţilor mei, care între timp muriseră.“ (Maria Chihaia)
“Pe de o parte, a trăi în Germania a însemnat o oportunitate fabuloasă: libertatea.
Pe de altă parte, am fost despărțiți de întreaga familie; nu am fost prezenți când au murit bunicii și nu am putut fi la înmormântarea lor. Iar scrisul a devenit o fatalitate pentru mine, pentru că nu am putut să comunic cu bunicul meu altfel decât prin scrisori.” (Matei Chihaia, fiul scriitorului)
“Dacă îmi amintesc de proiectele mele literare visate de tînăr…
… trebuie să le consider iluzii deșarte deoarece, după trei ani de activitate (1945-1948), au urmat doisprezece ani de șomaj și muncă de jos (în care am notat în mare grabă romanul Hotarul de nisip, din care am reușit să refac lizibile cîteva capitole, publicate în Jurnalul Literar, și tot atunci să traduc cîteva poeme din lirica engleză).
După care am cercetat și scris despre opere de artă medievală (1960-1978). A urmat exilul, cu eforturile de supraviețuire, cu continuarea cercetărilor de evoluția mentalităților și scrierea parțială a unui alt roman, Lupta sufletului cu trupul. Au fost neașteptate în existența mea, nu le-am prevăzut, atît muncile doborîtoare din epoca în care nu m-am aflat legitim în cîmpul muncii, cît și studiile despre mentalitățile medievale, și, după aceea, exilul la München.
Nu mi-am putut împlini proiectele, nici nu am avut posibilitatea să năzuiesc către altele, depinzînd mereu de conjuncții care nu mă favorizau. În viață am cunoscut mereu întreruperi, deviații și reluări…
(…) Am avut un drum propriu, hotărît de destin. În cazul meu, în mod deosebit, această singurătate a fost și mai apăsătoare în stepa și orizonturile țărmului dobrogean, pe care am încercat să le descriu încă de la primele compoziții, deoarece am întrevăzut în ele înfățișarea întregii lumi și propria mea chemare.
(…) Poate nu a fost o întîmplare că dintre cei patru prieteni apropiați ai adolescenței mele, doi au fost compozitori, încă din vremea aceea, iar al treilea cu temeinice cunoștințe muzicale. Gîndesc uneori că în primele mele lucrări literare, La farmecul nopții, Blocada, am încercat să fac cunoscută această singurătate, această trăire sub cerurile înalte, acest peisaj miraculos al Dobrogei.” (fragment de interviu din Jurnalul literar, 2017)
În 1990, Pavel Chihaia primea o scrisoare de la Emil Manu.
“Dragă Domnule Pavel Chihaia,
În Bucureşti n-a murit încă entuziasmul înnoirii, deşi sunt atâtea semne de confiscare a revoluţiei după metode, vai, compromise. Revoluţia, superba revoluţie din 21-22 decembrie 1989, a fost – o spun cu mâna pe inimă – o mişcare dumnezeiască a celor tineri, a studenţilor. Printre ei şi cei trei fii ai mei ce-au rezistat pe baricade.
Au scăpat aproape teferi, spun aproape pentru că fiul meu cel mic a fost călcat în picioare (deci rănit) de forţele de represiune. Revoluţia a fost opera, aproape exclusiv, a intelectualilor. Muncitori, din motive pe care nu le cunoaştem încă, au absentat. Cei care s-au jertfit (la Universitate, în Piaţa Palatului, în Piaţa Romană, la Radio, la Televiziune), au fost mai cu seamă tinerii intelectuali, elevi şi studenţi.
Bucureştiul mai păstrează încă altarele unde au căzut aceşti copii ai ţării de mâine; zi şi noapte aici ard lumânări şi trecătorii aduc în fiecare zi flori şi lacrimi. Totul e încă nelămurit, confuz, dar ei nu şi-au pierdut speranţa în speranţă. Se fac mese rotunde, politicienii discută şi spun mereu „revoluţia noastră”, dar ei trebuie să nu uite că revoluţia a fost a lor, a studenţilor.“
Născut pe 22 aprilie 1922 în Corabia, județul Olt, Pavel Chihaia a rămas orfan de mamă la numai patru ani.
A fost adoptat și s-a mutat la Constanța. A studiat la Liceul Mircea cel Bătrân. A absolvit Facultatea de Litere din București. A iubit Dobrogea și i-a dus dorul în exilul din Germania. I-a oferit fiului său libertatea, cu prețul renunțării la familie. Iată ce își amintește acesta:
Pavel Chihaia a murit pe 18 iunie 2019.
În 2021, familia a reușit să îndeplinească dorința scriitorului Pavel Chihaia. Toate manuscrisele de sertar și casetele audio au fost digitalizate. Întreaga arhivă personală a autorului a fost donată Bibliotecii Academiei Române.
Surse foto și info
hentaifox I like the efforts you have put in this, regards for all the great content.