Acest articol deschide seria de amintiri despre câteva vechi mărci de produse şi servicii româneşti. CICO și Urs de Dorna sunt unele dintre cele mai reprezentative inovaţii şi creaţii autohtone. S-au bucurat de un succes răsunător în ţară şi în lume. Sigur că nu sunt singurele. Unele rezistă încă. Câteva au dispărut pentru scurte perioade de timp, altele însă au rămas doar în amintirile celor mai în etate.
De la încălţăminte sau confecţii, dulciuri, cosmetice sau detergenți, până la automobile, lista de mărci româneşti dispărute este lungă. Greu de decis care este cea mai mare pierdere. Iar mâhnirea nu repară greşelile comise şi nici mânia nu pedepseşte neglijenţa şi indiferenţa. Să începem aşadar într-o notă de romantism controlat.
Nu cred că există vreun român trecut de 40 de ani pe care cuvântul CICO să nu-l ducă rapid cu gândul spre copilarie, adolescenţă, vacanţă.
Dulcegării de vară interbelică – CICO sau Urs de Dorna
“Ieşim la un Cico?” Celebra băutură românească a fost vedetă din 1938 până prin anii ’80. Pentru tinerii de azi invitaţia poate părea inocentă sau poate şmecherească, o încercare de apropiere timidă sau poate o strategie îndrăzneaţă.
În realitate, întrebarea suna aproape patriotic. Asta aveam, asta serveam. Era CICO un produs sănătos? Ceea ce ştim este că majoritatea concentratelor din care se produceau băuturile răcoritoare proveneau din Grecia sau RDG. Vara, băutura ţâşnea din sticlă ca o şampanie. Dar nu pentru că era acidulată, ci pentru că nefiind un produs pasteurizat, fermenta.
Când s-a aflat că zahărul în exces este dăunător, s-a folosit cu “dărnicie” zaharina. Mai sănătoasă? Hmmm! Ce-i drept, am avut şi produse naturale, gustoase. Au dispărut şi ele.
Fabrica de Ciocolată Regina Maria, anii ”30.
* layout / text semnat Roman Căpățînă.
Tot din zona amintirilor păstrate de papilele gustative este şi povestea “Ursului de Dorna”. Şi acesta s-a încheiat repede. Ciocolateria “Regina Maria” era „o întreprindere pur românească”, cu 400 de angajaţi şi un capital de 25 milioane de lei. Producea anual un milion de kilograme, adică 100 de vagoane de marfă” (Jurnalul Antena).
Bazându-ne pe rafinamentul recunoscut al românilor din perioada interbelică, ne putem imagina aromele subtile, încântătoare ale boabelor de cacao, cafea, alune. Yummy! Delicious!
Mulţumită regizorului Tudor Posmantir, astăzi avem imagini şi detalii in documentarul Fabrica de ciocolată şi produse zaharoase “Regina Maria” (1939).
https://www.cinemagia.ro/filme/fabrica-de-ciocolata-si-produse-zaharoase-regina-maria-34569/
De la CICO la Coca-Cola
În anii ’70, Cico era deja printre favoritele românilor, alături de Brifcor, Quik și Socată. Aromele sugerau vioiciune și energie tinerească, dar tehnologia folosită pentru fabricarea băuturii rămăsese la nivelul secolului al XVII- lea. Ion Stamanichi, directorul de atunci al fabricii, își amintea într-un interviu acordat ziarului Adevărul cum se spalau sticlele cu peria de sârmă, sucul se turna manual prin pâlnie, capacul se capsa cu ajutorul unei prese acționate cu piciorul, iar eticheta se fixa cu lipici.
Deși procesul de fabricație a fost rudimentar, românii, mai ales tinerii și copiii, au fost consumatori entuziaști de băuturi răcoritoare. Nimeni nu-si punea întrebări în legătură cu gradul de siguranță a ingredientelor. Se spunea „din suc de portocale”, dar era un concentrat cumpărat din Grecia. Într-o zi caniculară, sticla de Cico se comporta ca o sticlă de șampanie. Când se deschidea capacul, sucurile izbucneau din sticlă ca o vulcan. Nu era acidulația lichidului, ci efectul depozităriiîn condiții improprii și a declansării procesului de fermentație.
Cu toate acestea, marca a rezistat, dar după 1990, același domn Stamanichi, directorul fabricii si-a îndreptat atenția spre Coca-Cola. Aproape miraculos, a reușit să-i convingă pe americani să vină în România. Aceștia au aterizat în București, în plină Mineriadă. Cu căști de miner pe cap, au vizitat fabrica propusă pentru producția băuturii americane. Ai acceptat cu indulgență instalația proaspăt cumpărată din Franța și … Cico a devenit subiect pentru bloggeri. Pentru „indulcența” americanilor, negociatorii români au semnat un barter avantajos: pentru concentratul de Coca-Cola, americanii primeau vin românesc din categoria Premium.
Băutura a rămas în mentalul colectiv drept gustul copilăriei. Ce se produce astăzi nu mai este un suc de portocale, ci un suc cu aromă de portocale si doar 5% pulpă de fructe.
Cico, un nume, o amintire.
