Pe 16 decembrie 1989, orașul Timișoara devenea scena primelor proteste împotriva regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu. A fost momentul încărcării cu energie a unei națiuni care nu mai putea accepta opresiunea.
Contextul istoric
În România anului 1989, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, populația trăia sub un regim dictatorial, marcat de penurie, cenzură și frică. Tensiunile sociale și economice atinseseră cote alarmante, iar nemulțumirea mocnea în sufletele românilor.
În august 1989, Lazlo Tokes povestise unor jurnalişti canadieni despre atmosfera din România. Le-a spus despre microfoanele montate în case, despre frica de a vorbi deschis la serviciu, despre informatorii Securităţii care mişunau peste tot.
“De ce mereu această tăcere? De ce să ne supunem acestui zid al tăcerii? Acest zid este mult mai masiv şi de nepătruns decît, să zicem, Zidul Berlinului. Consider că cineva trebuie să străpungă acest zid“, le-a spus el, descriind viata sumbră a românilor.
Zilele premergătoare protestului din 16 decembrie
În timpul slujbei din 10 decembrie, pastorul și-a anunțat enoriașii că va fi evacuat pe 15 decembrie. La mijlocul lunii decembrie, o scânteie avea să aprindă focul revoluției. Mutarea forțată a pastorului reformat László Tőkés din locuința sa din Timișoara la o parohie de țară, ordonată de autorități, a stârnit nemulțumirea enoriașilor săi și a comunității locale, devenind punctul de plecare al revoltei.
În cursul zilei de vineri, 15 decembrie, simpatizanții pastorul s-au plimbat prin fața casei sale. Inițial, diverşi “binevoitori” le atrăgeau atenţia enoriaşilor că e bine să stea departe de comunitatea de lângă Maria – piaţeta cu vechea statuie suavă a Fecioarei Maria, aflată în imediata apropiere.
În jurul orelor 21, au sosit la locuința acestuia Ion Rotărescu (secretar cu probleme organizatorice ale Comitetului Municipal de Partid) și Petre Moț, primarul Timișoarei. Au discutat cu Tőkés în casa scării, în prezența unor enoriași protestatari. I-au promis că îi vor rezolva toate dorințele (medic pentru soția însărcinată, salariu, lemne de foc, reparații), dar nu și mutarea.
Ceaușescu – 16 decembrie
Sâmbătă, pe 16 decembrie la ora 10, Ceaușescu a cerut să se ia măsuri pentru restabilirea ordinii la Timișoara și pentru evacuarea pastorului. Primul secretar al județului a amânat măsurile, pentru a nu escalada conflictul.
16 decembrie, la prânz
Începând cu ora 13, în zona străzii Timotei Cipariu au început să se adune manifestanți care scandau lozinci cu revendicări sociale și economice, anti-dictatoriale și anti-Ceaușescu. În jurul orei 16 au apărut primii sindicaliști care s-au inflitrat printre manifestanți, cu rolul de a-i convinge să plece acasă.
Muncitorul Ştefan Alexandru Ferkel tocmai ieșise din schimbul de noapte. S-a alăturat celor din piață. Avea să fie împuşcat pe 17, iar trupul lui s-a numărat printre cele 43 incinerate, din ordinul Elenei Ceauşescu, la Bucureşti.
Mihaela Ferkel (inginer horticultor) povestea: “Soțul meu s-a oprit în data de 15, a venit cu bicicleta şi s-a oprit la Maria. Măi, Ferkel, să mergi să vezi că s-au adunat foarte mulţi enoriaşi la Maria. Ajunge acasă, ceva nu e în regulă, ne aşteptăm la ceva care nu va duce la nimic bun. Mă duc înapoi să văd. A mai trecut încă o dată pe la pastorul Tokes. Toată lumea vorbea, ce va fi, nu ne putem aştepta la ceva bun.”
Semnalul Revoluției a fost dat în 16 decembrie de un tânăr înalt, cu plete, care a oprit tramvaiele în fața bisericii reformate a lui Tőkés, în jurul orei 18. A strigat „Libertate!”. Era Ion Monoran, poetul-instalator și insurgentul Revoluției. Stația „Maria” este o intersecție aglomerată, un nod de tramvaie ducând în direcții diferite ale orașului.
16 decembrie seara
Pe la ora 19, unii au plecat în oraș, pentru a chema toți timișorenii la revoltă. S-a scandat Lașilor! Romîni, veniți cu noi! Jos Ceaușescu! Jos tiranul! Fără violență!
Puțin înaintea orei 21 când oamenii au ajuns la sediul Consiliului Județean, milițienii și soldații de pază fugiseră. Sediul era gol. Demonstranții au spart geamurile și au distrus stemele cu însemnele PCR și RSR de pe frontispiciul clădirii. Un autobuz cu scutieri a sosit la scurt timp, a lovit manifestanții, a împrăștiat grupurile și a făcut arestări violente.
Între orele 22 și 4 dimineața (17 decembrie), au fost arestate și bătute bestial circa 180 persoane.
Primele Proteste: 16 Decembrie 1989
Oamenii se întrebau ce se întâmplă. Încet-încet, vestea s-a răspândit din gură în gură – pastorul și familia sa fuseseră sechestrați în clădire de Securitate.
De la un protest pașnic și izolat, situația a escaladat rapid. Locuitorii Timișoarei, deja nemulțumiți de condițiile de trai și de regimul opresiv, s-au alăturat protestului. Străzile orașului au devenit martorele unui curaj nemaivăzut până atunci în România comunistă.
Scandările precum “Jos comunismul!” și “Libertate!” au răsunat într-un oraș în care, timp de decenii, frica domnise. Forțele de ordine au intervenit brutal pentru a dispersa mulțimea, dar spiritul protestatarilor nu a putut fi înfrânt.
Emisiunea Panorama a televiziunii maghiare era urmărită clandestin în România. Populația a fost informată astfel că pastorul va fi arestat și deportat. Reconstituirile arată că securiștii reținuseră și alte persoane acolo, ca frații Gazda, în afară de soția gravidă a pastorului.
Lumânările aprinse de enoriașii reformați și ulterior de membri ai comunității neo-protestante voiau să atragă atenția asupra acestui abuz și să împiedice deportarea pastorului.
Când forţele represive au atacat, tensiunea a crescut la maxim. Pompierii au udat oamenii cu furtunele, în timp ce scutierii erau dotați cu scuturi și bastoane. Vitrina unei librării din apropiere fusese spartă, iar oamenii se grăbiseră să rupă şi să incendieze cărţile care îl glorificau pe Nicolae Ceauşescu. Au avut loc arestări. Mulțimea a fost împinsă peste Bega, spre centru.
Oamenii povestesc ce au trăit
“De vineri până în zorii de sâmbătă, tot protestul era mut, şi tăcerea era expresia unei frici şi a unei neputinţe de a colabora între noi, noi nu ne cunoşteam cei care eram în stradă, acolo, eram 200 de oameni. Toată Revoluţia din Timişoara a fost făcută de 4.000 de oameni, după 20 a fost altceva.
“În clipa în care am ajuns acolo, am recunoscut câteva persoane care lucrase în Miliţie şi în Securitate, lucrasem la drapelul roşu, mă ocupam de sport, şi cunoşteam figuri, am recunoscut două trei persoane, am văzut două persoane din Miliţie şi mi s-a părut că văd pe cineva din Securitate. Dar nu era infiltrat, era în civil. Mi-a fost frică şi am plecat. Mi-a fost frică pentru că aşa cum se ştie Securitatea a intoxicat opinia publică din tot Estul că ştie totul despre noi, şi am plecat acasă.” (prof universitar Marcel Tolcea)
Dar Revoluţia efectivă a fost în 15, 16, 17,18, abia în 20 au ieşit fabricile. Şi am avut frică. Una dintre doamne se uita la noi de la ferestre şi un miliţian a început să strige isteric, un miliţian gras cu chipiu. Ne uitam unii la alţii. Nu aveam curaj să vorbim, stăteam muţi toţi. Şi doamna asta a strigat: „Ce staţi aici?” Am văzut că lumea începe să plece.
Am venit să ne uităm. Şi am simţit pe cei care au rămas. Ideea aceasta de strigăt care face lumea: Fiat Lux. Pentru că nu am putut vorbi până când cineva a strigat: “Jos Ceauşescu!”. -Cine a strigat primul “Jos Ceauşescu!”? -Nu ştiu, cineva într-un colţ!” (prof universitar, scriitor Daniel Vighi)
În stația Maria
Tot mai mulți timișoreni coborau din tramvai în stația „Maria” și se prefăceau că așteaptă alt tramvai. Alții se plimbau pe trotuarul opus. Persoane îmbrăcate în haine de piele și milițieni în uniformă repetau „Circulați, circulați!”. Se adunaseră deja 200-300 persoane.
Ion Monoran s-a urcat împreună cu Dan Zăgănescu și alți prieteni în tramvaiul 8. Garnitura venea dinspre Gara de Nord, dar a fost oprit, blocând astfel toată intersecția. Lumea a coborât. Curând, în intersecție erau peste 1000 persoane. Atunci s-a auzit pentru prima dată strigătul: „Libertate!”.
Au decis să se îndrepte către Comitetul Județean PCR și spre Piața Operei, lărgindu-se tot mai mult.
În apartamentul familiei Monoran aveau să se scrie fragmente din Proclamația de la Timișoara. Tot acolo a fost fondat primul ziar independent postrevoluționar, ziarul Timișoara. În apropierea intersecției Maria, se înalță bustul de bronz, operă a sculptorului Aurel Gheorghe Ardelean.
Reacția Autorităților
Reacția regimului comunist a fost promptă și extrem de dură. Forțele de securitate și miliția au primit ordin să intervină pentru a opri orice formă de revoltă. Protestatarii au fost urmăriți, bătuți și arestați, dar mulțimea nu s-a dispersat complet. Timișoara a devenit un simbol al rezistenței, iar în zilele ce au urmat, mișcarea de protest s-a amplificat.
Importanța zilei de 16 Decembrie 1989
16 decembrie 1989 marchează începutul sfârșitului pentru regimul Ceaușescu. Curajul timișorenilor a inspirat întreaga națiune, iar protestele s-au extins rapid în alte orașe din România. Faptele de la Timișoara au demonstrat că libertatea este posibilă, chiar și în cele mai dificile condiții.
Surse foto
