‘…dac-aș ajunge vreodată Ministru al Învățământului, aș deveni periculos, fiindcă aș muta Facultatea de Filozofie în pădurea Bistrița, de lângă mine, sau într-o altă pădure și mai mare, și mai izolată, cu priveliști și mai frumoase. Cugetarea și Adevărul merg mână în mâmă cu Frumosul. Dar, nu cu frumosul vestimentar. Ci numai cu Frumosul grandios din Natură.’ (Stefan Odobleja)
Poate că într-adevar avem nevoie de mai mulți filozofi si psihologi care să ne învețe echilibrul, măsura lucrurilor, valorile, viața.
“Viața e un echilibru instabil; echilibrare intre interior și exterior; efect de echilibrare a unui interior împotriva cauzelor de dezechilibru din afară. Ea poate fi definită, în special, prin reversibilitate: viața este un cerc vicios de acțiuni și reacțiuni reciproce. O reversibilitate complexă de fenomene fizico-chimice… Un cuplu reversibil de acțiuni și reacțiuni. Un fenomen complex unde fiecare complex parțial este, succesiv, când cauză, când efect…” (Ștefan Odobleja)
Ștefan Odobleja s-a născut pe 13 octombrie 1902 într-o familie de țărani fără multă carte, dar cu firi vesele, deschise, cu respect pentru pământul greu câștigat. Învățătorul său era socotit un profesionist slab, dar Odobleja îl considera un om exigent și corect (poate faptul ca și-a lăsat repetentă propria fiică l-a pus în această lumină).
Liceul i-a oferit șansa de a studia limba francezaă însă nu și profesorul de specialitate, astfel încât cel care l-a inițiat în tainele acestei limbi a fost profesorul de geografie, un profesor, om și pedagog deosebit, care a folosit o metodă inedită: a evitat complet gramatica (probabil, nefiind specialitatea lui, nu se simțea confortabil) și și-a îndrumat elevii spre dicționar. Cu o carte și un dicționar alături, elevii au învățat să traducă. Traducând, au învățat și gramatică. Și, cu siguranță, au învățat importanța cuvântului.
În perioada următoare, din cauza războiului, Odobleja a pierdut un an, a recuperat, a continuat cursurile la fără frecvență, a fost învățător, pentru 6 luni, pe insula Ada-Kaleh și a rămas permanent interesat de psihologie, pedagogie, etică, științe. A urmat facultatea de medicină, având profesori renumiți: Juvara, Paulescu, Gh Marinescu, Danielopolu, Victor Babeș, Cantacuzino etc.
“În facultate citeam mult și rețineam mult. Mă stăpâneam să nu cad pradă înaintașilor sau reveriilor lor filozofice, și totuși îmi plăcea să mă joc cu ele, să le citesc, să le culeg, să aleg ce putea fi bun în ele, tot ce ar fi putut fi transpus din vis în realitate. (…) L-am respectat mult pe Profesorul Danielopolu, pasionat cercetător, deși greșit la „semnul banului”, greșit și în „sistemul vegetativ” (părerea mea). După ce l-am citat în franceză, m-a dat afară din biblioteca lui, zbierând furios la biblotecară să închidă imediat biblioteca. Mă pârâse doctorul Dumitriu, că sunt acolo. Totuși, când am publicat „Psihologia consonantistă”, am mers si i-am dat un volum, dr. Dumitriu m-a primit, asigurându-mă că Prefesorul Danielopolu nu-mi poartă nicio pică și că se bucură de primirea lucrării mele. Așa-i pe lume! Cel puțin pe asta! ”
Deși nu este creditat ca fiind cel care a pus bazele ciberneticii, românul Ștefan Odobleja este cel care, înaintea celui de-al doilea război mondial, a marcat elementele fundamentale ale ciberneticii în volumul său de 900 pagini, “Psihologie consonantistă”, publicat în 1939. Deși cuprinde peste 300 desene, lucrarea nu explică totuși cum poate fi aplicată cibernetica în viața de zi cu zi. Considerată o știință care are legatură în special cu tehnica, cibernetica este de fapt strâns legată de phihologie, întrucât vede creierul ca pe o “mașină de gândit”. De fapt, Odobleja a anticipat inteligența artificială de astăzi.
După 1940, Odobleja a ajuns pe “lista neagră”, fiind urmărit atât de miliție, cât și de Securitate sau legionari, suspectat de idei comuniste. După terminarea războiului, a încercat să reintre în lumea științifică, însă foștii colegi și profesori l-au primit cu răceală, probabil din cauza ideilor sale prea moderne pentru timpurile acelea. La 43 ani, în urma refuzurilor repetate, Odobleja a decis să rămână doar medic militar la garnizoana din Dej, unde s-a și căsătorit și a avut trei copii (Ștefan, Mileva – decedată la naștere – și Dumitru). După ce s-a pensionat, s-a retras în satul natal și, timp de 30 ani, numele său nu a mai apărut în lucrările de specialitate. A revenit ajutat nu de colegii din lumea științei, ci de scriitori. A scris peste 50.000 pagini, însă numai 15.000 au ajuns să vadă lumina tiparului.
A încetat din viață în 1978, anul în care a fost publicată lucrarea sa “Psihologia consonantistă și cibernetică” la București. “Psihologia consonantistă” avea să fie publicată în limba română doar patru ani mai târziu, prima ediție fiind în limba franceză.
“Psihicul este un cerc vicios de energii – o reversibilitate, ca și viața însăși, și suprapusă acesteia.” (Ștefan Oobleja)
„N-am putut să mă despart de pasiunea care mă cucerise, aşa că am continuat, în ciuda vicisitudinilor şi împrejurărilor contrarii, ca o distracţie, ca o muncă sau ca o deprindere de a elabora direcţia acestei psihologii care era de fapt în mare parte o logică. În anii care urmează, după părerea mea, eu cred că cibernetica va face paşi tot atât de impresionanţi ca cei pe care i-a făcut între anii 1938- 1978. (…) Vor apare atunci nişte maşini şi mai miraculoase decât acelea pe care le-am cunoscut acum de curând” (Ştefan Odobleja, interviu acordat lui Aristide Buhoiu)
Surse foto:
https://www.giz.ro
