Doar o vorbă săț-i mai spun, George Pruteanu

George Pruteanu s-a născut pe 15 decembrie 1947 la București, într-o familie cu rădăcini intelectuale și un interes constant pentru cultură.

Începuturile

Studii

Cariera lui George Pruteanu

Titluri

Despre cărțile lui George Pruteanu

Doar o vorbă să-ți mai spun, George Pruteanu

Scrisoare deschisă

Memoriu

George Pruteanu și politica

Legea Pruteanu

Punctele esențiale ale Legii Pruteanu

Reacții la Legea Pruteanu

Premii

Gânduri

Despre George Pruteanu – omul

Începuturile

Tatăl său, medic din Bârlad, (născut Pincu sau Pinchas Solomonovici) era și profesor de igienă la Facultatea de Medicină din Iași. Mama (Sofia), născută la Iași, a fost funcționară. Părinții i-au insuflat pasiunea pentru literatură și limbă. Pruteanu și-a petrecut copilăria și adolescența între București și Iași, orașele în care și-a format cultura generală și dragostea pentru limba română.

Studii

Studiile liceale le-a finalizat în Iași, unde a dezvoltat o pasiune pentru literatură și filologie. Ulterior, a urmat cursurile Facultății de Filologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, specializarea franceza-română. Și-a continuat parcursul academic la Universitatea din București, unde a obținut și titlul de doctor în filosofie.

Cariera lui George Pruteanu

Pruteanu și-a început cariera jurnalistică în anii ‘70, cu articole în reviste de prestigiu (Convorbiri Literare, România Literară). Până în 1989 a fost lector universitar și jurnalist. Totodată, a fost o figură marcantă în critica literară. După 1989, s-a remarcat ca jurnalist și realizator TV, devenind extrem de cunoscut pentru emisiunea „Doar o vorbă să-ți mai spun”.

A fost secretar general de redacţie (săptămînalul ”Expres”), şeful secţiei “Cultură”, apoi publicist-comentator (“Evenimentul zilei”), redactor-şef (săptămînalul ”Acum”), conferenţiar universitar (Şcoala Superioară de Jurnalistică 1991-1999, Universitatea Ecologică 1997-1999, Universitatea “Hyperion” din Bucureşti 1996-2008, Universitatea “Andrei Şaguna” din Constanţa 1996-2008, Universitatea “Banatul” din Bistriţa 2000-2001, Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti 2002-2008).

Titluri

A fost traducător din și în franceză și italiană (Baudelaire, Nerval, J Renard, Eminescu, Dante etc). A tradus “Infernul” de Dante Alighieri. A fost organizatorul ciclului de conferințe radiodifuzate “De la marea literatură la marea muzică”.

Rubricile sale fixe înainte de 1989 au fost: “Cronica literară“, “Oameni de cuvînt”, “Găuri negre în Galaxia Gutenberg“, “Dialoguri în bibliotecă”. După 1989, rubricile fixe au fost: “Veto”, “Cărţile săptămînii”, “Gogomănii şi gogoriţe”, “Cronica literară de tranziţie”, “Politica de luni”, “Exasperanţe”.

https://www.curentul.info/veto/inventiile-din-viata-mea

Este autorul volumelor: “Pactul cu Diavolul. Șase zile cu Petru Dumitriu” (1995), “Cronica unei mari dezamăgiri” (2000), “Partidul și partida” (2000), “Feldeința călinesciană” (2001), “Elemente esențiale de tehnică mediatică” (2001).

Despre cărțile lui George Pruteanu

“George Pruteanu este un (muntean) cu o cărturărie agilă şi scormonitoare. (…) Pactul cu diavolul e o carte plină de formule memorabile. (…) E unul dintre cele mai reuşite portrete literare deduse din dialog. George Pruteanu ştie să-şi provoace interlocutorul, fără să-l rănească. Vine la dialog blindat de informaţie… “Cazul” Petru Dumitriu primeşte în cartea cu G.P. o excelentă definiţie prin dilemă: Bruno sau Galilei?” (TANIA RADU)

“George Pruteanu n-a scris niciodată ceva plictisitor. (…) În laboriosul montaj de texte, el duelează simultan cu mai mulţi adversari, avînd o remarcabilă atenţie distributivă. (…). Cartea se remarcă prin valoare documentară şi spirit ludic٭, prin rigoare şi ingeniozitate. (…) Un scriitor cu geniul pedagogiei, care explica prietenos şi cu umor contemporanilor cum să folosească limba română (şi uneori, implicit, cum să-şi trăiască viaţa).” (ALEX. ŞTEFĂNESCU, 2001)

“Avînd milioane de admiratori, George Pruteanu a fost totuşi mereu singur. (…) (Cartea e) un recital publicistic, atrăgător prin ritmul alert, prin imprevizibilitate (o imprevizibilitate calculată) şi prin umor. (…) George Pruteanu nu se repetă niciodată. Născoceşte mereu altă formulă (…), recurge, cu o ameţitoare mobilitate intelectuală, la ironie, la citate… la mărturisiri, la parodierea unor stiluri…” (ALEX. ŞTEFĂNESCU, 2001)

“În acest eseu, George Pruteanu face disocieri cu fineţe intelectuală şi, aş zice, cu o irepresibilă٭ inventivitate. (…) Care-i rostul unui eseu? Care sunt performanţele lui? Rostul este să ne pună în problemă şi să provoace soluţiile deja admise. Performanţele lui ţin de capacitatea de expresie a eseistului. Cred că George Pruteanu le atinge pe amândouă. Eseul lui este admirabil scris, e un mic spectacol jucat cu vervă, cu inteligenţă, cu umor (umorul ideilor), pe scurt, un recital în stil călinescian care redeschide dosarul Călinescu şi ne obligă să-l recitim.” (EUGEN SIMION)

“Cartea îşi propune edificarea cititorului în legătură cu principalele noţiuni, concepte şi practici din domeniile: redactare de text, imagine filmică-tv, ca şi aprofundarea corelaţiilor dintre tehnica propriu-zisă şi implicaţiile semantice, atît în sfera textului, cît şi în cea a imaginii, precum şi conectarea la sistemul adevăratelor valori estetice în materie.”

Doar o vorbă să-ți mai spun, George Pruteanu

Acest program a avut un impact puternic asupra promovării limbii române corecte și a educării publicului în ceea ce privește folosirea adecvată a limbii.

Proiectul a avut 180 episoade la Tele7abc (8 februarie – 8 august 1995), 365 episoade la PRO TV (15 septembrie 1995 – 15 septembrie 1996). Un an mai târziu, titlul a fost modificat în “Doar o vorbă săț-i mai spun”, pentru a rula la TVR, între 17 martie 1997 – 8 martie 1999 (722 episoade).

Pentru această emisiune, a primit de două ori, în 1996 şi 1999 Premiul APTR (Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România) şi premiul “Media” (pentru “cinci minute de televiziune”) (1997). Emisiunea a fost întreruptă destul de brusc, în 1999, la solicitarea puterii politice a vremii. Atunci, George Pruteanu s-a adresat conducerii TVR printr-o scrisoare deschisă.

Scrisoare deschisă

Stimate domnule director general, stimate doamne şi stimaţi domni, membri ai Consiliului de Administraţie al TVR,

Întreruperea emisiunii Doar o vorbă săţ-i mai spun a provocat un mare număr de reacţii negative ale telespectatorilor, anonimi sau notorii, concretizate prin telefoane, scrisori şi articole în presă. Fiind eu însumi în dubiu în legătură cu oportunitatea acestui gest, am dorit să discut cu conducerea TVR, spre a-i înţelege raţiunile.

Am avut trei întîlniri cu directorul Programului 1, d-l Titus Munteanu; la cea de-a doua au fost de faţă şi au participat la dialog şi d-na Irina Radu şi d-l George Borcescu. De-a lungul acestor trei întîlniri, mi-au fost prezentate, ca motivaţie a întreruperii emisiunii, patru serii de argumente, care şi-au dovedit, pe rînd, nevalabilitatea. Le voi prezenta pe scurt:

1) Că “«Grupul Tofan» n-ar mai dori reînnoirea contractului”. Mai întîi, că nu e adevărat. Şi, în al doilea rînd, chiar de ar fi adevărat, nu are importanţă: ori se putea găsi imediat alt producător (există oferte), ori TVR ar fi produs ea însăşi emisiunea şi ar fi tratat direct cu mine condiţiile financiare.

2) Că “se schimbă grila de programe”. Vorbă goală. În orice fel de grilă, cele 5-6 minute ale emisiunii Doar o vorbă… încap fără probleme.

3) Că emisiunii “i-ar fi scăzut audienţa”. Ce vrea să spună asta? Faţă de vreo perioadă de “vîrf”, de “miere”, i-o fi scăzut, e normal după doi ani zi de zi. Dar datele obiective arată că audienţa a rămas masivă, nicidecum sub limita (care e aceea?) de desfiinţare a emisiunii. Prin bunăvoinţa agenţiei AGB Data Research, am primit un tabel cu monitorizarea zilnică a emisiunii pe perioada ianuarie-februarie 1999, din care reiese că audienţa acesteia a fost, în medie, pe Bucureşti cca 7% (la vîrf, ca pretutindeni, fiind Jurnalul, cu 14%), iar pe ţară cca 20% (Jurnalul atingînd 26%). Aceleaşi cifre apar şi în sondajele TVR.

4) În fine, ultima explicaţie care a apărut a fost aceea că “ar exista un articol, din Regulamentul TVR, care ar interzice prezenţa mea pe post”. Am cerut o copie după Regulamentul votat, am căpătat-o – şi n-am găsit un asemenea articol. În schimb, mi s-au dat şi două foi de hîrtie (“anexă”), semnate indescifrabil de un consilier juridic, fără ştampilă, cu o lungă listă de “incompatibilităţi”, printre care sunt menţionaţi şi senatorii. Această anexă nu e prevăzută în Regulament, nu face parte din el şi nu a fost votată de nimeni, deci n-are nici o valoare.

În aceste condiţii, nu pot să nu văd că TVR înlătură, fără nici o raţiune avuabilă, o emisiune de cultură care-şi cîştigase un public stabil şi larg (20% pe ţară). Normal era să-i mărească spaţiul, nu s-o desfiinţeze. Nici pe ecran, nici în presă nu s-a dat vreo explicaţie acestei măsuri brutale. E oare corect? e oare elegant? Mă raliez bănuielii multor telespectatori, că e la mijloc o murdară “lucrătură” politică. Gestul TVR este profund impopular şi, dacă e nevoie, voi demonstra acest lucru cu liste de semnături sau altă soluţie de sondare a opiniei publice.

Sper, totuşi, într-un răspuns din partea dumneavoastră, care să pună lucrurile într-o lumină mai clară şi mai bună. Cu stimă,

George Pruteanu

Bucureşti, 23 rnartie 1999

https://georgepruteanu.ro/4doarovorba/scr-TVR-mart-99.htm

A fost reluată în martie 2006, pentru a fi din nou întreruptă în iunie 2006. George Pruteanu s-a adresat din nou conducerii TVR, printr-un memoriu.

Memoriu

(…)
          1. Suprimarea unei emisiuni la nici 3 luni de la înfiinţarea ei este un act care are aspectul unei „sancţiuni”. Nu mi s-au comunicat motivele acestei „sancţiuni”.
          2. Nu cunosc, la TVR sau la alte televiziuni, multe cazuri de asemenea înlăturări brutale, după numai 3 luni; măsura ar avea, din păcate, un caracter „senzaţional” negativ.
          3. Suprimarea unei emisiuni la nici 3 luni de la înfiinţarea ei are un aer de nehotărîre, de improvizaţie, de precipitare. Publicul se poate întreba, pe drept cuvînt, de ce a mai fost pornită, dacă după un timp atît de scurt e desfiinţată. Seria anterioară a emisiunii la TVR, 1997-1999, a durat fix 2 ani (726 de zile).
          4. Fiind o emisiune atipic de scurtă, 5 min., se poate spune că aceste trei luni abia au fost suficiente pentru ca publicul-ţintă să afle de existenţa ei şi să înceapă a-şi crea obişnuinţa de a o urmări (emisiunea nu a avut deloc publicitate prealabilă).
          5. Nu văd ce explicaţie va fi oferită celor care şi-au creat deja această obişnuinţă şi, la ora 18,50, vor să vadă emisiunea. TVR nu are nicio obligaţie morală faţă de aceşti telespectatori? Eu socotesc că da.
          6. Explicaţiile care mi-au fost oferită mie, că emisiunea dispare „din cauza fotbalului” şi din cauza „grilei de vară” sunt: prima, sinistră şi a doua, inconsistentă. Fotbalul nu e, nu trebuie să fie un „uragan” care mătură totul din cale; cred că la televiziunea publică încap ŞI fotbalul ŞI alte lucruri. Cît despre „grila de vară”, sunt convins că publicul nu operează cu asemenea noţiuni tehnice; el vrea programele care-i plac şi cu care s-a obişnuit, indiferent că e martie sau iunie. Şi de ce ar fi incompatibile cele 300 de secunde de cultură cu soarele estival?
          7. Ar fi cu atît mai stranie eliminarea cu cît, exact în această perioadă, un post privat concurent a iniţiat o emisiune cu tematică similară (preluînd, de altfel, de la mine, multe teme şi idei); le lăsăm televiziunilor private sarcina cultivării limbii?
          8. Nu cred că „grila de vară” şi „fotbalul” elimină toate emisiunile TVR. Aş vrea să ştiu care sunt criteriile după care unele ies şi altele rămîn. Şi de ce ar trebui să fie printre cele care ies şi cea mai scurtă emisiune a TVR?
          9. Am primit zeci de scrisori şi mail-uri care exprimă satisfacţie faţă de existenţa emisiunii şi regretă scurtimea ei. Proporţia celor critice, negative, e sub 2%.
          10. Ecourile din presă au fost de asemenea pozitive. Chiar oameni care mă dezagrează din alte raţiuni, recunosc calitatea şi utilitatea emisiunii.
         (…)
                                                                                                         conf.univ.dr. George Pruteanu

https://georgepruteanu.ro/4doarovorba/emis-s-064-memoriu.htm

George Pruteanu și politica

În plan politic, George Pruteanu a fost membru PNȚCD și senator de Constanța (noiembrie 1996 – martie 1998), apoi membru PDSR și senator de Bistrița Năsăud (martie 2000 – 2003). Din septembrie 2003, a devenit membru PRM.

A fost, de asemenea, preşedinte al Comisiei pentru Învăţămînt şi Cercetare a Senatului (1996-1998), vicepreşedinte al Comisiei pentru Învăţămînt şi Cercetare a Senatului (pînă în sept. 2003), secretar al Comisiei pentru Cultură, Artă şi Mass-media a Senatului (1 septembrie – 28 noiembrie 2004).

A ocupat funcțiile de Prorector al Universităţii “Andrei Şaguna” din Constanţa, vicepreşedinte al “ASTRA” („Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român”) şi preşedinte al Despărţămîntului Dobrogea al “ASTRA”. Preşedinte de onoare al Confederaţiei Sindicale “Spiru Haret”. Preşedinte de onoare al Confederaţiei Sindicale “Alma Mater”, membru în Consiliul de Administraţie al TVR (oct. 2005-mai 2007).

Legea Pruteanu

În calitate de senator, a inițiat „Legea Pruteanu” în 1997, prin care toate textele publice în limbi străine trebuiau să aibă și traducerea în limba română și orice text scris sau rostit în locuri publice sau prin mijloace de informare în masă, trebuia să fie corect din punct de vedere gramatical .

Această inițiativă a evidențiat dorința sa de a proteja identitatea lingvistică românească. Legea a fost promulgata de președintele Iliescu și adoptata de Parlament pe 12 noiembrie 2004, într-o formă modificată, fără sancțiunile prevăzute în proiectul inițial.

Punctele esențiale ale legii:

Textele de interes public: Orice mesaj expus, difuzat sau afișat pentru informarea publicului trebuie să respecte normele limbii române.

Emisiuni TV: Programele în limbi străine trebuie să fie subtitrate în română.

Produse comerciale: Informațiile în limbi străine (ex. instrucțiuni) trebuie traduse pentru consumatorul român.

Excepții: Textele științifice, culturale, literare și cele care vizează minoritățile naționale sunt exceptate.

Reacții la Legea lui Pruteanu

Mai mult decât o lege stupidă, cum a părut să fie percepută in dezbaterea publică, „legea Pruteanu” mi se pare derizorie și, în orice caz, futilă. Aproape că nu merită tapajul care a ieșit, pentru că substanța acestei legi este minimală și miza ei, cvasi-nulă. Prin urmare, ar trebui să regăsim normalitatea de a o plasa în locul mărunt unde există cu adevărat. (ANDREI PLEȘU, filosof)
Este o lege second-hand, care dublează prevederile unor acte normative deja în vigoare. Ca atare, este inutilă. (ȘTEFAN CAZIMIR, scriitor)

Nepriceput ori neinteresat de fotbal, dl George Pruteanu a omis, în proiectul d-sale de protejare a limbii române, să se refere si la limba de pe stadion: la bogăția de înjurături neaoșe sau la inventivitatea gramaticii naționale. Speriat că ne invadează anglo-saxonii sau ungurii vocabularul nostru cel de toate firmele, d-sa n-a băgat de seamă că limba română nu e pusa in pericol de străini, ci de români. Scutul protector s-ar cuveni orientat in cealaltă parte decât o face proiectul dlui Pruteanu.

Mă amuză spaima d-sale că românii nu înțeleg boabă citind firmele de s.r.l.-uri. Mă îngrijorează însă nepăsarea cu care noi, toți, tratăm culoarea locală din ce în ce mai vie a limbii pe care o vorbim. Acum câțiva ani, un om politic pitoresc în exprimări orale pretindea că democrația ne îngăduie să folosim orice cuvânt in orice împrejurare. Politicianul cu pricina nu știa că limba, ca oricare alta, își are nivelurile de corectitudine si de civilizație care, amestecate, produc mici monștri. Cu alte cuvinte, nu observase faptul că noi nu folosim exact aceleași expresii în particular si în public, printre prieteni si în situații oficiale, când ne certăm copilul sau când ținem discursuri in Parlament. Educația, în materie de limbă, presupune si acest fel de discriminare. NICOLAE MANOLESCU, critic literar

Domnul Pruteanu propune, în proiectul lui de lege, traducerea cuvintelor străine din denumirile firmelor, ceea ce va fi într-adevăr o problemă, pentru că Registrul Comerțului, mai ales în situația în care se afla acum, va fi asaltat de cererile de reînregistrare. Indiferent de termenul pe care îl fixează legiuitorul, acesta lege va duce la sancțiuni, taxări, amenzi, pentru ca Registrul Comerțului se va aglomera, din cauza birocrației. Ca să nu mai vorbim de taxele de reînregistrare ale unei firme. Acesta este unul dintre efectele perverse ale legii, o modalitate de a stoarce un ban în plus, pentru că sub incidenta acestei legi ar putea să cadă aproximativ 60.000 de firme. Legea nu lasă nici măcar sa se bănuiască instrumentele ei de aplicare. Sunt curios cât de mult poate fantaza legiuitorul în acest caz. (MIHAI RAZVAN UNGUREANU, istoric)

Chiar în versiunea care obligă doar la traducerea cuvintelor străine, utilizate public, „legea Pruteanu” mi se pare inutilă, dăunătoare, inaplicabilă și mă întreb daca nu e și neconstituțională.

Inutilă, pentru ca, în fapt, filmele au subtitluri, iar cărțile străine sunt traduse. Prin urmare, folosirea cuvintelor străine e deja reglementată în domeniile cele mai importante pentru comprehensiune. Cuvintele ori expresiile netraduse apar mai ales în afișe, în firmele unor magazine sau în limbajul utilizat în diverse ramuri de activitate. Însă utilizatorii, în aceste cazuri, se descurcă foarte bine. Cine are nevoie sa traducă termenii din fotbal – „ofsaid”, „hent”, „fault” etc. -, sau „hamburger”-ul ori „hot-dog”-ul de pe stradă?

E dăunătoare legea, fiindcă tendința naturală a vorbitorilor este sa preia ca atare termenii care denumesc fie obiecte necunoscute la noi, ori de utilizare specifica, cum ar fi, de exemplu: „broker”, „mouse”, „hardware”, „advertising”, „campus”. Încercarea de a traduce ar obliga la echivalente adesea rizibile, în spiritul purismului de altădată, care înlocuia „cravata” prin „gatlegau” sau „batista” prin „mucilagiu”. Si, la urma urmei, daca traduc „hot-dog” prin „crenvurști”, ce-am obținut? Am înlocuit un americanism cu un germanism. Însă germanismul este aclimatizat. Așa cum va fi si cum este, de fapt, si americanismul.

Pe de alta parte, prin aplicarea contravențiilor, mi se pare ca legea induce ideea ca, într-o societate liberă, dreptul de expresie este îngrădit. Un negustor care vrea sa-și scrie pe firmă „supermarket” sau „mall” poate fi obligat sa facă altfel? La urma urmei, o face pe riscul său. Daca clienții nu-l vor înțelege, atunci nu-i vor intra în prăvălie. De fapt, n-am auzit plângeri ale oamenilor în aceasta privință.

Este adevărat ca sunt și multe cuvinte pentru care avem echivalent românesc. Ele sunt totuși utilizate, pentru că – asta ne atrăgea atenția încă profesorul nostru Iorgu Iordan -, pentru unele cuvinte noi, pentru care avem dublet românesc, aceste dublete ne apar totuși ca fiind prea banale, ne apar mai puțin proaspete, de aceea adoptăm cuvântul nou – „shopping” sau „jogging”, de exemplu. În plus, există tendința de a prefera ceea ce corespunde mersului vremii. Încât legea mi se pare anacronică, nu aduce nici un folos, creează complicații inutile, ca sa nu mai vorbesc de cheltuieli. Îndrăznesc să prezic: chiar dacă va fi promulgată, va cădea foarte repede în desuetudine. (PAUL CORNEA, scriitor)

Într-o societate modernă, protejarea limbii constă în asigurarea utilizării ei în bune condiții, ceea ce implica, pe de o parte, apărarea ei de greșeli, de invazia faptelor care nu țin seama de regulile și normele ei, si, pe de altă parte, sprijinirea ei in efortul de a face față necesitaților comunicării sociale corespunzătoare etapei istorice date. Apărarea limbii române se realizează prin cultivarea exprimării, căreia îi revine, ca principală menire, propagarea normelor limbii literare. Cunoașterea acestora se dobândește mai ales prin educație și cultură, prin instrucție și lectură. Deprinderile lingvistice se formează și se fixează atât ca efort conștient, dar și din mers, prin preluarea unor modele. Învățarea din mers constă în adaptarea la ambianța lingvistică. Rolul benefic sau dăunător al preluării spontane, mimetice, depinde de calitatea „modelului” pe care societatea îl oferă.

În comunicarea română actuală, statutul de model lingvistic dominant în comunicarea care depășește cadrul familiar revine formelor de expresie oferite de mass-media. Asupra lor cade, în mare măsură, responsabilitatea educării exprimării vorbitorului actual. Autoritatea legiuitorului poate interveni prin impunerea unor reglementari, care să ceartă ca, între criteriile de selectare ale celor implicați în comunicarea „publică”, sa se acorde greutatea cuvenită competenței lingvistice a candidaților.

Sprijinirea efortului limbii de a se adapta la exigentele de comunicare impuse de evoluția societății, în multiplele ei componente, este o problemă de mai mare complexitate. Experiența istorică arată că limba își croiește de obicei drumul propriu, printr-un lung proces de preluări, împrumuturi și decantări. Procesul poate fi favorizat de condiții lingvistice si sociale diverse, dar, în general, limba, așa cum arată istoria, manifestă o redusă receptivitate față de acțiunile subiectiv intervenționiste, autoritare sau nu. (VALERIA GUTU ROMALO, lingvist)

D-l Pruteanu, un personaj atipic, care, printr-o mulțime de atitudini și de inițiative, mi s-a părut extrem de simpatic și de nonconformist, vine cu o propunere care reprezintă, până la urmă, culmea conformismului. Dincolo de toate întrebările care se pot ridica în legătură cu textul legii, text pe care l-am văzut încă de mai multă vreme, inițiativa are marele păcat de a încerca să legifereze într-o materie care nu poate fi supusă legislativului, într-o materie inegalabilă. Această materie a limbii vii, a limbii de zi cu zi, a necesitaților absolute pe care prezenta unei noi terminologii le dovedește, înseamnă imposibilitatea, de fapt, pentru un legislator, de a introduce norme pe un teren fluid, în plina mișcare, ce încă nu s-a stabilizat.

Ce s-ar fi întâmplat daca cineva ar fi avut ideea unei române „pure” la 1850, 1870 sau 1880? Ar fi fost depășit de realitatea din jur într-un mod galopant. Si probabil ca așa se va întâmpla si acum. Nu vreau să spun că nu au existat tentative de a legisla într-un domeniu inegalabil, dar ele niciodată nu au avut succes.

Pe vremea lui Ceaușescu, o lege în acest sens nu exista, dar exista o dispoziție foarte clară, pe care toți cei care lucrau într-un anumit domeniu o știau, si anume aceea de a nu se utiliza cuvinte străine, de a se utiliza numai cuvinte românești, de a se evita la maximum, poate complet, citările în limbi străine s.a.m.d.

Era, evident, un proiect paranoic, ieșit dintr-o minte a cărei unică obsesie, de semianalfabet, era aceea ca nu cumva ceea ce nu înțelege el să apară scris undeva. Or, rezultatele pe care le-a avut o asemenea viziune, rezultate pe care încă le simțim, măcar în subconștientul nostru, ne arată că, in materie de ilegislabil, a propune norme este cea mai mare greșeală.

Mă miră mai ales faptul că inițiativa vine din partea d-lui Pruteanu care, într-un recent articol, arăta absurditatea legii propuse la ora actuală de Academie, în legătură cu scrierea obligatorie cu „a” în interiorul cuvintelor; când domnia sa este atât de lucid in materia unei alte legi propuse, cum poate să fie atât de dezinvolt propunând o proprie lege în exact aceeași manieră? Probabil că legea va fi adoptată, va fi promulgată, dar să știți că rezultatele ei vor fi inexistente, adică nu se va întâmpla, practic, absolut nimic. Pentru că, încă o dată, în lupta dintre realitatea vie, dintre tendințele naturale ale unei limbi la un moment dat și dorința de a introduce norma, întotdeauna a avut câștig de cauză prima dintre entități, adică limba vie. Probabil că așa se va întâmpla și de data aceasta. (MIHAI ZAMFIR, scriitor)

Este un fapt evident ca, în ultima vreme, se petrec fenomene lingvistice îngrijorătoare, anume apariția, nu întotdeauna justificata, a unor cuvinte care nu își pot asuma responsabilitatea de neologisme, ci sunt pur si simplu cuvinte la modă. Dar acest lucru nu este nou. Am avut valuri de turcisme, care apoi au fost înlocuite de grecisme, care apoi au fost înlocuite de franțuzisme, iar după al Doilea Război Mondial am avut chiar si sovietisme. Mai interesant este că, în lupta dintre grecisme si franțuzisme, se petreceau si fenomene de natura ideologică, politică. Cine folosea grecisme era conservator, iar cine folosea franțuzisme era progresist. Acum asistăm la un val de americanisme. Este limpede, repet, că sunt multe fenomene negative, dar limba este un organism viu si știe să refuze ceea ce este în plus.

După câte am înțeles eu, „legea Pruteanu” are ca intenție o reglementare privind comunicarea publica. Intenția cred că nu a fost de rea-credință, pentru că este foarte important ca orice om din aceasta țară să înțeleagă ce i se comunică. Dar nu cred că era nevoie neapărat de o lege. Pentru că – o să mă refer la o expresie românească: „unde-i lege nu-i tocmeală” si, din fericire, limba este cea mai grozava tocmeală pe care o avem – nu poate fi împăcare intre cei doi termeni. Rămân pentru fenomenul natural de selectare și de împământenire a cuvintelor străine, care își vor căpăta statutul de neologism. (EUGEN URICARU, scriitor)

Ion Iliescu a susținut pertinența legii, acuzând presa pentru discrepanta enormă între interpretările care s-au dat și prevederile actului normativ.

Tot ce s-a spus cu răutate în presă este un fals, este un neadevăr, a declarat Ion Iliescu.

Propun presei un lucru: să publice proiectul de lege. Deci, înainte de a face comentarii si de a lansa tot felul de idei mai binevoitoare sau mai răuvoitoare, citiți textul legii, sa vedeți ce discrepanta enorma este intre interpretările care s-au dat, deseori foarte răutăcioase, si conținutul legii, care e o lege foarte pertinentă”.

Iliescu a precizat, de asemenea, că proiectul de lege inițiat de George Pruteanu nu prevede interzicerea utilizării de cuvinte străine, deoarece acestea fac parte în mod obiectiv din mobilitatea limbii, în general, care asimilează cuvinte străine, mai ales în domenii de specialitate.

Acolo spune un lucru foarte pertinent: pentru omul de rând să fie accesibile și textele filmelor, și ale produselor, și ale reclamelor la produse, și ale instrucțiunilor de utilizare a produselor. Asta e tot ce conține acest proiect de lege”, a subliniat Iliescu.

Am fost șocat când am văzut interpretările care s-au dat proiectului de lege. Și chiar m-am mirat, cunoscându-l pe dl Pruteanu, că ar fi capabil de așa ceva, de o asemenea obtuzitate. Din contră, am constatat că legea nu conține astfel de lucruri.

George Pruteanu a fost autor al unor amendamente în “Legea Învăţămîntului”. Este și autorul unor amendamente din “Statutul Personalului Didactic”.

https://georgepruteanu.ro/5legea/501Legea-ATextul.htm

Premii

George Pruteanu a fost desemnat “Omul anului” în 1997, pentru “fermitatea cu care apără limba română”. A primit Premiul “Ambasador”, în 1997, pentru “poziţia în apărarea demnităţii naţionale”). I-a fost oferită “Diploma de Onoare a Societăţii Academice Hyperion”, în 1997, pentru “contribuţia deosebită adusă la propăşirea idealurilor culturale”. A primit Medalia de aur şi Diploma de excelenţă a Fundaţiei „Andrei Şaguna”.

George Pruteanu – gânduri

Nu e corect ca lefurile parlamentarilor sa fie mai mari ca lefurile profesorilor universitari. Nu e corect.

Aceasta muncă (maneaua) are un efect nociv pe plan spiritual, pentru ansamblul românității.

Am fost librar. Adică și directorul, și femeia de serviciu.

Lectura cere ori un fotoliu, ori o dormeză.

Prietenia, pentru mine, este ca o casnicie. Omul poate sa aiba intr-o viata o casnicie, doua, trei. Si gata.

Am spus şi spun că, faţă de adevărata hrană spirituală (în care intră şi muzica), manelele sunt ca mucegaiul pentru pâine: ceva care alterează. Nu am nimic cu cei care ascultă manele şi nici cu cei care le cântă; ei pot fi oameni cumsecade (din păcate, prea puţin instruiţi). Eu arăt că «prăjitura» e stricată, avertizez. În rest, e treaba celor care doresc să mănânce prăjituri stricate.

E adevărat, şi eu l-am înjurat pe Vadim şi el pe mine. Aşa a fost la începutul anilor ‘90, apoi am mers pe drumul reconcilierii. Picătura care a umplut paharul şi m-a făcut să plec de la PSD a fost modul în care m-au tratat după votul privind proiectul de modificare a Constituţiei. Am avut şi alte nemulţumiri. Cred că PSD m-a luat în partid ca să mă ţină pe tuşă. Am aceleaşi crezuri ca atunci când m-am înscris în PNŢCD.

Despre George Pruteanu – omul

Avea talent ingineresc. Așa se face că își făcea singur îmbunătățiri la mașină. Era și fumător înrăit. De aceea și-a instalat singur scrumiera în mașină, în portieră. Cu bec, pentru a o putea vedea cu ușurință noaptea.

Își saluta studenții cu “Vă scalut, tineri bavarezi”. Îi mai numea și “copii ai nemuririi perpendiculare”. Nu se considera un profesor “de comitet”. Spunea că din cele 50 minute ale orei, voia să fie 49 minute de carte.

Ca elev, avusese o doză de indisciplină, de insubordonare.

Și-a construit singur site-ul www.georgepruteanu.ro

Finalul

George Pruteanu s-a stins din viață pe 27 martie 2008, la București, în urma unui infarct miocardic. Avea 61 ani și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. Moștenirea sa culturală rămâne un reper în istoria literaturii și a luptei pentru păstrarea limbii române corecte.