CLOVNUL SIMINICĂ

Puțini au auzit de Simion Avram. Toată lumea îi cunoștea însă numele de scenă: Siminică. Se născuse pe 31 octombrie 1936, într-o cușcă a leilor transformată în vagon de circ, într-o familie de artiști ai circului (bunicul și tata erau instrumentiști, iar mama, amazoană și vânzătoare la casa de bilete). A crescut în cușca leilor până la 3 ani și, deși a vorbit și a mers în picioare abia la 4 ani, Siminică a debutat la doar 7 ani cu numere de acrobație, contorsionism și giumbușlucuri. A trecut apoi la trapez și dublu trapez, inclusiv cu numere aeriene, extrem de periculoase, în dantură. A avut o viață grea, despre care vorbește abia după 1989, într-un interviu. “Dormeam pe unde apucam, de cele mai multe ori sub tribună, iar oamenii scuipau cojile de semințe în capul nostru. Iarna ne aciuiam lângă grajdul circului, unde era mai cald“. În 1957, în urma unor divergențe politice, a fost nevoit să părăsească circul și s-a întreținut descărcând vagoane cu scânduri în Gara Obor. A revenit după un timp la circ, dar doar ca … recuziter. Publicul îl aplauda când ducea materialele în scenă, crezând că acela era noul său rol. Din acest motiv, regizorul tehnic i-a interzis un timp accesul în arenă. A trecut mult timp până a fost acceptat din nou în scenă, ca zburător, trapezist, echilibrist la sol, acrobat excentric, expert în looping în doi, echilibristică la mare înălțime, echilibristică cu bara de bambus în dantură. Și-a încheiat cariera cu nu mai puțin de OPT fracturi la mâini și picioare. A avut un câine și un măgar cu care a încercat să lucreze într-un număr numit “Restaurantul”, însă îi era milă să îi dreseze cu biciul, așa că a renunțat. “Nu mi-a plăcut să chinuiesc animalele și nici să mă îmbogățesc pe spinarea lor“. Cânta la trompetă. Și purta celebrul său costum de marinar, cu tricou în dungi ăi pantaloni 3/4.

Debutul propriu-zis a avut loc în 1956, în Bulgaria. Se îmbolnăvise clovnul și nu avea cine să facă numerele de comedie, așa că a intrat el pe scenă în locul titularului. Avea vreo 20 ani și nu a mai părăsit arena până la pensie. A murit la 81 ani

A fost însurat cu o artistă din Cehoslovacia, cu care a avut o fiică, pe Viola (care este tot artistă de circ și pe care a reîntâlnit-o în cadrul emisiunii “Iartă-mă”), dar a divorțat repede. Ea nu voia să vină în România, el nu voia să plece din țară. “Mergeam pe stradă și simțeam că mă dezechilibrez. Numai în România simt cu adevărat pământul sub picioare“. Târziu, în 1984, s-a însurat cu Doina, artistă în corpul de balet al circului, alături de care a trăit până la finalul vieții.

Sora sa a murit la Râmnicu Vâlcea, în fața a 3000 spectatori. S-a rupt trapezul și a căzut de la 15 m. Era însărcinată în trei luni. După numai o săptămână, Siminică a avut spectacol în același loc, dar nu a lăsat să se vadă suferința pentru că “lumea nu trebuie să știe niciodată de necazurile tale“. În 1978 a căzut și el de la 13 m și și-a rupt un picior, mâinile și patru coaste. Dar a revenit după numai trei luni pentru că “Nu mi-a plăcut niciodată să mă menajez. Am dat cu mine de pământ, am tras, am muncit mereu. Acum se vede asta în durerea din oase.”

Siminică zâmbea mult, dar nu era fericit.

“Să nu se mai spună că se face circ în Parlament – circul presupune muncă, pasiune. E o jignire pentru noi, acrobații. În Parlament se face bâlci. Să se spună că fac bâlci în Parlament, că la bâlci erau tot felul de hoți, hoții și șmecherii.”

https://stirimondene.fanatik.ro/interviu-emotionant-drama-clovnului-siminica-satisfactii-profesionale-am-avut-dar-din-punct-de-vedere-financiar-nimic-18251021?fbclid=IwAR1t1a6KNzaQhP8kfonigtiUUdy84RCtolWYJUomPANvjH33iv6mgGo9vnE

Sursa foto: www.adevarul.ro

Verified by MonsterInsights