STADIOANE – București vs Sibiu

Două stadioane din România au fost nominalizate în 2023 la titlul “Stadionul anului 2022”. Este vorba despre stadionul Rapid-Giulești din București și stadionul Municipal Sibiu.

Competiția este organizată anual de StadiumDB.com, website polonez care are ca scop prezentarea cât mai completă a unor stadioane (istoric, modernizare, comparații etc). România nu a avut stadioane nominalizate în 2024.

Să revedem cele două stadioane:

STADIONUL RAPID-GIULEȘTI

Stadionul Rapid din București a fost inaugurat în iunie 1939, în cartierul Giulești. Cu ocazia Ceferiadei, a marcat împlinirea a 70 ani de la punerea în circulație a primului tren din România. Construcția demarase în 1937 sub conducerea arhitectului Gheorghe Dumitrescu. Atunci, clubul Rapid dispunea de una dintre cele mai mari și moderne arene din țară (12.160 locuri). Însă nu beneficia de gazon sau instalație de nocturnă.

Capacitatea stadionului a fost mărită la mijlocului anilor ’80, ajungând la 19.100 locuri pe scaune, prin mărirea celei de-a doua peluze. În 2003, stadionul a fost modernizat (a fost schimbat complet gazonul, a fost mărită și acoperită tribuna oficială, gardul de protecție a fost înlocuit cu un material transparent pentru o mai bună vizibilitate a spectatorilor).

Stadionul a fost demolat în totalitate în 2019, o dată cu anunțul conform căruia România urma să găzduiască 4 meciuri în cadrul Campionatului European de Fotbal 2020. Stadionul Giulești nu era conform cu standardele UEFA, așa încât arena a fost demolată și înlocuită cu una modernă.

Noul stadion cuprinde și o pistă de atletism sub tribune, săli de antrenamente pentru diferite  discipline (karate, box, lupte, judo, atletism, popice), o sală de sport multifuncțională, o sală de forță, săli de recuperare, un minihotel cu 14 camere duble pentru sportivi, cabinet medical, zonă testare antidoping, spații publice (magazine, zona de mâncare), spații mass-media (boxă presă, sală de conferințe, zonă interviuri etc), 900 locuri VIP, 75 locuri pentru persoane cu dizabilități, 184 locuri parcare, sistem jocuri și lumini Digital Multiplex în cadrul instalației de nocturnă care integrează diferite scenarii în funcție de fondul muzical, însă capacitatea complexului a fost micșorată la 14.050 locuri.

Lucrările realizate de firma Construcții Erbașu SA, au durat 3 ani, au costat aprox 34 mil euro, iar inaugurarea noii arene a avut loc la începutul anului 2022.

  • Stadioane, Stadionul Giulești

STADIONUL MUNICIPAL SIBIU

Stadionul Municipal Sibiu a fost dat în folosință în 1927, pe latura sudică a Parcului Sub Arini. La început a funcționat sub denumirea de Stadionul de Educație Fizică și, de-a lungul timpului, a fost supus unor transformări majore, mai ales în perioada 1977 – 1981: a fost dotat cu tribune de beton pentru 12.000 spectatori, capacitatea a fost mărită apoi la 14.200 spectatori, a fost demolată vechea tribună din lemn.

În urma lucrărilor de modernizare din 2011, au fost montate 9.000 scaune noi, au fost reabilitate vestiarele, sistemele de alimentare cu apă și supraveghere video. Baza sportivă a fost închisă în perioada 2012 – 2016. Modernizarea stadionului pentru a putea găzdui meciuri de Liga I a fost amânată de câteva ori. În prezent, stadionul este omologat de Liga Profesionistă de Fotbal, are o capacitate de 12.363 locuri (302 VIP) și beneficiază de gazon natural ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație. Costurile totale au fost de 28.5 mil euro, iar inaugurarea noului stadion a avut loc în decembrie 2022.

Câștigătorul ediției a XIII-a a fost stadionul OPAP Arena, din Atena, Grecia (cu 69 797 puncte). Stadionul bucureștean Rapid-Giulești s-a clasat pe locul 10 (cu 12 006 puncte), iar Stadionul Municipal Sibiu a fost pe locul 12 (cu 9432 puncte).

  1. OPAP Arena (69,797 points)
  2. Stadion Miejski im. Floriana Krygiera (23,201 points)
  3. Stadion Miejski im. Władysława Króla (20,127 points)
  4. Lusail Stadium (18,279 points)
  5. Allianz Stadium (18,257 points)
  6. Alphamega Stadium (17 606 points)
  7. Jakarta International Stadium (17,301 points)
  8. Stade du Senegal (15,386 points)
  9. Chengdu Fenghuangshan Football Stadium (13,471 points)
  10. Stadionul Rapid-Giulesti (12,006 points)

http://stadiumdb.com/competitions/stadium_of_the_year_2022

Surse foto:

www.wikipedia.org 

https://www.digisport.ro

www.prosport.ro

evomag.ro%20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Verified by MonsterInsights