Situată în NV stațiunii Bușteni, Valea Cerbului este locul perfect pentru cei care doresc să viziteze o zonă sălbatică, fără a fi complet izolați. Se pare că de aici a început Bușteniul. Valea Cerbului a rămas una dintre zonele nemodificate prea mult de turiști. Respectarea regulilor și relaxarea responsabilă oferă o experiență unică. A fost sursă de inspirație și pentru “ambasadorul Bucegilor”, Nestor Urechia. Recomand lucrările lui (“Zânele din Valea Cerbului”, “Vraja Bucegilor”, “Robinsonii Bucegilor”, “Bucegii duioși” etc.) dacă sunteți pasionați si de istoria locurilor.
Farmecul zonei a fost umbrit mult timp de sutele de rulote, majoritatea din Capitală și din județul Ilfov. În 2020, autoritățile locale au decis interzicerea campării pe termen lung. Din păcate, zona a avut mult de suferit, întrucât gunoaiele și decibelii poluau strident peisajul, întrucât turiștii nu plăteau taxă de campare, achitând doar costurile pentru ecologizarea zonei. Autoritățile care au decis încheierea acestei tradiții explicau că modul în care unii își montau corturile ori rulotele era la limita legii: unii își ingrădiseră cu garduri zona unde își parcaseră rulota și au fost cazuri în care chiar începuseră să cultive legume.
Primele așezări din Bușteni au luat ființă pe Valea Cerbului, în jurul anului 1800. De-a lungul timpului stațiunea a fost numită “Capitala alpinismului românesc”, datorită primilor “bucegiști” care s-au încumetat pe traseele din zonă.
“Înainte, dar, cu Dumnezeu! Străbătură luncile Cerbului, un şir de micuţe poieni presărate, ca nişte insule, de lumină şi căldură, prin aninişul des. Andrei îndrepta pe Mircea, păşind, când pe urmele unei poteci, cu şerpuituri frânte prin patul neastâmpărat al râului, când încercuind lumânările de anini roşii, adunaţi în pâlcuri, ce parcă stau la sfat frăţesc. Călcau pe un petriş răsleţit de viiturile apelor, ori alunecau pe un pământ pâslit de muşchi, sau de putregaiuri de plante şi frunze, pe care veacurile le schimbase în pământ vegetal.” (Nestor Urechia, “În Bucegi”).
Valea Cerbului este situată în proximitatea orașului Buşteni și este străbătută de râul cu același nume. În imediata apropiere se află Complexul Gura Diham. Cabana a fost construită în 1910, inițial aici funcționând un han și se afla la foarte mică distanță de granița cu Austro-Ungaria.
Acum, Valea Cerbului este una dintre variantele de coborâre de la Vf Omu. Este un traseu mai special, fiind mai dificil, însă este spectaculos. Timp de 3-4 ore, în funcție de viteza și rezistența excursioniștilor, drumul urmeaza valea propriu-zisă si jocul stâncilor.
Iată câteva povețe pentru cei dornici să cutreiere munții. Aventura este atrăgătoare, însă trebuie să respectăm legile muntelui:
- Dacă nu te simți tocmai bine, nu pleca la munte.
- Nu-ți încărca stomacul, că la urcuș greu o să-ți vie.
- Când începi urcușul ia-o încet, cu pas în tact, pas vânătoresc: respiră, cât se poate, pe nas, ținând gura închisă.
- Nu o lua drept la mal; la munte, drumul ce pare mai scurt e cel mai lung.
- Fii cu băgare de seamă la picioare, unde le așezi; dacă vrei să privești, oprește-te.
- Cât mai puțină vorba, mai cu seama la suiș; vorba îți obosește pieptul și poate supăra pe tovarăși.
- Nu te sbegui, ca un cățel, că lesne poți să cazi intr’o prăpastie.
- Nu e bine să bei la toate izvoarele ce întâlnești.
- Cea mai vătămătoare băutură la munte este alcolul.
- După fiecare ceas de umblet, oprește-te, ca să răsufli, cinci minute, însă stând în picioare.
- Când te oprești, îmbracă-te cu o haină mai mult, mai cu seama dacă ești asudat. (“Robinsonii Bucegilor”, Nestor Urechia).
Mai multe imagini, aici:
Surse foto: ziardebusteni.ro, wikipedia.org
