Brândușa de primăvară are o legendă mai puțin cunoscută.
- Se spune că ar fi fost două surori gemene frumoase, alungate din casă de mama vitregă – una, primăvara devreme, alta, toamna târziu – și preschimbate apoi de Dumnezeu în flori. Au umblat mult prin pădure, triste, până când toamna le-a auzit plângând și le-a transformat în flori. Una avea să înflorească primăvara, cealaltă, toamna. De atunci se caută mereu, fără să se întâlnească vreodată.
- O altă legendă spune ca Brândușa cea delicată era fiica cea mică a împăratului Florilor. Se întâmpla pe vremea când un zmeu amenința împărăția, cerând jertfă bărbătească în fiecare an. După ce Brândușa s-a căsătorit cu un prinț, zmeul l-a răpit și l-a dus la castelul lui. Fata a pornit atunci singură în căutarea zmeului, l-a găsit, l-a provocat la duel și a biruit după șapte zile și șapte nopți. De atunci, numele Brândușa sugerează putere și curaj, pasiune, loialitate și forța de a face orice pentru a-și atinge scopurile.
- Ultima legendă spune că Brândușa era o fată de la palat, frumoasă cum nu se mai văzuse, bună la suflet și harnică foc. În pădurea apropiată trăiau animale pe care vânătorii le prindeau în capcane. Fata le salva și avea grijă de ele până se făceau bine. Într-o zi, plimbându-se prin pădure, s-a lăsat vrăjită de frumusețea peisajului și s-a rătăcit.
Nemaigăsind drumul spre casă pe întuneric, a căzut într-o prăpastie și a murit. Prietenele ei, animalele, au găsit-o a doua zi dimineață si de atunci o plâng în fiecare primăvară, iar lacrimile lor se transformă în brândușe care împânzesc pădurile și câmpurile.
DESPRE BRÂNDUȘA DE PRIMĂVARĂ
Brândușele de primăvară sunt înrudite cu ghiocelul și își fac apariția imediat după acesta. Sunt flori de câmp ce pot fi plantate cu ușurință și în grădini sau ghivece. Perioada de plantare a bulbilor este octombrie-noiembrie, cu câteva săptămâni înaintea primului îngheț. Sunt flori foarte rezistente și deloc pretențioase. Necesită udare doar în perioadele foarte secetoase.
Brândușa de munte este o plantă perenă cu originea în Europa și Asia. Ca și ghiocelul, scoate capul din zăpadă în lunile friguroase și înflorește până în luna mai, dar și toamna târziu. Floarea de culoare mov, violet, galbenă, portocalie, grena sau albǎ se găsește în grupuri mari și dese în zona păduroasă, prin pășuni sau locuri ierboase. În România, cele mai întâlnite sunt brândușele lila.
Brândușa de primăvară (Crocus) este numită și brândușă de munte. Genul Crocus acoperă peste 80 specii, cele mai întâlnite fiind: Crocus Chrysanthus, Crocus Flavus, Crocus Sieberi, Crocus Speciosus. În timp ce brândușa de primăvară se înrudește cu ghiocelul, brândușa de toamnă este înrudită cu laleaua, vioreaua și crinul de pădure, înflorește în perioada septembrie-octombrie și este întâlnită în zone de deal și de munte.
Bulbul brândușei de toamnă este folosit pentru proprietățile sale analgezice, antinflamatoare, antigutoase, antireumatice și anticanceroase, în boli ca psoriazis, pediculoză, bronșită etc.
ÎN POPOR
Pe vremuri, în popor se credea că este bine ca prima brândușă să fie consumată crudă pentru a preveni “frigurile”. Se spunea că este comestibilă, în timp ce brândușa de toamnă este toxică. Petalele de brândușe erau folosite la prepararea dulcețurilor sau ornarea prăjiturilor, la spălarea rănilor, ca dezinfectant și cicatrizant.
- “Românii au asimilat, sub denumirea de brândușă, două specii de plante, la care asemănarea este dată doar de culoarea liliachie a florilor; una înflorește primăvara (Crocus heuffelions herb), cealaltă toamna.
- Ambele simbolizează începutul și sfârșitul ciclului vegetal. Prin asimilare, brândușa de primăvară este floarea celor vii, care se bucură pentru că, prin înflorirea ei, le vestește primăvara. Se crede chiar că ea apare înainte de topirea zăpezii din cauza răutății mamei vitrege a Pământului, care o scoate cu forța afară, ca și Baba Dochia care își trimite nora în pădure să culeagă fragi copți la începutul lunii martie.
- Brândușa de toamnă este plantă toxică, denumită, în multe zone, floarea-brumei. Este ultima floare care înflorește toamna prin poienile umede, fiind, în același timp, și floarea celor morți.”
(Romulus Antonescu, “Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești”).
Sursa foto
