REVOLTA STUDENȚEASCĂ

În anul 1987, Iașiul a fost martorul unei mișcări de protest fără precedent – revolta studențească orchestrată de tinerii ieșeni. Evenimentul a reprezentat un moment semnificativ în timpul regimului comunist și a avut loc cu nouă luni înaintea revoltei muncitorilor de la Brașov.

CONTEXT ISTORIC

Contextul social și politic al vremii era unul tensionat. Nemulțumirile populației față de regimul autoritar al lui Ceaușescu erau tot mai evidente. Austeritatea și lipsurile de sub regimul comunist, combinate cu opresiunea și controlul strict al regimului asupra vieții cotidiene, au dus la creșterea nemulțumirilor și dorinței de schimbare în rândul populației, inclusiv al studenților.

Anul începuse apăsător, din cauza creșterii bruște a prețului petrolului pe piața internațională. Pentru România, exista riscul să intre în incapacitate de plată. Regimul comunist decisese plata accelerată a datoriilor externe. Apoi, se reduseseră drastic importurile, mai ales cele de energie electrică, gaz și petrol. Așa se ajunsese la condițiile inumane în care locuiau mulți cetățeni. Studenții cazați în căminele universităților nu beneficiau de condiții mai bune. Din contră.

REVOLTA STUDENȚEASCĂ a fost declanșată de o serie de factori:

– represiunea academică: Profesorii erau supusi unei stricte cenzuri ideologice, iar conținutul academic era manipulat pentru a promova propaganda regimului. Această limitare a libertății academice a fost un factor esențial în mobilizarea studenților.

– condițiile de trai și de studiu: Calitatea vieții studențești se deteriorase semnificativ, iar condițiile din cămine erau aproape inumane. Lipsa de resurse materiale, alimente și de îngrijire medicală adecvată au exacerbat nemulțumirile studenților.

Protestele au început timid, cu discuții și dezbateri între grupuri de studenți, dar au câștigat rapid amploare și intensitate. Principalele revendicări ale studenților includeau libertatea academică, condiții de trai mai bune, drepturi sociale și politice sporite și democrație în cadrul universității.

În seara zilei de 17 februarie, studenții au ieșit în stradă. Tocmai se întorseseră din vacanță și erau sătui de camerele supra-aglomerate, înghețate, fără lumină și apă caldă.

Revolta studențească a început prin incendierea unor lemne într-un bazin gol, lângă Universitate. Autorilor, locatari ai căminului Codrescu, li s-au alăturat rapid și alții, apoi grupul a dat ocol complexului.

S-au împărțit în două grupuri: unii au mers la politehniștii din Tudor Vladimirescu, în timp ce ceilalți s-au îndreptat spre agronomiștii din Copou. Au ajuns în jurul orei 20 și s-au oprit în dreptul căminului T17 (unde erau cazați 1500 persoane), strigând ‘MECA, MECA”. Era invitația pentru colegii de la Mecanică, de a li se alătura. Cum ușile se încuiau la ora 20, aceștia au fost nevoiți să spargă lacătul ușilor principale.

„…profesorii de la Politehnică erau deja alarmați, fuseseră trimiși foarte mulți dintre ei în cămine. Cam pe capătul fiecărui culoar era câte un profesor care vorbea cu studenții să stea liniștiți în camere și nu au avut cum să iasă cei din T1 până la T11. (…) Știu că la un moment dat, privind din afară, se vedea scara pe care se cobora de sus. Era plină, holul de jos la fel.

Portarul era între cele două rânduri de uși, cu ușile blocate cu zăvoare. Foarte mulți studenți erau masați în jurul căminului T17 și foarte mulți în spatele ușilor, pe interior. (…) Erau studenți care ieșeau pe ferestre pe niște funii făcute din cearceafuri, profesorii îi împingeau înapoi în clădire, alții au ieșit în pijamale. Erau foarte curajoși, pentru că în fața blocajului aceluia masiv, ei încercau totuși să iasă din cămine”. (Adrian Panaete și Dumitru Buzatu, participanți la revolta studențească)

De asemenea, studentele Facultății de Litere, cazate în campusul „Puşkin” (actualul „Titu Maiorescu”) au plecat înspre campusul studenţilor. Străzile Iașiului aveau să fie pline de mii de tineri care își strigau nemulţumirile.

Multimea s-a oprit în faţa sediului Comitetului Central al Partidului Comunist din Iaşi. Protestul a durat câteva ore, iar manifestanţii au fost atenți să îndepărteze din grupul lor orice necunoscut infiltrat. Se temeau de provocatori care ar fi putut scanda mesaje care să le pună libertatea și integritatea în pericol.

Locatarii din blocurile din vecinătate priveau cu uimire. Unii au preferat să rămână după perdele. Alții au avut însă curaj să îi încurajeze și să îi laude.

Studenții manifestanți au scandat doar: „Vrem lumină să-nvăţăm şi apă să ne spălăm” sau ” „Noi, al țării tineret, vrem căldură și curent!”

Evident că se subînțelegea că mesajul era îndreptat tot împotriva comunismului, dar fusese împachetat într-o formulă mai rafinată. Sperau să nu fie tratați cu brutalitate. În scurt timp, Miliția și Securitatea au intervenit, iar coloana de studenți de la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” a fost blocată pe Bd 23 August (actualul Carol I).

SOLUȚII

După zeci de minute petrecute în fața Casei Pătrate, cum era numită clădirea CC Iași, primul secretar al județului a discutat cu studenții. Le-a promis că revendicările lor vor fi rezolvate, cu condiția să revină imediat în cămine.

Cerințele lor au fost luate în serios, astfel încât în cele mai multe cămine s-a trecut la un regim normal de apă caldă și căldură, chiar din seara aceea. Desi nu a durat mult. Represiunea nu a întârziat însă să apară: au fost profesori ‘dedicați’ care s-au grăbit să întocmeascș liste, chiar în noaptea respectivă, cu studenții pe care nu i-au găsit în cămine. Ba unora le-au fost verificate până și tălpile pantofilor, pentru a verifica dacă sunt ude.

REPERCURSIUNI

Arestările și anchetele în beciurile Securității nu au lipsit. Însă nu au fost puse în practică imediat, ci de-a lungul câtorva luni, pentru a nu se face legătura cu revolta studențească. Nu se cunoaște numărul celor arestați, deși a fost de ordinul sutelor. Trei studenți au fost exmatriculați.

Nicolae Ibănescu, prim secretar al Comitetului Județean de Partid, a avut o atitudine dură: “trebuia să pun mitraliera pe studenți, mai bine cred că făceam“. Și față de profesori a fost brutal: “Ne-a acuzat că nu avem calități pedagogice, că nu am lucrat cu patos revoluționar, că nu am șlefuit vlăstarele comunismului. Că am scăpat din mână studenții și că noi suntem principalii responsabili de demonstrația studenților”.

Revolta studenților nu a dărâmat regimul dictatorial. Însă a inspirat protestul spontan al muncitorilor din Brașov, care aveau să iasă în stradă în luna noiembrie a aceluiași an.

Sursa foto