DESPRE LOGICĂ ȘI ZIUA EI – ÎNTREBAȚI-L PE CANTEMIR

Logicianul (Domnului Bătrân): Alt silogism: “Toate pisicile sunt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică.
Domnul Bătrân: Şi are patru labe. Asta aşa-i, pe motanul meu îl cheamă Socrate.
Logicianul: Păi vezi…
Domnul Bătrân (Logicianului): Care va să zică Socrate a fost pisică.
Logicianul: Logica tocmai ne-a revelat acest fapt. (“Rinocerii”, Eugene Ionesco)

ZIUA MONDIALĂ A LOGICII

14 ianuarie a fost proclamată Ziua Mondială a Logicii în 2019, de către UNESCO și Consiliul Internațional pentru Filosofie și Studii Umane, pentru a atrage atenția publicului asupra relevanței sale incontestabile pentru dezvoltarea cunoștințelor, științelor și tehnologiilor. A fost decisă această zi întrucât coincide cu comemorarea celor mai mari logicieni ai secolului al XX-lea, Kurt Göodel și Alfred Tarski.

LOGICĂ – IMPLICAȚII

LOGICĂ

Logica nu este doar o componentă cheie a filosofiei și a matematicii, ci are implicații și în știință, tehnologie, inovație, psihologie cognitivă, lingvistică, comunicare. Pe scurt, logica este prezentă în toate aspectele vieții si este anatomia gândirii.

LOGICĂ ȘI COMUNICARE

Întrucât lingvistica are la bază logica, iar comunicarea este indispensabilă funcționării societății, Dimitrie Cantemir este printre primii îndrăzneți în acest  domeniu. Beneficiind el însuși de o excelentă pregătire filosofică, Cantemir a urmat logica aristotelică în efortul său de adaptare terminologică în abordarea λογοσ-ului.

Cantemir a inventat termenii: ceință (strămoșul lingvistic al lui “ceea ce este”), cătință (ca răspuns la “cât”) și feldeință ( pentru “ce fel de”). Avea nevoie de o definiție cât mai clară a răspunsului la întrebarea fundamentale “ce este?”. Două secole mai târziu, Titu Maiorescu scria “Elemente de logică pentru gimnazii” (1858), manualul său rămânând un standard al învățământului românesc timp de o jumătate de secol.

Începutul secolului XX marchează în România avansarea înspre rezultate originale. Pentru Ion Petrovici (1882 – 1972), logica este o știință în plină evoluție, așa încât caută adevăruri cu privire la logică, din afara logicii. Dintre logicienii români, amintim: Leon Birnbaum (cel care a pus bazele Logosofiei), Gheorghe Enescu (profesor de Logică universală și Metalogică), Florea Țuțugan (doctor in Logică modernă), Nae Ionescu (care ne-a lăsat un “Manual de logică”, din care există din păcate doar fragmente), Grigore Moisil (care a contribuit la realizarea primului calculator românesc), Alexandru Surdu (“Istoria logicii românești”, 2006),  Mircea Dumitru (fost ministru al învățământului, profesor și rector al Facultății de Filosofie din București) etc.

Mesajul Directorului General UNESCO, dna Audrey Azoulay, cu ocazia World Logic Day, 2020: https://unibuc.ro/wp-content/uploads/2020/01/Mesaj-Audrey-Azoulay-UNESCO.pdf 

DE LA ARTISTOTEL LA IPHONE

Vă propunem un periplu de-a lungul timpului:

Știați că?

  • Puzzle-urile logice promovează gândirea critică? Copiii ar trebui încurajați să experimenteze puzzle-uri logice (Sudoku, ghicitori, alte activități populare care promovează abilitățile de gândire critică). Acestea necesită deducție logică și abilități de rezolvare a problemelor pentru a ajunge la soluția corectă.
  • Logica transcende granițele culturale și lingvistice. Este o disciplină universală, fără granițele care țin de limbă sau geografie. Principiile și regulile sale rămân consistente indiferent de limba sau cultura în care este aplicată.
  • Logica este folosită în inteligența artificială și în învățarea automată. Joacă un rol vital în inteligența artificială (AI) și algoritmii de învățare automată. Ajută la proiectarea sistemelor inteligente, la programarea proceselor de luare a deciziilor și la asigurarea coerenței logice.
  • După ce a fost unul dintre ingredientele principale ale curriculumului școlar general timp de secole, logica a dispărut practic din educația liberală în prima jumătate a secolului al XX-lea. A reapărut în programele școlare, ca parte a noului curriculum matematic, în anii 1960.

One thought on “DESPRE LOGICĂ ȘI ZIUA EI – ÎNTREBAȚI-L PE CANTEMIR

Comments are closed.

Verified by MonsterInsights