Mirele „era un tânăr voinic, îmbrăcat în hainele lui tradiţionale, adică în port bucovinean. Era un tânăr înalt cu o privire care fascina. Avea evident un fel de magnetism. Ulterior a devenit şi mai vizibilă această atracţie pe care o difuza în rândul tinerilor, în rândul maselor. Elena, în splendoarea tinereţii, cu obrajii ca doi bujori de emoţii, nu prea înaltă, subţire la trup, dar energică, cu ochii într-o permanentă mişcare, zâmbea fericită celor din jur, sprijinindu se de braţul zdravăn al soţului său“. (M. Dimitriu, martor ocular)
NUNTA
La mijlocul anilor ’20, “Căpitanul”, Corneliu Zelea Codreanu, s-a logodit cu cea care avea să rămână alături de el pentru totdeauna: Elena Ilinoiu, fiica unui funcționar la Căile Ferate. Cununia civilă a avut loc în mai 1925, la Focșani, iar nunta religioasă, pe 14 iunie. Evenimentul a fost un fel de exercițiu de imagine, un proiect de marketing bine organizat: “… comitetul de organizare al nunţii ne-a spus că totul este aranjat şi că din celelalte oraşe sosiseră peste 30.000 oameni, cari fuseseră încartiruiţi cu toţii, şi că vor mai sosi în timpul nopţii. (…) A doua zi dimineaţa, mi s-a adus un cal – aşa era programul – şi după ce am trecut călare pe la casa miresei, am pornit în capul unei coloane afară din oraş, la Crâng. Pe marginile şoselei, de o parte şi de alta, era lume, prin copaci erau copii, iar pe şosea veneau în urma mea naşii, în trăsuri ornate, în frunte cu profesorul Cuza şi Generalul Macridescu, Hristache Solomon, Col. Blezu, Col. Cambureanu, Tudoroncescu, Georgică Niculescu, Maior Băgulescu şi alţii. Venea apoi carul miresei cu şase boi, împodobit cu flori. Apoi alte care ale nuntaşilor. În total 2.300 care, trăsuri şi automobile, toate încărcate cu flori şi lume îmbrăcată în costume naţionale. Eu ajunsesem la 7 km. de oraş, în Crâng, şi coada coloanei încă nu ieşise din Focşani . (…) Erau de faţă între 80-100.000 de oameni. După oficierea slujbei religioase, au început hora, jocurile şi petrecerea. Apoi a urmat masa întinsă pe iarbă verde. Fiecare îşi adusese de mâncare, iar focşănenii avuseseră grije şi pentru lumea venită din alte părţi. Toată această desfăşurare de costume naţionale, de care româneşti, de viaţă şi de entuziasm, a fost filmată” (din memoriile lui Zelea Codreanu, “Pentru legionari”)
Căsnicica lor avea să dureze 13 ani, până în 1938, când Căpitanul a fost omorât într-o pădure de la marginea Capitalei.
LILICA CODREANU
Lilica (Elena) Ilinoiu-Codreanu s-a născut pe 2 decembrie 1902, la Dedulești, Jud Brăila si era licențiată în litere. Pe Căpitan l-a cunoscut în perioda studiilor. Soții Codreanu nu au avut copii, însă au adoptat-o pe Cătălina, a treia fiica a lui Horia Codreanu (fratele Căpitanului). “Lilica avea toate calităţile unei soţii: gospodină, bună la suflet, necicălitoare. Era în umbra Căpitanului, ducând împreună o sărăcie decentă, înconjuraţi de dragostea nemăsurată a celor ce-i urmau şi de ura explicabilă a celor demascaţi în uneltirile lor.
Toate femeile care-l întâlneau se îndrăgosteau de Căpitan; el nu observa şi ea nu avea motiv de suferinţă: gelozia. În schimb, viaţa lor era veşnic în pericol şi asta a fost frica ei de fiecare moment.” (Ana Maria Marin, “Prin poarta cea strâmtă”).
ANII CARE AU URMAT
După uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu, Lilica avea să locuiască în București, pe str Oltarului. În decembrie 1944, autoritățile i-au luat mașina pe care o primise de la Ministerul Înzestrării Armatei, conform unui document al Direcției Generale a Poliției de Siguranță:
“Am onoare a vă face cunoscut, pentru a lua măsurile necesare, că autoturismul marca “Buick” motor Nr. 43576322 tip 1938, de 85 H.P., cu 8 cilindri, înscris la Serv. Circulației din Prefectura Poliției Capitalei sub Nr. 6095 B., care a fost repartizat de Dvs. Dnei Elena Codreanu din București, Strada Oltarului Nr. 12, revine în patrimoniul Statului.
Această mașină se găsește garată la Direcția Băilor Herculane, unde a fost lăsată de D-na Codreanu pentru a i se face o reparație. În urma evenimentelor din Septembrie a.c., a părăsit în grabă Băile Herculane, unde se afla, revenind în București, fără a putea lua și automobilul.
Vă înaintăm alăturat în original declarația de renunțare dată de sus-numita.
Am înștiințat și Prefectura Poliției Capitalei pentru a face mutațiile respective.
“Am onoare a vă face cunoscut, pentru cuvenitele mutații, că autoturismul marca “Buick”, motor Nr. 43476322, tip 1938, de 85 H.P., cu 8 cilindri, înscris la Serviciul Circulației sub Nr. 6095 B., care fusese repartizat de Ministerul Înzestrării Armatei D-nei Elena Codreanu din București, Strada Oltarului Nr. 12, a revenit în patrimoniul Statului, (Ministerului Înzestrării Armatei).
Cinci ani mai târziu, în 1949, autoritățile decid să îi închidă și debitul de tutun pe care îl deținea (conform unui document al SRI). Apoi, avea să petreacă peste 10 ani în închisori: Jilava, Mislea, Târgșor, Dumbrăveni, Arad, Oradea. Au urmat 5 ani în lagărul de muncă de la Lotești, apoi a fost deportată în Bărăgan, în comuna Lătești, unde își aveau domiciliul obligatoriu și Constantin Ticu Dumitrescu, Adrian Marino, Paul Goma. A fost eliberată în 1963. Se recăsătorise chiar în Lătești și trăise o viață simplă, ocupându-se de gospodărie și grădină. Acum era dna colonel Praporgescu și încerca să își uite și să i se uite trecutul. Comunitatea din Lătești cuprindea 616 familii (1640 membri). În Bărăgan fuseseră 11 localități special create pentru populația deportată. Cele mai multe au dispărut, iar altele au fost redenumite. Lătești se află acum între localitățile ialomițene Făcăeni, Bordușani și Movila.
“Soţia ‘Căpitanului’, de altfel, o femeie de treabă, făcea tot ce-i stătea în putinţă să uite şi să i se uite ‘trecutul’. Situaţie ambiguă şi absurdă. Multe puteam să-mi imaginez. Dar că într-o bună zi voi deveni ‘clientul’ soţiei ‘Căpitanului’, de la care voi cumpăra cu regularitate ouă, o astfel de situaţie era mai mult decât suprarealistă”. (Adrian Marino, “Viața unui om singur”)
Elena Codreanu a murit în București, pe 5 septembrie 1994.
Surse foto:
2 thoughts on “ELENA ILINOIU CODREANU – VIAȚA DUPĂ CĂPITAN”