ȚĂRII CÂT MAI MULȚI COPII

“Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român adreseazã în acelasi timp un apel întregii populații, muncitorilor de la orașe și sate, pentru a întelege bine cã asigurarea unei creșteri demografice normale este o înaltã onoare și obligație pentru fiecare familie și pentru întregul nostru popor, care s-a mîndrit întotdeauna cu familii durabile, cu mulți copii, pe care i-a crescut în dragoste, asigurînd în acest fel vitalitatea, tinerețea și vigoarea întregii națiuni. Astãzi mai mult ca oricînd, avem înalta obligație de a asigura patriei noastre noi și noi generații care sã contribuie la înflorirea națiunii noastre socialiste, la triumful socialismului și comunismului în România.”

Pe 1 octombrie 1966 a fost publicat celebrul decret al Consiliului de Stat care a umilit femeile din România. Ceaușescu era secretar general al PCR de numai doi ani, dar visa la creșterea natalității. Miliția, Procuratura și Securitatea s-au implicat activ în punerea în practică a celebrului său decret, urmărind cu vigilență orice cabinet medical în care ar fi putut avea loc o întrerupere de sarcină. Cum metodele contraceptive erau interzise, femeile disperate apelau la soluții de neconceput astăzi: tampoane îmbibate cu alcool, diverse plante, sonde, andrele introduse în vagin, ‘căzături’ pe scări sau în lacuri cu apă rece. Oficial, fuseseră înregistrate peste 9000 femei decedate din cauza avorturilor clandestine; în realitate, numărul era mult mai mare.

Ideea nu a apărut chiar peste noapte. Cu două luni în urmă, avusese loc la Neptun şedinţa Comitetului Executiv al CC al PCR în care se discutaseră  probleme demografice. Alexandru Drăghici (membru al Comitetului Executiv al CC al PCR) a luat cuvântul: “Fiecare dintre noi suntem fii de muncitori sau ţărani, de oameni sărmani şi ştim cum am crescut. Nu ştiu de ce alergăm în altă parte să căutăm experienţă. Trebuie să terminăm odată cu decretul acesta păcătos (Decretul din 1957 de liberalizare a avorturilor)”. Ideea i-a plăcut lui Ceaușescu, care a tras concluzia că: „După părerea mea, prin decretul de legalizare a avorturilor noi am legalizat prostituţia prin avorturi şi îngăduinţa la divorţuri. Şi ce este mai prost că şi în conducerea partidului am avut şi avem asemenea stări de lucruri (…). Noi avem răspundere faţă de popor şi nu ne putem juca cu acest lucru. În America, Rockefeller n-a putut candida la preşedinţie pentru că a dat divorţ şi s-a recăsătorit, iar la noi avem mulţi tovarăşi care primesc, prin telefon, divorţul. Cum este posibil acest lucru, noi suntem o instituţie de încurajare a prostituţiei sau avem răspunderea să păstrăm sănătatea poporului, sporul natural al populaţiei, să apărăm moralitatea poporului? (…) Trebuie să punem capăt acestei stări de lucruri şi să nu mai poată ocupa funcţii de conducere în stat şi în partid acei care în viaţa personală dau dovadă de lipsă de morală comunistă.” 

“Soluția” a fost simplă: creșterea numărului de creșe și publicarea decretului 770/ 1966 în cel mai scurt timp posibil. De fapt, măsurile propuse fuseseră mai multe și includeau prelungirea concediului postnatal și a celui de odihnă pentru femei prin modificarea Codului muncii, avantaje şi stimulente (modificarea legislaţiei spaţiului locativ – dreptul la o cameră în plus pentru un copil minor) etc, măsuri care ar fi cheltuit 7 miliarde lei anual din bugetul statului. Dintre toate propunerile făcute, demnitarii partidului au fost de acord doar cu creşterea numărului de creşe.

După două luni, poporul era informat oficial că “a avea copii este o obligație față de societate”. După încă două săptămâni avea să apară și decretul pentru modificarea legii privind divorțul, care nu mai putea fi acordat decât în cazuri excepționale (pe baza unui diagnostic din sfera psihiatrică sau prin fuga peste hotare a soțului/ soției): decretul 779/ 1966. Atât femeile care își provocau avortul în mod ilegal, cât și cei care le ajutau erau pasibili de închisoare. Medicii care observau o urgență medicală care recomanda întreruperea de sarcină, aveau obligația să anunțe procurorul, în scris, în maximum 24 ore. Organele de anchetă erau cele care aveau să decidă dacă întreruperea cursului sarcinii era necesară. Pe de alta parte, dacă cea care făcuse avort ilegal îl denunța pe medicul care o ajutase, intra la pușcărie doar doctorul.

Pentru a controla cât mai bine întreaga societate, au fost înființate comisii în ministere și instituții, care aveau ca responsabilitate informarea organelor de partid. Astfel, oamenii legii, directorii de fabrici sau de școli, colegii de muncă au devenit turnători, iar angajatele au fost obligate la controale ginecologice periodice, în scopul depistării și luării în evidență a gravidelor. Controlul de partid acaparase și cel mai intim aspect al vieții. A fost perioada în care s-a născut cel mai mare număr de copii, după 1944, rata fertilității (3.7) dublând-o pe cea din anul precedent (1.9). E drept că și rata divorțurilor a scăzut spectaculos. Adrian Dumitru, ministrul Justiţiei în 1966, raporta ca în perioada 1 octombrie 1966 – 31 mai 1967 se înregistraseră 4.512 acţiuni de divorţ, cu 87, 7%  mai puțin faţă de aceeaşi perioadă dinaintea introducerii noului decret. Statisticile crunte referitoare la numărul deceselor datorate complicaţiilor survenite prin avorturi „ilegale”  nu a prezentat interes pentru regimul politic al vremii. În perioada 1966-1989 au fost raportate 9.452 de femei decedate, însa acesta este numai numărul oficial; realitatea era cu mult mai dură. Oricum, cauzele deceselor erau consemnate în registrele medicale doar ca „blocaj renal” sau „septicemie”.

“… doctorița Iuliana Balteș și-a amintit cum, spre finalul anilor ‘80, ca medic stagiar la Maternitatea Bucur din Capitală, a dat peste cazuri similare, care au marcat-o pentru totdeauna.

Într-o gardă a intrat în trombă pe ușă un bărbat cu soția lui în brațe. El striga către medici: „Salvați-o! Salvați-o!”

„Noi ne-am dat seama că femeia murise. Nu puteai face nicio manevră până nu anunțai procuratura. (…) Dacă noi am fi declarat că femeia era deja moartă, ar fi intrat el la închisoare. Colega mea rezidentă mi-a făcut un semn discret și mi-a zis să încercăm să o reanimăm. Sigur că am făcut manevrele și i-am declarat decesul în camera de gardă.”

Iuliana Balteș își amintește că era vorba de un avort făcut acasă, iar femeia mai avea cel puțin trei copii. „Ce a putut să îndure femeia aceea și ce frică i-a fost să vină la spital dacă a ajuns pe ultima sută de metri. Probabil că decesul s-a petrecut în timpul transportului.” (https://jurnaluldecretului.ro)

„O îndatorire de interes naţional este ocrotirea şi consolidarea familiei, dezvoltarea conştiinţei răspunderii acesteia pentru creşterea unui număr mai mare de copii, pentru formarea unei generaţii sănătoase, robuste, profund devotate cauzei socialismului“ (Nicolae Ceaușescu, 1974)

Generația “sănătoasă și robustă” a decrețeilor a umplut până la refuz orfelinatele timpului. Organizațiile internaționale care au observat activitatea acestor instituții imediat după 1989 au relatat că în peste 700 centre erau ‘cazați’ peste 100 000 copii, în condiții greu de descris.

DECRET Nr. 770 din 1 octombrie 1966 pentru reglementarea intreruperii cursului sarcinii

EMITENT: CONSILIUL DE STAT AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA
PUBLICAT: BULETINUL OFICIAL NR. 60 din 1 octombrie 1966

Avînd în vedere că întreruperea cursului sarcinii reprezintă un act cu grave consecințe asupra sănătății femeii și aduce mari prejudicii natalității și sporului natural al populației,

Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:

Art. 1. –

Întreruperea cursului sarcinii este interzisă.

Art. 2. –

În mod cu totul excepțional întreruperea cursului sarcinii va fi autorizată potrivit prevederilor art. 5, în cazurile în care:

a) sarcina pune viața femeii într-o stare de pericol care nu poate fi înlăturat printr-un alt mijloc;

b) unul din părinți suferă de o boală gravă, care se transmite ereditar, sau care determină malformațiuni congenitale grave;

c) femeia însărcinată prezintă invalidități grave fizice, psihice sau senzoriale;

d) femeia este în vîrstă de peste 45 de ani;

e) femeia a născut patru copii și îi are în îngrijire;

f) sarcina este urmarea unui viol sau a unui incest.

Art. 3. –

Întreruperea în cazurile prevăzute la art. 2 se poate efectua în primele trei luni ale sarcinii.

În caz excepțional, cînd se constată o stare patologică gravă care pune în pericol viața femeii întreruperea cursului sarcinii se poate face pînă la șase luni.

Art. 4. –

Întreruperea cursului sarcinii se efectuează, în cazurile prevăzute de art. 2 și 3, de medici obstetricieni-ginecologi, în unități sanitare de specialitate.

Art. 5. –

Autorizarea întreruperii cursului sarcinii se dă de către o comisie medicală raională sau orășenească instituită în acest scop prin decizia comitetului executiv al sfatului popular regional sau al orașelor București și Constanța.

Art. 6. –

În cazuri de extremă urgență medicală, cînd întreruperea cursului sarcinii trebuie imediat efectuată, medicul are obligația ca înainte de intervenție, sau cînd nu este posibil, în cel mult 24 ore de la aceasta să anunțe în scris pe procuror, care urmează a constata, pe baza avizului medicului legist și a oricăror alte date, dacă intervenția pentru intreruperea cursului sarcinii a fost necesară.

Art. 7. –

Efectuarea întreruperii cursului sarcinii în alte condiții decît cele prevăzute în acest decret constituie infracțiune și se pedepsește potrivit dispozițiilor Codului penal.

Art. 8. –

Prezentul decret intră în vigoare la 30 zile de la publicare. În același termen, ministrul sănătății și prevederilor sociale va emite instrucțiuni de aplicare a acestui decret. Pe data intrării în vigoare a prezentului decret, Decretul nr. 463 pentru încuviințarea întreruperilor de sarcină, publicat în Buletinul Oficial nr. 26 din 30 septembrie 1957, se abrogă.

Decretul nr. 770/1966 a fost abrogat prin Decretul-Lege nr. 1 din 26 decembrie 1989.

Surse foto:

https://www.jurnalul.ro